Formarea mediumilor

Dezvoltarea mediumităţii - ne vom ocupa în mod special aici de mediumii scriitori, deoarece este genul de mediumitate cel mai răspândit şi, în plus, pentru că este mai simplu, mai comod, cel care dă rezultatele cele mai satisfăcătoare; dar este şi cel după care toţi tânjesc. Din nefericire, până în prezent nu există nici un diagnostic care să poată indica, chiar cu aproximaţie, că deţinem această capacitate; semnele fizice în care unele persoane au crezut că văd indicii nu au nimic sigur. Le găsim la copii şi la bătrâni, la bărbaţi şi la femei, indiferent de temperament, stare de sănătate, grad de dezvoltare intelectuală şi morală. Nu există decât un singur mod de a-i constata existenţa: încercarea.
Putem obţine scrierea, după cum am văzut, cu ajutorul unui coş sau al unei planşete sau direct cu mâna; acest ultim mod fiind mai uşor şi, am putea spune, singurul folosit astăzi, ne vom opri la el de preferinţă. Procedeul este cât se poate de simplu, constând în a lua un creion şi hârtie şi a te aşeza în poziţia unei persoane care scrie, fără altă pregătire. Dar, pentru reuşită, sunt indispensabile câteva recomandări.
Recomandăm evitarea a orice ar putea să jeneze mişcarea liberă a mâinii; ba chiar e preferabil ca aceasta să nu se sprijine deloc pe hârtie. Vârful creionului trebuie să apese îndeajuns ca să poată trasa, dar nu prea tare ca să întâmpine rezistenţă. Toate aceste măsuri de precauţie devin inutile după ce am reuşit să scriem curent, pentru că atunci nici un obstacol nu ne-ar mai putea opri: e vorba de exerciţiul preliminar al unui şcolar.
Nu contează că scriem cu peniţa sau cu creionul; unii mediumi preferă peniţa, dar nu se poate potrivi decât celor formaţi deja şi care scriu bine; unii scriu atât de repede, încât folosirea peniţei ar fi aproape imposibilă sau, cel puţin, foarte incomodă. La fel se întâmplă atunci când scriitura este sacadată şi neregulată sau când ai de-a face cu spirite violente care lovesc cu vârful şi îl rup, perforând hârtia.
Dorinţa oricărui medium aspirant este, în mod natural, să stea de vorbă cu spiritele persoanelor dragi lui, dar trebuie să-şi modereze nerăbdarea, deoarece comunicarea cu un spirit determinat prezintă uneori dificultăţi materiale care o fac imposibilă pentru începător. Pentru ca un spirit să poată comunica, între el şi medium trebuie să existe raporturi fluidice care nu se stabilesc întotdeauna instantaneu; doar pe măsură ce capacitatea se dezvoltă poate mediumul să dobândească treptat aptitudinea necesară ca să intre în legătură cu primul spirit venit. Este posibil ca apiritul cu care doreşte să comunice să nu fie în condiţii propice ca să răspundă, în pofida lui, după cum se mai poate să nu aibă posibilitatea şi nici permisiunea să răspundă la apelul care îi este făcut. De aceea se cuvine, la început, să nu te încăpăţânezi să ceri un spirit anume în mod exclusiv, deoarece se întâmplă deseori ca nu cu acesta să se stabilească relaţii fluidice cu cea mai mare uşurinţă, indiferent de simpatia faţă de el. Aşadar, mai înainte de a te gândi să obţii comunicări cu un anumit spirit, trebuie lucrat la dezvoltarea capacităţii, iar pentru aceasta, trebuie să faci un apel general şi să te adresezi mai cu seamă îngerului tău păzitor.
În această privinţă, nu există o formulă sacramentală; dacă cineva ar pretinde că poate să ofere una, aceasta ar putea fi taxată imediat ca jonglerie, deoarece, pentru spirite, forma nu înseamnă nimic.
Orice evocare trebuie întotdeauna să fie făcută în numele Domnului. Poate fi făcută în termenii următori sau în alţii echivalenţi: // rog pe Domnul atotputernic să permită unui spirit bun să comunice cu mine şi să mă facă să scriu; îl rog şi pe îngerul meu păzitor să binevoiască să mă ajute şi să îndepărteze spiritele rele. Apoi aştepţi ca un spirit să se manifeste, scriind ceva. E posibil să fie cel pe care îl doreşti, după cum se poate să fie un spirit necunoscut sau îngerul păzitor. În orice caz, se face în general cunoscut scriindu-şi numele. Atunci intervine însă problema identităţii, una dintre cele care cer cea mai mare experienţă, deoarece puţini începători nu sunt expuşi înşelătoriilor.
Când vrem să facem apel numai la anumite spirite determinate, este esenţial, începând, să nu ne adresăm decât celor despre care ştim că sunt bune şi simpatice şi care să aibă un motiv să vină, precum părinţii sau prietenii, în acest caz, evocarea poate să fie formulată astfel: În numele Domnului atotputernic, rog spiritul lui... să comunice cu mine. Sau: îl rog pe Dumnezeu atotputeric să îngăduie spiritului lui... să comunice cu mine. Sau oricare altă formulă care răspunde aceleiaşi gândiri. La fel de necesar este şi ca primele întrebări să fie concepute în aşa fel ca răspunsul să fie simplu da sau nu. De exemplu: Eşti aici? Vrei să-mi răspunzi? Poţi să mă faci să scriu?... Mai târziu, această măsură de precauţie devine inutilă; la început este vorba de stabilirea legăturii; important este ca întrebarea să nu fie lipsită de importanţă, să nu aibă legătură cu lucruri de interes privat şi, mai ales, să fie expresia unui sentiment binevoitor şi simpatic pentru spiritul căruia ne adresăm
Un lucru şi mai important ce trebuie respectat decât modalitatea de apel este calmul şi reculegerea însoţite de o dorinţă fierbinte şi o voinţă fermă de a reuşi; iar prin voinţă nu înţelegem aici o voinţă efemeră care acţionează sacadat, fiind la fiecare minut întreruptă de alte preocupări, ci o voinţă serioasă, perseverentă, susţinută, fără nerăbdare şi nici dorinţă înfrigurată. Reculegerea este favorizată prin singurătate, tăcere şi depărtarea de orice cauză de distragere. Atunci mai rămâne doar un singur lucru de făcut: repetarea zilnică a tentativelor timp de zece minute sau un sfert de oră, timp de cincisprezece zile, o lună, două luni şi chiar mai mult, dacă este nevoie; cunoaştem mediumi care s-au format abia după şase luni de exerciţii, în timp ce alţii scriu curent de la prima încercare.
Pentru a evita tentative inutile, putem interoga, prin alt medium, un spirit serios şi avansat. Dar trebuie remarcat că, atunci când punem spiritelor întrebarea dacă suntem sau nu medium, ele răspund aproape întotdeauna afirmativ, ceea ce nu împiedică încercările să fie deseori infructuoase. Lucrul acesta se explică în mod natural. Dacă punem spiritului o întrebare generală, el răspunde în mod general; or, după cum ştim, nimic nu e mai „elastic” decât capacitatea mediumică, deoarece se poate prezenta sub cele mai variate forme şi în grade foarte diferite. Prin urmare, poţi fi medium fără să-ţi dai seama şi într-un sens care nu este acela la care te gândeşti. La întrebarea vagă „Sunt medium?”, spiritul poate să răspundă „da”. La alta, mai precisă: „Sunt medium scriitor?” spiritul poate să răspundă „nu”. Trebuie să ţinem cont şi de natura spiritului pe care îl interogăm. Există unele atât de uşuratice şi de ignorante, încât răspund anapoda ca nişte adevăraţi zăpăciţi; de aceea, recomandăm adresarea către spirite luminate, care răspund în general cu dragă inimă acestor întrebări şi indică drumul ce trebuie urmat dacă există posibilitatea de a reuşi.
Un mijloc care reuşeşte destul de des constă în a folosi ca auxiliar momentan un bun medium scriitor flexibil deja format. Dacă îşi aşază mâna sau degetele pe mâna care scrie, rar se întâmplă ca aceasta să nu o facă imediat, înţelegem ce se întâmplă în această împrejurare: mâna care ţine creionul e într-un fel un apendice al mâinii mediumului; dar acest lucru nu împiedică utilitatea acestui exerciţiu când poate fi folosit, prin aceea că, deseori şi în mod regulat repetat, el ajută să depăşească obstacolul material şi provoacă dezvoltarea capacităţii. Uneori, este de ajuns magnetizarea puternică în această intenţie a braţului şi mâinii celui care vrea să scrie; deseori, chiar magnetizatorul se limitează la a pune mâna pe umăr, şi i-am văzut pe unii scriind prompt sub această influenţă. Acelaşi efect poate să se producă fără nici un contact, doar prin voinţă, înţelegem fără greutate că încrederea magnetizatorului în propria lui putere pentru a produce acest rezultat trebuie să joace aici un mare rol, iar un magnetizator incredul nu va obţine nici o acţiune sau una foarte redusă.
Concursul unui ghid experimentat este uneori util pentru a-i atrage atenţia începătorului asupra unei mulţimi de mici măsuri de precauţie pe care deseori le neglijează în detrimentul rapidităţii progreselor; şi mai este util pentru a fi luminat asupra naturii primelor întrebări şi a modului de a le pune. Rolul său este cel al unui profesor de care te lipseşti când eşti destul de abil.
Un alt mijloc care poate să contribuie la fel de puternic la dezvoltarea capacităţii constă în a reuni un anumit număr de persoane, toate însufleţite de aceeaşi dorinţă şi prin comunitatea de intenţie; astfel, împreună, simultan, într-o tăcere completă şi cu o reculegere religioasă, încearcă să scrie, făcând fiecare apel la îngerul ei păzitor sau la un spirit simpatic oarecare. Una dintre ele poate să facă, fără o desemnare specială şi pentru toţi membrii reuniunii, un apel general către spiritele bune, spunând, de exemplu: în numele Domnului atotputernic, rugăm spiritele bune să binevoiască să comunice cu persoanele aici prezente. Rareori se întâmplă ca, dintre cei prezenţi, să nu fie o persoană care să nu dea prompt semne de mediumitate sau chiar să scrie curent puţin timp.
E lesne de înţeles ce anume se petrece în această împrejurare. Persoanele unite printr-o comunitate de intenţie formează un tot colectiv, a cărui putere şi sensibilitate sunt sporite printr-un fel de influenţă magnetică, ajutând la dezvoltarea capacităţii. Printre spiritele atrase de acest concurs de voinţă, există unele care găsesc printre cei de faţă instrumentul care le convine şi vor profita.
Acest mijloc trebuie să fie folosit mai ales în grupurile spiritiste care nu au mediumi sau nu au în număr suficient.
S-au căutat procedee pentru formarea mediumilor, precum şi diagnostice; dar, până în prezent, nu cunoaştem altele mai eficace decât cele pe care le-am indicat. Convinse că obstacolul în calea dezvoltării capacităţii este o rezistenţă cu totul materială, unele persoane vor să le învingă prin tot felul de mişcări care aproape că dislocă braţele şi capul. Nu vom descrie acest procedeu, care provine din partea cealaltă a Atlanticului, nu doar pentru că nu avem nici o dovadă a eficacităţii sale, ci şi din convingerea că poate fi periculos pentru naturile delicate, prin zdruncinarea sistemului nervos. Dacă nu există rudimente ale acestei capacităţi, nimic nu ar putea ajuta, nici chiar electrizarea, folosită fără succes în acelaşi scop.
Credinţa la ucenicul medium nu este o condiţie neapărată; ea secondează eforturile, lucru neîndoios, dar nu este indispensabilă; puritatea intenţiei şi bună voinţa sunt de ajuns. Am văzut persoane complet incredule fiind foarte mirate că scriu fără să vrea şi altele care credeau în mod sincer fără să reuşească; ceea ce dovedeşte că această capacitate ţine de o predispoziţie organică.
Primul indiciu al unei predispoziţii la scriere este un fel de freamăt în braţ şi în mână; puţin câte puţin, mâna este antrenată printr-un impuls pe care nu-l poate stăpâni. Deseori, nu trasează mai întâi decât linii lipsite de semnificaţie; apoi caracterele se conturează din ce în ce mai clar şi scrierea sfârşeşte prin a dobândi rapiditatea scrierii curente. În toate cazurile, mâna trebuie lăsată în voia mişcării sale naturale, fără să se opună rezistenţă sau să fie propulsată în vreun fel.
Unii mediumi scriu curent şi cu uşurinţă de la început, uneori chiar de la prima şedinţă, lucru destul de rar. Dacă aceste exerciţii se prelungesc prea mult sau degenerează în semne ridicole, nu mai există nici o îndoială că e vorba de un spirit care se distrează, pentru că spiritele bune nu pun niciodată pe cineva să facă un lucru inutil, în acest caz, se cere o sporire a fervorii în solicitarea ajutorului acestora. Dacă, totuşi, nu apare nici o schimbare, trebuie să ne oprim imediat ce observăm că nu obţinem nimic serios. Putem reîncepe tentativa zilnic, dar trebuie să ne oprim la primele semne echivoce ca să nu dăm satisfacţie spiritelor zeflemiste.
La aceste observaţii, un spirit adaugă: „Există mediumi a căror capacitate nu poate merge mai departe de aceste semne. După câteva luni, dacă nu obţine decât lucruri neînsemnate, doar da sau nu, sau litere fără şir, este inutil să mai persiste; sunt mediumi, dar mediumi neproductivi. În rest, primele comunicări obţinute nu trebuie să fie considerate decât exerciţii încredinţate unor spirite secundare; de aceea, trebuie să li se acorde doar o importanţă scăzută, fiind vorba de spirite care sunt folosite, ca să spunem aşa, drept profesori de scriere, pentru şlefuirea mediumului începător. Nu trebuie să credeţi că spiritele elevate îl pun pe medium să facă aceste exerciţii pregătitoare; dar, dacă mediumul nu are un scop serios, se întâmplă ca aceste spirite să rămână şi să se ataşeze de el. Aproape toţi mediumii au trecut prin acest creuzet ca să se dezvolte; de ei depinde să facă ceea ce trebuie pentru a câştiga simpatia spiritelor cu adevărat superioare”.
Primejdia celor mai mulţi mediumi începători este de a avea de-a face cu spirite inferioare, şi trebuie să se considere fericiţi dacă sunt doar spirite uşuratice, întreaga lor atenţie trebuie să se îndrepte în interzicerea permanentizării lor, pentru că, odată ancorate, nu e întotdeauna uşor să scapi de ele. E un lucru atât de esenţial, mai ales la început, încât fără măsurile de precauţie necesare se poate pierde rodul celor mai frumoase capacităţi.
Primul punct constă să ne punem cu o credinţă sinceră sub protecţia Domnului şi să cerem ajutorul îngerului nostru păzitor; acesta este întotdeauna bun, în timp ce spiritele familiare, simpatizând cu calităţile bune sau rele le mediumului, pot să fie uşuratice sau chiar rele.
Al doilea punct este să ne străduim cu o grijă scrupuloasă să recunoaştem, prin toate indiciile furnizate de experienţă, natura primelor spirite care comunică, şi faţă de care este întotdeauna prudent să fim circumspecţi. Dacă aceste indicii sunt suspecte, trebuie să facem un apel fervent la îngerul păzitor şi să respingem din toate forţele spiritul rău, dovedindu-i că nu ne-am lăsat înşelaţi, ca să-l descurajăm. De aceea, studierea prealabilă a teoriei este indispensabilă, dacă vrem să evităm inconvenientele inevitabile lipsei de experienţă, în această privinţă, vom găsi instrucţiuni foarte ample în capitolele despre obsesie şi despre identitatea spiritelor. Aici ne vom limita la a spune că, în afara limbajului, putem considera drept dovezi infailibile ale inferiorităţii spiritelor: toate semnele, figurile, emblemele inutile sau puerile; orice scriere bizară, sacadată, cu contururi încovrigate, de dimensiuni exagerate sau cu forme ridicole şi neuzitate; scrierea poate să fie foarte proastă, chiar puţin lizibilă, ceea ce ţine mai mult de medium decât de spirit, fără să aibă nimic insolit. Am văzut mediumi atât de înşelaţi, încât măsurau superioritatea spiritelor după dimensiunea caracterelor şi acordau o mare importanţă unor litere mulate după caracterele de tipar, puerilitate evidentă, incompatibilă cu o superioritate reală.
Este important să nu ajungem, fără să vrem, dependenţi de spirite rele, dar şi mai important este să nu facem acest lucru în mod voit, şi nu trebuie ca o dorinţă neînfrânată de a scrie să ne facă să credem că nu contează dacă ne adresăm primului venit, de care ne vom debarasa mai târziu dacă nu ne convine, pentru că nu putem cere ajutor fără repercusiuni, pentru orice, unui spirit rău, care ne poate face să plătim scump serviciile lui.
Câteva persoane, nerăbdătoare să-şi dezvolte capacitatea mediumică, au avut ideea să cheme în ajutor un spirit oarecare, chiar şi rău, cu intenţia de a scăpa de el mai târziu. Unii au fost serviţi după dorinţă şi au scris imediat; dar spiritul, nepăsându-i că fusese considerat ultima soluţie, a fost mai puţin docil când a fost vorba să plece. Cunoaştem persoane care au fost pedepsite pentru îngâmfarea de a se fi crezut în stare să-l alunge după voie, prin ani de obsesii de orice natură, prin mistificările cele mai ridicole, printr-o fascinaţie tenace şi chiar prin necazuri materiale şi cele mai crude decepţii. Spiritul se va arăta mai întâi în mod deschis răutăcios, apoi ipocrit, ca să lase impresia că s-a convertit sau să-l facă pe subjugatul lui să creadă că va avea puterea să-l alunge când va dori.
Scrierea este uneori foarte lizibilă, cuvintele şi literele perfect conturate; dar, în cazul unor mediumi, este greu de descifrat de către altcineva decât de mediumul însuşi: trebuie să te obişnuieşti cu acest scris. Deseori este format din linii mari; spiritele nu fac economie de hârtie. Când un cuvânt sau o frază este prea puţin lizibilă, rugăm spiritul să binevoiască să repete, ceea ce şi face în general cu dragă inimă. Când scrierea este în mod obişnuit ilizibilă, chiar şi pentru medium, acesta reuşeşte aproape întotdeauna să obţină una mai clară prin exerciţii frecvente şi susţinute, printr-o voinţă puternică, şi rugând cu ardoare spiritul să fie mai corect. Unele spirite adoptă deseori semne convenţionale, care devin uzanţă în reuniunile obişnuite. Ca să indice că o întrebare nu le este pe plac şi că nu vor să răspundă la ea, vor face, de exemplu, o linie orizontală lungă sau ceva echivalent.
Când spiritul a sfârşit ceea ce avea de spus sau nu vrea să mai răspundă, mâna rămâne nemişcată şi mediumul, indiferent de puterea şi voinţa lui, nu poate să obţină nici un cuvânt în plus. În schimb, atâta timp cât spiritul nu a terminat, creionul se mişcă fără ca mâna să se poată opri. Dacă vrea să spună spontan ceva, mâna apucă convulsiv creionul şi începe să scrie fără să se poată opune. De altfel, mediumul simte aproape întotdeauna în el ceva care îi indică dacă este doar suspendare sau dacă spiritul a terminat. Rareori se întâmplă să nu simtă când acesta a plecat.
Acestea sunt explicaţiile cele mai importante pe care le dăm despre dezvoltarea psihografiei; experienţa îl va face pe medium, în practică, să cunoască unele detalii pe care ar fi inutil să le amintim aici şi pentru care se va ghida după principiile generale.
Tot ceea ce am spus se aplică scrierii mecanice; pe aceasta încearcă toţi mediumii cu îndreptăţire să o obţină; dar mecanismul pur este foarte rar şi aici este implicată foarte des mai multă sau mai puţină intuiţie. Mediumul care este conştient de ceea ce scrie este în mod natural înclinat să se îndoiască de capacitatea sa; nu ştie dacă acest lucru vine de la el sau de la un spirit străin. Nu are deloc de ce să-şi facă griji şi trebuie să meargă mai departe; să observe cu grijă şi va recunoaşte cu uşurinţă în ceea ce scrie o mulţime de lucruri inexistente în gândul său, ba chiar contrare; dovadă evidentă că nu vin de la el. Aşadar, să continue, iar îndoiala se va risipi.
Dacă nu îi este dat mediumului să fie exclusiv mecanic, toate încercările pentru obţinerea acestui rezultat vor fi zadarnice, totuşi, ar greşi crezându-se foarte văduvit; dacă este înzestrat doar cu medumitatea intuitivă, va trebui să se mulţumească cu ea, şi ea îi va face mari servicii, dacă va şti să profite de ea şi nu o va respinge.
Dacă, după încercări inutile făcute un timp, nici un indiciu de mişcare involuntară nu se produce sau dacă aceste mişcări sunt foarte slabe ca să dea rezultate, nu trebuie să ezite să scrie primul gând care îi este sugerat, fără să se preocupe dacă vine de la el sau de la o sursă străină: experienţa îl va învăţa să facă distincţia. De altfel, se întâmplă foarte des ca mişcarea mecanică să se dezvolte ulterior.
Am spus mai sus că există situaţii când nu contează dacă gândul vine de la medium sau de la un spirit străin; este mai ales cazul mediumului pur intuitiv sau inspirat care face o muncă de imaginaţie pentru el însuşi; nu are importanţă dacă îşi atribuie un gând sugerat; dacă îi vin idei bune, să mulţumească geniului său bun şi îi va sugera şi altele. Aceasta este inspiraţia poeţilor, filozofilor şi savanţilor.
Să presupunem acum capacitatea mediumică dezvoltată complet; că mediumul scrie cu uşurinţă, că este, pe scurt, ceea ce numim un medium „făcut”. Acum ar fi o mare greşeală din partea lui să se creadă scutit de orice altă instruire; a învins doar o rezistenţă materială, dar abia acum încep pentru el adevăratele dificultăţi şi are nevoie mai mult ca niciodată de sfaturile prudenţei şi ale experienţei, dacă nu vrea să cadă în miile de capcane care îl aşteaptă. Dacă vrea să zboare prea devreme cu propriile aripi, nu va întârzia să fie înşelat de spiritele mincinoase, care vor încerca să-i exploateze vanitatea.
După dezvoltarea capacităţii mediumului, este esenţial să nu abuzeze de ea. Satisfacţia pe care o procură unor începători le stârneşte un entuziasm care trebuie moderat. Trebuie să se gândească mereu că le-a fost dată pentru bine, nu ca să-şi satisfacă o vană curiozitate; de aceea, este util să nu o folosească decât în momentele oportune, nu tot timpul; spiritele nefiind constant la ordinele lor, se expun riscului de a fi înşelaţi de spiritele mistificatoare, în acest scop, este bine să folosim zile şi ore dinainte fixate, deoarece se instalează o anumită stare de reculegere şi spiritele care vor să vină sunt prevenite şi dispuse în consecinţă.
Dacă, în pofida tuturor tentativelor, mediumitatea nu se dezvăluie în nici un fel, va trebui să renunţăm, aşa cum renunţăm la cântat dacă nu avem voce. Cel care nu ştie o limbă se foloseşte de un traducător; şi noi trebuie să facem la fel, adică să recurgem al un alt medium. În lipsa unui medium, nu trebuie să ne credem lipsiţi de asistenţa spiritelor. Mediumitatea este pentru ele nu mijloc de a se exprima, nu un mijloc exclusiv de atracţie. Cele care ţin la noi se află alături de noi, fie că suntem sau nu mediumi; un părinte nu-şi părăseşte copilul pentru că acesta este surd şi orb şi nu poate nici să-l vadă, nici să-l audă, ci manifestă solicitudine faţă de el, aşa cum fac spiritele bune pentru noi; dacă nu pot să ne transmită material gândurile lor, ne vin în ajutor prin inspiraţie.
Schimbarea scrisului - un fenomen foarte obişnuit la mediumii scriitori este schimbarea scrisului în funcţie de spiritul cu care comunică şi, lucru de-a dreptul remarcabil, acelaşi scris se repetă constant cu acelaşi spirit şi uneori este identic cu cel pe care îl avea în timpul vieţii. Vom vedea mai târziu consecinţele legate de identitate. Schimbarea scrisului are loc doar la mediumii mecanici sau semimecanici, deoarece la ei mişcarea mâinii este involuntară şi dirijată de spirit. Nu la fel stau lucrurile şi în cazul mediumilor pur intuitivi, dat fiind că, în acest caz, spiritul acţionează doar asupra gândirii şi mâna este dirijată de voinţă ca în împrejurările obişnuite. Dar uniformitatea scrierii, chiar şi la un medium mecanic, nu dovedeşte nimic contra capacităţii sale, schimbarea nefiind deloc o condiţie absolută în manifestarea spiritelor; ea ţine de o aptitudine specială cu care mediumii cei mai mecanici nu sunt întotdeauna înzestraţi, îi vom numi pe cei care au această aptitudine mediumi poligrafi.
Pierderea şi suspendarea mediumităţii
Capacitatea mediumică este supusă intermitenţei şi suspendării momentane, fie în ceea ce priveşte manifestările fizice, fie în privinţa scrisului. Iată răspunsurile spiritelor la câteva întrebări pe acest subiect:
- Mediumii pot să-şi piardă capacitatea?
- Se întâmplă des, indiferent de genul acestei capacităţi; dar, deseori, este doar o întrerupere momentană, care dispare odată cu acea cauză care a provocat-o.
- Cauza pierderii mediumităţii este epuizarea fluidului?
- Indiferent de capacitatea cu care este înzestrat mediumul, nu poate să facă nimic fără concursul binevoitor al spiritelor; când nu mai obţine nimic, nu întotdeauna îi lipseşte capacitatea, ci deseori spiritele nu mai vor sau nu mai pot să se servească de el.
- Ce cauză poate să provoace la un medium părăsirea lui de către spirite?
- Felul în care îşi foloseşte capacitatea este cea mai puternică pentru spiritele bune. Putem să-l părăsim când o foloseşte pentru lucruri frivole sau cu intenţii ambiţioase; când refuză să transmită cuvântul nostru sau acţiunea noastră încarnaţilor care le cer sau au nevoie să vadă ca să se convingă. Acest dar al Domnului nu a fost acordat mediumului pentru buna sa plăcere şi cu atât mai puţin pentru a-i servi ambiţia, ci pentru propria sa ameliorare şi ca să facă cunoscut adevărul oamenilor. Dacă spiritul vede că mediumul nu mai răspunde acestor intenţii şi nu profită de instrucţiunile şi avertismentele care i se dau, se retrage ca să caute un alt protejat mai demn.
- Spiritul care se retrage nu poate fi înlocuit şi, în acest caz, nu s-ar înţelege suspendarea capacităţii?
- Nu e lipsă de spirite care abia aşteaptă să comunice şi sunt pregătite să le înlocuiască pe cele care se retrag. Dar, când mediumul este părăsit de un spirit bun, se poate foarte bine să se retragă doar momentan şi să-l lipsească doar pentru un timp de orice comunicare, ca să-i servească drept lecţie şi să-i dovedească faptul că această capacitate pe care o are nu depinde de el şi nu trebuie să se împăuneze cu asta. Această neputinţă momentană îi conferă mediumului şi dovada că scrie sub o influenţă străină, altfel nu ar fi existat intermitenţă.
În rest, întreruperea capacităţii nu este întotdeauna o pedeapsă; ea dovedeşte uneori solicitudinea spiritului faţă de mediumul faţă de care are afecţiune; vrea să-i procure un răspuns material pe care îl consideră necesar şi, în acest caz, nu permite celorlalte spirite să-i ia locul.
- Totuşi, există mediumi foarte merituoşi, din punct de vedere moral, care nu simt nevoia de repaus şi sunt foarte nedumeriţi de întreruperi, cărora nu le înţeleg scopul.
- Li se pune răbdarea la încercare şi li se evaluează perseverenţa; de aceea spiritele nu dau, în general, nici un termen pentru această suspendare; vor să vadă dacă mediumul se va descuraja. Sau, deseori, ca să-i lase timp să mediteze la instrucţiunile pe care i le-au dat, şi după meditarea la aceste învăţături recunoaştem încarnaţii cu adevărat serioşi; nu-i putem numi astfel pe cei care sunt în realitate doar nişte amatori de comunicări.
- Este necesar, în acest caz, ca mediumul să-şi continue tentativele de scriere?
- Dacă spiritul îl sfătuieşte s-o facă, da; dacă îi spune să se abţină, trebuie să-l asculte.
- Există vreun mijloc de a scurta această încercare?
- Resemnarea şi rugăciunea. În rest, este de ajuns să faci zilnic o tentativă de câteva minute, deoarece ar fi inutil să pierzi timpul în încercări zadarnice. Tentativa nu are alt scop decât să vezi dacă această capacitate a revenit.
- Suspendarea implică îndepărtarea spiritelor care comunică în mod obişnuit?
- Nici vorbă. Mediumul se află atunci în poziţia unei persoane care şi-ar pierde momentan vederea, dar nu înseamnă că nu ar fi înconjurat mai departe de prieteni, deşi nu-i poate vedea. Aşadar, mediumul poate şi chiar trebuie să continue să ţină legătura în gând cu spiritele sale familiare şi să fie sigur că îl aud. Suspendarea mediumităţii poate să te priveze de comunicările materiale cu unele spirite, dar nu şi de comunicările morale.
- Prin urmare, întreruperea capacităţii mediumice nu implică întotdeauna un blam din partea spiritelor?
- Nu, deoarece poate să fie o dovadă de bunăvoinţă.
- După ce semn putem recunoaşte un blam în această întrerupere?
- Mediumul să-şi întrebe conştiinţa şi să vadă cum şi-a folosit capacitatea, binele care a rezultat pentru ceilalţi, profitul obţinut de el în urma sfaturilor care i-aufost date, şi va avea răspunsul.
- Mediumul care nu mai poate să scrie nu poate să recurgă la alt medium?
- Depinde de cauza întreruperii. Aceasta are deseori drept motiv să-l lase un timp fără comunicare după ce i-a dat sfaturi, ca să nu se obişnuiască să facă totul doar prin noi; în acest caz, nu va fi mai mulţumit folosindu-se de un alt medium; şi aceasta are încă un scop, acela de a vă dovedi că spiritele sunt libere şi nu depind de voi să le faceţi să execute ce doriţi voi.
Remarcă: Într-adevăr, se poate observa că mediumul care a recurs la un al treilea pentru comunicări, în pofida calităţii sale, nu obţine deseori nimic mulţumitor, deşi altădată răspunsurile erau explicite. Lucrul acesta depinde atât de mult de voinţa spiritelor, încât nu realizezi nimic schimbând mediumul. Spiritele însele par în această privinţă înţelese între ele, pentru că ceea ce nu obţinem de la unul nu vom obţine deloc de la altul. Atunci trebuie să te fereşti să insişti şi să-ţi pierzi răbdarea, dacă vrei să nu fii păcălit de spiritele înşelătoare, care vor răspunde dacă vrem cu toată tăria, iar cele bune le vor lăsa ca să ne pedepsească pentru insistenţă.
- În ce scop a înzestrat Providenţa unii indivizi cu mediu- mitate într-un mod special?
- Sunt însărcinaţi cu o misiune de care sunt fericiţi; sunt interpreţi între spirite şi oameni.
- Totuşi, există mediumi care nu-şi folosesc capacitatea decât cu silă.
- E vorba de mediumi imperfecţi; nu cunosc preţul valorii care le-a fost acordată.
- Dacă e vorba de o misiune, cum se face că nu este privilegiul oamenilor de bine şi că această capacitate este dăruită unor oameni care nu merită nici o stimă şi pot să abuzeze de ea?
- Le-a fost dăruită deoarece au nevoie de ea pentru propria ameliorare şi ca să primească direct învăţături bune. Dacă nu profită, vor suporta consecinţele.
- Persoanele care au o mare dorinţă să scrie ca mediumi şi nu reuşesc pot să tragă concluzia lipsei de bunăvoinţă a spiritelor fată de ele?
- Nu, deoarece Dumnezeu le-a refuzat această capacitate, aşa cum a putut să le refuze darul de a face poezie sau muzică; dar, dacă nu se bucură de această favoare, pot să aibă altele.
- Cum poate un om să se perfecţioneze prin învăţătura spiritelor când nu are, nici prin el însuşi, nici prin alţi mediumi, mijloacele de a primi această învăţătură direct?
- Nu are cărţile, aşa cum creştinul are Evanghelia? Ca să practice morala lui lisus, creştinul nu are nevoie să-i audă vorbele ieşindu-i din gură.
Allan Kardec - Cartea mediumilor

Am scris 20 de pagini pana sa scriu cu adevarat ceva.
Initial trageam doar linii fara nici un sens.
Apoi printre mazgalituri am descoprit numele Ion.
Apoi am inceput sa disting mai multe cuvinte <fost, am, corina, treaba, frumoasa, sincer, fetita, (sunt mort -nu as fi scris in veci asa ceva eu),cost.
Initial am dorit sa vorbesc cu un spirit bun. Nu am specificat cine. Apoi mi-am dorit foarte mult sa fie spiritul tatalui meu. Ion era numele lui de sfant.
Apoi am inceput sa scriu cuvintele care imi veneau in minte. Adica eram constienta de ceea ce scriam.
Scrisul e al meu. Acuma nu stiu daca a venit din mintea mea.....dar cand recitesc - nu ma regasesc adica acele ganduri nu cred ca ar veni de la mine.
NU stiu ce sa mai cred.
Poate sa te ajute un spirit in viata de zi cu zi?
La un moment dat cred ca am pus o intrebare nepotrivita si am simtit - nu pot sa explic...de mult timp tot zic ca fac un lucru si renunt mereu . Apoi a plecat.

Am incercat din nou.
Nu am mai scris nimic coerent. Dar am lasat mana libera, fara sa ma mai gandesc eu la ce sa scriu.
Initial am simtit cateva zvacnituri in mana, picoare si in mana cealalta. Ca atunci cand abia adormi si visezi ca aluneci sau cazi ....ceva de genu asta.
Apoi mana a inceput sa zvacneasca contiunuu cateva secunde, vre'o 2-3 asa ) nu mult. Apoi nimic. M-am entuziasmat prea tare.
Se disting cateva litere - un "o" e sigur de restul nu ma mai leg - poate interpretez gresit.
Acum am prins ideea. Cam ce trebuie sa se intample.

După cum este scris, este necesară perseverenţă şi intenţii cât mai puţin egoiste. Până ţi se formează mâna, cu ajutorul educatorului, probabil că vor mai fi multe mâzgâlituri. Dacă ai parte de ele, poţi să te simţi ...recunoscătoare