Devotamentul

"Devotamentul - atitudinea de ataşament sincer faţă de o persoană sau faţă de o cauză şi hotărârea de a o servi în orice împrejurare şi fără rezerve; abnegaţie,care merge până la sacrificiu;
Sinonime : abnegaţie,dăruire,devotare,fidelitate.
Provine din iubirea faţă de Sine,din capitularea supremă faţă de Divinul lăuntric, Sinele individual,şi cel universal,care sunt totuna.
Devotamentul faţă de altul este imposibil în lipsa devotamentului faţă de tine însuţi, căci întâi trebuie să te iubeşti pe tine,pentru a putea să-i iubeşti pe ceilalţi,din cauză că ceea ce nu ai înăuntru,nu poţi da în afară !
Partenerul iubit apare odată cu devotamentul faţă de sine,şi se manifestă îndată ce devotamentul este demn de încredere,din acel moment devotamentul interior şi cel exterior mergând împreună.
Devotându-te celui iubit,eşti devotat Sinelui divin,ce trăieşte în toate trupurile, aceasta fiind o relaţie sacră.
Puţini oameni îşi întâlnesc persoana iubită,în această viaţă,deoarece puţini învaţă să se cinstească şi să se aprecieze pe ei înşişi,să se vindece dinăuntru înafară !
Tu poţi fi unul dintre ei,dacă vrei să te dedici propriei tale vindecări,dacă poţi fi devotat ţie însuţi şi celorlalţi,iar când te vei hotăra să o faci,cel iubit va afla acest lucru,rezonând la energia pozitivă emisă de tine,simţindu-se atras spre tine.
Spune mereu adevărul,fără a te teme de consecinţe,căci astfel te respecţi pe tine însuţi,comunicând în mod cinstit şi deschis ceea ce gândeşti,
fără a te trăda pe tine însuţi sau pe altul,fără a agresa pe nimeni,fără ataşament faţă de modul în care ceilalţi îţi primesc comunicarea,fără sacrificii făcute pentru a îndeplini nevoile partenerului,fără a forţa lucrurile "să meargă",să nu se rupă relaţia.
Spunând adevărul şi respectându-te pe tine,vei crea condiţiile de stare necesare manifestării iubirii,în sufletul tău,şi te vei afla în comuniune cu cel iiubit,si cu toată lumea.
Dacă într-o relaţie partenerul îţi cere să renunţi la devotamentul faţă de tine însuţi, prin pretenţiile sale,atunci poţi să fii sigur că acea persoană nu te iubeşte în mod real,chiar dacă ea crede şi pretinde aceasta !
Faptul de a te dedica exprimării darului tău spiritual,talentului tău nativ,îţi va transforma viaţa,căci toate structurile care te îngrădesc vor începe să dispară,din momentul în care pui în practică legământul de a-ţi fi devotat ţie însuţi.
Aceste structuri nu pot fi schimbate dinafară,de către ceilalţi,deoarece schimbările din viaţa ta apar dinăuntru spre afară !
Începând să îţi accepţi darul,şi să treci peste frica de a-l exprima, structurile inhibitoare încep şi ele să fie dezenergizate,nemaiprimind energie de la tine,nemaifiind susţinute energetic,şi,în timp,vor dispărea cu totul.
Pe măsură ce ele dispar,se va crea mai mult spaţiu liber în conştienţa ta, util pentru recunoaşterea,darea şi primirea darului.
Situaţiile de viaţă şi obiceiurile tale vor începe să se modifice,în măsura în care te vei respecta pe tine însuţi,şi vei crea o stare de bucurie şi fericire.
Fără necesitatea unor eforturi suplimentare,în mod spontan,fără violenţă şi forţare,te vei desprinde de rolurile şi relaţiile care nu servesc evoluţie tale.
Manifestând devotament necondiţionat faţă de tine însuţi,o parte a celor din jurul tău ţi se vor alătura,şi o altă parte se vor îndepărta de tine,din calea ta.
Ceaţa confuziei creată şi menţinută de ambivalenţa ta,exprimată prin dorinţa de a avea ceva şi a-l da,în acelaşi timp,se va ridica,sinele dedicat radiind tot mai puternic lumina limpede a conştienţei adevărului,risipind norii îndoielii de sine şi dependenţelor.
Când vei deveni o individualitate clară,vei oferi tuturor permisiunea de a face acelaşi lucru,respectul şi aprecierea manifestându-se tot mai puternic.
Devotamentul faţă de sine distruge neglijenţa,dependenţa de alţii, negocierea iubirii,plictiseala,apatia,comportamentul critic,eliberându-te, creându-ţi posibilitatea de a deveni tu însuţi,şi de a te întoarce,în mod conştient,la perfecţiune.
Fidelitatea faţă de tine şi voinţa de deveni fericit,te vor conduce la anihilarea fricii din sufletul tău,fără luptă,într-un mod blând.
Procesul tău de eliberare va face să rezoneze şi în alţii chemarea spre propria lor libertate,rămânând la atitudinea lor măsura în care vor putea răspunde.
Transformarea de sine nu reprezintă abandonarea altora,căci nu reprezintă un proces de separare,de evitare a responsabilităţii.
Respectul şi aprecierea faţă de propria ta persoană va radia în jur, stimulând şi în ceilalţi acelaşi tip de energie,la fel cum tristeţea şi bucuria cuiva produce şi altora bucurie şi tristeţe,prin "contaminare".
Înnoirea de sine poate fi obţinută doar în condiţia în care inima ta rămâne deschisă,permiţând senzaţiilor şi sentimentelor să intre şi să iasă, libere,fără blocaje.
Vor exista persoane care nu vor putea să te înţeleagă şi să te susţină, care te vor critica,judeca,condamna,încercând să te facă a te simţi vinovat pentru faptul că ţi-ai ascultat îndemnul inimii.
Această situaţie va fi un test pentru tine,căci trebuie să ai forţa de a rămâne ferm în devotamentul faţă de tine,păstrând,însă,inima ta deschisă faţă de problemele şi suferinţele celorlalţi.
Trebuie să poţi păstra comunicarea cu ei deschisă,să le vorbeşti,să-i binecuvântezi,să-i iubeşti,să-i sprijini,fără a le permite,însă,să te deturneze de la responsabilitatea ce o ai faţă de tine.
Devotamentul manifestat faţă de ceilalţi oameni trebuie să fie o extensie a abnegaţiei faţă de tine,fără a veni în contradicţie cu nimic,căci nu este posibil să alegi între binele tău şi binele altuia.
Este o iluzie percepţia faptului că binele tău ar putea produce rău altora, şi viceversa,căci binele propagă binele şi răul propagă răul,întotdeauna.
În orice situaţie problematică există o soluţie,o decizie pe care poţi să o iei,care vizează binele tuturor celor implicaţi,însă această soluţie nu o poţi percepe decât dacă inima ta este larg deschisă.
Evoluţia este un proces de transformare a cărui curs nu-l poţi prevedea, de aceea trebuie să nu-ţi fie teamă de nou,de a renunţa la trecut,să nu-ţi fie ruşine de ceea ce nu ştii,să fii răbdător,să fii blând cu tine şi ceilalţi,căci nimeni nu poate reuşi nimic fără să facă greşeli !"

Acel partener, consider ca este lectia suprema pe care o vei primi in aceasta viata. Lectia poate fi invatata de bunavoie sau fortat.

Pana sa intalnesti acel partener - trebuie sa dobandesti acel devotament fata de tine, dar si fata de alte persoane - care merita devotamanetul tau.
Primii sunt parintii - indiferent de greselile lor trebuie sa le ramai devotat pentru ca daca nu erau ei - nu existai.
Urmeaza persoane care ti-au acordat un anumit ajutor (chiar si un profesor) - fara de care nu ai fi unde esti daca nu te ajutau. Acestora iti e mai greu sa le fi devotat - pentru ca e posibil sa evoluezi si sa nu mai rezonezi cu ei - sau sa depasesti lectia -invatata de bunavoie sau fortat - este de fapt un test. Trebuie sa iti pastrezi principiile si sa spui adevarul - dar in acelasi timp sa pastrezi acel respect cuvenit - ca sa nu regreti mai tarziu cand te vei gandi ca daca nu erau ei nu reuseai - si ai procedat gresit in vre'un fel sau altul ; de asemenea - daca au acordat un ajutor la un moment dat si ei vor considera ca sunt rasplatiti cu rau (ia uite pe cine am ajutat!) - vor primi asta ca pe o lectie negativa - si data viitoare cand cineva va avea cu adevarat nevoie de ajutor vor avea retineri sau ....nu vor mai acorda acel ajutor.
Poate nu m-am facut bine inteleasa ..... sau poate ma insel - dar pentru oricine te-a ajutat trebuie pastrat un anumit devotament dar fara sa iti incalci principiile . Asa consider eu ca e corect.
E o mare calitate.