RELIGIILE DE MISTERE. EXPONENTELE UNEI CĂUTĂRI MAI PROFUNDE A DIVINULUI

RELIGIILE DE MISTERE - EXPONENTELE UNEI CĂUTĂRI MAI PROFUNDE A DIVINULUI
Religiile de mistere sunt o replică la decadenţa pe care o marca religia societăţii antice, care devenise destul de formalistă - prin mistere se considera încercarea de aprofundare a relaţiei omului cu divinul, care era destul de senzualist reliefată.
1.MISTERELE LUI CYBELE ŞI ATTIS:
- CYBELA era considerată marea mamă, a cărei puteri se extindeau asupra întregii naturi.
- numele ei este destul de greu de definit.
- el ar proveni de la termenul semit GABEL, care înseamnă „MUNTE”, deoarece în părţile Frigiei de unde provenea cultul ei, ea era adorată sub forma unei stânci.
- de asemenea, mai era numită şi MATAR KUBILE (MAICA CYBELA), fiind considerată maica universală, mama zeilor şi protectoarea omenirii.
- centrul cultic al acestei zeiţe din Frigia, care era considerat cel mai sacru spaţiu destinat ei, era la PESSIONTE, LA PICIOARELE MUNTELUI AGDOS, ÎN APROPIEREA RÂURILOR GALLOS ŞI SANGARIOS.
- importanţa acestui centru era chiar mai mare decât templele pe care le deţinea în întregul imperiu roman.
- la Pessinonte, se afla BETILUL (PIATRA), care o personifica pe zeiţă şi peştera în care ar fi stat ea, precum şi mormântul din care va învia ATTIS, iubitul ei.
- ATTIS este zeul vegetaţie prin excelenţă, care era reprezentat de un pin.
- pinul era considera de frigieni copacul veşnic verde, simbol al vieţii care nu dispare prin moarte, ci se regenerează de fiecare dată.
- fructele pinului erau considerate nu numai simbolul vieţii, ci şi stimulatoare ale fertilităţii solului şi ale femeilor .
- el mai era considerat a fi şi zeitatea grâului „spicul galben al grâului recoltat” , fiind văzut fie ca amant al Cybelei, fie ca fiu al acesteia.
- legenda spune că Zeus, fiind îndrăgostit de Cybela, a încercat fără succes să o seducă.
- în cele din urmă, el şi-a eliminat sămânţa pe o stâncă, din care apoi s-a născut AGDISTIS, o fiinţă hermafrodită, pe care Dionyssos o îmbată şi apoi o instigă să se emasculeze .
- din acest sânge curs din rană se naşte conul de pin, care, pus în sân de NANA, FIICA FLUVIULUI SANGARIOS, dă naştere zeului Attis, pe care aceasta îl abandonează.
- găsit de oameni el este crecut cu „lapte şi miere de ţap”, de unde şi numele de „Attis” care în frigiană înseamnă „ŢAP”.
- zeiţa Cybela se îndrăgosteşte de el, iar el îi jură credinţă eternă.
- însă, ca orice muritor şi Attis uită de jurământul lui şi se căsătoreşte cu FIICA ZEULUI MIDAS AL PERSIEI.
- însă chiar în ziua nunţii Cybela i se arată iar Attis cuprins de remuşcări se refugiază sub un pin şi se castrează ca auto-pedepsire pentru infidelitatea sa.
- în urma rănii provocate, Attis moare, iar fiica lui Midas se sinucide la auzul acestei drame.
- Cybela îi îngroapă unul lângă celălalt, iar pe mormintele lor răsar pinul şi violetele.
- în cele din urmă, zeiţa îi redă lui Attis viaţa ca recompensă pentru sacrificiul lui, luându-l ca partener în noul cuplu divin.
- acest cuplu face parte din categoria de perechi de origine asiro-babiloneană, în care partea feminină este permanent mai puternică, pe când masculinul este cel mult un erou, o anexă a acestui cuplu, cu puteri în ritul de recreare a vegetaţiei.
- este cazul perechilor INANNA ŞI DUMUZI, ISHTAR ŞI TAMUZ, MARDUK ŞI SARPANITU, ANAT ŞI ALEYAN SAU ISIS ŞI OSIRIS.
- acest fapt i-a făcut pe mulţi să considere că la baza existenţei mitice s-ar afla o divinitate feminină, MAREA MAMĂ, din care au apărut celelalte divinităţi.
- ulterior societatea patriarhalistă ar fi înlocuit-o cu personalitatea unui zeu războinic, care a eliminat orice concurenţă feminină.
- se spune că sibilele au profeţit că Hanibal va cuceri cetatea Romei, dacă nu se va invoca ajutorul marii mame cereşti, adică a Cybelei.
- ca urmare, s-a adus BETILUL DIN PESSINONTE, care era o mică piatră neagră ce o reprezenta pe zeiţă.
- acesta a fost primit cu mare evlavie în Roma şi depus în templul zeiţei Victoria de pe muntele Palatin.
- în urma acestei invocări şi a prezenţiei lui Cybela în Roma, se zice că Hanibal ar fi fost învins de armatele lui Scipio Africanul, la Zama.
- astfel a intrat în panteonul roman o nouă zeitate şi un nou cult, care se va dovedi destul de puternic încât să creeze un cult al misterelor.
- cultul zeiţei este unul orgiastic, în care GALII, preoţii lui Cybele, ce erau castraţi, îmbrăcaţi în costume orientale, defilau pe străzile Romei, într-o procesiune foarte spectaculoasă, care atrăgea uimirea maselor, care împărţeau flori şi pomeni în urma lor.
- a existat în cadrul acestui cult şi o categorie de CĂLUGĂRI CERŞETORI, format din acei METRAGIRŢI (SLUJITORII ZEIŢEI), dintre care SUB-CLASA MENAGIRŢILOR (μην = lună) mergeau la începutul fiecărei luni pe la casele credincioşilor pentru a aduna milostenia.
- cultul zeiţei Cybela se dezvoltă mai ales în timpul împăratului Claudiu, care organizează ciclul sărbătorilor între 15-25 martie.
- ceremoniile se deschideau pe data de 15 martie cu PROCESIUNEA CANOFORILOR (purtătorii de coşuri cu flori), care comemorau găsirea pruncului Attis pe malul râului.
- la 22 martie începea PROCESIUNEA DENDROFORILOR (purtătorii pomului).
- acum se tăia un pin din pădure, se împodobea cu panglici şi apoi era dus cu mare pompă la templu Cybelei din Palatin.
- trunchiul de copac simboliza atât elementul falic, dătător de fertilitate, cât mai ales trupul mort al zeului, care era plâns de zeiţă şi de toată adunarea.
- pe 24 martie marele preot, arhigalul, îşi făcea o incizie în braţ, pentru ca sângele lui să fie oferit ca ofrandă pentru zeu.
- erau zile de post şi de tristeţe.
- tot acum ceilalţi preoţi, surexcitaţi de muzica asurzitoare, se antrenau într-un dans extatic, care îi făcea pe novici să cadă într-un fel de transă, ce îi aducea în cele din urmă la emascularea, adică la auto-castrarea lor şi oferirea organelor tăiate ca jertfă zeiţei şi lui Attis.
- de aceea, această zi se numea DIES SANGUINIS.
- se considera că organele tăiate şi îngropate în sanctuarul zeiţei îi oferă acesteia forţa de reînvigorare a naturii.
- evident că după trecerea acestei transe colective mulţi dintre cei care se castraseră regretau şi se tânguiau profund pentru gestul lor.
- această practică este destul de des întâlnită în spaţiul mesopotamian, unde aproape toate zeiţele fertilităţii aveau preoţi castraţi.
- ziua de 25 martie era numită DIES HILARIA (ZIUA VESELIEI) deoarece credincioşii serbau acum „învierea” lui Attis.
- acum fiecare putea să facă ceea ce dorea: unii ţipau, alţii umblau deghizaţi pe străzi, alţii proferau batjocuri la adresa oricărui demnitar, fără a fi pedepsit.
- era, deci, un fel de carnaval al zeiţei.
- ziua de 26 martie era una de repaus, după care, pe 27 martie, preoţii duceau statuia zeiţei la râul Almo, unde o spălau şi o împodobeau, ducându-o într-un car cu boi înapoi la templu.
- tot acum se oferea un ultim ospăţ, iar unii dintre participanţi se „botezau”, ungându-se cu sângele unui taur ucis, primind numele de RENATI.
- elemente care ne-ar duce la ideea de păstrare a unor elemente revelaţionale ar fi:
- IDEEA DE LEMN, SIMBOL AL CRUCII ŞI AL ÎNVIERII;
- MOARTEA ŞI ÎNVIEREA, care se găseşte şi la Attis;
- FECIOARĂ DIVINĂ, cum este denumită zeiţa Cybele;
- MONAHISMUL PĂGÂN;
- IDEEA DE INIŢIERE PRINTR-UN FEL DE BOTEZ AL SÂNGELUI;
- totuşi, diferenţele sunt destul de mari, deoarece pinul lui Attis nu are nimic de-a face cu altarul jertfei lui Hristos, fiind o prefigurare a trupului mort al zeului, dar şi o expresie falică, cu sens de reproducere.
- moartea şi învierea lui Attis face parte din ciclul morţilor vegetative, de revenire a naturii la viaţă şi nu cu sens de împăcare a lumii cu Dumnezeu.
- monahismul Cybelei, prin faptul că era legat de ideea de castrare, este departe de vocaţia călugărească creştină.
- botezul cu sângele taurului nu este similar botezului creştin, de vreme ce taurul nu are altă valoare decât cea de jertfă între alte jertfe, fără a expia păcatele lumii iar mânjirea cu sângele lui este o plasare totemică a însuşirii forţei taurului.
2. OSIRIANISMUL:
- acest sistem religios face din divinitatea egipteană precursorul învierii şi al practicii mumificării, ca pregătire pentru înviere.
- Osiris apare la început ca zeu al vegetaţiei, sfârşind în cele din urmă ca divinitate a judecăţii finale a oamenilor.
- astfel, el devine judecătorul morţilor, fiind considerat „domnul lumii subpământene, domn al veşniciei şi stăpânul morţilor” .
- în judecarea oamenilor, el era ajutat de 42 de asesori, care reprezentau cele 42 de nome ale Egiptului.
- cei fără de prihană aveau acces la lumea paradisiacă în care grâul creştea de două ori mai mare şi recoltele erau duble.
- învierea lui Osiris a conferit pentru egipteni modelul clasic, care ar trebui urmat pentru a ajunge la starea de fericire deplină.
- el este şi prima mumie, care argumentează prin prezenţa ei realitatea acestei noi vieţi.
- miile de morminte vor argumenta această credinţă în nemurirea sufletului.
- învierea era adresată întregului uman, trup şi suflet, de aceea se considera că trupul trebuie foarte bine conservat pentru a putea reînvia.
- în CARTEA MORŢILOR se poate citi: „Ei au inima lor, ei au gura lor, ei au picioarele lor, ei au braţele lor, ei au toate membrele lor” .
- alte texte vorbesc doar de o înviere a spiritului, iar trupul avut va fi unul spiritual (SAHU).
- oraşele BUSIRIS şi mai ales ABIDOS erau adevărate locuri de pelerinaj la care credinciosul egiptean trebuia să meargă cel puţin o dată în viaţă.
- în Abidos se credea că ar fi fost îngropat Osiris, de aceea fiecare egiptean dorea să îşi aibă mormântul cât mai aproape de cel al zeului, astfel încât oraşul Abidos a devenit la scurt timp mai degrabă o necropolă, decât un oraş activ .
- în timpul dominaţiei ptolemeice, Osiris este combinat cu Apis, dând naştere lui SERAPIS (OSIRIS-APIS).
- o dată intrat în panteonul roman, în prim planul acestui nou cult a apărut Isis.
- cultul lui Serapis a fost atât de răspândit, încât Tertulian spunea „pământul întreg jură în prezent pe Serapis”.
- în cadrul cultului locul final şi cel mai important îl avea învierea lui Serapis.
- preoţii mergeau de cu seară la mormântul lui şi exclamau „îndrăzniţi iniţiaţi ai zeului înviat, căci vouă din chinuri ieşi-vă-va mântuire”.
- puternica confruntare a osirianismului cu creştinismul, nu l-a putut scăpa pe primul de dispariţie.
- cel mai vehement luptător împotriva oricărei forme de păgânism a fost Teofil al Alexandriei, care a ridicat pe călugării Tebaidei la luptă pentru stârpirea ultimelor cuiburi de păgânism.
- el însuşi pătrunde în separeum-ul din Alexandria şi loveşte cu ciocanul statuia zeului Osiris.
- ultimul templu al lui Isis, cel din INSULA PHILAE, a fost desfiinţat din ordinul dat de Iustinian generalului Narses, care l-a transformat în biserica „Sfântului Ştefan”.
- unii au încercat să forţeze anumite asemănări dintre martirii creştini din Egipt şi diferitele denumiri ale zeilor.
- de exemplu, SFÂNTA ECATERINA, ca zeiţă a filozofiei şi a ştiinţei, este asimilată zeiţei HATOR, care era tot o divinitate sapienţială, iar tăierea capului ei ar fi asemănătoare cu uciderea lui ISIS-HATOR.
- SFÂNTUL ONOFREI nu ar fi altceva decât preluarea numelui lui OSIRIS (UN-OFER) şi personificarea lui în chipul acestui mucenic.
- în cadrul iconografiei, ISIS ESTE REDATĂ CU PRUNCUL, HORUS ÎN BRAŢE, care ar fi fost copiată în CAZUL MAICII DOMNULUI.
- SFÂNTUL MARE MUCENIC GHEORGHE nu ar fi altcineva decât HORUS în luptă cu crocodilul mitic.
- toate acestea sunt simple coincidenţe care nu pot fi considerate împrumuturi.
- chipul maicii Domnului cu Pruncul în braţe este poate cea mai des întâlnită imagine a maternităţii şi nu poate fi considerată ca ceva aparţinând iconografic doar unei culturi.
- asemănarea dintre Onofrei este pură speculaţie, deoarece acesta este un personaj real şi nu o expresie fictivă.
- Sfânta Ecaterina este muceniţa cea înţeleaptă şi nu divinitatea înţelepciunii, preluată de la egipteni.
- mai existau şi aşa-numiţii INCLAUSTRAŢI, care alegeau de bună voie să rămână la temple fără dorinţa de a mai reveni la viaţa personală, conjugală.
- inclaustrarea nu poate fi observată ca o alegere de bunăvoie de a se retrage în rugăciune, aşa cum o fac monahii.
- se fac afirmaţii care evident nu sunt reale, cum că chiar SFÂNTUL PAFNUTIE, organizatorul monahismului egiptean, ar fi fost un astfel de INCLAUSTRAT, care apoi s-ar fi convertit la creştinism, organizând acest stil de viaţă în sânul comunităţii creştine.
- chiar dacă această relatare ar fi reală, nu este nimic contradictoriu, de vreme ce creştinii proveneau din cadrul păgânilor convertiţi.
- însă el nu este întemeietorul, ci cel mult organizatorul monahismului, care exista în pustia Egiptului cu mult timp înainte.
3. MITRAISMUL:
- zeul Mithra este una din divinităţile cele mai vehiculate de la Est la Vest, care pleacă din părţile IRANULUI, dar o întâlnim şi în INDIA VEDICĂ SAU POST-VEDICĂ, însă găsim acest zeu până în NORDUL AFRICII sau pe pământul IBERIEI sau chiar la BRITANICI.
- cei care au vehiculat acest cult au fost soldaţii romani, mari adoratori ai lui SOL INVICTUS.
- dintre împăraţii care au susţinut acest cult se numără Diocleţian, Galeriu, Maximian şi chiar Constantin Chlorus, ultimul ridicând un templu în cinstea lui Mitra la Carnutum, pe malul sudic al Dunării, cu inscripţia „DIO, SOLI INVICTO MITHRAE FAUTORI IMPERII” (zeul Soare neînvins, Mitra protectorul imperiului).
- ulterior împăraţii creştini, mai ales Theodosie şi Gratian, vor distruge mare parte dintre MITHRAEUMURILE (templele mithraiste) sau le vor preface în basilici creştine .
- s-a vehiculat ideea că mitraismul ar fi fost fie un concurent serios al creştinismului (Ernest Renan), fie un înainte-mergător şi pregătitor de drum pentru creştinism.
- Alfred Loisy spune „S-a putut spune că misterele lui Mithra au balansat şansa creştinismului” .
- cu siguranţă că lumea păgână a fost pregătită de mai mulţi factori în vederea apariţiei creştinismului, însă nu a existat niciodată vreo credinţă din care apostolii ca mesageri ai lui Hristos să îşi fi recrutat ideologiile, pe care să le boteze a fi originar creştine.
- creştinismul este religia revelată, iar revelaţia nu copiază umanul, ci este transmisă de Dumnezeu.
- nici prima idee, cum că dacă lumea nu devenea creştină, era acum mithraistă, nu este valabilă, deoarece lumea era chemată din veşnicie la creştinism. Nu există aşadar nici un „dacă”.
- planul lui Dumnezeu este etern.
- în ceea ce priveşte modul de desfăşurare a acestor mistere mithraice, ele implicau o organizare criptică, la care participau numai bărbaţii, cărora li se cerea să nu divulge credinţa şi practicile, care se desfăşurau în mithraeum-uri (DESCIPLINA ARCANA).
- mithraeum-ul era organizat în peşteri sau caverne săpate în subteran, împărţite în VESTIBUL, un fel de „SACRISTIE” şi CRIPTA, care era şi partea cea mai importantă din aceste locaşuri.
- în criptă se găseau bănci puse lateral, iar în spate era săpată o absidă, un fel de altar, unde stătea cel care conducea adunarea.
- aici ardea permanent un foc considerat a fi sacru.
- datoria preotului oficiant, numit „tată”, era de a păstra acest foc sacru permanent aprins şi de a aduce cele trei rugăciuni sau slujbe închinate soarelui.
- în fine, în cadrul cultului el făcea libaţiuni şi lecturi din sulurile care conţineau rugăciuni închinate soarelui.
- zilele săptămânii erau închinate diferitelor zeităţi, idee preluată de la greco-romani, iar ziua de duminică era închinată soarelui, DIES SOLIS, lucru care i-a făcut să creadă pe mulţi că creştinii au împrumutat DIES SOLIS pentru a o transforma în DIES DOMINICA.
- se uită în mod voit să evangheliştii subliniază într-un mod providenţial de accentuat toate etapele morţii şi învierii lui Hristos, cu precizarea zilei în care învie El: duminica.
- aceasta devine cea mai importantă zi pentru fiecare creştin, iar ideea că cineva ar fi copiat o sărbătoare mithraistă pentru a o oferi creştinismului, este falsă.
- tot falsă este şi teza după care se susţine că Mithra s-ar fi născut mitologic la 25 decembrie, data solstiţiului de iarnă, iar creştinii ar fi preluat această dată pentru a o oferi ca zi a Naşterii lui Hristos.
- la fel, evangheliştii au precizat data recensământului lui Octavian August, cât şi faptul că Iosif şi Maria au ajuns în toiul iernii .
- se poate recunoaşte, de ce nu, şi faptul că cei care au fixat data de 25 decembrie au vrut să suprime toate acele sărbători păgâne, care se ţineau cu ocazia solstiţiului (deci nu numai sărbătoarea mithraistă).
- iniţierea în mithraism se făcea printr-o ascensiune pe 7 trepte , şi anume:
- CORBUL care este considerat mesagerul soarelui;
- acest grad era dat de obicei copiilor.
- OCULTUL, despre care nu se ştie mare lucru, deoarece el nu apare în basoreliefuri.
- se pare că erau numiţi aşa, deoarece la adunarea comunităţii ei erau ascunşi după o perdea .
- din această categorie făceau parte doar adolescenţii, care încă nu deveniseră bărbaţi.
- SOLDATUL, despre care Tertulian vorbeşte în scrierea sa, De corona militis.
- se pare că ei primeau un fel de iniţiere, prin faptul că primeau să poarte la ceremonii o cunună.
- se crede că ei erau însemnaţi pe frunte, aplicându-li-se cu fierul înroşit pe frunte imaginea soarelui.
- această idee reiese dintr-un basorelief, unde Mithra era îngenunchiat în faţa soarelui, care îi însemna pe frunte imaginea sa.
- LEUL, despre care vorbeşte acelaşi Tertulian, în lucrarea sa, Adversus Marcionem (1, 13) .
- acestora la cult li se oferea spre gustare miere, ca simbol al virtuţii.
- PERSUL aminteşte de fapt despre originea etnică a acestui cult, deoarece se cunoaşte că ţara unde cultul soarelui are cea mai importantă reprezentare şi accentuare, era în vechime, Persia.
- CURIERUL SOARELUI, cel care era redat plastic ca un armaş al soarelui, cel care conduce carul lui Mithra.
- PĂRINTELE era demnitatea supremă în ascensiunea pe scara mithraistă.
- demnitatea corespundea ideii de „a fi cu Mithra în cer” .
- în fruntea acestei ierarhii se afla PĂRINTELE PĂRINŢILOR, un fel de patriarh al mithraiştilor.
- RITUL DE INIŢIERE implica ispitirile, care amintesc de ceremoniile prin care se iniţiau tinerii în corporaţiile militare , şi care constau în înfometare, flămânzire şi drumuri epuizante.
- urmau apoi ceremoniile sângeroase, care după istoricul Lampride, puteau degenera chiar în ucideri de oameni.
- în acest mod se certifica forţa pe care viitorul soldat al lui Mithra îşi expunea forţa .
- ulterior, această luptă capătă doar sensuri mistice şi prea puţin aspectul de luptă reală.
- un alt moment al cultului mithraic era SACRIFICIUL TAURULUI, care îl putem vedea în basoreliefuri în care Mithra ucide un taur cu cuţitul.
- acest sacrificiu avea un caracter creator pentru animale sau plante, dar şi unul eshatologic, deoarece făcea trimitere la SAOSHIANT, acel mesia al zoroastrienilor, care va veni la sfârşitul lumii.
- mai mult decât atât, în elementul euharistic, cu caracter de elixir al nemuririi, alături de BĂUTURA HAOMA intra şi GRĂSIMEA TAURULUI SACRU UCIS.
- această ucidere avea simbolul victoriei în luptă, de aceea, cei care îl practicau erau mai ales soldaţii care se pregăteau să meargă la luptă.
- această religie cu conotaţii magice, mai ales pentru lumea militară romană, s-a răspândit în tot imperiul acolo unde soldaţii romani îşi aveau forturile şi liniile de frontieră, pe care le apărau.
- asta nu înseamnă că toată lumea romană de atunci era aplecată spre mithraism, ci doar soldaţii, care aşteptau ca magismul acestor practici să îi păzească de moarte în luptele lor curente cu popoarele migratoare.
- de aceea, găsim urmele acestor credinţe atât de vast răspândite, deşi populaţia sedentară este adepta altor culte.
- de aceea, de exemplu, pe segmentul daco-roman, nu avem o confruntare între creştinismul care se popularizează în sânul noii formaţiuni etnice şi mithraismul, practicat de soldaţi.
- oamenii de rând nu erau mithraişti, iar soldaţii odată deveniţi veterani şi lăsaţi la vatră, în noile lor familii nu mai practicau acest cult.