Moralitatea Egipteana

Moralitatea Egipteana
Egiptenii erau consideraţi ca fiind un popor foarte credincios şi moral.
In faţa zeilor, omul era un simplu rob, care era iubit şi ajutat de ei, în varianta în care moralitatea omului era impecabilă ; în relaţia cu semenii, egipteanul trebuia să respecte averea aproapelui său, cinstea şi fericirea lui.
„Niciodată nu am păcătuit împotriva bogăţiei cuiva” sau „Am înmormântat pe cei bătrâni”, „Am dat pâine celor flămânzi şi haine celor goi”.
In ÎNVĂŢĂTURILE PENTRU REGELE MERIKARE sunt cuprinse sfaturi foarte înalte din punct de vedere moral .
Capitolul 125 din CARTEA MORŢILOR care se stipulează spovedania nevinovăţiei celui mort:
„Niciodată contra omului nu am păcătuit,
Nici părinţii, nici rudele nu le-am batjocorit,
N-am înlocuit adevărul prin strâmbătate,
Cu oamenii răi nu am avut de a face,
În viaţa mea nu am făcut crime…”
Sclavii:- sclavii nu erau totalmente lipsiţi de drepturi ;cei străini puteau să-şi adaoge un nume egiptean sau să se căsătorească cu egiptence, aveau dreptul să posede bunuri, chiar terenuri agricole, pe care le puteau apoi lăsa moştenire fiilor lor.
Sclavii eliberaţi puteau avea servitori, ba chiar să deţină apoi slujbe publice.
Observăm aici o democraţie mult mai avansată decât cea mai etalată democraţie a antichităţii, cea romană, care, deşi va apare mult mai târziu în istorie, va fi mult mai restrictivă.
Familia:- instituţia familiei era foarte bine apărată: „Poate nici un popor din Orientul Antic nu a avut despre familie o concepţie atât de sănătoasă şi de modernă ca la egipteni” - G. NOLLI. Acest lucru este cât se poate de real, deoarece femeia avea valoarea ei, nefiind doar un simplu instrument de procreare.
Dota care se aducea în familie era nu doar obligaţia femeii, ci ambilor soţi li se cerea să aducă această dotă, mai precis, mirele aducea 2/3, iar mireasa 1/3 din cuantumul zestrei. Zestrea era un depozit de care nu trebuia să se atingă, zestrea rămânând un fel de ajutor în cazul în care femeia rămânea văduvă.
Momentul principal al nunţii era drumul miresei spre casa mirelui. Nu se ştie în ce condiţii se realiza divorţul, dar probabil sentinţa o pronunţa un complet de judecată, pentru că atât femeia cât şi bărbatul aveau drepturi egale.
Femeia era numită şi considerată „stăpâna casei”, iar dacă rămânea văduvă, devenea capul familiei.
Familia egipteană era monogamă, excepţie de la această regulă făcând doar faraonul şi câţiva nobili din anturajul acestuia.