Cogniţiile raţionale şi iraţionale

Cogniţiile raţionale şi iraţionale - Aspecte generale
Cogniţiile evaluative sunt structuri cognitive relaţionate cu descrierile şi inferenţele, ele putând fi raţionale sau iraţionale; în literatura de specialitate se mai numesc şi „cogniţii calde” (hot cognitions), condiţionând apariţia reacţiilor afective.
În acest context, termenul „raţional” se referă la suportul logic, empiric şi/sau pragmatic. „Iraţional” înseamnă că ceva nu are suport logic, empiric şi/sau pragmatic.
Cogniţiile evaluative generale sunt structuri cognitive considerate factori de vulnerabilitate generală, fiind implicate în edificiul personalităţii subiectului uman şi în filosofiile lui de viaţă. În relaţie cu evenimentele activatoare specifice, ele pot genera structuri cognitive locale care iau forma cogniţiilor evaluative locale (gânduri automate).
Albert Ellis (Ellis, 1962; 1994), pe baza a zeci de studii, a descris cele mai importante structuri cognitive evaluative generale (definite logic şi empiric) implicate ca mecanisme etiopatogenetice în patologie – prin această asociere sunt şi disfuncţionale – (cogniţii iraţionale) şi/sau în promovarea sănătăţii şi a unui comportament adaptativ (cogniţii raţionale). Cogniţia iraţională generală centrală este gândirea inflexibilă, absolutistă (demandigness), din care derivă altele trei cogniţii iraţionale generale intermediare: catastrofarea (awfulizing), lipsa de toleranţă la frustrare (low frustration tolerance/frustration intolerance) şi evaluarea globală (global evaluation). Cogniţia raţională generală centrală este gândirea flexibilă, non-absolutistă (preferential and accepting), din care derivă apoi celelalte trei cogniţii raţionale generale intermediare: non-catastrofarea (badness), toleranţa la frustrare (frustration tolerance) şi evaluare contextuală (antiglobal evaluation). Atunci când sunt asociate cu evenimente activatoare specifice, aceste structuri cognitive evaluative generale produc structuri cognitive evaluative locale, în forma gândurilor automate.
Sumarizând, structurile cognitive evaluative generale [cogniţiile evaluative centrale (trebuie/preferinţă), care le influenţează pe cele intermediare (catastrofare/non-catastrofare, toleranţă scăzută la frustrare/toleranţa la frustrare, evaluare globală/evaluare contextuală)], în interacţiune cu evenimente activatoare specifice, generează structuri cognitive evaluative locale [cogniţii evaluative centrale (trebuie/preferinţă), care le influenţează pe cele intermediare (catastrofare/non-catastrofare, toleranţă scăzută la frustrare/toleranţă la frustrare, evaluare globală/evaluare contextuală)] exprimate în gândurile automate care, la rândul lor, produc răspunsuri afectiv-emoţionale/subiective, comportamentale şi psihofiziologice/biologice. Dacă aceste mecanisme sunt iraţionale, răspunsurile se vor exprima într-un tablou clinic; gândurile automate iraţionale fac parte din tabloul clinic şi constituie factori de vulnerabilitate locală pentru celelalte componente ale tabloului clinic. Dacă aceste mecanisme sunt raţionale (ex. cogniţia evaluativă centrală este formulată preferenţial), atunci răspunsurile se înscriu în sfera normalului.
Abordarea evoluţionistă
Analizele de psihologie evoluţionistă (vezi Pelusi, 2003) arată că cogniţiile iraţionale sunt rezultatul unui proces de evoluţie. Aceasta nu înseamnă însă că ele sunt adaptative şi astăzi. Timp de zeci de mii de ani, specia noastră s-a adaptat la un mediu şi la sarcini relativ simple şi bine definite (ex. a găsi hrană, adăpost şi a procrea). În acest mediu un stil iraţional era adaptativ:
(a) sarcinile fiind simple, o hipermotivare în termeni de „trebuie” nu afecta performanţa; (b) un stil catastrofic de gândire te proteja, în măsura în care erai mereu vigilent şi gata să reacţionezi la pericol, fie că acesta era sau nu real;
(c) toleranţa scăzută la frustrare te ajuta să schimbi situaţia (ex. să ucizi masculul dominat pentru a-i lua locul), iar
(d) evaluarea globală îţi permitea categorizarea rapidă a fiinţelor sau lucrurilor din jurul tău (ex. utile sau inutile). Deşi mintea noastră s-a adaptat timp de zeci de mii de ani la un astfel de mediu, de câteva mii de ani încoace ea este forţată să funcţioneze într-un mediu modern, pentru care nu a fost pregătită. În mediul modern, hipercomplex, sarcinile sunt complicate şi deschise. Ceea ce era util într-un mediu simplu şi bine definit, devine vulnerabilitate la boală într-unul complex. O hipermotivare în sarcini dificile duce la scăderea performanţei. O anticipare a pericolului în situaţii sociale controlate (ex. în faţa unei clase) duce la ceea ce numim „anxietate de performanţă”. O toleranţă scăzută la frustrare care se exprima în acte violente este drastic pedepsită. Evaluarea globală manifestată prin dispreţ faţă de ceilalţi sau faţă de propria persoană debilitează individul în interacţiunile sale sociale. Plastic spus, noi suntem urmaşii celor care au supravieţuit în EEA printr-un stil iraţional. Şansa noastră este că avem şi predispoziţia genetică de a putea încerca să gândim alternativ, raţional. Nimeni nu este perfect raţional sau perfect iraţional; este vorba despre un raport între cele două stiluri cognitive de dorit fiind, desigur, promovarea unui stil cognitiv cât mai raţional. Studiile existente sugerează că în timp ce iraţionalitatea crescută generează emoţii care implică supraactivare sau subactivare fiziologică, nivelurile scăzute de iraţionalitate se asociază cu o activare fiziologică medie spre ridicată (David et al., 2005). Conform legii optimului motivaţional (Yerkes şi Dodson, 1908), până la un punct, cu cât creşte intensitatea motivaţiei creşte şi performanţa în sarcină, după care, o creştere a motivaţiei duce la o scădere a performanţei. Altfel spus, o activare fiziologică medie spre ridicată, dată de prezenţa unor scopuri/dorinţe formulate în termeni preferenţiali şi asociată cu emoţii funcţionale, ar susţine performanţa optimă în sarcini complexe. În timp ce stilul preferenţial se asociază cu emoţii funcţionale şi ne menţine în zona optimului motivaţional, stilul absolutist se asociază cu emoţii disfuncţionale şi poate duce la o motivare excesivă, însoţită de o scădere a performanţei. Aşadar, un stil iraţional într-un mediu complex constituie un factor de vulnerabilitate spre psihopatologie. Deşi în sarcini simple şi bine structurate cei care au un patern dominant iraţional pot să fie la fel de performanţi ca cei cu un patern cognitiv dominant raţional, ei sunt serios afectaţi în ceea ce priveşte starea de sănătate. Iraţionalitatea este un factor de vulnerabilitate. Aşadar, elementul necesar (nu şi suficient) pentru patologie este discrepanţa dintre ceea ce se întâmplă şi ceea ce dorim noi! Dacă nu există acestă discrepanţă, este puţin probabil să apară stări afective negative.
Să urmam paşii pe care trebuie să-i urmăm în analiza, prin prisma teoriei evoluţioniste, a unei structuri cognitive.
Pasul 1: Care este structura cognitivă care poate explica producerea acestui răspuns?În acest caz analiza se referă tocmai la structura cognitivă. Cogniţiile iraţionale sunt asociate cu emoţii disfuncţionale şi comportamente dezadaptative. Cogniţiile raţionale sunt asociate cu emoţii funcţionale şi comportamente adaptative.
Pasul 2: În ce constă această structură ca proces şi/sau conţinut?
Răspunsul la această întrebare se regăseşte în descrierea de mai sus.
Pasul 3: Care este funcţia distală a acestei structuri?
Una dintre cele mai cunoscute teorii a avansat ipoteza că structura cognitivă iraţională este o adaptare.
După cum am arătat, pentru a fi considerată adaptare, o structură trebuie să satisfacă următoarele criterii:
(1) Probabilitatea ca această structură cognitivă să fi rezultat ca urmare a şansei este mică. Prevalenţa mare a acestor strcturi cognitive în populaţie elimină o astfel de posibilitate.
(2) Structura cognitivă a asigurat rezolvarea unor probleme adaptative în EEA, corelând astfel cu fitnessul. Modul în care aceste structuri cognitive au asigurat rezolvarea unor probleme adaptative a fost descris mai sus.
(3) Are caracteristicile unui design evolutiv:
(a) Are o structură complexă care a rezolvat probleme adaptative specifice în EEA
(vezi analiza de mai sus).
(b) Constituie o caracteristică a speciei. Într-adevăr, prezenţa cogniţiilor iraţionale este o constantă a subiectului uman, indiferent de cultură.
(c) Se dezvoltă fără efort conştient, în absenţa unei instruiri formale. Într-adevăr, cogniţiile iraţionale se învaţă implicit, fără efort conştient şi fără o pregătire formală.
(d) Este utilizată fără efort conştient şi fără a conştientiza modul în care funcţionează;
Într-adevăr, cogniţiile iraţionale generează automat diverse outputuri emoţionale şi comportamentale.
(e) Nu se identifică şi/sau reduce la aplicarea structurilor generale ale modelului social standard la conţinuturi specifice. Conform modelului social standard, aceste structuri cognitive ar trebui să fie aplicabile similar la conţinuturi diferite. Cercetările arată însă că ele sunt sensibile la conţinuturi legate de confort (comfort), afiliere (affiliation) şi reuşită (achievement), care sunt fundamentale pentru EEA, şi mai puţin sensibile la conţinuturi legate de fenomene naturale.
Observăm din analiza efectuată că sunt satisfăcute toate cele cinci criterii pentru a putea afirma că cogniţiile iraţionale sunt structuri adaptative.