Casatoria si Divortul

"Căsătoria - uniune legală,liber consimţită între un bărbat şi o femeie pentru întemeierea unei familii; convenţie încheiată printr-un act de stare civilă între un bărbat şi o femeie,care şi-au luat obligaţia să întemeieze o familie ; trai comun între soţi,viaţă conjugală;căsnicie.
Antonime : despărţire,divorţ.
Sinonime : mariaj,partidă,unire,însoţire,cununie, însurătoare,măritiş, căsnicie.
Despre bărbaţi: însurat; despre femei: măritată.
Căsătoria trebuie să aibă la bază: 1-înţelegerea, 2-încrederea, 3-într-ajutorarea reciprocă, 4-respectul reciproc, 5-atracţia fizică, 6-afinităţi şi interese comune.
Căsătoriile „reuşite”,trainice,sunt cele în care se manifestă toate cele 6 condiţii,chiar dacă nu în toată „puterea” lor.
Când una din condiţii „cade”,le atrage şi pe celelalte în căderea sa.
Dacă nu poţi înţelege pe cineva,nu poţi avea încredere în el / ea, neavând încredere,slăbeşte motivaţia de a-i acorda ajutorul necondiţionat,şi nu vei putea respecta persoana pe care nu o poţi înţelege şi nu ai încredere în ea.
Autoritatea se impune,respectul trebuie „câştigat”.
Jurământul de a fi împreună „la bine şi la greu”,este uitat de toţi cei ce consideră că au fost înşelaţi,abuzaţi,trădaţi,şi nutresc gânduri de răzbunare.
Cel ce este mai inteligent,sau mai puternic,nu trebuie să uite că este de datoria sa să acorde înţelegere,sprijin şi ajutor celor mai slab dotaţi ca el,iar cei mai slabi să nu uite că este de datoria lor să manifeste interes,încredere şi recunoştinţă celor ce le oferă ajutorul.
Femeia,jumătatea „slabă” ,caută protecţia oferită de un bărbat mai puternic decât ea,viril,capabil de a asigura urmaşi,şi harnic,muncitor,capabil de a susţine material familia.
Bărbatul, jumătatea „tare”, caută o femeie mai „slabă” decât el,ale cărei necesităţi să i le poate satisface,satisfăcându-şi astfel,şi el,orgoliul său masculin,simţindu-se împlinit din acest punct de vedere.
Un bărbat mic şi slab nu poate satisface sexual o femeie înaltă şi solidă, ceea ce va duce la neînţelegeri,neîncredere în masculinitatea sa,neputinţa acordării „ajutorului reciproc”, pierderea respectului,sau imposibilitatea de a-l câştiga vreodată...
Femeia mai puternică decât bărbatul,îi va crea acestuia complexe, frustrări,ce vor conduce la neîncrederea şi pierderea respectului faţă de el însuşi.
O femeie ce câştigă financiar sensibil mai mult decât bărbatul ei nu se va simţi niciodată ocrotită din punct de vedere material,această inversare de roluri creând,eventual,sentimente materne,nu de cuplu,parteneriat.
Femeia ce nu se simte iubită,ocrotită şi în siguranţă,va căuta,instinctiv, un alt partener,care îi va putea oferi acest sentiment liniştitor.
Bărbatul ce nu-şi poate manifesta masculinitatea în faţa unei femei adecvate lui,va caută o alta,o altă relaţie,ce-i va putea satisface orgoliul său masculin,potenţa sa.
O femeie ce nu poate sau nu ştie să manifeste docilitate faţă de bărbatul său,va suferi,inevitabil,datorită lipsei sale de supunere,de „feminitate”, agresivitatea constituind un caracter secundar masculin.
Agresivitatea bărbatului creşte cu atât mai mult cu cât partenera sa se manifestă mai independent,mai expansiv,mai liber,...faţă de el...
Docilitatea femeii creşte cu cât bărbatul îi satisface mai bine trebuinţele, necesităţile şi dorinţele.
Un bărbat ce mizează doar pe forţa sa fizică,sau doar pe cea intelectuală, va pierde respectul partenerei sale dacă nu îi ia în consideraţie celelalte aspecte neglijate,nesatisfăcute.
Regulile sunt relativ simple,însă tentaţiile sunt mari.
În general,oamenii nu cunosc faptul că,după o perioadă în care plăcerea se „uzează”,pierderea respectului este inevitabilă,în cazul în care regulile şi condiţiile nu sunt îndeplinite de la bun început,iar lipsa respectului,într-un parteneriat,are consecinţe catastrofale.
Toate relaţiile au un lucru în comun: o persoană doreşte binele celeilalte persoane,cel puţin una fiind de acord,chiar,să renunţe la partener,dacă partenerul şi-ar putea găsi fericirea astfel.
Căsătoria nu este o relaţie care constrânge,ci una care oferă libertate, unul dorind celuilalt cea mai mare fericire,exact în acelaşi mod în care doreşte această fericire pentru sine însuşi,iubindu-şi partenerul aşa cum se iubeşte pe sine însuşi,cu o dragoste egală.
Nevoile partenerului sunt tot atât de importante ca şi ale tale însuţi,cu nimic mai importante,cu nimic mai puţin importante,exact la fel de importante.
Căsătoria trebuie să extindă asupra partenerului tău aceeaşi atitudine plină de grijă şi iubire pe care ţi-o acorzi ţie însuţi,nefiind un gest nou,ci doar o extensie a unuia familiar.
Întâlnirea persoanei iubite,a sufletului pereche,îţi va transforma viaţa, făcându-te să renunţi la tot ce înseamnă separare,păstrând doar ceea ce merge împreună,în cinstire şi acord reciproc,sinele izolat transformându-se în în sinele ca partener,aceasta desemnând căsătoria spirituală.
Căsătoria nu este o promisiune de a fi împreună pentru eternitate,căci nimeni nu poate face asemenea promisiuni,asemenea angajamente,neştiind ce surprize le rezervă viitorul,nici chiar...tu...
Fereşte-te de a face promisiuni pentru viitor,căci vei fi pus în situaţia inevitabilă de a te trăda pe tine însuţi şi partenerul tău,cel căruia i-ai promis ceva,necunoscând situaţiile şi condiţiile la care vei supus,în acest viitor imprevizibil,dar promis de tine.
Tu nu poţi fi stăpân pe viitorul tău,căci nu poţi fi stăpân deplin nici măcar pe tine,şi el nu depinde numai de tine,ci şi de partenerul tău,şi de toţi ceilalţi oameni cu care intri în relaţie.
A nu putea să-ţi respecţi promisiunea,din cauza unor condiţii ce te depăşesc,pe care nu le poţi controla,influenţa,la care nu te poţi adapta,va fi văzut,şi dinăuntru,şi dinafară,ca o trădare,ca o neputinţă,ca o slăbiciune,lipsă de caracter,de prevedere,inconştienţă,...
Căsătoria este o promisiune de a fi prezent,acum şi aici,lângă partener,o promisiune ce trebuie aniversată,sărbătorită şi reînnoită mereu,cât timp relaţia de iubire poate fi păstrată,cât timp condiţiile o permit.
Căsătoria consfinţeşte o relaţie de iubire,ce se poate destrăma,totuşi, de aceea ea este un proces în care devii pe deplin prezent pentru tine însuţi,şi pentru celălalt.
Cuplul trebuie să-şi amintească cât mai des care sunt jurămintele făcute, căci a pierde din vedere aceste jurăminte înseamnă a pângări căsătoria.
Relaţiile de adulter sunt rezultatul lipsei de intimitate dintre parteneri,şi nu reprezintă o problemă,ci constituie simptomele problemei.
Dacă eşti dedicat partenerului tău,îţi este imposibil să îl trădezi,căci trădarea lui este echivalentă cu trădarea de tine însuţi,şi tu,pur şi simplu,nu poţi face asta.
Poţi simţi o atracţie faţă de o altă persoană,fără a avea,însă,dorinţa de a fi cu acea persoană,neputând a-ţi imagina faptul de a avea o relaţie sexuală cu ea.
Nevoia unirii sexuale,în căsătorie,este o parte importantă a acestei legături sacre,căci căsătoria trebuie să fie o comuniune a tuturor energiilor.
Pasiunea sexuală este o parte din atracţia completă resimţită faţă de cealaltă persoană,şi,ori de câte ori sexualitatea se rupe din întreg,ea devine o formă de atac.
Dacă dragostea este reciprocă şi partenerii se dăruiesc reciproc emoţional,sexualitatea devine foarte înălţătoare şi sacră,nimic dinafară neputând ameninţa relaţia.
Angajarea unei persoane căsătorite într-o legătură sexuală în care devotamentul lipseşte,este începutul unui proces de fragmentare,care adesea culminează prin infidelitate,proces ce nu are loc decât în cazul în care unul dintre parteneri desacralizează relaţia,angajând-o în legături sexuale lipsite de iubire şi dăruire.
Când comunicarea devine neglijentă şi se degradează,când nu se mai acordă timp pentru intimitate,relaţia devine un paravan după care unul din doi se ascunde,energia şi devotamentul dispar,iar sexul devine un act de trădare fizică.
Comuniunea poate fi restaurată,dacă există voinţă şi încredere reciprocă, armonizarea chakrelor celor două trupuri realizându-se doar prin dragoste, energie şi atenţie.
Majoritatea relaţiilor au un sfârşit,pronunţat din momentul în care nu mai există energie şi interes,drumul către divorţ începând odată cu admiterea faptului că cei doi nu mai împărtăşesc un scop comun,şi nu mai există atracţie energetică reciprocă.
Doar o parte dintre toate relaţiile îndeplinesc condiţiile de a deveni căsătorii,celelalte fiind experienţe temporare,în cadrul cărora partenerii învaţă, având durată variabilă de timp,conform implicării.
Mulţi oameni,însă,se căsătoresc,înainte de a şti în inimile lor dacă şi-au găsit un partener de viaţă,nu temporar,însă,atunci când greşeala este recunoscută de ambele părţi,răul se poate repara,îndrepta.
Ruşinea greşelii făcute nu serveşte nimănui,cu nimic,dar unii suferă din cauza ei,rămânând mult timp în cadrul relaţiei,mult după pierderea caracterului ei sacru,iar alţii ies din relaţie mult prea devreme,înainte de a fi învăţat lecţia,şi de a ajunge la o împlinire cu partenerii lor.
Divorţul,ca şi căsătoria,începe în inimile partenerilor,fiind un proces organic de eliberare,ce se impune ca singura soluţie umană acceptabilă,în condiţiile în care partenerii au ajuns atât de departe cât sunt capabili să ajungă, sau cât vor să o facă.
Nu este bine să încerci să ţii legată de tine o persoană,împotriva voinţei sale,divorţul trebuind a fi privit prin prisma recunoştinţei faţă de partener pentru perioada trăită împreună,căci astfel privit,el nu constituie o separare,ci un lucru dus la bun sfârşit,o împlinire.
Divorţul părinţilor îi afectează pe copii,ei fiind,însă afectaţi negativ şi de lipsa de dorinţă a părinţilor de a se iubi şi respectă reciproc,chiar dacă continuă să convieţuiască împreună.
Dacă detaşarea conferită de actul divorţului îi poate ajuta pe parteneri să se întoarcă la respectul reciproc,atunci acesta constituie un factor de progres pentru copii,căci copii beneficiază mereu când adulţii relaţionează într-un mod plin de iubire şi respect.
Într-o situaţie de vindecare, ulterioară divorţului,părinţii trebuie să-şi concentreze puternic atenţia spre oferirea unei griji deosebite copiilor,pentru ca aceştia să nu se simtă abandonaţi sau acuzaţi,aceste trăiri afective lăsând urme grele,adânci,în sufletul oricărui copil!
Nu proiecta vina ta asupra partenerului tău,asupra copilului tău,sau asupra altora,căci nu faci altceva decât să propagi suferinţa,fără a te vindeca pe tine."
KAN