Pneumatografia sau Scrierea Directa pneumatofonia

Scrierea directă - Pneumatografia este scrierea produsă direct de spirit, fără nici un intermediar; ea se deosebeşte de psihografie prin aceea că este transmisă de gândul spiritului prin scris cu ajutorul mâinii unui medium.
Deoarece posibilitatea de a scrie fără intermediar este unul dintre atributele spiritelor - deoarece spiritele au existat din toate timpurile, şi din totdeauna au produs diferite fenomene pe care le cunoaştem , probabil că au produs şi scrierea directă în Antichitate ca şi în zilele noastre.
Indiferent de rezultatele obţinute în diferitele epoci, abia de la popularizarea manifestărilor spiritiste este vorba în mod serios de scrierea directă. Primul care că a făcut-o cunoscută la Paris este domnul baron de Guldenstubbe, care a publicat o carte foarte interesantă despre acest subiect, conţinând un mare număr de facsimile de scrieri obţinute de el. Fenomenul era deja cunoscut în America de o vreme. Poziţia socială a domnului de Guldenstubbe, independenţa sa, consideraţia de care se bucura în societatea cea mai elevată înlătură în mod incontestabil orice suspiciune de înşelătorie voluntară, deoarece nu poate fi vorba de nici un interes. Cel mult s-ar putea crede că a fost el însuşi prada unei iluzii. Numai că acestui lucru îi răspunde un fapt peremptoriu: obţinerea aceluiaşi fenomen de către alte persoane, luând toate măsurile de precauţie necesare ca să evite orice înşelătorie şi orice sursă de eroare.
Scrierea directă se obţine, ca în majoritatea manifestărilor spiritiste nespontane, prin reculegere, rugăciune şi evocare. S-a obţinut deseori în biserici, la morminte, la picioarele statuilor sau în faţa imaginilor personajelor care erau chemate. Dar este evident că locul nu are altă influenţă decât să provoace o reculegere mai profundă şi o mai mare concentrare a gândului; deoarece este dovedit că se obţine şi fără aceste accesorii şi în locurile cele mai obişnuite, pe o simplă mobilă, dacă ne aflăm în condiţiile morale respective şi dacă ne bucurăm de calitatea mediumică necesară.
În principiu, se pretinde că trebuie să aşezi acolo un creion şi o hârtie; caz în care faptul se poate explica până la un punct. Ştim că spiritele determină mişcarea şi deplasarea obiectelor, că le apucă şi le aruncă uneori prin aer. Atunci, ar putea la fel de bine să apuce creionul şi să se folosească de el ca să traseze caractere; deoarece îi dau impulsul necesar prin intermediul mâinii mediumului, al unei planşete etc., ar putea să o facă şi într-un mod direct. S-a constatat că prezenţa creionului nu era necesară şi că era de ajuns o simplă bucată de hârtie îndoită sau nu, pe care se găseau, după câteva minute, caractere trasate. Fenomenul îşi schimbă aici complet înfăţişarea şi ne introduce într-o ordine a lucrurilor în întregime nouă. Aceste caractere au fost trasate cu o substanţă oarecare; din moment ce nu am furnizat această substanţă spiritului, înseamnă că a făcut-o el, a compus-o el. De unde a luat-o?
Pentru această scriere, spiritul nu se serveşte nici de substanţele şi nici de instrumentele noastre; face el însuşi materia şi instrumentele de care are nevoie, luând aceste materiale din elementul primar universal, căruia îi aplică, prin voinţă, modificările necesare efectului pe care vrea să-l producă. Ar putea la fel de bine să producă un creion roşu, tuş tipografic sau cerneală obişnuită, ba chiar şi caractere tipografice destul de rezistente ca să dea amprentei un relief.
Dacă privim scrierea directă din punctul de vedere al avantajelor pe care le poate oferi, vom spune că, până în prezent, principala sa utilitate a fost constatarea materială a unui fapt grav: intervenţia unei puteri oculte care găseşte astfel un nou mijloc de a se manifesta. Dar comunicările obţinute astfel sunt rareori de o oarecare întindere; ele sunt, în general, spontane şi limitate la nişte cuvinte, sentinţe, deseori semne neinteligibile. Au fost obţinute în toate limbile, în greceşte, în latineşte, în siriană, în caractere hieroglifice etc., dar încă nu s-au pretat la acele dialoguri susţinute şi rapide pe care le permite psihografia sau scrierea prin mediumi.
Pneumatofonia - Spiritele, putând să producă zgomote şi bătăi, pot la fel de bine să facă să se audă ţipete de orice fel şi sunete vocale imitând vocea umană, lângă noi sau undeva în aer; acest fenomen este numit de noi pneumatofonie. După tot ce cunoaştem despre natura spiritelor, putem crede că unele dintre ele, când sunt de un ordin inferior, se iluzionează şi cred că vorbesc ca în timpul vieţii.
Totuşi, ar trebui să nu luăm drept voci oculte toate sunetele care nu au o cauză cunoscută sau ţiuiturile de urechi, şi mai ales să credem că există cel mai mic adevăr în credinţa că urechea care ţiuie ne avertizează că cineva vorbeşte undeva despre noi. Aceste ţiuituri, a căror cauză este pur şi simplu fiziologică, nu au nici un sens, în timp ce sunetele pneumatofonice exprimă gânduri, şi numai prin aceasta se poate recunoaşte că se datorează unei cauze inteligente şi neaccidentale. Se poate spune, în principiu, că efectele notoriu inteligente sunt singurele care pot să ateste intervenţia spiritelor; în privinţa celorlalte, există cel puţin nouăzeci şi nouă de şanse din o sută să se datoreze unor cauze întâmplătoare.
Se întâmplă foarte des ca în starea de semisomn să auzim distinct rostindu-se cuvinte, nume, uneori chiar fraze întregi, şi aceasta destul de tare ca să ne trezească brusc. Deşi se poate întâmpla ca în unele cazuri să fie într-adevăr o manifestare, acest fenomen nu are nimic destul de pozitiv ca să nu-l putem atribui şi unei cauze asemănătoare cu cea pe care am dezvoltat-o în cazul teoriei halucinaţiei . De altfel, ceea ce auzim în acest fel nu are nici o continuitate. Nu la fel stau lucrurile când suntem pe deplin treji, pentru că atunci, dacă se manifestă un spirit, putem aproape întotdeauna să schimbăm cu el gânduri şi să legăm o conversaţie.
Sunetele spiritiste sau pneumatofonice au două moduri distincte de a se produce: 1.uneori răsună o voce intimă în sinea ta; dar, deşi cuvintele sunt clare şi distincte, nu au nimic material;
2.alteori, sunt exterioare şi la fel de distinct articulate ca şi cum ar proveni de la o persoană pe care ai avea-o alături.
Indiferent cum se produce, fenomenul pneumatofoniei este aproape întotdeauna spontan şi nu poate fi provocat decât rareori.
sinteza Allan Kardec- Cartea mediumilor