.Mallevs Maleficarvm, Maleficas & carum haerefim, vt phramea potentifsima conterens (1486)

Mai multe documente din arhiva comitatului Szolnok fac referire la procesele de ardere pe rug a câtorva zeci de persoane acuzate de vrăjitorie. Cele mai multe procese de acest gen au avut loc în zona Dejului, după cum arată documentele de arhivă. Prin Mallevs Maleficarvm (1486) se arăta că toate vrăjitoarele aparţin diavolului A treia secţiune a cărţii descrie fiecare procedură din acuzarea, interogarea, şi tortura vrăjitoarelor. Cartea arată că dacă femeile nu plâng în timpul judecăţii, sunt considerate în mod automat vrăjitoare. Execuţiile se făceau în public, pentru a fi date ca exemple populaţiei. În Dej se făceau chiar în centrul oraşului, aproape de primărie. Aceste arderi erau privite ca o ceremonie deosebită, ca un eveniment important. O mare parte dintre procesele vrăjitoarelor s-au petrecut de la începutul secolului XVIII, până la ocuparea Transilvaniei de Imperiul Austro-Ungar. În superstiţiile medievale, orice fenomen care nu putea fi explicat era interpretat în context religios. Alchimiştii şi oamenii care aveau o metodă de muncă diferită de cele normale erau consideraţi obscuri. O singură plângere sau bănuială erau suficiente pentru a duce la arderea cuiva pe rug. Pe lângă legile Bibliei şi legile ţării, o altă lege aplicată în Transilvania era Mallevs Maleficarvm sau "Das Hexenhammer" - în germană însemnând "Ciocanul Vrăjitoarelor", un fel de cod de procedură penală în care este consemnat modul în care se desfăşoară procesele de vrâjitorie. Când cineva era bănuit de vrăjitorie, avea loc un proces, de multe ori funcţionând judecata cu juraţi. Dacă cineva aducea martori, toate declaraţiile erau luate de bune, şi fără alte probe inculpatul ajungea pe rug. În unul din documente este consemnat cazul lui Ana Lazăr, din 1712, din satul Mica, de lângă Dej, condamnată la ardere pe rug pentru vrăjitorie. Se spunea că intra în casele oamenilor cu chip de câine şi făcea stricăciuni. Un om în casa căruia a intrat a prins câinele şi l-a legat cu lanţuri, moment în care căţeaua s-a transformat în respectiva femeie. Instanţa, constatând aceste declaraţii, a hotărât să o supună la proba apei, care consta în introducerea capului acuzatului într-o găleată cu apă, până ce acesta spunea ...adevărul ! Mai exista şi proba focului, care presupunea încingerea acuzatului pe faţă sau pe alte părţi ale corpului ! Există multe cazuri şocante. Barbara Stanislav, din Dej, în 26 februarie 1723, la Dej, ajunge în faţa instanţei, învinuită de practici vrăjltoreşti. După ce se ascultă poziţia acesteia, instanţa decide că în cazul în care 7 dintre asesori (ajutori de judecată) vor jura pe capul ei că este vinovată, să fie condamnată la ardere pe rug, iar dacă nu, să fie încercată cu apă. Pentru că niciunul dintre asesori nu a jurat, şi datorită lipsei probelor, a fost pusă în libertate. Însă 3 ani mai târziu a fost adusă din nou în faţa instanţei. Martorii au declarat că pe dudul din faţa casei acesteia jucau boii, apoi coborau cu capul în jos, şi apoi în pridvorul casei s-au transformat în femeie. Judecătoarea a condamnat-o la moarte ! Bănuielile de vrâjitorie erau des întălnite şi în rândul societăţii înalte. Ca exemplu, Ana Bornemisza, soţia principelui Mihai Apafi, intrase în conflict cu Szuzana Vites, soţia lui Paul Beldy, rivalul lui Apafi, căruia dorise să îi ia locul. Rivalitatea dintre cele două femei era şi de ordin politic, Bornemisza acuzând-o pe Vites că soţul ei este susţinut de habsburgi în perioada în care Transilvania era sub ocupaţie otomană. La un moment dat, Bornemisza s-a îmbolnăvit, şi a bănuit-o pe Vites că ar fi angajat-o pe vrăjitoarea Ilona Lena din Dej, dar şi pe alte vrăjitoare, pentru a-i face descântece. În 1674, Vites este arestată alături de Ilona Lena, şi, după proces vrăjitoarea este arsă pe rug.Vites a murit 10 ani mai târziu în închisoarea cetăţii Gherla, deşi a încercat prin diverse scrisori să obţină graţierea din partea Anei Bornemisza. În multe cazuri, nici familia nu a ţinut partea femeii acuzată de vrăjitorie sau că ar fi strigoi. Uneori chiar fiii sau soţii făceau declaraţii extrem de uşor împotriva mamei sau soţiei lor. În 13 septembrie 1746, când soţia lui Grigore Simion din Dej a fost acuzată că este strigoi şi condamnată la moarte, acesta a declarat că nu mai ştie ce să-i facă femeii, pentru cătea lipseşte noapţile de acasă, fiind de negăsit, şi apare doar ziua, udă leoarcă. Judecătorul a decis ...decapitarea şi arderea ei pe rug ! În 1 septembrie 1742, la Dej, soţia lui Ioan Balasz fiind suspectată de vrăjitorie,în faţa instanţei chiar şi copii ei au declarat că mama lor este vrăjitoare, şi că n-ar fi mare pagubă să fie arsă. S-a hotărât ... decapitarea şi arderea ei pe rug. Aceste procese halucinante au încetat în 1757, după ce conducătoarea Ţărilor Ereditare Austriece, Maria Terezia, a dat un decret imperial privind procesele vrăjitoarelor, prin care dispunea ca orice proces de vrăjitorie să fie făcut cu multă precauţie şi hotărârile judecătoreşti care urmează să fie puse în executare să fie trimise spre studiu Cancelariei Aulice de la Viena. Imediat după aceasta procesele vrăjitoarelor au ...încetat. În 1578 chiar şi un preot a ajuns să fie condamnat la arderea pe rug, din cauză că era ...posedat de necurat...