CUVÂNTUL „RELIGIE” ŞI SENSURILE LUI

CUVÂNTUL „RELIGIE” ŞI SENSURILE LUI ÎNTR-O ANALIZĂ TEOLOGICĂ
1. Termenul „religie”:
- rădăcinile semantice ale termenului ar proveni, conform lui Cicero, de la verbul RELEGERE - a reciti, a studia cu luare aminte.
- sensul mistic al ideii de RELEGERE, îl reprezintă căutarea Logosului, prin citirea cu luare aminte a semnelor lăsate de Divinitate în istorie.
- despre acest lucru a vorbit cu multă profunzime Sfântul Maxim Mărturisitorul, care a pus în discuţie tema logosurilor divine, care sunt plasticizate în lumea creată şi în istoria omenirii.
- RECITIREA LOGOSURILOR ar fi regăsirea sensurilor religioase ale creaţiei.
- prin urmare, Dumnezeu poate fi regăsit prin „CITIREA” sau „RECITIREA” lumii, prin găsirea raţiunilor plasticizate din creaţie.
- o altă explicaţie a cuvântului „religie”, care este mult mai profundă, este cea oferită de către Lactanţiu - deşi cercetătorii consideră că nu este cea mai veridică, autorul antic susţine că semnificaţia termenului ar proveni de la verbul RELIGARE - a lega din nou, în sensul de a uni pe om cu Divinul. - astfel, se porneşte de la ideea că ar fi existat cândva o legătură între om şi Dumnezeu, care s-ar fi distrus, religia fiind cea care încearcă să o refacă. Din punct de vedere creştin, acest sens pare a fi cel mai propriu pentru desemnarea căutării Divinului prin religie, deoarece prin el se exprimă cel mai bine aspectul EPECTATIC , al ascensiunii omului spre Dumnezeu.
- religia este acea scară a ascensiunii spre un paradis pierdut.
2. Esenţa religiei:
- în cadrul religiei, trebuie să ţinem seama de TREI ELEMENTE PRINCIPALE, care constituie esenţa acesteia.
2.1. CREDINŢA ÎNTR-O FIINŢĂ SUPREMĂ SAU ASPECTUL DOGMATIC, indiferent de forma pe care o îmbracă această divinitate (monoteism, henoteism sau politeism).
- pierderea spectrului real al teognosiei trebuie pus pe seama pierderii legăturii cu cunoaşterea paradisiacă, prin care omul fusese pus în legătură cu Dumnezeu;
2.2. UN NUMĂR DE ÎNVĂŢĂTURI MORALE SAU ASPECTUL MORAL AL RELIGIEI RESPECTIVE.
- în acest caz, elementele morale trebuie luate în considerare din perspectiva gradului de cultură şi civilizaţie al societăţii respective;
- de exemplu, ceea ce pentru societatea americană pre-columbiană era desemnat ca identificare a jertfei cu zeul căruia i se aducea sacrificiu, pentru un european al aceloraşi timpuri aceasta nu era decât o crimă abominabilă a respectivei colectivităţi, pentru un motiv infam;
- evident că pentru conştiinţa religioasă curată, nici o crimă nu poate duce spre Dumnezeu.
- însă, pentru societatea de atunci, jertfirea omului pe platforma Piramidei Soarelui din vechiul Tenochtitlan, era o identificare a celui ucis cu divinitatea respectivă.
- ori, aceasta ar fi trebuit să fie o mare cinste pentru orice muritor.
- aceste elemente „morale” sunt modul de percepţie a apropierii de sacru şi gradul de civilizaţie al poporului respectiv.
2.3. UN ANUMIT CADRUL RITUALIC SAU ASPECTUL CULTIC, PRIN CARE SUNT EXTERIORIZATE FORMELE RELIGIOASE ALE RESPECTIVEI CREDINŢE:
- fiecare religie are un cadru de manifestare a credinţei, compus din dansuri sacre, incantaţii, rugăciuni, imne sau ritualuri de sacrificare;
- apare o evoluţie a cultului, care se bazează de fapt pe evoluţia umanităţii;
- datul revelaţional nu a transmis şi cultul, ci doar adevărul, spre care fiecare s-a apropiat prin formele de cult pe care şi le-a considerat cele mai propice;
- în toate formele de cult se manifestă identificarea unui spaţiu sacral, permis doar celor iniţiaţi, ceea ce redă ideea de prezenţă a Sacrului în perimetrul respectiv;
- la fel putem spune că varietatea formelor de cult aparţin culturilor şi civilizaţiilor variate ale lumii;