Observatia

Demersul ştiinţific comportă o suită de momente sau faze : observaţia, stabilirea ipotezelor, experimentarea propriu-zisă, analiza şi interpretarea datelor. Observaţia, ca metodă de investigaţie, nu este reductibilă la simpla impresie asupra unui fapt sau unei persoane. În observaţia curentă, reprezentări colective, uneori clişee, însuşite de individ din grupul de apartenenţă, devin filtru sau ecran în abordarea faptelor, a persoanelor din ambianţă. Datorita acestui fapt, persoana ia act din câmpul perceptiv, din contactele cu ceilalţi, numai de anumiţi indici sau însuşiri, ignorând pe altele.De asemenea, interpretarea datelor observaţiei poate urma linia acestor reprezentări sau clişee. De exemplu, în cazul unui profesor, copii sunt priviţi prin prisma statutului lor şcolar, prin prisma unei optici profesionale, care face ca datele să fie selectate şi filtrate în lumina exigenţelor profesiunii didactice. În profilele psihologice întocmite de profesori elevilor, atributele care diferenţiază pe elevi sunt cele legate nemijlocit de reuşita şcolară. Alături de observaţia curentă, ocazională, distingem observaţia sistematică, ce urmăreşte înregistrarea obiectivă a faptelor, înscriindu-se într-un program explicit, care restrânge câmpul studiat, şi impune selectarea datelor relevante. Observaţia este percepţia unui eveniment, a unei conduite, a unui document, dar ea nu se reduce la simpla "lectură" a faptului brut, la înregistrarea de date, ci se prelungeşte într-un act de clasificare, de încadrare a informaţiei în anumite concepte, şi de anticipare a unei relaţii cauzale. În consecinţă, simpla percepţie a faptelor de conduită nu înseamnă încă o cunoaştere psihologică, după cum nici faza percepţiilor obiectelor şi fenomenelor externe nu pot constitui ,doar ele, ştiinţa fizicii. Faptul de conduită dezvăluie un sens, poartă o semnificaţie, şi a desprinde această semantică a manifestărilor de conduită înseamnă, de fapt, cunoaştere psihologică. Pe baza documentării prealabile şi a unei anchete preliminare se schiţează o grilă de observaţie, o listă de rubrici care să ofere cadrul de clasificare a datelor brute, într-un tabel. Luat în sine, un fapt de conduită se pretează la interpretări diferite. Interpretarea corectă se poate face numai prin raportarea la întreg, prin integrarea în contextul informaţiilor globale. Pentru a fi uşurată interpretarea materialulug de observaţie, sunt utilizate tabele de analiză a comportamentului, ce prezintă 2 intrări : pe ordonată se trec pe rânduri anumite fapte de conduită înregistrate prin observaţii, iar în primul rând se notează pe coloană semnificaţiile posibile,sau trăsăturile pe care le dezvăluie aceste comportamente. Aceste fapte, prezentate în perechi de contrarii, se trec succesiv pe linii în prima coloană. Pentru fiecare fapt de conduită, semnificaţiile posibile sunt marcate cu un "X" în una sau mai multe coloane de atitudini sau trăsături, ceea ce înseamnă enunţarea unor ipoteze plauzibile. Când gradul de plauzibilitate este maxim, se marchează 2 puncte "XX", Lista comportamentelor observate, precum şi suita de ipoteze indicate pe coloane, , nu trebuie considerate ca fiind limitative.Este vorba de un document ce se îmbunătăţeşte continuu, in funcţie de concluziile practice. Utilizarea tabelului presupune 2 faze : 1. Cercetătorul consemnează observaţiile sale într-un document primar. 2.este consultat grupul de observatori în vederea cristalizării unei imagini unitare pe baza discuţiei colective. Acelaşi document poate constitui suportul interpretării în cele 2 etape. Pentru fiecare fapt de conduită consemnat se caută în lista de ipoteze (trăsături, atitudini) enumerate pe verticală, însuşirea sau sau trăsătura în care se încadrează comportamentul observat. Se reţin ipotezele (atitudinile) marcate cu puncte. Acesta este demersul orizontal, căruia îi urmează un demers vertical : pentru fiecare trăsătură (ipoteză) reţinută, se verifică pe coloană dacă celelalte componente confirmă sau nu interpretarea avută în vedere. În acest fel se selecţionează concluzia care întruneşte cele mai multe confirmări. Discuţia colectivă o sancţionează prin confruntarea opiniilor.