Sprijin si Ajutor

"Ajutorul - sprijin,participare la efortul cuiva;îndrumare (în împrejurări dificile);asistenţă acordată cuiva,ocrotire,protecţie,sprijin,recurs,serviciu, contribuţie,patronaj,tutelă,reazem,sprijinitor,susţinere materială sau morală.
Persoană care ajută pe alta într-o activitate oarecare,într-o situaţie dificilă, (secondând-o şi subordonându-i-se,ca asistent).
Cel ce ajută pe altul,se ajută pe sine,şi pe toţi ceilalţi,doar credinţa în separare naşte iluzia că unul singur este ajutat.
Înţelegerea esenţei comune a trupurilor,corpurilor,sufletelor,conduce la transcendenţa trupurilor,formelor,şi a lumii fizice,la conştientizarea faptului că atunci când nu mai ai nevoie de a te considera separat de ceilalţi,poţi face servicii fără a te ataşa de ceva.
Perceperea egalităţii îţi conferă posibilitatea de a da fără să ai nevoia de a şti cum este primit darul,căci serviciul este o oportunitate,nu o îndatorire,şi atunci când faci un serviciu,nu tu eşti cel ce serveşte,neputând face un seviciu, şi a păstra,totodată,şi o identitate.
Tu poţi fi de ajutor doar în măsura în care nu ai intenţii ascunse,căci atunci când ai nevoie să îi ajuţi pe alţii,ai,de fapt,o ascunsă nevoie proprie de ajutor !
Ajutorul se îndreaptă spre toţi cei ce au nevoie de el,neavând nimic de a face cu cel ce ajută,sau cu cel ce este ajutat,în afară de dorinţa pură de a da şi a primi în acel moment.
Ajutorul este dat atât pentru unul,cât şi pentru toţi,în acelaşi timp,neputând fi oferit unuia fără a fi oferit tuturor,şi nici nu poate fi oferit tuturor dacă nu este oferit unuia,căci nu există timp sau spaţiu între unul şi ceilalţi,fiecare fiind conţinut în celălalt!
Valoarea sa reală se măsoară prin importanţa nevoii „acoperite”,prin "cantitatea" beneficiului adus,şi cea de pierdere evitat,anihilat.
Eficienţa sa presupune o concordanţă,o suprapunere,între nevoia celui „neajutorat” şi ceea ce îi oferă cel ce îi acordă ajutorul,căci a oferi ceva inutil,nu se poate considera un ajutor,deoarece inutilitatea nu poate aduce beneficii,nu poate acoperi nevoi,sau evita o pierdere.
A avea intenţia dar a nu o înfăptui,nu are nici o utilitate practică,deoarece beneficiul este inexistent,dar dacă fapta ţi-a fost blocată de factori exteriori, intenţia este lăudabila,meritorie.
A proteja un om slab împotriva unor agresiuni cărora nu le poate face faţă, este un ajutor,căci viaţa şi sănătatea semenilor trebuiesc protejate,ocrotite, perpetuarea speciei depinzând în fapt de cea a indivizilor ce o compun,însă protecţia excesivă,menţinută şi contra greutăţilor obişnuite ale vieţii,este o greşeală,şi nu mai constituie un ajutor,căci va contribui la dezvoltarea unui handicap,a unei incapacităţi de a face faţa problemelor.
Atât copii cât şi adulţii trebuie să înveţe permanent,căci învăţarea stă la baza rezolvării problemelor de orice natură.
Cel mai valoros ajutor constă în transmiterea unei învăţături utile,ce poate aduce beneficii reale,prin conştientizarea metodelor şi a mijloacelor de soluţionare a problemelor individuale,adică o educaţie corectă.
O nevoie nesatisfăcută,ce întâmpină greutăţi în satisfacerea ei,creează o situaţie problematică,o tensiune,cu efecte în plan material şi spiritual.
Cei mai mari binefăcători ai omenirii au fost şi sunt persoane ce au relevat tuturor cunoaşterea spirituală,căci ea sprijină şi ajută evoluţia umană.
Ajutorul material poate satisface nevoi de moment,însă privează persoana „neajutorată” de meritele pe care le-ar fi obţinut dacă ar fi reuşit să-şi rezolve singură problemele,să se dovedească capabilă de a trece peste greutăţile întâmpinate.
Nu vă grăbiţi să vă oferiţi a rezolva problemele celor din jur,căci nu este un ajutor bun,corect,real,ci încercaţi să sprijiniţi persoanele în a-şi rezolva singure problemele,pentru a redobândi puterea lor,forţa şi încrederea date de rezultatele pozitive ale acţiunilor proprii !
Astfel le va creşte şi stima lor de sine,vor avea şi merit propriu,şi respect faţă de dvs.,în loc de a resimţi neputinţă,dependenţă,îndatorare,nesiguranţă, incertitudine,invidie,...în relaţiile lor cu ceilalţi,faţă de cei ce pot şi de care ajung să se simtă dependenţi.
Puterea,atâta câtă o ai,ţi-a fost dată pentru a ajuta şi pe alţii,pentru a o împarţi cu ei,nu pentru a abuza de ea,constrângându-i să acţioneze după voinţa ta,împotriva voinţei şi fără acordul lor !
Acţiunea înfăptuită fără a lua în seamă voinţa şi acordul unei persoane, nu se poate numi ajutor,ci impunere,constrângere,condiţionare,indiferent de scopul urmărit,de motivaţia personală !
O persoană pe care ai sprijinit-o,te va căuta în continuare,pentru a se mândri cu realizările ei,pentru a o încuraja,susţine şi felicita moral,dar una pe care ai ajutat-o te va evita,căci percepe ajutorul ca pe o datorie,se simte îndatorată,legată de tine,trebuind să te recompenseze pentru ajutorul primit,şi va simţi nevoia eliberării sale de tine.
Nu fi niciodată supărat pe cei pe care i-ai ajutat,indiferent cum se comportă faţă de tine,căci ei sunt ca şi copii ce vor să plece din casa părintească pentru a-şi construi singuri şi liberi viitorul !
Fi mândru de tine că nu ai ratat oportunitatea ta de a face bine cuiva,
indiferent cine este el,indiferent de răsplata ta,căci mulţumirea ta cea mai durabilă constă în fapt în perceperea binelui făcut,şi a răului ce a fost evitat astfel.
Mulţi nu ştiu şi nu pot să mulţumească,din cauza stânjenelii pe care o resimte cel slab în faţa celui puternic,cel mic în faţa celui mare,cel ce nu are în faţa celui ce are,cel dator în faţa celui de la care s-a îndatorat !
Nu pretinde mulţumiri şi nu forţa pe nimeni să-ţi mulţumească,dacă scopul acţiunii tale nu a constat într-o recompensă,iar dacă tu ai urmărit în fapt obţinerea a ceva în schimb,este greşeala ta că nu ai specificat aceasta,că nu ai făcut o înţelegere cu persoana respectivă de la bun început,ci ai forţat-o să-ţi fie datoare,să se simtă îndatorată,că ai "ajutat-o" condiţionat,dar fără ca ea să cunoască condiţiile tale ascunse,pretinse ulterior !
Acest tip de "ajutor" este întâlnit frecvent,la persoane ce încearcă să se impună celorlalţi,să-i condiţioneze,să-i constrângă să facă ceea ce vor ei,să impună o dependenţă,o formă de sclavie,de robie.
Cei ce-şi oferă astfel "ajutorul",sunt oameni ce se simt victime,ce trăiesc în frică,în nesiguranţă,în nelinişte,în minciună,necunoscând adevărul,atacând în permanenţă pe ceilalţi,aruncând vina suferinţei şi nefericirii lor pe cei din jur,pretinzând şi reclamând recompense şi favoruri de care nu au avut parte,dar pe care consideră că le merită,din partea celorlalţi !
Aceşti oameni au o mare nevoie de ajutor şi sprijin real,pentru a conştientiza adevărul !"
KAN

Si cand spunem sa nu pretindem nimic in schimb - chiar nimic nu trebuie sa asteptam. Nici sa se poarte frumos macar (cu toate ca de cele mai multe ori se intampla)

Orice ajutor am acorda - nu trebuie sa asteptam nici un fel de rasplata. Astfel ne ajutam pe noi, sufletul nostru si ne ferim sufleteste sa nu fim raniti.

E ca un fel de anticipare, prezumtie chiar protectie as putea spune.

Este foarte greu,dpdv psihologic, dupa ce ai inteles ca totul se compenseaza, sa nu te astepti la acea compensatie promisa de religii si sisteme spirituale ! Este greu sa nu formulezi asteptari si pretentii vis a vis de ceilalti,in special fata de cei la care tu consideri ca le-ai dat ceva, le-ai oferit ceva, i-ai ajutat cu ceva,i-ai sprijinit cu ceva,etc., si ca este normal si firesc ca ceea ce ai dat sa ti se intoarca inapoi.
Interesant,insa este tocmai acest proces de compensatie,prin care ceva se compenseaza cu altceva. In majoritatea cazurilor,nimeni nu stie exact ce si cum i se va compensa, dar fiecare are anumite dorinte, formulate la nivel de pretentii, deseori, privind aceste compensatii.
"Mai tii minte ca eu te-am ajutat ? Acum te rog sa ma ajuti si tu pe mine ! Ca eu consider ca...asa este normal,caci... imi esti dator !" Ha,ha ! Hop ca a aparut si ...datoria!
Adica cel ce a facut,crede ca cel caruia i-a facut ceva,i-a ramas dator ! Diabolic plan de a crea indatoriri celorlalti,sub masca unui altruism prietenesc de fratesc cu fata ...umana ? "Ti-am dat 5 lei,tu poti sa-mi dai acum 6,caci... te-am ajutat,la nevoie,si de nu te ajutam eu..." "Te-am ajutat atunci,trebuie sa ma ajuti acum!" Exemplele pot continua, caci sunt foarte numeroase ! Pretentii, datorii, asteptari, solicitari,... pentru ... un mic sprijin, un mic ajutor, care, de multe ori au fost acordate "altruist", fara sa le fi cerut cineva,cuiva...

A pretinde ceva cuiva, este echivalent cu a-l forţa să ia o anumită decizie, şi să întreprindă o acţiune în conformitate cu aceasta. Este o încercare de influenţare, de manipulare, de limitare şi îngrădire a liberului arbitru.Cel ce emite cereri şi pretenţii va primi... cereri şi pretenţii ! Cel ce forţează va fi forţat, cel ce constrânge va fi constrâns, cel ce manipulează va fi manipulat, cel ce ajută va fi ajutat ! Dar ! Ceea ce-i foarte dificil de observat şi urmărit, constă în perceperea corectă a modului în care funcţionează compensaţia, adică în înlănţuirea deterministă cauză-efect-cauză. Fiecare gând şi fiecare acţiune de-a ta are la bază o cauză, deci reprezintă un efect, iar după manifestarea lor, se transformă, şi ele în noi cauze, generatoare de noi efecte. Căt timp te implici subiectiv -afectiv în ceea ce gândeşti şi faci, atâta timp încărcătura energetică afectivă a gândurilor tale va influenţa puternic gândurile şi comportamentul celor din jurul tău ! Această încărcătură afectivă reprezintă ceea ce "te leagă" de lume, de cauze, de efecte, de consecinţe, este "înlănţuitoare", producătoare de efecte, de karma ! Karma ta se "stinge", se "arde", doar când tu înţelegi că este bine şi corect să acţionezi fără a te implica afectiv ! Încearcă să înţelegi, observând cazuri concrete de viaţă, că nu doar ceea ce faci contează, ci şi gândurile tale care însoţesc şi sunt "legate" de acea acţiune ! Şi cu cât aceste gânduri au o orientare mai precisă, cu atăt ele vor contribui, în mod efectiv, mai mult, la orientarea efectelor acţiunilor tale ! Deci nu contează doar ceea ce faci, ci şi ce gândeşti în legătură cu ceea ce faci ! Tu faci ceea ce faci (de ex. ajuţi pe cineva), dintr-un anumit Motiv, şi cu un anumit Scop ! Urmăreşte, detaşat, dpdv afectiv motivele care-i împing pe oameni spre acţiune, în cât mai multe cazuri, şi scopurile obiective pe care fiecare le urmăreşte. Vei fi uimit să constaţi faptul că Dezinteresul şi Altruismul sunt poveşti de adormit copii acestei lumi, şi să observi că există un Interes personal, clar şi obiectiv, în fiecare acţiune. Interesul personal, mascat sub diferite false identităţi, constituie baza motivaţiei fiecăruia de a se implica în diferite acţiuni ! Părintele spune : "-Eu nu fac asta şi aia pentru mine, ci pentru copilul meu !" Observă, însă, că el face ce face pentru copii SĂI, nu pentru orice copil, şi nu pentru toţi copiii ! El are, deci, anumite interese, care au legătură directă cu persoana sa, legate de "ceea ce este al lui", perceput ca fiind direct legat de el, persoana sa, fiinţa sa, ceea ce "îl afectează" ! Să nu crezi în basme şi poveşti cu altruişti dezinteresaţi, care-şi bat altruismul de piept în public, căci aceştia sunt oameni cu 2 feţe şi blocaje sufleteşti şi mentale, ce induc lumea în eroare prin falsitatea comportamentului lor. Dacă există vreun altruist în comunitatea ta, în familia ta, atunci el va fi recunoscut de tine prin umilinţa sa, prin poziţia sa mai retrasă din bătaia reflectoarelor, prin faptul că nu deschide niciodată subiecte de discuţie despre sine, despre acţiunile sale, prin faptul că vă priveşte pe toţi exact la fel, cu aceiaşi ochi blânzi, cu acelaşi zâmbet pe buze, cu aceeaşi inimă mereu larg deschisă pentru toţi, indiferent că în aceşti toţi există şi membrii ai familiei şi necunoscuţi. Ei sunt Păstrătorii Echilibrului, sunt cei ce acţionează conduşi de instinctul că este bine doar când la toată lumea îi este bine ! Sunt cei mai "şterşi" oameni din comunitate şi din familie, sunt cei de care îţi aduci aminte mai cu greu, căci ei nu se afişează cu nimic, ei nu afişează decât un... zâmbet... permanent.

Adica toata lumea care te ajuta are un scop bine definit - chiar daca e posibil sa nu fie constient de el???

Partea cu cei mai stersi oameni nu am inteles-o. Adica - trebuie sa fi un om sters care nu atrage atentia ......ca sa pastrezi un echilibru.....

Da, oricine acţionează o face în virtutea unui scop, având o motivaţie, mai ascunsă sau mai vizibilă, în funcţif de caracterul fiecăruia. Nu există acţiuni total dezinteresate şi altruiste ! Există doar nuanţe de culoare : mai mult sau mai puţin interesate. Interesul, însă, poate fi, şi el, mai mult sau mai puţin egoist, în funcţie de gradul de elevare spirituală.. Tu nu i-ai ajutat niciodată pe toţi la fel, ci ai acordat mereu o atenţie mai mare celor mai apropiaţi ţie : părinţi, rude de gradul 1, rude de gradul 2, 3, prieteni, cunoscuţi. Necunoscuţii rămân mereu pe ultimul plan, căci simţi că "nu te leagă nimic" de ei. Adică nici un... Interes ! Ce altceva "te leagă" de cineva, dacă nu un anumit interes ? Ce motivaţie spre acţiune poate fi mai puternică decât ...legătura ta cu acea persoană ? Legătura de rudenie, legătura de prietenie, legătura de amiciţie, legătura de iubire ! Legătura afectivă primează mereu, nu-i aşa ? Pe cine iubeşti mai mult eşti gata să ajuţi mai mult, mai des, chiar să faci sacrificii pentru el ! Pe cine iubeşti mai puţin... sau deloc... Inţelegi acum faptul că legătura afectivă, sentimentală, îţi orientează gândirea şi comportamentul, de multe ori într-un mod neconştientizat, căci a ajuns un comportament oarecum reflex, ce nu se mai adresează de fiecare dată principiului conştient cu întrebarea "-îl (o) ajutăm, sau nu ? Facem ceva pentru ea (el) ,sau nu ?". În majoritatea cazurilor nici nu se mai pune întrebarea şi problema de a alege, căci răspunsul este subânţeles, intrat în reflex, un reflex condiţionat. Astfel, multe acţiuni sunt înfăptuite oarecum inconştient, sau semiconştient, căci instanţele superioare sunt eludate prin arcul reflex constituit în timp, privitor la anumite persoane, categorii de persoane, tipologii, etc. Este ceva... firesc şi normal, nefiresc şi anormal fiind comportamentul celor ce -şi bat dezinteresul şi altruismul de piept ...de geaba ! Pentru a scăpa de capcana acestui favoritism natural şi a intereselor personale, trebuie ori să poţi să îi iubeşti pe toţi oamenii, în aceeaşi măsură, exact la fel, ori să poţi să nu te mai legi în mod afectiv de absolut nimeni, şi să ajungi, astfel, să îi priveşti pe toţi exact la fel, fără nici o discriminare ! Adică ori aprinzi un interes perfect egal pentru toţi, ori îl stingi, în mod total, pentru toţi. Acum poate părea imposibil. În momentul conştientizării faptului că toţi suntem scântei spirituale din Spiritul divin, fără deosebire de calitate şi conţinut, va fi ...firesc şi natural...

Trebuie înţeles faptul că echilibrul este unul singur : echilibrul interior, care ţine în balanţă mintea şi sufletul ! Natura este în continuă evoluţie, deci în continuă transformare. Nu poţi găsi echilibru şi stabilitate în exterior, în Natură, pentru că aşa ceva... nu există ! De asemenea, corpul tău evoluează în mod continuu, este supus unor transformări continue. Nu căuta echilibru şi stabilitate în corpul tău uman, terestru, căci ...nu există. Singurul loc unde poţi găsi echilibru şi stabilitate este în profunzimea fiinţei tale spirituale, în principiul spiritual divin, unde nu există tulburare, ci doar pace şi iubire pentru toţi Acest lucru Păstrătorul Echilibrului o ştie, o simte instinctiv, şi o aplică. El nu se lasă tulburat, căci sentimentele sale sunt profunde, nu de suprafaţă, el nu se implică degeaba, doar pentru a se face remarcat, nu-şi bate nimic de piept,pentru a ieşi cu ceva în evidenţă, nu ţipă slogane în gura mare, nu încearcă să manipuleze pe nimeni cu nimic, etc. El este împăcat cu el însuşi şi cu ceilalţi, şi priveşte mereu zâmbitor la agitaţia vieţii. Cum poate să ţi se pară un astfel de om, care nu iese în evidenţă cu nimic, cu o personalitate oarecum banală, un temperament calm şi linistit, un caracter blând şi de o moralitate desăvârşită ? Deoarece el nu caută să iasă în evidenţă, niciodată, cu nimic, se va spune despre el că este un bleg, un molîu, o personalitate ştearsă, care nu luptă niciodată pentru nimic, care nu îşi susţine niciodată cu tărie şi fermitate opiniile proprii, nu discută niciodată despre sine, etc. Cel ce respectă liberul arbitru al celorlalţi, fără deosebire, mereu, este etichetat cu atribute considerate a fi negative de către gânditorii materialişti ai lumii terestre de azi.În plan spiritual, un astfel de om este un spirit elevat ce emite multă pace, iubire, şi lumină !