Exorcizarea

Exorcismul este practica prin care este alungat duhul rău (sau duhurile rele) din trupul celui posedat.
Iisus a făcut numeroase operaţii de exorcizare. A scos o legiune de duhuri necurate dintr-un om care ieşea din morminte şi care rupea toate lanţurile şi nu putea fi domolit şi stătea, zi şi noapte, în morminte şi pe munţi şi ţipa şi se tăia cu pietre şi le-a trimis pe duhuri într-o turmă de porci de aproape 2000 de capete care s-a aruncat în
mare(Mc5.1-20, Lc8.26-39). Iisus a vindecat şi mulţi alţi îndrăciţi (Lc4.40-41, Lc4.31-37, Lc6.18).
Apostolii -Şi ei făceau exorcisme chiar în timpul vieţii Mâtuitorului căci la un moment dat un tată vine la Iisus cu fiul său posedat şi-l roagă să-l vindece căci apostolii săi nu putuseră. Iisus îl vindecă pe lunaticul care cădea de multe ori în foc sau în apă, certând dracul care era în el şi care l-a părăsit. Întrebat de ce ei nu l-au putut scoate el le răspunde că acel fel de draci se scot doar cu rugăciuni şi post (Mt17.14-21, Mc9.14-29, Lc9.37-43). După înviere apostolilor le-a fost dată puterea deplină de a scoate toate duhurile necurate putându-se folosi şi de post (căci în timpul vieţii Mântuitorului apostolii nu posteau căci mirele era cu ei-Mc2.19) :Atunci a chemat la Sine pe cei doisprezece, şi a început să -i trimită doi câte doi, dându-le putere asupra duhurilor necurate. (Mc 6.7). Faptele Apostolilor consemnează
exorcismele făcute de apostoli (FA5.16, 8.7)
În Biserică Exorcismul era la început o harismă (dar extraordinar) pe care o putea exercita oricine, fără o consacratre anume din partea autorităţilor bisericeşti. Apoi sarcina exorcizării a fost atribuită numai anumitor persoane prin hirotesie, astfel că
exorciştii formau o treaptă a clerului inferior în Biserica primară din sec al III-lea. În sec al IV-lea exorcismele (rugăciuni speciale şi gesturi rituale) din rânduiala de azi a botezului şi pregătirea pentru botez a adulţilor erau îndeplinite de exorcişti de
profesie. După ce aceştia au dispărut, preoţii au preluat aceste atribuţii. În Biserica Ortodoxă a dispărut treapta exorciştilor, dar ea s-a păstrat în Apus, în Biserica Catolică . (sursa: orthodoxwiki)

"13 Nişte exorcişti iudei care umblau din loc în loc au încercat să cheme
Numele Domnului Isus peste cei ce aveau duhuri rele, zicând: „Vă jur pe
Isus, pe care-L propovăduieşte Pavel, să ieşiţi afară!”
14 Cei ce făceau lucrul acesta erau şapte feciori ai lui Sceva, un preot iudeu
din cei mai de seamă.
15 Duhul cel rău le-a răspuns: „Pe Isus Îl cunosc, şi pe Pavel îl ştiu; dar voi
cine sunteţi?”
16 Şi omul în care era duhul cel rău a sărit asupra lor, i-a biruit pe
amândoi şi i-a schingiuit în aşa fel, că au fugit goi şi răniţi din casa aceea.
17 Lucrul acesta a fost cunoscut de toţi iudeii, de toţi grecii care locuiau în
Efes, şi i-a apucat frica pe toţi: şi Numele Domnului Isus era proslăvit.
18 Mulţi din cei ce crezuseră, veneau să mărturisească şi să spună ce făcuseră.
19 Şi unii din cei ce făcuseră vrăjitorii şi-au adus cărţile şi le-au ars
înaintea tuturor: preţul lor s-a socotit la cincizeci de mii de arginţi.
20 Cu atâta putere se răspândea şi se întărea Cuvântul Domnului."
Faptele Apostolilor cap. 19

Lupta cu răul, întruchipat de diavol, este consemnată de cronicari, din timpuri străvechi. Exorcizarea, practica scoaterii duhurilor necurate din om, si-a pastrat până in prezent acelasi caracter arhaic, si deseori, barbar, din vechime.
Romanii au o traditie in a-l pacali pe diavol, nu de a lupta cu el, dupa cum se evidenţiază în folclorul popular. Românul a preferat să se facă frate cu dracul pană trece puntea.
Mitologia romane abundă de slugi ale diavolului : animale schioape, pricolici, zmei, santoaderi, spiridusi, strigoi, vrajitoare, solomonari, etc. Mircea Eliade a arătat că romanii credeau că Dumnezeu a creat lumea impreuna cu dracul, si au facut chiar si un pact: cerul si viii ai lui Dumnezeu, iar Pamantul si mortii pentru dracul. Ulterior, Dumnezeu a regretat pactul facut, şi Sf. Petru a recuperat acel zapis, dar dracul n-a renuntat niciodata la dreptul lui. De aceea există obiceiul de a veghea mortul trei zile, ca sa nu incapa sufletul lui pe mana diavolului. Romanul, prin traditie, nu luptă cu diavolul, ci incearca sa-l pacaleasca, preferând să se ferească sau să cadă la invoială.
Medicii au concluzionat ca "posedatii", in mare majoritate, sufereau de epilepsie, multiple personalitati, crize schizofrenice, nefiind excluse nici crizele de delirum tremens. Ciuma era considerata in Evul Mediu ca boala trimisa de diavol, ca şi alte epidemii de tot felul care decimau populatia. In astfel de situatii, se cautau toate vrajitoarele din regiunea atacata de molima si, dupa torturi inimaginabile, erau arse pe rug.
In zilele noastre, cand psihiatria a definit multe dintre bolile care erau socotite demonice in vechime, au ramas doua manifestari care nu pot fi explicate de stiinta: vorbirea in limbi straine si levitatia (ridicarea de la sol si plutirea in aer). Din cauza tendintei de levitare, se obisnuia sa fie legat posedatul de maini, peste torace, si de picioare in timpul ritualului de exorcizare.
Vorbirea in limbi straine se intalneste la pocaiti, ca simbol al credintei, iar levitarea este adesea atributul oamenilor sfinti. Cele doua manifestari sunt socotite demonice atunci cand sunt insotite de urlete, injurii, ingrosarea vocii, zbateri, etc.
Parintele ieromonah Nifon, de la Manastirea Bistrita, din tinutul Neamţului, cautat pentru darul sau de a-l scoate pe diavol din oameni, a afirmat că diavolul nu poate sa sufere Sfantul Mir, şi că diavolul nu vine singur la o persoana, ci este trimis de cineva. "Din cauza pacatelor, duhurile necurate intra in om, dar ele sunt trimise de fermecatoare. Fermecatoarele slujesc diavolului si vorbesc cu el. De cele mai multe ori, diavolul intra in om prin bautura si mancare. Si deschiderea cartii, ca preotii mai deschid cartea, nu-i de la Dumnezeu, ci de la diavol vine".

Arhimandritul Ilarion Argatu de la Manastirea Cernica a fost unul dintre cei mai puternici exorcisti romani. Odajdiile arhieresti, sfanta cruce si cadelnita au fost instrumentele sale, iar arma sa a fost credinta in Dumnezeu. Parintele cunostea toate slujbele folosite pentru alungarea demonilor, cele mai puternice dintre ele fiind Moliftele Sfantului Vasile cel Mare. Începea exorcizarea cu Acatistul Domnului Iisus Hristos, si continua cu Sfanta Liturghie, sfintirea apei, si Taina Sfantului Maslu.
La catolici : Parintele Serban Tarciziu, profesor de teologie la Institutul Romano-
Catolic Sf. Tereza, a afirmat că, la nr. 1773 din Cathehismul Bisericii Catolice, există urmatoarele referiri la exorcism: "... Iisus l-a practicat, asa cum rezulta din Evanghelia Sf. Marcu, iar biserica are de la el puterea si insarcinarea de a exorciza... Exorcismul solemn, nu poate fi facut decat de catre un preot si cu permisiunea episcopului...". Sânt excluşi bolnavii psihic. In cazurile de posedari, ritualul constă in rugaciuni, si mai ales in imperative adresate spiritului necurat, de a elibera persoana
posedata. "Biserica isi propune sa vorbeasca mai mult despre iubirea lui Dumnezeu, decat de prezenta malefica a diavolului, care creeaza spaime inutile oamenilor", sublinia parintele Tarciziu.
La musulmani : Dr. Nakechbandi Ahmed Mazher, presedintele Centrului Cultural Islamic "Semiluna", a spus ca la musulmani nu exista ritualuri de exorcizare, ci doar un tratament spiritual prin citirea unor versete din Coran. Versetele trebuie citite de un om foarte pur, care cunoaste traditia si religia, fie el imam sau nu.
In 2003, pe Channel 4 din Marea Britanie, reverendul penticostal Trevor Newport a exorcizat in direct un barbat, Colin, de 40 de ani, conectat la un electroencefalograf. Acesta era asistat de psihologi, psihiatri si neurologi, care cazusera de acord ca barbatul nu suferea de nici o boala mintală. Activitatea cerebrala in timpul ritualului
a relevat "ceva" in zona parietală.

Psihologii afirmă că schizofrenia, boală foarte complexa si nevindecabila, are, printre alte simptome, şi "delirul de posedare". Bolnavii cred ca diavolii sau demonii pun stapanire pe ei, si se comporta ca atare. Acestea ar fi, în opinia lor, cazuri strict medicale, recomandând persoanelor aflate intr-o astfel de situatie de se prezinte la o consultaţie. Schizofrenia nu se vindecă, dar sub tratamentul de specialitate al
psihiatrilor, intra in remisie. Nici psihologii nu intervin in crizele schizofreniei, ci numai in perioadele de remisie, practicând o psihoterapie de sustinere. Punctele de vedere ale bisericii si ale medicinei asupra acestor subiecte intra in doua zone total separate, aproape de nealaturat.
Molitfele Sfantului Vasile cel Mare si ale Sfantului Ioan Gura de Aur, numite si exorcisme, sunt cele mai puternice rugaciuni impotriva duhurilor necurate din oameni si locuinţe. Ele se citesc numai de preoti si duhovnici care au viata curata si sunt mari postitori, si care au dezlegare de la duhovnicii lor sa le citeasca. Moliftele de izgonire a diavolilor din oameni si chiar din animale se citesc numai in zile de post,
mai ales la miezul noptii, in biserica, in fata icoanelor facatoare de minuni, sau langa racla cu moaste ale sfintilor. Atat preotul care le citeste, cat si cei bolnavi de duhuri necurate impreuna cu rudele si insotitorii lor trebuie sa tina post negru cel putin o zi si o noapte, uneori chiar trei zile.
Cand bolnavii posedati de duhuri rele nu se vindeca, se face spovedania generala a celor bolnavi si a rudelor lor, ca nu cumva cineva dintre ei sa fi facut pacate grele si sa fi ramas nespovedite. Apoi se repetă molitfele Sfantului Vasile cel Mare de trei ori la miezul noptii, cu cate o zi pana la trei zile de post negru. Dupa putin timp, bolnavul
trebuie sa fie dus la Sfintele Moaste si la Icoanele facatoare de minuni din tara, ca sa i se citeasca si acolo moliftele Sfantului Vasile cel Mare.
Sfantul Sinod al BOR a luat in dezbatere evenimentele de la manastirea din Tanacu si a cerut fiecarui ierarh sa vegheze permanent, in eparhia sa, asupra respectarii cu strictete a Sfintelor Canoane, a randuielilor liturgice si a hotararilor Sfantului Sinod.
Exorcismul, se argumenteaza in declaratia BOR, adica suita de rugaciuni pentru alungarea duhurilor necurate, face parte din doctrina si practica Bisericii universale, cu temeiuri in Sfanta Scriptura, si în rugaciuni insotite de stropire cu agheazma si ungere cu untdelemn sfintit.

Exorcizarea este un act de cult prin care un preot sau un episcop alunga demonii
dintr-o persoana posedata. In cadrul unei randuieli binestabilite de Parintii Bisericii, slujitorul care savarseste exorcizarea il blesteama pe demon si ii porunceste sa iasa din persoana posedata. Atat blestemarea duhurilor necurate, cat si porunca adresata lor de a iesi din om, sunt savarsite in numele lui Dumnezeu.
Una dintre greselile omeneşti este sa nu crezi in existenta Diavolului.
Mantuitorul Iisus Hristos a alungat demonii. "Venind, propovaduia in sinagogile lor, in toata Galileea, alungand pe demoni" (Marcu 1, 39). Apoi, cand cei doisprezece Apostoli au fost trimisi la propovaduire, El i-a insarcinat pe acestia si cu alungarea
demonilor din intreaga faptura a lui Dumnezeu. "Chemand pe cei doisprezece ucenici ai Sai, le-a dat putere si stapanire peste toti demonii si sa vindece bolile si i-a trimis sa propovaduiasca Imparatia lui Dumnezeu si sa vindece pe cei bolnavi" (Luca 9, 1-2).
"A randuit pe cei doisprezece, pe care i-a numit Apostoli, ca sa fie cu El si sa-i trimita sa propovaduiasca, sa aiba putere sa vindece bolile si sa alunge demonii" (Marcu 3, 14-15).
"Tamaduiti pe cei neputinciosi, inviati pe cei morti, curatiti pe cei leprosi, pe demoni scoateti-i; in dar ati luat, in dar sa dati" (Matei 10, . "Si iesind, ei propovaduiau sa se pocaiasca.
Si scoteau multi demoni si ungeau cu untdelemn pe multi bolnavi si-i vindecau" (Marcu 6, 12-13).
Cand s-au intors din misiune, ucenicii Mantuitorului s-au aratat bucurosi de puterea primita de a alunga demonii, insa Mantuitorul le-a aratat că mai de pret este mantuirea, decat alungarea diavolilor. "Si s-au intors cei saptezeci si doi, cu bucurie, zicand: Doamne, si demonii ni se supun in numele Tau. Si le-a zis: Am vazut pe satana ca un fulger cazand din cer. Iata, v-am dat putere sa calcati peste serpi si peste scorpii, si peste toata puterea vrajmasului, si nimic nu va va vatama. Dar nu va bucurati de aceasta, ca duhurile vi se pleaca, ci va bucurati ca numele voastre sunt
scrise in ceruri" (Luca 10, 17-20).
La randul lor, Apostolii au incredintat aceasta misiune tuturor celor hirotoniti spre slujirea Altarului, pana astazi. Rugaciunile de dezlegare si molitfele impotriva demonilor nu sunt acte de cult optionale, ci ele tin de datoria preotului de a implini misiunea la care a fost chemat de Mantuitor. Astfel, ele nu trebuie citite din mandrie sau din dorinta de castig, ci numai din faptul ca ele fac parte integranta din slujirea
preoteasca.
Cand la Mantuitor a fost adus un tanar demonizat, despre care tatal sau spunea ca inca din pruncie este muncit de un duh mut, care il arunca la pamant, scrasnind din dinti, El i-a mustrat pe ucenicii Sai, care nu au putut sa-l tamaduiasca pe tanar, si a certat demonul, alungandu-l. Apoi, cand ucenicii L-au intrebat pe Iisus de ce ei nu au putut alunga demonul, El le-a spus: "Acest neam de demoni cu nimic nu poate iesi, decat numai cu rugaciune si cu post" (Marcu 9, 17-29).
Desi este foarte important si modul de vietuire al celui care savarseste molitfele si blestemele, demonii pot fi alungati numai in numele Mantuitorului. Demonii ies din cei posedati nu atat pentru cel care rosteste cuvintele molitfei, cat mai ales pentru Cel in numele caruia sunt rostite molitfele respective. Astfel, daca cineva ii alunga pe demoni din oameni, in numele lui Dumnezeu, aceasta nu inseamna automat ca acela este sfant sau ca se mantuieste, dupa cum s-a spus : "Multi Imi vor zice in ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu in numele Tau am proorocit si nu in numele Tau am scos demoni si nu in numele Tau minuni multe am facut ? Si atunci voi marturisi lor: Niciodata nu v-am cunoscut pe voi" (Matei 7, 22-23).
Este esentiala intelegerea faptului ca Mantuitorul Iisus Hristos este cel care alunga demonii, iar nu cel ce rosteste rugaciunile si blestemele impotriva demonului. Cel care spune blestemele este dator sa duca o viata cat mai sfanta, petrecand in post si rugaciune, pentru ca diavolul sa nu se poata razbuna pe el, din cauza izbăvirii celui posedat.
Pentru alungarea demonilor din om (exorcizare), in cartile bisericesti s-au randuit cateva rugaciuni speciale, dintre care cele mai cunoscute sunt urmatoarele: Molitfele Sfantului Vasile cel Mare, Molitfele Sfantului Ioan Gura de Aur, Molitfa Sfantului Ciprian si Molitfele Sfantului Trifon. Aceste rugaciuni se rostesc numai de catre episcopi si preoti, deoarece cuprinzand blesteme adresate diavolului, ele sunt deosebit de puternice. Daca, fiind inselat şi condus de duhul mandriei, un om de rand ar spune aceste rugaciuni, el ar putea intampina oponenţă infricosatoare din partea diavolului.

Plantele s-au folosit si se folosesc "de leac", in diferite moduri si scopuri.
Sunatoarea
La vreme de iarna, buchetelele cu flori galbene de sunatoare, numita si pojarnita (Hypericum perforatum), erau nelipsite din bucatariile caselor taranesti. In primele zile dupa post, era administrata ca fiertura pentru a proteja fierea si organele interne de
efectele alimentatiei de frupt, mult mai grea. Mai mult, era luata profilactic, inainte de masa, pentru a pastra cumpatarea in fata bogatiei de alimente si de bautura de la masa de Craciun. In medicina magica, era folosita, impreuna cu busuiocul, contra "posedarilor" sau, in termeni mai accesibili zilelor noastre, contra tulburarilor psihice grave. Bobocii de sunatoare, culesi la Sfantul Ioan Sanzianul (24 iunie), erau folositi contra supararilor la inima (deceptiilor in dragoste).
Ce spun studiile stiintifice
Un numar impresionant de cercetari pe pacienti umani, de o amploare mai mica sau mai mare, arata faptul ca sunatoarea este extrem de eficienta in lupta cu diferite forme ale depresiei, precum si cu complicatiile sale psiho-emotionale. Este greu de pus un semn de echivalenta intre manifestarile depresiei si diversele influente malefice din medicina populara, tratate cu sunatoare, dar este cert ca extractul din aceasta planta a ajuns sa fie medicamentul cel mai administrat contra depresiei in Uniunea Europeana. Chiar si in refractara America, unde industria chimico-farmaceutica are o influenta covarsitoare, prescriptia acestei plante sub forma de extract a ajuns sa fie prima optiune terapeutica pentru multi psihiatri cu pacienti depresivi.
Ce face extractul de sunatoare mai exact? In primul rand, determina scoarta cerebrala sa elibereze anumiti neurotransmitatori, adica substante naturale care ne induc anumite stari emotionale, cum ar fi optimismul, entuziasmul, tonusul psihic. Apoi, aceasta planta atenueaza, prin mecanisme neurologice doar partial cunoscute, sentimentele de pesimism, de gol interior, de vinovatie paralizanta.
Mod de administrare Studiile facute pe pacienti depresivi care au luat sunatoare au aratat ca, deja dupa doua saptamani de cura, cei mai multi depasesc starea de
astenie, incep sa capete incredere in fortele proprii, renuntand la acea auto-evaluare negativa care este una dintre caracteristicile principale ale acestei afectiuni. In timpul curei de sunatoare se administreaza extractul, asociat, pentru un efect mai bun si pentru evitarea reactiilor adverse, cu pulberea de planta, in proportii egale. Doza zilnica de extract va fi cuprinsa intre 600 si 1200 mg, administrat in trei reprize, pentru o perioada de patru-sase saptamani, urmate de alte doua saptamani de pauza.

Odoleanul
Se mai numeste si valeriana, denumirea sa stiintifica fiind Valeriana
officinalis, iar "specialitatea" sa principala era respingerea influentelor
malefice la nivel erotic. Odinioara, radacina sa era pusa in turtele de
grau, cu care adolescentii plecau cu vitele la pascut, pentru "a-i feri de
zburatori, care luau vlaga si mintile, dar si pentru a-i feri de alte ispite".
Era consumat si pus la brau de feciori, pentru a-i feri
de iele, dar si de fetele de maritat, pentru a nu ceda
ispitelor necurate. In timpul Caslegilor de Iarna, la
sezatori, fetele veneau obligatoriu cu o legaturica de
odolean ascunsa in san, pentru protectie de deochi.
Se credea ca farmecele de legare in cununie si cele cu
conotatii erotice nu au putere asupra celor care
consuma radacina acestei buruieni de leac. In
basmele romanesti se mai spunea ca cetele de zmei trec prin ceruri, pe
deasupra caselor, de care nu se pot apropia din pricina odoleanului tinut
in pridvor, care-i alunga, si atunci ei canta: "De n-ar fi odolean si iarba
creata,/ Am avea si noi o viata". In zona muntoasa a Olteniei, radacina
de valeriana pisata se dadea vreme de 49 de zile celor posedati de
necurat. La rasarit si la asfintit, se lua cate un praf (aproximativ 1,5
grame) de valeriana, care se inghitea cu agheasma. Noaptea se dormea
cu o legatura de valeriana, leustean si iarba creata la cap, pentru a
alunga toate necuratiile din suflet si din trup. Sa vedem in continuare si
cateva elemente stiintifice despre efectele acestei plante:
Ce spun studiile stiintifice
Studiile clinice arata ca aceasta
planta este un puternic anxiolitic,
imbunatateste somnul si,
important, reduce excitabilitatea
psihica si sexuala. Persoanele
care sufera de anxietate, care se
confrunta cu atacuri de panica
sau cu tulburari de somn au
obtinut rezultate foarte bune cu
ajutorul acestei plante. De
asemenea, odoleanul da rezultate
intr-un domeniu unde medicatia de sinteza este adesea neputincioasa, si
anume, tulburarile de dinamica sexuala. Fie ca vorbim de
hiperexcitabilitate sexuala ori de diverse fobii si temeri legate de erotism,
odoleanul are efecte foarte bune. Asadar, din punctul de vedere al
efectelor terapeutice, exista o potrivire practic perfecta intre utilizarile
traditionale ale valerianei, folosita pentru alungarea influentelor malefice
la nivel erotic si psihic, si proprietatile medicinale, puse in evidenta prin
studii clinice si de laborator.
Mod de administrare
Se administreaza de trei ori pe zi cate o lingurita de pulbere de odolean,
in cure de 30-60 de zile, cu 7-10 zile de pauza.

Pelinita
Denumirea sa stiintifica este Artemisia vulgaris si - asa cum o arata si
numele popular - este ruda buna cu pelinul. Pelinita este una dintre
plantele medicinale cele mai raspandite la noi in tara, traditia folosirii
sale in medicina si in magia populara fiind foarte ampla.Actiunea sa este
mai blanda decat cea a pelinului si, din acest motiv, a
fost folosita pe o scara foarte larga. In mai toate
zonele tarii, se dadea plamadita in vin pentru a
stimula sistemul nervos central si pentru combaterea
asteniei. De asemenea, se credea ca cei care sufereau
de somnambulism sau de epilepsie erau sub influenta
unor spirite rele sau erau posedati de duhuri rele, cu
diverse denumiri, care puteau fi alungate cu ajutorul
pelinitei. Ramurile proaspete de pelinita erau legate
in cununi, prin care erau trecuti copiii epileptici.
Maturele simbolice, obtinute din tulpini de pelinita,
erau folosite pentru o curatire ritualica a caselor,
inaintea marilor sarbatori, dar si in cazul camerelor
in care stateau cei grav bolnavi, care astfel erau feriti de naluciri si
vedenii. La sfantul Vasile cel Mare, considerat a fi sfantul cu cele mai
puternice valente exorcizante, in colturile caselor bantuite erau puse
legaturi cu pelinita si busuioc luat de la biserica, pentru a speria toate
creaturile diavolesti.
Ce spun studiile stiintifice
Cercetarile medicale au demonstrat ca pelinita este un tonic nervos si
vigilizant, ce combate starile astenice si anorexia psihica. Principiile active
ale pelinitei sunt un puternic stimulent al sistemului nervos central,
inducand o stare de tonus psihic si de buna dispozitie, combatand
anumite forme de depresie. Tipologia de persoana depresiva care
raspunde cel mai bine la tratamentul cu pelinita este cea la care depresia
este insotita de inapetenta, sedentarism, somn greu si cu vise neclare, cu
trezire dificila si insotita de stari de stupoare.
De asemenea, pelinita este un bun insecticid si are calitatea de a elimina
aproape toti parazitii din organism, fie ei viermi sau protozoare, care nu
rezista la actiunea principiilor sale active aromatice. Acest efect de
alungare a parazitilor din corpul uman se pare ca are un echivalent si la
nivel spiritual, de unde - se spunea - alunga toate influentele malefice.
Mod de administrare
Se administreaza pulberea, cate o jumatate de lingurita de patru ori pe
zi, in cure de cate doua saptamani, urmate de alte doua saptamani de
pauza.

Angelica
I se mai spune si "ingerica" sau "iarba celor sapte ingeri", si se credea despre ea, in
mai toata Europa, ca are puterea de a atrage protectia ingerilor. Folclorul nostru, mai ales cel din satele de munte, este plin de credinte incantatoare, legate de aceasta planta de leac. Se spune, de pilda, ca ea poate fi culeasa si administrata spre vindecare numai de oameni cu un cuget si suflet curate. Daca simte ca se apropie de ea un om rau ori lacom, isi pierde forta, pentru ca ingerii pleaca de la ea.
Angelica poate fi culeasa numai dupa-amiaza, pentru
ca, parandu-i rau dupa locurile in care s-a nascut si a
crescut, e bine sa fie luata doar dupa ce "adoarme",
spre inserat. Insasi denumirea sa stiintifica, Angelica
archangelica, arata ca aceasta planta atrage, prin
rezonanta, ajutorul si protectia ingerilor. In medicina
magica romaneasca, angelica joaca, din acest punct de vedere, un rol
unic, acela de "magnet" pentru influentele magice benefice si nu doar de
simplu exorcizant.
Ce spun studiile stiintifice
Din punctul de vedere al actiunii farmacodinamice, angelica este un
reglator excelent al sistemului neuro-vegetativ, avand, deopotriva,
proprietati stimulente nervoase (datorita substantelor volatile pe care le
contine) si calmante (datorita furanocumarinelor din compozitia sa).
Acesti compusi cu efect antagonic la nivelul sistemului nervos central
explica actiunea sa reglatoare. Prin calitatile sale tonice si psihotrope,
administrarea acestei plante este capabila sa elimine starile de blocaj
psihic ale celor grav bolnavi, stari caracterizate prin inapetenta, voma,
apatie, pesimism si absenta dorintei de a trai, de a lupta cu boala. Sunt
numeroase cazurile in care, desi boala este vindecabila, pacientul nu este
capabil sa sustina lupta cu propriile sale stari de pesimism si resemnare,
care este, de fapt, si cea mai grea. Angelica, alaturi de rugaciune, se pare
ca este un remediu cu adevarat magic in aceste stari-limita, in care este
nevoie de o sustinere adecvata, pentru ca pacientul sa poata depasi pragul critic.
Mod de administrare
Se recomanda sub forma de pulbere: o lingurita de trei ori pe zi, pe
stomacul gol, inainte de masa. Daca se administreaza unor pacienti care
se confrunta cu o senzatie de voma foarte puternica, atunci se amesteca
cu putina menta, iar in cazul in care puterea de digestie este foarte
redusa, se adauga putina pulbere de pelinita sau de anghinare.

Isopul
Este una dintre plantele biblice cele mai importante.
In Psalmul 50 se spune: "Stropi-ma-vei cu isop si ma
voi curati, spala-ma-vei, si mai vartos decat zapada
ma voi albi". In medicina populara romaneasca,
isopul (Hyssopus officinalis) este considerat un
purificator psihic, o planta care alunga gandurile
negre si trezeste optimismul. La fel ca si pelinita, este
creditat cu un efect puternic de curatare a caselor si
a oamenilor de influentele malefice, fiind un mijloc
de purificare emotionala si spirituala, asa cum o
arata si psalmul citat. Ca atare, in Romania, dar si in
intreaga lume crestina, a fost din cele mai vechi
timpuri folosit ca remediu exorcizant, singur sau in
combinatii, intr-o gama foarte larga de tulburari psiho-emotionale.
Ce spun studiile stiintifice
Studiile stiintifice au demonstrat ca partea aeriana a isopului contine
substante active cu un puternic tonic psihic, care stimuleaza capacitati
cognitive cum ar fi atentia, avand si efect antidepresiv. Uleiurile volatile
pe care aceasta planta le contine si care ii dau mireasma caracteristica,
proaspata, au calitati de stimulare a apetitului, de combatere a starilor
de astenie si somnolenta.
Mod de administrare
Se pune o lingurita de planta maruntita intr-un pahar de apa si se lasa la
temperatura camerei sa macereze, de seara pana dimineata, cand se
filtreaza. Se beau 1-2 pahare pe zi, pe stomacul gol, de regula inainte de
masa.
Busuiocul
Este o planta cu valente exorcizante, foarte puternice
in randul crestin-ortodocsilor. Manunchiul de
busuioc, care este pus la icoane ori care este folosit
pentru stropirea cu agheasma in cadrul slujbelor,
este un adevarat simbol al purificarii sufletesti, al
reinnoirii spirituale si al eliberarii de rautatile
"lumesti". In Ajunul Craciunului, venirea preotului cu
manunchiul de busuioc, cu care stropeste, cu
agheasma, deopotriva casa si pe credinciosi, a nascut
o serie intreaga de traditii populare. In satele din
nordul Ardealului, exista obiceiul ca preotul sa
piarda, din greseala, o ramurica de busuioc, in casele
cu fete de maritat, ramurica aducatoare de noroc si
fericire in dragoste, daca era purtata in par, de
sarbatori. Aceeasi ramurica era tinuta la loc de cinste la icoane, ca sa
indeparteze raul si nenorocirile din casa.
Pentru administrarea interna, in medicina populara si magica
romaneasca, de cele mai multe ori, busuiocul se asociaza cu sunatoarea,
aceasta combinatie fiind imbatabila pentru echilibrarea sufleteasca si
spirituala.
Ce spun studiile stiintifice
Conform observatiilor clinice, busuiocul este un stimulent al atentiei,
induce stari de tonus psihic si mental, normalizeaza apetitul, iar asupra
unora dintre pacienti are chiar darul de a induce stari de buna dispozitie
si usoara euforie. Mecanismele prin care busuiocul ne protejeaza psihicul
de efectele nefaste ale stresului si ale tensiunilor emotionale intense inca
nu sunt cunoscute. Unii cercetatori sustin ca principiile active din busuioc
ajuta la o mai buna oxigenare celulara, ceea ce permite organismului, si
in special sistemului nervos central, sa se adapteze la conditiile de stres.
Observatiile clinice ale multor specialisti arata, insa, ca la multi pacienti
busuiocul induce o stare de optimism si de incredere, care nu poate fi
explicata doar prin simpla oxigenare.
Mod de administrare
Se recomanda amestecul, in proportii egale, de pulberi de busuioc si de
sunatoare, din care se ia cate o lingurita, de 4-6 ori pe zi. Tratamentul se
face vreme de opt saptamani, urmate de alte doua saptamani de pauza,
dupa care se poate relua.

Passiflora
Este singura planta din aceasta prezentare care nu
este specifica medicinii populare si magice romanesti.
Traducerea denumirii sale nu este "floarea pasiunii",
cum gresit este numita in diverse materiale
publicitare, ci Floarea Patimilor lui Hristos. De ce au
ales sa asocieze calugarii iezuiti, care au descoperit
aceasta floare, de o incredibila si luxurianta
frumusete, cu Patimile? Unii cred ca din cauza
nuantelor sangerii pe care aceasta planta le capata, altii vad actiunea
purificatoare la nivel psihic a acestei plante de leac ca pe un ajutor
ceresc, care aduce aminte de Ajutorul Divin primit de catre oameni de la
Iisus, prin sacrificiu, prin Patimi. Passiflora este cunoscuta ca planta care
alunga teama, nelinistea, indemnand mintea si psihicul spre rugaciune,
meditatie si contemplatie.
Ce spun studiile stiintifice
Aceasta planta este pe cat de eficienta in terapie, pe atat de complexa ca
si compozitie chimica si actiune terapeutica. Nu exista un singur principiu
activ care sa explice actiunile calmante si echilibrante ale acestei flori de
leac si, ca atare, obtinerea medicamentelor de semisinteza din passiflora
nu este posibila, planta integrala fiind mult mai eficienta.
Daca sunatoarea este remediul numarul unu contra depresiei, passiflora
este, prin excelenta, eficienta contra anxietatii si insomniei, fiind o
adevarata planta a calmului. Studii comparative, facute in spitalele
specializate, au aratat ca extractul din aceasta planta are efecte calmante
ale anxietatii la fel de puternice ca benzodiazepinele (o grupa de sedative
de sinteza, din care face parte si Diazepamul), dar fara efectele
secundare ale acestora. Pacientii tratati cu extract de passiflora au
inregistrat o scadere a intensitatii si a frecventei starilor de angoasa si de
teama fara motiv aparent, o imbunatatire a somnului si a vietii psiho-
afective pe ansamblu. Contra insomniei, passiflora este cel mai folosit
remediu natural. Spre deosebire de somniferele de sinteza, aceasta
planta induce un somn usor, cu vise clare, cu respiratie normala, usoara,
si cu depresie neurologica si mentala redusa. Dupa trezire, pacientii nu
au simptome neplacute, cum ar fi starile de confuzie mentala, ameteala,
dificultate in respiratie, melancolie ori probleme de orientare, ca in cazul
celor care iau somnifere artificiale.
Mod de administrare
Extractul de passiflora se administreaza cate 250-300 mg de trei ori pe zi,
in cure de 90 de zile. Tratamentul poate fi eficient inca de la inceput, dar
chiar si in cazul in care primele doze nu par a da efectele scontate, nu
trebuie sa renuntam. Aceasta, deoarece, potrivit cercetatorilor, cele mai
clare rezultate se vad dupa o cura de 30 de zile cu Passiflora, efectele
sale de imbunatatire a vietii emotionale si a somnului instalandu-se lent, dar temeinic.