Experimentul

Experimentul este considerat cea mai importantă metodă de cercetare, având posibilitatea de a ne furniza date precise şi obiective. înţelegem prin experiment provocarea unui fenomen psihic, în condiţii bine determinate, cu scopul de a găsi sau verifica o ipoteză. Valoarea experimentului derivă din aceea că modificăm una din condiţii şi urmărim ce transformări rezultă; mărimea acestora ne indică ponderea factorului influenţat în producerea efectului.
în experiment exista două categorii de variabile : 1. independente - cele asupra cărora acţionează numai experimentatorul şi 2.dependente - cele ce depind tocmai de variabilele independente
Numărul variabilelor ce pot fi luate în consideraţie este foarte mare : există diverşi factori ai mediului natural, mediul social (diferite persoane), apoi variabile subiective (prin consemn putem cere de la subiect să urmărească anumite semnale, să acţioneze pe unele butoane, să memoreze nişte numere etc). După scopul urmărit, experimentatorul modifică unele din ele, altele rămânând constante, ceea ce îi permite să inducă o serie de concluzii.
în conceperea şi desfăşurarea unui experiment se disting mai multe etape:
1) observaţia iniţială în care urmărim modul de manifestare a unui fenomen psihic şi degajăm o problemă ce se cere soluţionată;
2) imaginăm o presupunere, o ipoteză vizând soluţionarea problemei degajate ; totodată, concepem şi modul de verificare a ipotezei (descriem un montaj experimental);
3) urmează desfăşurarea efectivă a experimentului în care observăm şi înregistrăm rezultatele;
4) ultima etapă consistă în organizarea şi prelucrarea statistică a datelor (experimentul psihologic se efectuează de obicei cu numeroase persoane) care ne permit să tragem concluziile, generalizându-le în măsura îngăduită de structura şi amploarea populaţiei. Deseori concluziile ne duc la schimbarea ipotezei şi conceperea unui alt experiment.
Reuşita experimentului depinde în mod esenţial de valoarea ipotezei şi ingeniozitatea montajului experimental; aceasta implică uneori utilizarea mai multor grupe de subiecţi, pentru a putea disocia o anume variabilă ; în acelaşi timp, e foarte importantă calitatea observaţiilor. în experiment există două observaţii: cea iniţială şi cea finală (efectuată în timpul desfăşurării experimentului). Comparaţia dintre ele ne permite să tragem concluzii.
Precizia unor înregistrări a pus problema măsurării în psihologie, fiindcă o manifestare psihică nu e numai prezentă sau absentă, ci ea poate fi mai mult sau mai puţin intensă.
în psihologie întâlnim numai mărimi intensive. Acestea, spre deosebire de mărimile extensive (în care o unitate de măsură poate fi comparată cu mărimea: un metru se include de mai multe ori într-o lungime), nu se pot măsura decât indirect, prin efectele lor. Temperatura se măsoară prin gradul de dilatare a mercurului, determinat prin extensiunea sa într-un tub gradat. Intensitatea curentului electric se determină prin mărimea câmpului magnetic, precizată şi ea prin deplasarea unui indicator pe un cadru.
A măsura înseamnă a evalua o mărime prin comparaţie cu o alta numită unitate de măsură. în domeniul psihic, noi putem compara între ele doar efectele trăirilor psihice : numărul de mişcări, amploarea ori intensitatea lor, durata unor modificări, mărimea modificărilor expresive (sau fiziologice); dar suntem în situaţia de a compara şi exprimările verbale. în toate cazurile ne lovim de două dificultăţi:
1) nu există un raport proporţional între manifestare exterioară şi fenomenul psihic interior. Când la moartea unei rude cineva plânge în hohote, îşi smulge părul etc., dar peste puţin timp o vedem râzând într-un restaurant, rezultă că durerea nu era mare. Alţii, care nu plâng şi încremenesc, pot fi mult mai profund afectaţi,
2) al doilea obstacol consistă în aceea că aspectul calitativ contează, cel cantitativ putând să n-aibă nici o semnificaţie : o telegramă în care scrie „Mama e bolnavă" are cu totul altă importanţă decât una în care se scrie „Mama nu este bolnavă". Efectul celor două litere este esenţial, sensul e profund diferit, distincţia neputând fi măsurată prin două sunete.
De aceea diferenţele cantitative în psihologie se consemnează, adesea, prin acordare de puncte, aşa cum se procedează în notarea cunoştinţelor şcolare. în felul acesta, mărimile, numerele stabilite în psihologie au proprietatea de a forma o serie ordinală, dar diferenţele între două cifre nu sunt egale, decât în situaţii foarte speciale.
Cu alte cuvinte, putem afirma că A>B>C, însă nu putem şti dacă A-B = = B-C, aşa cum e greu să afirmăm că elevul care a luat nota 8 ştie de două ori mai mult decât cel care a luat 4. De asemenea, diferenţa dintre primul şcolar şi cel de al doilea poate fi mult mai mare decât între cel de al doilea şi cel de al treilea.
Ca urmare, în psihologie nu sunt legitime adunările, scăderile, înmulţirile dintre cote; totuşi, practic ele se utilizează, susţinându-se că s-au putut obţine rezultate, chiar dacă sunt aproximative. Vom folosi deci statistica, dar fără a supraestima precizia calculelor care nu e comparabilă cu cea din matematică, fizică ş.a.
Se pot descrie trei feluri de experimente psihologice :
1) experimentul de laborator realizat într-o încăpere amenajată, utilizându-se diferite aparate sau materiale. Avem avantajul posibilităţii de a elimina tot felul de factori perturbatori, însă subiectul se află în condiţii artificiale şi în faţa unor sarcini neobişnuite, încât e greu să putem extinde rezultatele obţinute şi asupra comportării în condiţiile vieţii obişnuite.
2) experimentul în condiţii standardizate - care se desfăşoară într-o ambianţă obişnuită (un birou, o sală de clasă), dar subiectul e supus totuşi unor probe cu care nu e familiarizat, premisele acestora sunt strict standardizate - aceleaşi pentru toţi subiecţii.
3) experimentul natural invocat de psihologul rus Lazurski, la începutul secolului, constă în a urmări o persoană (sau un grup) în condiţiile vieţii sale obişnuite - în care a survenit o modificare. De pildă, directorul a hotărât ca muncitorii să aibă o pauză de 30 de minute după 4 ore de muncă sau un profesor s-a hotărât să utilizeze săptămânal filme didactice, câte 1/2 de oră. Psihologul poate examina efectele unor astfel de modificări.
Când intervenţia e propusă de experimentator, se vorbeşte de experiment „de teren" - el fiind tot experiment natural, pentru că atât ambianţa cât şi natura modificărilor sunt familiare populaţiei respective. în experimentul natural dispare artificialitatea condiţiilor şi a sarcinii. In schimb, subiectul este influenţat de numeroşi factori pe care n-avem cum să-i controlăm, putând distorsiona rezultatele, astfel încât un astfel de experiment este mai puţin precis.
Metoda experimentală este foarte valoroasă. Totuşi, în psihologie ea a dat mai puţine rezultate decât se spera, deoarece în acest domeniu ne lovim de o serie de dificultăţi specifice. Ele au fost scoase în relief de filosofii care, de-a lungul anilor, au contestat însăşi posibilitatea experimentului în psihologie.
Aceste dificultati fac necesara îmbinării experimentului şi cu alte metode (convorbirea, metoda biografică, testele proiective).
O dificultate reală există: restricţiile de ordin moral. Nu putem interveni în aşa măsură încât să dereglăm total personalitatea (să-i insuflam unui subiect un sentiment intens de ură ori de afecţiune). Experimentul se termină, dar subiectul ar rămâne cu atitudini, convingeri, sentimente împovărătoare. în felul acesta, viaţa afectivă superioară, complexă este inabordabilă experimental; de asemenea, voinţa.
Persoana este inviolabilă atât fizic, cât şi psihic.
Există şi dificultatea legată de elementele artificiale ce se introduc, mai ales în experimentul de laborator. Ea se depăşeşte îmbinând cercetarea de laborator cu aceea de pe teren, cu experimentul natural, acesta evidenţiind în ce măsură relaţia constatată în laborator se menţine şi în condiţiile vieţii obişnuite.
Aşadar, experimentul psihologic întâmpină multiple obstacole. Dar cu perseverenţă şi ingeniozitate se pot obţine rezultate importante.