Shambala

Un rezumat al învăţăturilor scrise şi orale ale ştiinţei Kalachakra, Ştinţa Ciclurilor, care se referă la Shambala, compus de Khamtul Jhamyang Thondup, secretar-asistent al Ministerului Afacerilor Religioase şi Culturale ale Sanctităţii Sale Dalai Lama. (Traducerea din tibetană de Sherpa Tulku şi Alexander Berzin de la Biblioteca de Opere şi Manuscrise, Dharamsala, India).
Ţara Shambalei şi regii ei. În ceea ce priveşte descrierea Ţării Shambalei, aparenţa sa variază după fiecare poziţie spirituală. De exemplu, unul şi acelaşi râu va fi văzut de zei ca un râu de nectar, de oameni, ca o apă, de fantomele înfometate – ca un amestec de puroi şi sânge, şi de anumite creaturi ca un element în care trăiesc. În consecinţă, este dificil de a se da o definiţie precisă. Totuşi, învăţăturile Kalachakra furnizează descrierea fizică a Shambalei cum urmează : pământ, apă, foc, aer şi eter, împreună cu potenţialităţile lor.
Cât despre situarea ei geografică, continentul central din sud este divizat în şase regiuni. Începând din nord, ele sunt numite : Ţara Zăpezilor, Shambala, China, Khotan, Tibet şi India. Shambala este delimitată de Siberia – Ţara Zăpezilor, la nord, şi Tibet şi India la sud, de China la est, şi de Khotan la vest, ceea ce înseamnă că este situată în deşertul Gobi. La exterior, Shambala este de formă circulară, şi înconjurată de munţi cu vârfuri înzăpezite. În interior, are forma unui lotus înflorit, cu 8 petale. În centru se găseşte un vârf înalt, de o luminozitate albă, care ar fi ca şi inima florii. În nord sunt situate construcţiile ce compun palatul unde îşi află reşedinţa Regii Sfinţi, sau a “Celor care Păstrează Castele”. Păstrătorul sau Deţinătorul Castelor este cel care uneşte toate clasele sociale. Este unul din titlurile Maestrului Shambalei, în scrierile tibetane. Acest palat este mai vast decât acela a lui Indra, e pătrat, şi are patru porţi. Zeiţe dansatoare sunt sculptate în coral pe pereţii exteriori. Edificiul are nouă etaje, deasupra cărora flutură un steag reprezentând Calea Dharmei, încadrată de un cuplu de antilope. Construcţia este acoperită de un acoperiş de ţigle de aur de Jambu, de care atârnă ornamente de perle şi de diamante. Desenele liniare care ornează partea superioară a pereţilor exteriori sunt de argint, şi cornişele sunt din turcoaze.
Ferestrele palatului sunt din lapis-lazuli, în timp ce uşile şi pragurile sunt ornate cu smaralde şi safire. Drept copertine are drapele de aur şi este acoperit de un cristal generator de căldură, în timp ce solul este acoperit de un cristal refrigerator. Aceasta sugerează un sistem de aer condiţionat. Stâlpii şi grinzile sunt încrustate cu pietre scumpe, cu corali, cu pere etc. Palatul cuprinde bogăţii inestimabile cum ar fi vaze de o bogăţie inepuizabilă, vaca ce îţi îndeplineşte toate dorinţele, recolta nesemănată, şi pomul care îţi satisface cererile. În cele trei zone înconjurătoare locuiesc cei opt zei, cei opt Nagas, cei zece Protectori ai Direcţiilor, cei nouă Mari Distrugători, cele opt Planete Majore, cele 28 de Constelaţii, etc. Toţi sunt înconjuraţi de numeroase reprezentări simbolice.
În centrul acestui palat imens se ridică un tron de aur, aşezat pe opt lei, de unde comandă cei 25 de Zei Regi care creează cu strălucire virtutea Unităţii Universale. Comorile Zeilor, ale Nagas-ilor, şi ale oamenilor, sunt înghesuite peste tot. Dincolo de acestea, numeroase obiecte uzuale se găsesc peste tot. Ele au fost create pe pământ prin puterea unei ştiinţe superioare. Al 21-lea Maestru al Ţării Shambalei, Ma-Gag-Pa, ocupă acum tronul de aur susţinut de lei. El a condus cu 49 de ani înaintea anului redactării, 1976, an al Dragonului de Foc. După 51 de ani, în anul Berbecului (Caprei-Oii) de Foc al celui de-al 17-lea ciclu (A.D. 2027), cel de-al 22-lea Deţinător al Castelor, Mi-Yi-Seng-Ge, va urca pe tron, şi va domni 100 de ani.
Cât despre numele Shambala, este găsită o explicaţie într-o poveste veche : era odată un membru al clanului Sakya, numit Shambhaka, care guverna această regiune. De la el ţara îi poartă numele. Cuvântul Shambala înseamnă în tibetană : “Susţinut de sursa Fericirii”. Trecutul şi viitorul umanităţii Cu puţin timp înaintea formării lumii, diverse tipuri de creatori au apărut gradat în zonele inferioare şi superioare. În acele timpuri, oamenii se năşteau prin transformare. În cursul vieţii lor, tot ceea ce doreau de realiza. Ei nu depindeau nici de soare, nici de lună, pentru a primi lumina, având ei înşişi propriile lor surse de iluminare. Viaţa lor era extrem de lungă, şi chiar cuvintele “boală”, “război”, “foamete” le erau necunoscute. Fericirea lor era egală cu cea a zeilor. Această epocă a fost cunoscută sub numele de Era Perfectă.

Oamenii prosperau, foloseau surse de energie naturală, şi trăiau din recolte care nu fuseseră semănate, Dar, odată cu trecerea timpului, acţiunile şi gândurile oamenilor au devenit mai brutale. Oamenii au cunoscut atracţia unora pentru alţii, s-au atins, şi au cunoscut plăcerile simţurilor. Din această cauză s-au diferenţiat organele senzuale masculine şi feminine. Din unirea celor două seminţe, a rezultat naşterea din sânul femeii. Apoi, greşelile s-au amplificat. Distincţia între “al meu” şi “al tău” s-a stabilit, şi adunarea de bogăţii a devenit un scop. Condiţiile de viaţă au degenerat, şi a început Epoca Conflictelor.
Când durata existenţei umane era de 60.000 de ani, a apărut Buddha Krakucchanda, fiul regelui Varada. După dispariţia învăţăturilor sale, a venit Buddha Kanakamuni, fiul regelui Chandra. Lungimea vieţii umane era atunci de 40.000 de ani. Când ea sa redus la 20.000 de ani a apărut Buddha Kasyapa, fiul regelui Krki. Apoi, când omul nu mai trăia mai mult de 100 de ani, şi-a făcut apariţia pe Terra al patrulea dintre Buddha-şi, Sakyamuni, fiul regelui Suddhadana. El a îndeplinit cele 12 sarcini ale unui Buddha care sunt :1. Venirea din cerul Tusita, 2. Concepţia, 3. Naşterea, 4. Învăţătura şi Măiestria Artelor, 5. Căsătoria, 6. Renunţarea, 7. Căutarea Iluminării, 8. Ascetismul, 9. Lupta cu forţele lui Mara (forţele răului), 10. Iluminarea, 11. Înaintarea pe Calea Dharmei, 12. Pari-Nirvana. Prin ducerea la bun sfârşit a celor 12 sarcini, el a adus binefaceri nenumărate tuturor fiinţelor vii. În acest timp numeroşi ne-budişti au adoptat religia La-Lo, şi au distrus numeroase mănăstiri budiste. A fost scris că această credinţă La-Lo, va dura 1800 de ani. Cea mai mare parte din adepţii căii La-Lo, ca şi alţi ne-budişti, nu s-au bazat pe meditaţie sau pe idei filozofice, dar par a urma căile profane ale gândirii non-critice, care va merge până la considerarea realizării răului ca o modalitate de a practica religia. În timpurile următoare, cei ce practică La-Lo se vor răspândi în numeroase ţări. Ei se vor uni, vor deveni foarte puternici, şi vor controla jumătate din lume.
Cel de-al 25-lea Păstrător al Castelor, Drag-Po-K’Or-Lo-Chan, va urca pe tronul de aur sprijinit de lei ai Shambalei, în anul Berbecului de Foc, (sau Caprei de Foc), al celui de-al 22-lea ciclu, (secolul XXV) şi va propaga învăţăturile Dharmei. Va fi recunoscut ca o reîncarnare a lui Manjushri, Regele La-Lo, creaţie a forţelor atee, îşi va aduna legiunile în vestul Indiei, într-un loc numit Tri-li. Miniştrii La-Lo vor fi făcuţi să creadă că nimeni din lumea aceasta nu este atât de puternic ca acest rege. Şi, asupra acestui lucru, ei vor ţine multe discursuri mândre. Apoi, miniştrii vor organiza “subordonare aeriană”. Atunci când vor detecta numeroase semne ale enormei bogăţii şi fericiri din Ţara Shambalei de Nord, gelozia lor nu va mai cunoaşte margini, şi ei vor comanda legiunilor lor să atace Shambala. Aceasta se va petrece în anul Berbecului de Foc al celui de-al 22-lea ciclu, (2425). Atunci, Maestrul Shambalei, va prelua comandamentul forţelor reunite ale celor 12 mari zei : vasele spaţiale zburând mult mai repede decât sunetul, vehicule acţionate de foc şi de vapori, care blindate şi diferite tipuri de arme atomice. Astfel forţele răului vor fi nimicite de puterea celor 12 zei. După aceasta, preţioasa Dharma va fi plasată sub protecţia directă a lui Buddha. Regele Shambalei îşi va schimba locul de reşedinţă şi Epoca Perfectă va străluci din nou.

Regatul Părintelui Jean (Ioan) Anumite hărţi medievale indică, în Asia, o întindere misterioasă desemnată sub numele “Regatul Părintelui Jean (Ioan)” : “Ea se întinde, geografic vorbind, din Turkestan în Tbet şi de la munţii Himalaya la deşertul Gobi.” Amplasarea acestui loc prezintă analogii curioase cu domeniul lui Hiarchas (Sfântul Maestru) descris de Philostrateîn biografia lui Apollonius din Tyane. În 1145 istoricul Otto de Freising a auzit vorbindu-se de părintele Ioan, un rege-preot care trăia “dincolo de Armenia şi de Persia, în Extremul Orient.” El presupusese apartenenţa sa ca fiind la descendenţa străveche a regilor Magi citaţi de Evanghelie. Cronica lui Alberic de Trois Fontaines menţionează că în 1165 o scrisoare a acestui conducător asiatic i-a parvenit lui Manuel I Commene, bazileu al Bizanţului, lui Frederic I Barbarossa, împăratul Sfântului Imperiu Roman-Germanic, asemenea mesaje din partea părintelui Ioan fiind primite şi de alţi regi. Numeroase documente aparţinând acestei corespondenţe diplomatice a părintelui Ioan se mai găsesc încă în arhivele Vaticanului şi cea mai mare parte din ele n-au fost publicate niciodată. În 27 septembrie 1177 Papa Alexandru al III-lea adresa din Veneţia o scrisoare “ilustrului şi magnificului rege al Indiei.” Aşa cum remarcă just Enciclopedia Catolică: “judecând după detaliile scrisorii, este sigur că destinatarul nu era un personaj mitic”. Adresând “faimosului şi măreţului rege al Indiei” binecuvântarea sa apostolică, Papa spunea că “auzise vorbind despre el numeroase persoane şi în special Maestrul Filip – prietenul şi medicul nostru care s-a întreţinut cu mari şi onorabili oameni ai regatului vostru”. Doctorul Filip a luat scrisoarea şi a plecat în Asia. Din nefericire, finalul misiunii sale n-a fost niciodată revelat. Trimisul pontific a murit în cursul călătoriei sale, sau a ajuns în Regatul Părintelui Ioan ? Această ţară îndepărtată este plină de minuni. Împăratul cel misterios o conduce cu un sceptru din smarald pur : “În faţa palatului său se găseşte o oglindă în care suveranul poate să observe toate evenimentele” care se întâmplau, nu numai în provinciile regatului său, ci chiar în ţările învecinate. Dragoni zburători transportau rapid oamenii prin aer, de-a lungul unor distanţe foarte mari. Un elixir al adevărului purifica toate persoanele care îl beau ajutându-i să-şi dezvăluie adevărata identitate. Este motivul pentru care “spiritele impure” nu îndrăzneau niciodată să de apropie de vecinătatea regatului. Graţie acestui procedeu, nici o altă “psihoterapie” nu era necesară.
Cea mai mare atracţie a ţării era probabil Fântâna Tinereţii Veşnice. Atunci când bărbaţi sau femei doresc să fie reîntineriţi le este suficient să observe nişte tinerei după care să bea trei înghiţituri din apa fântânii. Brusc boala sau bătrâneţea dispăreau şi ei se regăseau la vârsta de 30 de ani. Se spune că părintele Ioan însuşi şi-a prelungit astfel viaţa până la vârsta de 562 de ani. Aşa numitele “pietre ale vulturilor” erau capabile nu numai să redea acuitatea vizuală dar chiar să facă invizibil pe cel ce le purta în montura unor inele. Alte pietre magice puteau încălzi sau îngheţa orice substanţă, puteau lumina peisajul pe o distanţă de 8 km sau puteau întuneca împrejurimile cu o beznă absolută. Intrarea sanctuarului care ascundea o piatră magică era păzită de doi bătrâni care nu lăsau să pătrundă decât vizitatorii virtuoşi.
Un turn enorm de 30 de etaje se ridica în oraşul părintelui Ioan. Săraci nu existau în regat, dreptatea era învingătoare peste tot, crima şi viciul fiind necunoscute. Poveştile care au circulat despre puternicul monarh asiatic, fără îndoială creştin, au făcut senzaţie în Europa. Era perioada dificilă a cruciadelor în care un aliat din Orient era binevenit, astfel se explică interesul pe care-l purtau statele şi biserica preotului-rege al Indiei. Deşi povestea preotului Ioan mai are numeroase elemente de ficţiune, realitatea că regi şi papi au întreţinut o corespondenţă cu acest personaj, nu poate fi contestată. Este surprinzător de constatat că Regatul Preotului Ioan are numeroase puncte comune cu acela al lui Hiarchas, pe care l-a descris Philostrate câteva mii de ani mai înainte. Caracteristicile geografice ale celor două ţări evocă Tibetul. Înţelepţii celor două regate posedă puterea de a-şi controla invizibilitatea, de a produce lumină artificială şi de a zbura prin aer. Un paragraf al scrisorii celei mai cunoscute a părintelui Ioan, semnalează că în regatul său există o mare de nisip care ar putea fi deşertul Gobi. Concluziile savantului american Manly Hall : “Poziţia atribuită în mod primitiv imperiului părintelui Ioan este aproximativ în zona deşertului Gobi, unde se spune că trăia, în mijlocul munţilor într-un palat încântător. Dacă întrebaţi iniţiaţii orientali în legătură cu descrierea acestui paradis din nord numit Dejung sau Shambala, oraşul misterios al Adepţilor, ei vă vor răspunde că este în inima deşertului Gobi. În nisipul vechi din Chamo, Marea Antică, se afla Templul Guvernului Invizibil al Lumii.”
Coincidenţe interesante pot fi stabilite prin studiul istoriei secolului al XII-lea, epoca în care este întâlnit renumitul părinte Ioan. Ordinul Templului a fost fondat în 1118. În 1184 trubadurul şi cavalerul Templului Wolfram von Eschenbach scria lucrarea Titurel în care condensa toate legendele despre Graal. El subînţelegea că exista o relaţie între Graal şi Asia şi îl descria ca pe o piatră : “şi această piatră este numită Graal”. Vorbea oare despre Shambala şi piatra Chintamani ? Trubadurul medieval ne asigură că Titurel trăise 500 de ani. Stranie asemănare cu existenţa părintelui Ioan care a durat 562 de ani. De fapt Eschenbach ataşa legenda Sfântului Graal la aceea a părintelui Ioan. Parsifal al său ducea cupa sacră – sau piatra (Graal-ul) – în Asia. “Astfel vedem că Societăţile Secrete ale Europei jucau un rol anume în perpetuarea curioasei poveşti despre maestrul maeştrilor asiatici” – scria Manly Hall. Are o foarte mare semnificaţie faptul că Wolfram von Eschenbach a fost un cavaler al Ordinului Templier, căci, din această cauză, avusese acces la secretele Templului.