Testul

Testul - proba standardizată, vizând determinarea cât mai exactă a gradului de dezvoltare a unei însuşiri psihice sau fizice.
Standardizarea constă în obligaţia de a aplica exact aceeaşi probă, în exact aceleaşi condiţii psihologice, utilizând un consemn identic pentru toţi subiecţii. în majoritatea cazurilor se urmăreşte şi standardizarea interpretării rezultatelor, elaborându-se criterii precise de apreciere şi chiar etaloane (unităţi de măsură).
Etalonarea ajută mult în obiectivarea aprecierilor. Testele etalonate mai sunt denumite şi psihometrice. Din păcate, nu orice fel de rezultat se pretează la o măsură aşa precisă. Totdeauna însă există o standardizare a condiţiilor de aplicare.
Putem deosebi patru feluri de teste: teste de inteligenţă şi dezvoltare intelectuală; teste de aptitudini şi capacităţi; teste de personalitate (referindu-se la trăsături de caracter şi temperamentale); teste de cunoştinţe (utilizate de obicei în învăţământ).
Structura probelor este extrem de variată : uneori se utilizează aparate, alteori diferite materiale (cuburi, planşe, fotografii etc.); în multe cazuri se recurge doar la creion şi hârtie, ca la orice probă de control (se dau probleme aritmetice, se cer stabilirea de asemănări, continuarea unor serii ş.a.m.d.).
Printre testele de personalitate cele mai răspândite sunt testele proiective, denumite astfel fiindcă au la bază în special fenomenul de proiecţie (ne identificăm cu o persoană şi tindem să proiectăm asupra ei felul nostru de a fi: aşa cum facem la un spectacol când ne identificăm cu un personaj anumit).
Astăzi se utilizează un mare număr de teste (aproape 10.000). Deşi practica a dovedit valoarea lor, ele au fost şi sunt obiectul unor variate critici. Cercetările au evidenţiat avantajul folosirii de teste mai întâi în industrie. S-a demonstrat că, dacă selecţia muncitorilor se realizează şi prin teste, scade fluctuaţia forţei de muncă şi numărul accidentelor, în comparaţie cu situaţia când selecţia se face fără teste. De aceea, întreprinderile occidentale având cel puţin 1.000 de muncitori îşi organizează şi un laborator de psihologie.
La fel, studiile în care s-a urmărit, prin aplicarea testelor, evoluţia tinerilor orientaţi profesional - comparativ cu dirijarea lor fără asemenea probe - au arătat rezultate evident mai bune.
Din practica examinărilor au fost culese numeroase cazuri dovedind necesitatea recurgerii la teste.
Cu toate acestea, în 1936, comitetul central al partidului comunist al Uniunii Sovietice a emis o decizie prin care erau condamnate pedologia („ştiinţa copilului") şi utilizarea testelor psihologice, considerate „unelte reacţionare" în slujba imperialismului. Documentul nu era lipsit de temei deoarece, în acea vreme, unii psihologi americani, aplicând teste de inteligenţă unor copii de negri şi unor copii de albi, au tras concluzia că primii sunt mai puţin inteligenţi. Alţii au testat copii de muncitori -paralel cu copii de intelectuali şi industriaşi - constatând de asemenea că fiii de muncitori sunt mai puţin dotaţi decât cei din păturile avute. Era firesc să asistăm la un protest în rândul claselor dezavantajate. Psihologii amintiţi făceau atunci o mare confuzie între inteligenţă şi cultură. în America anilor '30 masele puţin avute erau dezavantajate cultural, ceea ce se reflecta în performanţele la teste. Dar (ceea ce se nega atunci) orice rezultat la un test este influenţat de experienţă, de cultură. Rămânerea în urmă din punct de vedere cultural se poate remedia relativ uşor, ceea ce nu e posibil în cazul unei slabe dezvoltări aptitudinale.
în folosirea testelor se făceau şi alte greşeli. Testele de aptitudini erau considerate a discrimina numai o aptitudine (numai aceea perceptivă ori numai reprezentarea spaţială) care ar fi ereditară în întregime. Aşadar, un diagnostic stabilit la 12 ani ar fi fost valabil toată viaţa. Azi se ştie: nivelul de inteligenţă constatat la acea vârstă se poate schimba destul de mult în anii următori (exceptând cazurile de debilitate mintală, având cauze de ordin neurologic), iar disocierea completă a funcţiilor în cadrul unei probe este iluzorie. Apoi, s-a subestimat rolul motivaţiei, deşi ea influenţează foarte mult performanţele, cât şi faptul că cei mai buni sunt de obicei dezavantajaţi de către teste (mai ales la cele de inteligenţă).
Psihologia contemporană este conştientă de limitele testelor.
Un test nu are precizia unui termometru.Orice rezultat trebuie interpretat în funcţie de modul în care s-a lucrat, de experienţa anterioară a subiectului, de starea lui de spirit etc. Deci testele nu pot fi concepute, aplicate şi interpretate decât de persoane cu pregătire specială. Fac o mare greşeală cei care recomandă învăţătorilor şi profesorilor să aplice ei înşişi teste.
Folosite cu competenţă de specialişti, testele au avantajul că într-un timp relativ scurt (de câteva ore) pot pune o persoană în situaţii foarte variate, în faţa unor probleme extrem de diferite. Dacă ar fi să ne bazăm numai pe observaţii, ar putea trece luni de zile fără a găsi o situaţie concludentă într-o privinţă sau alta. Deci testele dau un randament mare. Apoi ele permit o mai mare obiectivitate în apreciere datorită standardizării. Ele furnizează psihologului un instrument preţios. Ca instrument, nu putem spune despre un test că este reacţionar ori progresist; aşa cum cu un bisturiu poţi salva o viaţă, dar poţi şi suprima una, la fel testele utilizate competent ne pot ajuta, dar folosite mecanic creează mari posibilităţi de eroare. Să lăsăm deci testele în mâna celor competenţi.