Subiecte similare
Căutare
Ultimele subiecte
Cheia către ce e Sus şi Jos
UNIVERSUL SPIRITUAL :: Prima categorie :: INIŢIEREA SPIRITUALĂ :: Extinderea (Expansiunea) stării de conştienţă
Pagina 1 din 1
Cheia către ce e Sus şi Jos
Din Tăbliţele lui Thoth Atlantul - Tăbliţa 9 "Cheia Libertăţii Spaţiului"
Ascultă-mi vocea, omule, ce te învaţă despre înţelepciunea şi Lumina acestui ciclu ;
Ce te învaţă cum să alungi întunericul, ce te învaţă cum să aduci Lumina în viaţa ta.
Caută, omule, să descoperi calea ce te duce spre viaţa eternă ca un SOARE.
Ieşi de sub valul întunericului. Caută sa devii o Lumină în lume.
Fă din tine un vas pentruLumină, o ţintă pentru Soarele acestui spaţiu.
Ridică-ţi ochii către Cosmos. Ridică-ţi ochii spre Lumină.
Rosteşte cuvintele Locuitorului, cântul ce cheamă Lumina. Cântă cântecul libertăţii.
Cânta cântecul Sufletului.
Creează înalta vibraţie care te va face UNA cu Întregul. Fii una cu cosmosul.
Contopeşte-te cu Lumina. Fii un instrument al ordinii, o cale a LEGII pentru lume.
Omule, lumina ta este marea Lumină, care străluce prin umbra cărnii.
Trebuie să te eliberezi de întuneric înainte de a te contopi cu Lumina.
Umbrele întunericului te înconjoară.Viaţa curge ca un şuvoi prin tine.
Omule, trebuie să te ridici, iar corpul tău va pleca departe
Spre planurile care te înconjoară şi care sunt totuşi una cu tine.
Priveşte în jurul tău, omule. Vezi-ţi propria lumină reflectată.
Chiar şi în întunericul din jurul tău Lumina ta continuă să curgă prin val.
Caută de-a pururi înţelepciunea. Nu-i permite corpului tău să te trădeze.
Stai în calea Luminii. Alungă întunericul cu strălucirea ta.
Să ştii că înţelepciunea e veşnică. Ea există de când a început
Totul, făurind armonie din Legea ce există pe Cale.
Ascultă, omule, la învăţătura înţelepciunii.
Ascultă vocea ce vorbeşte despre timpul trecut.
Îţi voi dezvălui învăţături uitate, îţi voi povesti despre înţelepciunea ascunsă în trecut,
Pierdută în mijlocul întunericului din jurul meu.
Să ştii, omule, că tu eşti întruchiparea tuturor lucrurilor.
Doar că acest lucru a fost uitat, pierdut când omul a fost înrobit,
Legat şi ferecat în lanţurile întunericului.
Cu foarte mult timp în urmă, am renunţat la trup.
Am cutreierat liber prin imensitatea eterului,
Înconjurând unghiurile ce-l ţineau pe om în robie.
Află, omule, că tu eşti doar spirit. Corpul nu înseamnă nimic. Sufletul e Totul.
Nu-i permite corpului tău să fie o închisoare.
Alungă întunericul şi călătoreşte în Lumină.
Renunţă la trup, omule, şi eliberează-te, fii cu adevărat o Lumină ce e Una cu Lumina.
Când te vei fi eliberat din robia întunericului
Şi vei călători în spaţiu ca Soare al Luminii, atunci vei afla că spaţiul nu e nelimitat
Ci că are graniţe sub formă de unghiuri şi linii curbe.
Află, omule, că tot ceea ce există este doar o reprezentare a lucrurilor şi mai măreţe care vor veni.
Materia este fluidă şi curge ca un fluviu transformându- se constant dintr-un lucru în altul.
Învăţătura a existat de-a lungul epocilor ; Nu a fost niciodată schimbată, deşi a fost îngropată în întuneric ;
Nu s-a pierdut niciodată, deşi a fost uitată de om.
Să ştii că în spaţiul în care locuieşti se află alte spaţii la fel de măreţe ca cel al tău,
Împletite prin centrul materiei tale dar totuşi despărţite în spaţiile lor proprii.
Într-un timp demult uitat, eu Thoth, am deschis poarta,
Am intrat în alte spaţii, şi am aflat secretele ascunse.
Adânc în esenţa materiei se află ascunse multe secrete.
Nouă sunt la număr dimensiunile ce se întrepătrund, şi nouă sunt ciclurile spaţiului.
Nouă sunt difuziunile conştiinţei şi nouă sunt lumile dintre lumi.
Da, nouă la număr sunt Maeştrii ciclurilor care vin şi de deasupra şi de dedesubt.
Spaţiul e plin de lucruri ascunse, căci spaţiul e împărţit de timp.
Caută cheia către timp-spaţiu, şi vei deschide poarta.
Să ştii că prin spaţiu-timp conştiinţa există cu siguranţă.
Deşi e ascunsă învăţăturii noastre ea există totuşi de-a pururi.
Cheia către lumile din interiorul tău se gaseşte doar în interiorul tău.
Căci omul e poarta misterelor şi cheia care este Una cu Unul.
Caută în interiorul cercului. Foloseşte Cuvântul pe care ţi l-am dezvăluit.
Deschide poarta din interiorul tău, iar atunci cu siguranţă vei trăi şi tu.
Omule, tu crezi că trăieşti, dar să ştii că e doar viaţă în moarte.
Căci atâta vreme cât eşti legat de corpul tău, pentru tine nu există nici un fel de viaţă.
Doar Sufletul e liber să călătorească prin spaţiu, şi are o viaţă care e cu adevarat viaţă.
Restul nu e decât robie, o încătuşare din care trebuie să te eliberezi.
Nu gândi că omul e născut pe pământ, deşi s-ar putea să vină de pe pământ.
Omul e un spirit născut în lumină. Dar, dacă nu ştie acest lucru, nu poate fi liber niciodată.
Întunericul îl înconjoară pe cel născut în lumină. Întunericul înrobeşte Sufletul.
Doar cel ce caută poate spera să se elibereze.
Umbre te înconjoară, întunericul umple tot spaţiul străluce Lumina omului-suflet.
Umple întunericul spaţiului. Eşti copilul Marii Lumini, aminteşte-ţi asta şi vei fi liber.
Nu adăsta în umbră. Ieşi din întunericul nopţii Lumină, lasă-ţi sufletul, tu Soare născut,
Să se umple cu măreţia Luminii, eliberat din lanţurile întunericului,
Un Suflet care e Una cu Lumina. Tu eşti cheia întregii înţelepciuni.
În tine se află tot timpul şi spaţiul.
Nu trăi încătuşat în întuneric. Eliberează-ţi forma de Lumină din noapte.
Măreaţă Lumină ce umpli tot Cosmosul, curgi deplin către om.
Fă din corpul lui o torţă de lumină care să nu se stingă niciodată printre oameni.
Departe în trecut, căutat-am înţelepciune, învăţături necunoscute omului.
Departe în trecut, am călătorit în spaţiu acolo unde s-a născut timpul.
Am căutat întotdeauna şi mai multă înţelepciune pentru a o adăuga la cea pe care o aveam deja.
Am descoperit că doar viitorul deţinea înţelepciunea pe care o căutam.
În jos, spre Sălile din Amenti am călătorit, înţelepciune şi mai multă căutând.
Am întrebat Maeştrii Ciclurilor despre calea spre înţelepciunea pe care o căutam.
Le-am adresat această întrebare : -Unde se află sursa Totului ?
Mi-a răspuns în tonuri preaputernice Vocea Maestrului Nouă :
-Eliberează-ţi sufletul de corp şi vino cu mine în Lumină.
Am ieşit din corpul meu, o flacără pâlpâind în noapte.
Am stat în faţa Maestrului, scăldat în focul Vieţii.
Cuprins am fost apoi de o forţă, mai puternică de înţelegerea omului.
Aruncat am fost în Abis prin spaţii necunoscute omului.
Am văzut matriţele Ordinii din haos, şi unghiurile nopţii.
Am văzut Lumina, răsărind din Ordine, şi am auzit vocea Luminii.
Am văzut flacăra Abisului, producând Ordine şi Lumină.
Am văzut Ordinea născându-se din haos. Am văzut Lumina răspândind Viaţa.
Din Tăbliţele lui Thoth Atlantul Tăbliţa 11 - "Cheia către ce e Sus şi Jos"
"Ascultaţi şi luaţi aminte, copii ai lui Khem, la cuvintele pe care vi le încredinţez şi care vă vor aduce Lumina.
Să ştiţi, oamenilor, că i-am cunoscut pe părinţii voştri, da, părinţii voştri de acum mult
timp.
Fără să cunosc moartea am trecut prin toate epocile, trăind printre voi încă de la începuturi.
M-am străduit întotdeauna să vă conduc spre Lumina Marelui Suflet, să vă scot din întunericul nopţii.
Aflaţi voi, oameni în mijlocul cărora păşesc, că eu, Thoth, deţin toată învăţătura şi toată înţelepciunea cunoscute de oameni din cele mai vechi timpuri.
Păstrător am fost al secretelor marelui popor, posesorul cheii ce duce spre viaţă.
V-am crescut, copii mei, de când vă aflaţi în întunericul Zilelor de Demult.
Ascultaţi acum cuvintele mele pline de înţelepciune. Ascultaţi mesajul pe care vi-l aduc.
Ascultaţi cuvintele pe care vi le încredinţez, şi vă veţi ridica din întuneric spre Lumină.
Departe, în trecut, când am venit prima dată la voi, v-am găsit ascunşi in peşteri.
V-am ridicat prin puterea şi înţelepciunea mea până când aţi început să străluciţi ca oameni între oameni.
Da, v-am găsit fără de ştiinţă. Doar câţiva eraţi mai presus de animale.
V-am cultivat continuu scânteia conştiinţei voastre până când într-un târziu aţi luminat ca oameni.
Vă voi împărtăşi acum învăţătura străveche ce depăşeşte gândirea rasei voastre.
Aflaţi că noi, cei din Marea Rasă am deţinut şi deţinem încă cunoştinţe mai presus de cele ale omului.
Înţelepciune pe care am primit-o de la popoarele născute printre stele, înţelepciune şi învăţatură dincolo de puterea de înţelegere a omului.
Către noi au coborât maeştrii înţelepciunii, la fel de îndepărtaţi de noi, precum sunt eu de voi.
Ascultaţi acum înţelepciunea pe care vreau să v-o împărtăşesc. Folosiţi-o şi liberi veţi fi.
Să ştiţi că în piramida pe care am construit-o sunt Cheile ce vă vor arăta Calea spre viaţă.
Da, trageţi o linie de la marele chip pe care l-am construit, către vârful piramidei, construită ca o poartă.
Trageţi încă o linie, opusă la acelaşi unghi şi direcţie. Săpaţi şi veţi găsi ce am ascuns.
Acolo veţi găsi intrarea subpământeană către secretele ascunse înainte ca voi să deveniţi oameni.
Vă voi spune acum despre misterul ciclurilor care se deplasează cu mişcări ciudate pentru ce e finit, căci infinite sunt ele dincolo de înţelegerea omului.
Aflaţi că sunt nouă cicluri, da, nouă deasupra şi paisprezece dedesubt, deplasându-se în armonie către locul de contopire care va exista într-un timp viitor.
Să ştiţi că Maeştrii Ciclurilor sunt unităţi de conştiinţă trimise să unească Asta cuTotul.
Au cel mai înalt nivel de conştiinţă dintre toate Ciclurile, lucrând în armonie cu Legea.
Ei ştiu că, în timp, totul va atinge perfectiunea, neamiexistând nimic deasupra şi dedesubt, ci totul va fi Unu într-un Infinit perfect, o armonie a tuturor, în Unicitatea Totului.
Departe sub scoarţa Pământului, în Sălile din Amenti, stau cei Şapte Maeştri ai Ciclurilor, da, şi încă unul, Maestrul de dedesubt.
Să ştiţi, totuşi, că în Infinit nu există nici sus nici jos.
Dar întotdeauna există şi va exista Unicitatea Tuturor când totul va fi încheiat.
Ades am stat înaintea Maeştrilor Totului.
Ades din fântâna înţelepciunii lor am băut şi mi-am umplut atât corpul cât şi sufletul, cu Lumina lor.
Mi-au povestit despre cicluri şi despre Legea care le oferă ce trebuie pentru a exista.
Da, mi-a vorbit Maestrul Nouă, zicând:
-Thot, măreţ eşti printre copii Pământului, dar există secrete pe care nici tu nu le cunoşti.
Ştii că ai venit dintr-un spaţiu-timp inferior acestuia, şi ştii că vei călători către un
spaţiu-timp superior.
Dar puţine ştii despre secretele ce se ascund în ele, puţine ştii despre înţelepciunea de dincolo.
Să ştii că tu, ca întreg, în această conştiinţă nu eşti decât o celulă în proces de dezvoltare.
Conştiinţa de sub tine se dezvoltă continuu în sensuri diferite de cele pe care le
cunoşti.
Da, deşi într-un spaţiu-timp inferior tie, ea se extinde în direcţii ce sunt diferite de cele ale tale.
Căci trebuie să ştii că ea evoluează ca rezultat al dezvoltării tale, dar nu în acelaşi fel în care te-ai dezvoltat tu.
Evoluţia ta trecută şi prezentă au produs o cauză şi un efect.
Nici o conştiinţă nu urmează calea celor dinaintea ei, căci astfel totul ar fi doar o
repetiţie, de prisos.
Fiecare conştiinţă, în ciclul în care există, îşi urmează propria cale spre ţelul suprem.
Fiecare joacă un rol în Planul Cosmosului. Fiecare joacă un rol către ţelul suprem.
Cu cât e mai îndepărtat ciclul, cu atât e mai mare învăţătura lui, şi capacitatea de a
îngloba Legea în tot.
Află că în ciclurile inferioare nouă, tu te ocupi de părţile mai mici ale Legii, în timp ce noi, cei din ciclul care se intinde la Infinit, ne străduim să construim o Lege mai măreaţă.
Fiecare are un rol de jucat în cicluri. Fiecare trebuie să-şi desăvârşească opera.
Ciclul inferior ţie nu ţi-e inferior totuşi, ci e format doar pentru o nevoie ce există.
Căci trebuie să ştii că fântâna înţelepciunii ce produce ciclurile, caută continuu să afle noi puteri.
Să ştii că învăţătura se câştigă doar prin practică, iar înţelepciunea provine doar din învăţătură, şi astfel sunt create cilurile de către Lege.
Sunt unelte cu ajutorul cărora se obţine învăţatura pentru Planul Legii, care este Sursa Totului.
Ciclul inferior nu e cu adevărat inferior, ci doar diferit, în spaţiu şi timp."

Ultima editare efectuata de catre Admin in Dum Oct 16, 2011 1:14 pm, editata de 9 ori
Re: Cheia către ce e Sus şi Jos
Conştiinţa de acolo lucrează şi testează lucruri mai mici decât cele ce eşti tu.
Şi aşa cum tu cultivi lucruri mai măreţe, la fel, deasupra ta sunt cei ce cultivă şi ei, ca şi tine, alte legi.
Diferenţa ce există între cicluri rezidă doar în capacitatea de a lucra cu Legea.
Noi, cei care existăm în cicluri superioare celui al tău, suntem cei ce au apărut primii
Din Sursă, şi care au câştigat, în trecerea prin Timp-spaţiu, capacitatea de a folosi Legile Mai Marelui, ce sunt mai presus de înţelegerea omului.
Nimic nu e cu adevărat inferior ţie, ci doar se află într-o operaţie diferită a Legii.
Priveşte în sus sau în jos, vei găsi acelaşi lucru.
Căci totul nu e decât o parte a Unicităţii care stă la baza Sursei Legii.
Conştiinţa care se află sub tine este o parte a ta, aşa cum şi noi suntem o parte din tine.
Tu, ca şi copil, nu ai avut învăţătura pe care ai acumulat-o crescând.
Compară ciclurile cu omul în călătoria lui de la naştere la moarte, şi vei vedea în ciclul inferior ţie copilul cu învăţătura pe care o are.
Apoi priveşte-te adult, avansând în învăţătură, pe măsură ce timpul trece.
Priveşte-ne şi pe noi, copii ajunşi la maturiate, cu învăţătura şi înţelepciunea acumulate odată cu trecerea anilor.
La fel, Thoth, sunt şi ciclurile conştiintei, copii în diferite momente ale dezvoltării, totuşi toate provenind de la aceeaşi Sursă, Înţelepciunea, şi toate la Înţelepciune reîntorcându-se.
Încetă apoi să-mi vorbească El, şi se aşeză în liniştea obişnuită Maeştrilor.
Apoi îmi vorbi din nou, zicând : “- Thoth, mult timp am petrecut Noi în Amenti, păzind flacăra vieţii din Săli.
Află, totuşi, că suntem parte a Ciclurilor noastre, cu Vederea noastră ajungând la ele şi mai departe.
Da, ştim că din toate, nimic nu contează, cu excepţia evoluţiei datorate Sufletului nostru.
Ştim că, carnea e efemeră. Lucrurile pe care oamenii le respectă nu înseamnă nimic
pentru noi.
Nu căutăm nimic ce are legătură cu corpul, ci doar cu starea de perfecţiune a Sufletului.
Când voi, oamenii, veţi învăţa că nimic în afara evoluţiei Sufletului nu contează, abia atunci veţi fi liberi cu adevarat din robie, liberi să lucraţi în armonie cu Legea.
Află, omule, că trebuie să ţinteşti spre perfecţiune, căci doar aşa îţi vei atinge scopul.
Deşi ar trebui să ştii că nimic nu e perfect, totuşi ar trebui să fie ţinta şi scopul tău."
Încetă din nou vocea lui Nouă, iar cuvintele se scufundară în conştiinţa mea.
Acum, caut şi mai multă înţelepciune ca să pot fi perfect în Lege cu Totul.
Curând cobor în Sălile din Amenti pentru a trăi sub recea floare a vieţii.
Tu, cel ce ai primit învăţătura, nu mă vei mai vedea.
Totuşi, voi trăi de-a pururi în înţelepciunea pe care ţi-am oferit-o.
Tot ceea ce e omul, există datorită înţelepciunii lui.
Tot ceea ce va fi omul, e rezultatul cauzei lui.
Ascultă-mi acum vocea, şi devino mai măreţ decât omul obişnuit.
Ridică-ţi ochii, lasă Lumina să-ţi inunde fiinţa, fii de-a pururi un Copil al Luminii.
Doar prin strădanii vei evolua către Planul unde Lumina e Totul.
Fii maestrul tuturor celor ce te înconjoară.
Nu te lăsa niciodată condus de efectele vieţii tale.
Crează apoi cauze şi mai perfecte, şi în timp vei deveni un Soare al Luminii.
Liber, lasă-ţi sufletul să se înalţe de-a pururi, eliberat din robia şi lanţurile nopţii.
Ridică-ţi ochii spre Soarele de pe cerul-spaţiu.
Permite-i să fie un simbol al vieţii.
Aminteşte-ţi că eşti Lumina Măreaţă, perfect în sfera ta proprie, unde eşti liber.
Nu căuta niciodată înspre întuneric.
Ridică-ţi ochii spre spaţiul de deasupra.
Liberă lasă-ţi flacăra să ardă şi vei fi un Copil al Luminii.

» Cheia Timpului
» MESAJ CATRE UMANITATE, IN LEGATURA CU SPIRALA UFO DIN NORVEGIA. (21 Dec. 2009, prin Maria Bertram si Manne Lindberg, din Suedia)
» MESAJ CATRE UMANITATE, IN LEGATURA CU SPIRALA UFO DIN NORVEGIA. (21 Dec. 2009, prin Maria Bertram si Manne Lindberg, din Suedia)
UNIVERSUL SPIRITUAL :: Prima categorie :: INIŢIEREA SPIRITUALĂ :: Extinderea (Expansiunea) stării de conştienţă
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Sam Feb 07, 2015 1:19 am Scris de Admin
» Materiale audio-video personale
Sam Mai 03, 2014 7:58 pm Scris de Admin
» casa veche
Lun Dec 16, 2013 12:44 am Scris de Admin
» an overview on laughter yoga
Lun Dec 09, 2013 12:02 pm Scris de stephanieanna
» BLOGUL MEU
Joi Sept 19, 2013 9:56 pm Scris de Admin
» Noua Medicină Germană (Germanică)
Joi Aug 15, 2013 5:42 pm Scris de Admin
» Ho'oponopopo
Mier Aug 14, 2013 11:32 pm Scris de Admin
» Huna
Mier Aug 14, 2013 11:29 pm Scris de Admin
» Magnetoterapia
Sam Iul 20, 2013 7:13 pm Scris de Admin