Comunicări apocrife

Comunicări apocrife
Apar uneori comunicări atât de absurde, deşi semnate de numele cele mai respectabile, încât cel mai vulgar bun-simţ le poate demonstra falsitatea. Dar mai sunt şi altele unde eroarea este ascunsă sub lucruri bune, care creează iluzie şi împiedică uneori să o sesizezi de la început, dar nu ar putea să reziste la o examinare serioasă. Vom da doar câteva exemple.
XIII.Haideţi, copii, strângeţi rândurile! Adică, unirea voastră să constituie forţa voastră. Voi, care trudiţi la bazele marelui edificiu, vegheaţi şi munciţi permanent pentru consolidarea temeliei sale, şi atunci veţi putea să-l înălţaţi sus, foarte sus! Progresul este imens pe tot globul nostru; un număr mare de prozeliţi se încolonează sub drapelul vostru; mulţi sceptici şi chiar dintre cei mai increduli se apropie şi ei de voi.
Haideţi, copii, mergeţi cu inima sus, plini de credinţă! Drumul pe care aţi pornit e frumos, nu încetiniţi pasul, urmaţi mereu linia dreaptă, fiţi îndrumătorii celor care vin alături de voi şi vor fi fericiţi, foarte fericiţi!
Mergeţi, copii! Nu aveţi nevoie de forţa baionetelor ca să vă susţineţi cauza, aveţi nevoie doar de credinţă. Credinţa, frăţia şi unirea, acestea sunt armele voastre. Cu ele sunteţi puternici, mai puternici decât cei mai mari potenţaţi din univers la un loc, în pofida forţelor lor, a flotelor, a tunurilor şi a mitraliilor!
Voi, care luptaţi pentru libertatea popoarelor şi regenerarea marii familii umane, mergeţi, copii, curaj şi perseverenţă, Dumnezeu vă va ajuta! Bună seara, la revedere.
NAPOLEON
Remarcă. Napoleon era, în timpul vieţii, un om grav şi serios. Toată lumea îi cunoştea stilul concis. Ar fi însemnat să degenereze în mod ciudat dacă, după moarte, ar fi devenit vorbăreţ şi burlesc. Această comunicare ar putea fi a spiritului vreunui soldat care şi-a zis Napoleon.
XIV.Nu, nu poţi schimba religia când nu ai una care să poată mulţumi în acelaşi timp simţul comun şi inteligenţa pe care o ai şi care, mai ales, să poată oferi omului consolări în prezent. Nu, nu poţi schimba religia, cădeţi din inepţie şi dominaţie în înţelepciune şi libertate. Haide, haide, mica noastră armată! Mergeţi şi nu vă fie teamă de gloanţele duşmanilor: cele care trebuie să vă ucidă nu există încă şi mergeţi din adâncul inimii pe calea Domnului, adică dacă vreţi întotdeauna să luptaţi paşnic şi victorioşi pentru belşug şi libertate.
VINCENT DE PAUL
Remarcă. Cine l-ar recunoaşte pe Sfântul Vincent de Paul după acest limbaj, după aceste gânduri fără şir şi lipsite de sens? Ce înseamnă cuvintele: „Nu, nu schimba religia, cazi din inepţie şi dominaţie în înţelepciune şi în libertate”? După „gloanţele care nu există încă”, am bănui că acest spirit este acelaşi care a semnat mai sus Napoleon.
XVCopiii credinţei mele, creştini ai doctrinei mele uitate de interesele valurilor de filozofi materialişti, urmaţi-mă pe drumul Ideii, urmaţi pasiunea vieţii mele, priviţi-i pe duşmanii mei acum, vedeţi-mi suferinţele, chinurile şi sângele vărsat de credinţa mea!
Copii, spiritualişti ai noii mele doctrine, fiţi gata să suportaţi, să înfruntaţi valurile de potrivnicie, sarcasmele duşmanilor voştri. Credinţa va merge mai departe, urmându-vă steaua, care vă va duce pe drumul fericirii eterne, aşa cum steaua i-a condus pentru credinţă pe magii din Orient la mine. Indiferent de adversităţi, indiferent de suferinţe şi de lacrimile pe care va trebui să le vărsaţi pe această sferă de exil, aveţi curaj, fiţi convinşi că bucuria care vă va copleşi în lumea spiritelor va fi cu mult deasupra chinurilor existenţei voastre trecătoare. Valea plângerii este o vale care trebuie să dispară ca să facă loc sălaşului strălucind de bucurie, de frăţie şi de unire, unde veţi ajunge prin buna voastră supunere în faţa sfintei revelaţii. Viaţa, dragii mei fraţi de pe această sferă pământească, pregătitoare, nu poate dura decât timpul necesar ca să trăiţi bine pregătiţi pentru acea viaţă care nu se va putea sfârşi niciodată. lubiţi-vă, iubiţi-vă aşa cum v-am iubit şi aşa cum vă iubesc şi acum! Curaj, fraţilor! Vă binecuvântez şi vă aştept în cer!
IISUS
XVI.Din aceste strălucitoare şi luminoase regiuni unde gândirea umană abia poate să ajungă, ecoul vorbelor voastre şi ale mele a ajuns la inima mea.
O, ce bucurie mă cuprinde văzându-vă pe voi, continuatorii doctrinei mele! Nu, nimic nu se poate compara cu mărturia gândurilor voastre bune! Vedeţi, copii, cum ideea regeneratoare lansată de mine cândva în lume, persecutată, oprită un moment de presiunea tiranilor, îşi ia acum avânt, fără obstacole, luminând drumurile omenirii atât de mult timp cufundată în întuneric.
Orice sacrificiu mare şi dezinteresat, copiii mei, îşi va arăta roadele mai devreme sau mai târziu. Martiriul meu v-a dovedit-o; sângele meu vărsat pentru doctrina mea va salva omenirea şi va şterge păcatele marilor vinovaţi!
Fiţi binecuvântaţi, voi cei care astăzi intraţi în familia regenerată! Curaj, copii!
IISUS
Remarcă. Evident, nu există nimic rău în aceste două comunicări. Dar a avut Hristos acest limbaj pretenţios, emfatic?
Allan Kardec- Cartea mediumilor

Scrieri şi scrisori de origine şi inspiraţie divină. Epistoliile - scrisori din cer :
Protestanţii, renunţând la icoane şi statui, în urma reformelor din secolele XV şi XVI, au resimtit un gol, recurgând la înlocuitori, cum ar fi goblenurile şi accesoriile de mobilier împodobite cu texte biblice, gravate artistic, ce le confereau un sentiment religios. Aceste obiecte erau expuse pe pereţi, sau altfel integrate în ambientul casei,
practică împrumutată din tradiţia iudaică, unde mesajul iconic a fost în mare parte înlocuit cu mesajul textului scris. Aceste accesorii de mobilier se numesc "Binecuvântarea casei". În general, sunt texte inspirate, cum ar fi : "Unde-i credinţă acolo-i dragoste/ Unde-i dragoste acolo-i pace/ Unde-i pace acolo-i binecuvântare/ Unde-i binecuvântare acolo-i Dumnezeu/ Unde-i Dumnezeu acolo lipsă nu e".
Deuteronoum 6, 4-8 : "Ascultă, Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din toată puterea ta.
Cuvintele acestea, pe care ţi le spun eu astăzi, să le ai în inima ta şi în sufletul tău; Să le sădeşti în fiii tăi şi să vorbeşti de ele când şezi în casa ta, când mergi pe cale, când te culci şi când te scoli. Să le legi ca semn la mână şi să le ai ca pe o tăbliţă pe fruntea ta. 9. Să le scrii pe uşorii casei tale şi pe porţile tale".
Evreii pioşi au păstrat obiceiul străvechi al filacteriilor, mici cutii de piele, în care se ţin patru texte biblice, scrise pe pergament fin. Sunt două cutiuţe, dintre care una se
poartă pe inimă, iar alta se pune pe frunte. Se crede că alungă demonii, la fel ca mezuza, un mic sul pus într-o cutiuţă de lemn, plastic sau metal, fixată pe canatul din dreapta al uşii , conţinând texte biblice şi cuvinte magice.
Evreii pioşi şi-au confecţionat cutii de lemn, ceramică, argint, sidef, opere de artă în care păstrau pergamente conţinând texte biblice. Pe lângă textele biblice, protestanţii au adăugat şi texte apocrife. Cultul epistoliilor are o îndelungată tradiţie. După tradiţie, prima scrisoare ar fi fost trimisă de Mântuitor lui Abgar, regele Edessei, care, auzind de tămăduirile miraculoase, i-a scris, rugându-L să vină în regatul său, la Edessa, pentru a-l tămădui de o boală incurabilă. Iisus a răspuns că, după răstignirea, învierea din morţi şi înălţarea la ceruri, va trimite un ucenic de-al Lui, care îl va
tămădui şi va propovădui Evanghelia, în prezent având o misiune de dus la bun sfârşit. Însă, purtarea scrisorii, de Abgar, asupra sa, a fost de ajuns pentru a se vindeca în mod miraculos. Abgar al Edessei a fost, după tradiţia armeană, primul rege din lume convertit la creştinism de către apostolul Tadeu al Edessei. În secolul al
IV-lea, istoricul Eusebiu al Cezareii (aprox. 275 – 30 mai 339) certifică autenticitatea scrisorii. Eusebiu mai arată că, după înălţare, apostolul Toma îl trimite, în anul 29, pe Addai la Edessa, unde predică Evanghelia.
Textul răspunsului Mântuitorului, ce ar fi fost dictat unui ucenic, a fost iniţial redactat în limba siriacă. El s-a păstrat până azi : "Ferice de tine care ai crezut în Mine, fără să mă vezi. Căci este scris ca toţi aceia careăMă vor vedea să nu creadă în Mine, iar aceia care nu Mă vor vedea să creadă. În ce priveşte cererea ta de a te vizita, îţi pot spune că atunci când toată lucrarea mea pentru care am venit în lume va fi săvârşită şi Mă voi înalţa din nou la Tatăl Meu, care M-a trimis, va veni la voi unul din ucenici care te va vindeca de toate suferinţele, redându-ţi sănătatea. şi astfel va pregăti pe toţi care sunt cu tine pentru viaţa veşnica. Cetatea ta va fi binecuvântată pentru veşnicie, iar duşmanii nu o vor răzbi".
Primele atestări privind epistoliile sânt din secolul al V-lea, în anul 583, în Ibiza ( Eivissa), o insulă aparţinând Spaniei, situată în vestul Mării Mediterane, fâcând parte din insulele Baleare, o scrisoare ar fi căzut din cer, şi ar fi îndemnat pe creştini la respectarea zilei de Duminică. Episcopul de Ibiza, Vincent, a declarat scrisoarea ca autentică, dar Episcopul de Cartagina a examinat-o, şi s-a declarat uimit de acceptarea unor profeţii noi, episcopul de Ibiza fiind destituit.
În Evul Mediu a circulat o legendă conform căreia Theodoton, adjunctul papei, a văzut deasupra mulţimii adunate în Bazilica Sfântul Petru din Roma, o scrisoare suspendată în aer. În 1846, în Boemia, o apariţie similară a uimit o mulţime de oameni, mulţi preoţi crezând în realitatea manifestării.

După Reformele protestante din secolul XVI, cultul epistoliilor a cunoscut evoluţii diferite, în diversele confesiuni. În Biserica ortodoxă, a luat amploare. În mediul creştin ortodox românesc, textele epistoliilor au fost primele texte redactate în limba română, traduse pentru prima dată din limba greacă şi slavonă în 1391, de călugării copişti de la Mănăstirea Săpânţa-Peri din Maramureş. Acolo funcţiona o renumită şcoală de caligrafie, ctitorită de egumenul Pahomie, unde au fost traduse, printre altele, Psaltirea, Apostolul şi Evanghelia.
Biserica ortodoxă, la fel ca şi cea catolică, a considerat epistoliile ca fiind apocrife şi eretice, iar cultul lor a fost condamnat.
Dar o evoluţie de amploare au cunoscut epistoliile în cadrul Bisericilor protestante, desprinse timpuriu din Biserica catolică. Primele Biserici protestante care au împrumutat astfel de scrisori din practica pietista catolică, adaptându-le şi repunându-le în circulaţie, au fost cele germane şi olandeze din Europa, precum şi din Statele Unite şi Canada, în special Pennsylvania.
Scrisorile provenite din cer au fost numite "himmelsbrief" (germ. Himmel= Cer, brief=scrisoare), numite de unii şi "Scrisori de protecţie", şi conţin texte apocrife, similare celor ortodoxe sau catolice, având o popularitate deosebită, şi o largă circulaţie între credincioşi. În ele există menţiunea că au fost scrise de Însuşi Dumnezeu, sau de un înger al Acestuia, de obicei Arhanghelul Mihail, şi că au fost
trimise oamenilor ca mesaj divin, promiţându-le o serie de haruri. Mulţi creştini le-au gravat pe diferite materiale, şi le-au pus pe perete, asemenea icoanelor din cultul creştin-ortodox şi catolic, sau le-au copiat, purtând o copie asupra lor.
Un text himmelsbrief tipic, menţionează, pe lângă faptul că a fost scris de mâna Divinităţii, data când a fost găsit, locul, numele celui care l-a găsit, şi numele celui care l-a păstrat. Urmează apoi mesajul propriu-zis, care cuprinde o serie de porunci, urmând o listă de promisiuni recompensatorii pentru cei ce păstrează o copie în casa lor.

După Reformele protestante din secolul XVI, cultul epistoliilor a cunoscut evoluţii diferite, în diversele confesiuni. În Biserica ortodoxă, a luat amploare. În mediul creştin ortodox românesc, textele epistoliilor au fost primele texte redactate în limba română, traduse pentru prima dată din limba greacă şi slavonă în 1391, de călugării copişti de la Mănăstirea Săpânţa-Peri din Maramureş. Acolo funcţiona o renumită şcoală de caligrafie, ctitorită de egumenul Pahomie, unde au fost traduse, printre altele, Psaltirea, Apostolul şi Evanghelia.
Biserica ortodoxă, la fel ca şi cea catolică, a considerat epistoliile ca fiind apocrife şi eretice, iar cultul lor a fost condamnat.
Dar o evoluţie de amploare au cunoscut epistoliile în cadrul Bisericilor protestante, desprinse timpuriu din Biserica catolică. Primele Biserici protestante care au împrumutat astfel de scrisori din practica pietista catolică, adaptându-le şi repunându-le în circulaţie, au fost cele germane şi olandeze din Europa, precum şi din Statele Unite şi Canada, în special Pennsylvania.
Scrisorile provenite din cer au fost numite "himmelsbrief" (germ. Himmel= Cer, brief=scrisoare), numite de unii şi "Scrisori de protecţie", şi conţin texte apocrife, similare celor ortodoxe sau catolice, având o popularitate deosebită, şi o largă circulaţie între credincioşi. În ele există menţiunea că au fost scrise de Însuşi Dumnezeu, sau de un înger al Acestuia, de obicei Arhanghelul Mihail, şi că au fost
trimise oamenilor ca mesaj divin, promiţându-le o serie de haruri. Mulţi creştini le-au gravat pe diferite materiale, şi le-au pus pe perete, asemenea icoanelor din cultul creştin-ortodox şi catolic, sau le-au copiat, purtând o copie asupra lor.
Un text himmelsbrief tipic, menţionează, pe lângă faptul că a fost scris de mâna Divinităţii, data când a fost găsit, locul, numele celui care l-a găsit, şi numele celui care l-a păstrat. Urmează apoi mesajul propriu-zis, care cuprinde o serie de porunci, urmând o listă de promisiuni recompensatorii pentru cei ce păstrează o copie în casa lor.

Cu neoprotestantismul, practica epistoliilor capătă un pronunţat accent misionar, în detrimentul tradiţionalului caracter magic. Renunţând la lista de promisiuni şi binecuvântari, textul scrisorilor este astăzi folosit ca un mesaj de trezire spirituală. Prin titluri de genul: "Scrisoare de la Dumnezeu", "Scrisoare de la Iisus", "Scrisoarea de dragoste a Tatălui ceresc", par să sugereze provenienţa lor supanaturală. În
schimb, nu se mai menţionează că ele ar fi fost scrise material de Însăşi mâna lui Dumnezeu sau a unui înger, ci se lasă să se înţeleagă ca doar au fost dictate de Dumnezeu, transmise ca mesaj particular cuiva care avea naşterea din nou. şi care se afla sub harul Duhului Sfânt. El ar fi aşternut-o pe hârtie printr-un fel de dicteu divin, procedeu destul de răspândit ca mijloc de comunicare cu Dumnezeu. Se mai sugerează că textul nu este o ficţiune. Scrisoarea ar fi adresată tuturor oamenilor, iar cel care a fost ales ca scrib ar avea datoria să fie el însuşi mesager sau curier, să
găsească alţi voluntari, mesageri sau curieri, care să o ducă mai departe, în casele oamenilor. Nu se garantează protecţie explicită, ci numai una implicită, în sensul că nu este suficient ca destinatarul să o copieze mecanic, să o poarte permanent cu sine şi să o difuzeze, ci trebuie să se transforme într-un recipient capabil să primească protecţia divină ca pe un dar, abandonâdu-se astfel mesajului revelat.
Prin această interpretare, neoprotestantismul devine singura confesiune creştină care integrează astfel de epistolii în viaţa credincioşilor, şi nu le condamnă ca fiind apocrife eretice.
Spre deosebire de mesajele mariane din catolicism, unde Fecioara Maria apare unor credincioşi, de regula copiilor (Sfânta Marie-Bernarde Soubirous, Françoise Mélanie Calvat, Pierre Maximin Giraud, Lúcia de Jesus Rosa Santos, Jacinta Marto, Francisco Marto etc.), încredinţându-le mesaje importante, cu misiunea de a le propovădui oamenilor, mesaje considerate valide doar dacă au aprobarea autorităţilor bisericeşti, de regulă a papei, neoprotestantismul consideră că nu sunt necesare astfel de aprobări, ele probându-se prin autoritatea Sfintei Scripturi, fiind aşadar suficient să
Jakob Lorber (1800 – 1864), mistic şi vizionar care s-a numit pe sine "scribul lui Dumnezeu", a declarat că a scris cuvintele dictate de o "voce interioară", scriind aproximativ 10.000 de pagini de viziuni, care au văzut, în mare parte, lumina tiparului, postum.