Yoga - Introducere - Generalităţi

Termenul "yoga" derivă de la rădăcina sanscrită "yog", care înseamnă "unire", şi "yuj" = "a lega laolaltă",  "a ţine strâns", "a înhăma", "a pune la jug", care determină şi latinescul jungere, jugum, englezescul yoke, etc. Termenul este foarte global, la fel ca şi termenul "religie", (re legare), desemnând orice tehnică de asceză, şi orice metodă de meditaţie. Yoga este o disciplină, un sistem teoretic şi practic, ce înglobează o mulţime de căi, metode, tehnici şi practici, cu ajutorul cărora oamenii pot transcende condiţia umană, în scopul realizării unirii dintre fiinţa umană, fragmentară şi condiţionată, cu Absolutul atotcuprinzător. Este un mod de viaţă, un mod de gândire, de comportament, un mod de a fi, de a exista, radical diferit de cel al "omului civilizaţiei moderne". Originea sistemului yoga se pierde în timp, este o parte integrantă a Vedei, şi provine de la Shruti sau revelaţia directă a Instructorilor  Divini, dată oamenilor din primele rase ale erei noastre cosmice (manvantara). Încă de la originea rasei ariene , Yoga a fost mijlocul realizării religioase şi al experienţei metafizice, în zilele noastre ea fiind încă o parte practică a hinduismului. În toate religiile există realizări bazate pe practici analoage celor utilizate în yoga. Metodele de meditaţie, de contemplare şi de realizare a unirii  folosite de marii mistici, sunt foarte asemănătoare cu cele utilizate de marii yoghini, ceea ce arată universalitatea, utilitatea, şi eficienţa lor. Există o yoga "clasică", expusă de Patanjali în tratatul Yoga-Sutra, al cărui studiu îl recomand celor ce doresc să se familiarizeze cu acest sistem indian. Există numeroase alte forme de yoga populare, nesistematice, existând şi forme de yoga nebrahmanice (a budiştilor, a jainiştilor, etc). Yoga are o latură practică, şi o structură iniţiatică. Fără îndrumarea unui maestru (guru) este foarte greu de înţeles acest sistem în complexitatea sa,iar partea practică, exerciţiile fizice, prezintă multe pericole reale privind sănătatea fizică şi mentală, prin  aplicarea lor fără discernământ.  Doctrina Secretă din care emană hinduismul şi budismul, ca şi gnosele noastre esoterice occidentale, opune dualismului exoteric o concepţie pur monistă : Dumnezeu, Zeii, Universul, omul, natura, sufletul, sunt fragmentări tranzitorii ale Unicului. Unicul, denumit Brahman de înţelepţii Indiei, Adi-Buddha din Mahayana, este Cauza eternă, rădăcina a tot ceea ce a fost, este, sau va fi totdeauna. Unicul fără pereche poate fi cunoscut de om doar prio manifestările sale, Sat, Chit, Ananda, după forma dată de Vedanta, manifestărilf cele mai înalte pe scara ce ne leagă de Absolut. Sat, Chit, Ananda, sunt termeni filozofocici abstracţi, exprimaţi sub formă mai concretă devenind Trinitatea hinduismului : Shiva, Vishnu, Brahma, în budismul tibetan Amitabbha, Avalokiteshvara, Mandjushri, în religia creştină Tatăl, Fiul şi Sfântul-Duh. În sistemele hinduse şi budiste, sub Trinitate există nenumărate zeităţi, care sunt în fapt atribute, forţe, reflectări ale Unicului în lumea fenomenală. Politeismul mistic al religiilor orientale nu este în contradicţie cu concepţia Unităţii. Omul trebuie să facă efortul de a găsi Unicul dincolo de diferitele sale moduri de existenţă,pe toate planurile Manifestării, printr-un proces de "deşteptare", de iluminare, pentru a regăsi Spiritul (Atma) în el, pentru a reveni în natura din care a fost emanat ca individualitate.


Pentru mai mult, vizitați blogul meu : http://loveblog4all.blogspot.ro/2014/11/yoga.html