UNIVERSUL SPIRITUAL
Cautare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata

Ultimele subiecte
» FRICA, TEAMA, PANICA, GROAZA
Sam Feb 07, 2015 1:19 am Scris de Admin

» Despre mine, Kato
Mar Sept 30, 2014 9:12 pm Scris de Admin

» Materiale audio-video personale
Sam Mai 03, 2014 7:58 pm Scris de Admin

» casa veche
Lun Dec 16, 2013 12:44 am Scris de Admin

» an overview on laughter yoga
Lun Dec 09, 2013 12:02 pm Scris de stephanieanna

» BLOGUL MEU
Joi Sept 19, 2013 9:56 pm Scris de Admin

» Noua Medicină Germană (Germanică)
Joi Aug 15, 2013 5:42 pm Scris de Admin

» Ho'oponopopo
Mier Aug 14, 2013 11:32 pm Scris de Admin

» Huna
Mier Aug 14, 2013 11:29 pm Scris de Admin

Navigare
 Portal
 Index
 Membri
 Profil
 FAQ
 Cautare
Parteneri
forum gratuit


Psihofotografia şi Anteroproiecţia oculară

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Psihofotografia şi Anteroproiecţia oculară

Mesaj  Admin la data de Mar Ian 31, 2012 3:05 pm

Fenomenul numit "anteroproiecţie oculară" are la bază observaţiile cercetătorilor privind obiectivizarea imaginilor prezente în timpul crizelor halucinatorii. Aceste imagini au fost surprinse, atât în desfăşurarea lor, pe peliculă de film, cât şi pe peliculă foto, ca şi cum ar fi fost proiectate în faţa subiectului, pe direcţia axului optic. Explicaţia dată de cercetători fenomenului se bazează pe următoarea ipoteză : analizatorul vizual funcţionează atât ca receptor al razelor de lumină reflectate de pe suprafaţa obiectelor înconjurătoare, cât şi ca emiţător de radiaţii ce pot fi percepute, în anumite condiţii speciale, ca fiind la fel de reale ca şi radiaţia luminoasă reflectată.
Concepţia clasică referitoare la imaginile halucinatorii, care se bazează pe ipoteza că ele sunt produse interne, produse şi receptate (existente) doar în psihicul subiectului, ar părea că este demontată de faptul că ele au fost puse în evidenţă ca existând în mod real în afara organismului. Dar... ipoteza referitoare la emiterea (proiecţia) lor în afara organismului, prin intermediul analizatorului vizual, conduce în mod logic la ideea că imaginile sunt produse ...înăuntru, în interiorul organismului, de psihicul subiectului. Problema, deci, rămâne de analizat din următoarele puncte de vedere :
1. faptul că imaginile sunt puse în evidenţă în afara organismului, conduce implicit la ideea că sunt produse interne, elaborate în interiorul său, de psihicul subiectului, sau nu ?
2. toate produsele imaginative se formează pe baza aceluiaşi mecanism, şi au o existenţă (proiecţie) exterioară, sau nu ? Reprezintă halucinaţiile o abatere de la regulă, au un mecanism special de emisie - recepţie, prezent doar în cazurile patologice ?
Analiza aprofundată a acestor două aspecte principale, poate oferi răspunsuri la multe alte întrebări adiacente. În principiu, este vorba de a analiza relaţiile de determinare existente, pornind de la observarea şi analiza atentă a efectelor, în mod global, pe cât mai multe cazuri, şi din cât mai multe puncte de vedere, pentru a putea pătrunde treptat în cunoaşterea şi înţelegerea relaţiilor cauzale, pe diferitele lor nivele de manifestare. În mod logic, pentru a găsi răspunsul corect la o întrebare, sau soluţia unei probleme, ar trebui să încercăm să ne ridicăm la un nivel de cunoaştere şi înţelegere superior celui care a generat întrebarea /problema. În cercetarea ştiinţifică se pleacă de la acumularea unui set de informaţii prin observaţii obiective, se elaborează o ipoteză, şi se întocmeşte un plan de cercetare care urmăreşte validarea acestei ipoteze. Rezultatele vor valida sau invalida ipoteza. În momentul de faţă, studiind un număr insuficient de cazuri, încă, mă voi limita în principal la încercarea de infirmare a ipotezei privind existenţa fenomenului de anteroproiecţie oculară, încercând să validez adevărul afirmaţiei : imaginile halucinatorii care pot fi surprinse pe pelicula de film şi fotografică, prezente la bolnavii în criză, la fel ca şi în anumite cazuri care nu sunt încadrate în sfera patologicului (psihofotografii), nu sunt proiectate în afară prin intermediul analizatorului vizual. Există un mecanism de proiecţie, dar eu susţin faptul că el nu este ocular, ochii nefiind implicaţi în emiterea vreunui fel de radiaţie prin ei, putând îndeplini doar un rol de focalizare a ţintei (fixarea spaţiului, a distanţei) asupra căreia urmează să se efectueze emisia. Dacă această afirmaţie va fi validată, atunci teoria anteroproiecţiei oculare va fi infirmată. Procesul validării nu necesită şi nu implică demonstrarea ştiinţifică a locului şi modului în care sunt produse imaginile halucinatorii surprinse pe pelicula foto şi video. O astfel de demonstraţie ştiinţifică ar merita un Premiu Nobel !

Prima psihofotografie realizată în Rmânia, face parte dintr-un grup de 21 de psihofotografii realizate între lunile mai -septembrie ale anului 1894, care se găsesc la Academia Română (nr. 61139). Ea reprezintă un peisaj cu doi copaci, într-un cadru ce pare a fi o mlaştină cu două ochiuri de apă, deasupra apărând o panglică luminoasă, ce pare a fi un fulger. Un alt fond de psihofotografii, însumând 68 bucăţi, se găsesc în fondul Haşdeu al Arhivelor Statului, instituţie pe care acesta a condus-o. Fotografiile fac parte din rezultatele experienţelor parapsihologice şi spiritiste ale lui B. P.Haşdeu, care au debutat după moartea fiicei sale, Iulia Haşdeu, cu care a menţinut un contact îndelungat prin intermediul unor mediumi, în cadrul unor numeroase şedinţe spiritiste. Aceste experienţe sunt descrise în lucrarea sa "Sic cogito", apărută în 1924.
În cadrul unor experimente efectuate de G. A. Sergheev la un spital din Leningrad, la secţia de maternitate, s-a pus în evidenţă fenomenul de disipare a materiei vii, pe calea sensibilizării plăcilor fotografice ambalate în hârtie fotoopacă, care au fost plasate sub regiunea occipitală a pacientelor în timpul travaliului. (deci analizatorul vizual nu a fost implicat !)
În urma unor experimente, A. Gurvici a afirmat faptul că ochiul uman are capacitatea de a emite într-o bandă spectrală caracteristică, capabilă să impresioneze emulsiile fotografice. Această afirmaţie îl face un adept al fenomenului de anteroproiecţie oculară.
Primele încercări de a fixa fotografic proiecţiile oculare datează din 1886, şi sunt datorate lui W. H. Mumler. În 1889, F. Grinn reuşea să producă impresiuni microscopice pe o placă fotosensibilă (deci în lipsa vreunui aparat fotografic), privind într-o cameră obscură timp de aproximativ un minut, după ce în prealabil îşi fixase privirea timp de cca. 15 secunde asupra unei lămpi de 2.000 de lumeni. Experienţe similare sunt repetate în 1910 de către Darje. Observaţie : efectuând în mod personal experienţe în care am privit în mod direct la filamentul unui bec aprins de 75 W, am constatat faptul că imaginea luminoasă remanentă timp de zeci de secunde, este percepută şi cu ochii deschişi, şi cu ochii închişi, chiar mai clar cu ochii închişi, ceea ce demonstrează că ea nu este percepută de ochi, şi nici emisă prin ochi ! În plus, "privită" cu ochii deschişi, este percepută de fapt culoarea complementară, pe fond alb fiind vizualizat negativul, un filament ...negru.

În 1958 J.R. Smithies publică cartea "Asupra spaţiului şi timpului imaginilor", în care încearcă demonstrarea existenţei unor proprietăţi topologice şi metrice ale imaginilor halucinatorii, elaborând noţiunea de "spaţiu halucinator". Se emite ipoteza că acesta ar putea aparţine unui teritoriu cu proprietăţi speciale, posedând caracteristici care ar putea să nu fie euclidiene.
În 1970, în U.R.S.S., G.A Sergheev, şi în 1973 V. Iniuşin, A. Romen, şi N. Fedorov, fac cercetări, captând pe plăci fotografice "reale reacţii exogene", produse la subiecţi cu halucinaţii vizuale.
Începând cu 1974, G. Krohalev obţine imagini seriate ale halucinaţiilor vizuale ale unor bolnavi alcoolici. El a utilizat o cameră cinematografică "Lantan", cu film 2×8 cm şi sensibilitarea 45 GOST, câte 16cadre / sec, utilizând un obiectiv cu distanţa focală 7,5 şi diafragma 16. S-au utilizat şi aparate de fotografiat "Zorki", la o distanţă de 18 cm faţă de ochii bolnavului examinat, cu un film 24/36 şi sensibilitatea 65 GOST, expunând fiecare cadru timp de 2-3 sec. Pentru realizarea imaginilor au fost utilizate inele de adaptare a obiectivului, dată fiind distanţa mică la care se plasa faţă de pacient. Utilizarea uei măşti speciale permite adaptarea dispizitivului pentru fotografierea la lumina zilei. Astfel s-au fotografiat imaginile halucinatorii ale bolnavilor în criză. Imaginile obţinute pe film au corespuns cu cele descrise de bolnavi, obiectivând astfel investigaţia clinică.
Se ridică problema mecanismelor de formare a imaginilor, dar şi problema mecanismelor care stau la baza fenomenului anteroproiecţiei oculare. Implicaţiile acestor fenomene ţin atât de posibilităţile de obiectivare a psihodiagnosticului, cât şi de problema explicării unor mecanisme fiziologice ale vederii, necunoscute până în prezent.


Ultima editare efectuata de catre Admin in Mier Feb 01, 2012 6:26 am, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin
Admin

Sex : masculin Mesaje : 1363
Puncte : 2935
Reputatie : 40
Data de inscriere : 21/05/2010
Localizare : al noualea cer, la ultimul etaj
Stare de spirit Stare de spirit : nirvana

Vezi profilul utilizatorului http://loveblog4all.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: Psihofotografia şi Anteroproiecţia oculară

Mesaj  Admin la data de Mier Feb 01, 2012 1:45 am

Psihofotografie (psycophotography) sau fotografie psihică (psyhic photography), este considerată a fi fotografia unei imagini generată de psihicul unui subiect uman. Denumirea vine din limba greacă psyche - suflet, psihic; photos - lumină şi graphe - scriere, desen. Psihofotografia reprezintă, în esenţă, influenţa mentală a substanţelor chimice sensibile la lumină, existente pe anumite suporturi numite fotosensibile (plăci, filme).

Într-un material apare ideea că Doctorul Krohalev explica fenomenul anteroproiecţiei oculare ca fiind o manifestare a halucinaţiilor vizuale ce produc o transmitere inversă a informaţiilor vizuale, de la centrul analizatorului vizual către periferie, printr-o radiaţie electomagnetică (în infraroşu) sub formă de imagini vizuale (holografice) înregistrate pe materiale fotosensibile. Incoerentă idee, căci imaginile vizuale nu sunt holografice, ci stereoscopice, ochiul nu poate percepe radiaţia infraroşie, iar despre impresionarea substanţelor fotosensibile de radiaţia infraroşie...

Din 1963, cercetătorii Stevenson, Pratt şi în special Eisenbud, au făcut o serie de experimente cu subiectul Ted Serios, un şomer alcoolic din Chicago, având atunci 34 de ani. Ted intra în starea psihică necesară (stare alterată de conştienţă) îngurgitând bere şi whisky, se concentra intens asupra obiectivului aparatului de fotografiat, aşezat la 30- 40 cm distanţă faţă de el, fixând un gizmo ( tub de carton subţire şi neagru, cu diametrul de 3 cm şi lungimea de 2,5 cm) situat pe obiectiv, şi la un moment da striga, făcând semn pentru declanşarea aparatului - cameră foto Polaroid Land, tip 95 sau 95A, cu sensibilitatea de 36 DIN, ce realiza fotografiile pe loc. Au rezultat patru tipuri de fotografii :
1. normale, cu o imagine fără focalizare corectă a subiectului şi a elementelor din încăpere,
2. albe supraexpuse, realizate aproape în întuneric,
3. negre, ca şi când nu au fost expuse, cu toate că senzorii aflaţi în interiorul camerei foto indicau o lumină intensă care a străbătut obiectivul
4. psihografiile, imagini fără nici o legătură cu imaginea normală din faţa aparatului,ce ar fi trebuit în mod normal să impresioneze suportul fotosensibil.
4.1. psihografii înfăţişând imagini memorate de Ted din reviste, albume şi ilustrate. Mai mult de 400, pe 100 de teme, realizate între anii 1964- 1967.
4.2. psihografii cu caracter simbolic, care relevau obsesii şi refulări ale lui Ted, pe teme alese de el sau de experimentator, a căror reprezentări în mintea sa apăreau distorsionate imaginativ. De exemplu, tema unui fier de călcat a generat producerea imaginii unui autoturism asemănător ca formă cu fierul de călcat.
4.3. variante experimentale : fotografii realizate fără gizmo, fără obiectiv şi cu Ted aşezat la o distanţă de 2-3 metri de aparat, cu Ted în interiorul unei cuşti Faraday şi aparatul foto în afara ei, cu o sticlă de plumb aşezată între el şi aparat.

Primele imprimări efectuate direct pe placă fotografică (!), fără a necesita mecanismul optic de focalizare al aparatului de fotografiat, au fost efectuate în anul 1897, de maiorul francez Darget, care a obţinut imprimarea pe placă fotografică a unei sticle de coniac pe care o privise înainte timp de o jumătate de oră, şi imaginea unui vultur, prin apropierea plăcii fotografice de fruntea soţiei sale în timp ce aceasta dormea visând ...un vultur.
În anii '20, secolul trecut, în Anglia, Carrington a obţinut rezultate cu subiectul Joseph Rusk, care reuşea să imprime imagini mentale pe o placă fotografică aflată la 30 cm depărtare de frunte, imagini simbolice, schematice, compuse din cercuri, puncte, linii. (soarele era reprezentat din linii radiale care simbolizau razele solare).
Din 1910, Japonezul Tomokichi Fukurai, profesor de la catedra de psihologie a universităţii din Tokio, a efectuat cercetări pe care le-a publicat în 1931. A publicat în Anglia rezultatele experimentelor sale obţinute în perioada 1910- 1913, folosind denumirea "thoughtography" (fotografia gândului, gândografie). A testat subiecţi de sex feminin, pe care i-a solicitat să afle prin clarviziune conţinutul unor plăci foto impresionate şi nedevelopate, în realitate însă, unele plăci nefiind impresionate. A constatat surprins că pe acele plăci s-au imprimat imagini mentale ale unora dintre subiecţii săi. Continuând experimentele a obţinut imagini caligrafice şi geometrice, scrieri cu caractere japoneze, figuri geometrice, imagini neclare încadrate în teme propuse de experimentator sau subiecţi. Şi-a expus rezultatele în cadrul unor turnee efectuate în Franţa, Anglia şi Statele Unite. În 1910 a obţinut pe hârtie fotografică imaginea uneia din ideogramele alfabetului japonez, în timpul experimentelor de clarviziune cu Dna Ikuko Nagao, soţie de judecător (imaginea a fost obţinută şi pe filme ambalate opac, chiar dacă erau multistratificate). Numeşte procedeul "nengrafie", şi îl descrie câţiva ani mai târziu la un congres internaţional de psihologie la Londra. Experimentele sale generează suspiciuni şi calomnii, fiind obligat să demisioneze din învăţământ. Dna Nagao a acceptat să fie verificată de o comisie, a efectuar demonstraţii clare, însă tot a fost acuzată de fals. Ca urmare, se sinucide, şi după câţiva ani, se sinucide şi Fukurai. În 1933, Koichi Mita nengrafiază imaginea feţei nevăzute a Lunii. Imaginile imprimate de el pe şase filme, păstrate ca document, îşi obţin confirmarea în 1959, când o sondă spaţială rusească fotografiază pentru prima dată faţa ascunsă a Lunii.

După tehnica folosită, distingem :
1. fotografierea - cu aparat fotografic
2. scotografierea (skotography) - imaginea realizată în întuneric, obţinută fără aparat fotografic, direct pe placă sau film, fără impresionare cu ajutorul luminii din mediul ambiant ( grecescul skotos - întuneric, obscuritate).
Punctul 2 demonstrează faptul că prezenţa aparaturii nu este necesară ...în anumite cazuri ! Dacă s-ar demonstra faptul că aparatul, ca mecanism optic de focalizare asupra unei anumite zone din spaţiu, nu este necesar de fapt în nici un caz, atunci ar rezulta evident faptul că imaginile (chiar şi cele halucinatorii) nu au de fapt nici un caracter spaţial obiectiv, că ele nu există ca proiecţii dimensionale în spaţiul exterior organismului omenesc, imaginile mentale imprimându-se direct şi nemijlocit pe film. Cum ? Ipoteză : mentalul uman emite forme-gânduri (nu prin ochi) sub forma înşiruirii de imagini (telepatie), care, fiind forme energetice, pot impresiona, în anumite condiţii, substanţe fotosensibile...

Imaginea poate cuprinde întregul cadru fotografic sau numai o porţiune. Imaginile pot fi formate din pete mai mult sau mai puţin luminoase, semne, grafică, mesaje, cuvinte, figuri geometrice, contururi anatomice, imagini simbolice sau schematice, portrete, monumente, clădiri, străzi, automobile, etc. În general imaginile au caracter ireal, contururi neclare, dar s-au obţinut şi imagini de o calitate foarte bună.
Imaginile pot avea un corespondent concret (radiografii) sau nu (conceptografii) . Ochorowicz, în 1911, a găsit ca şi corespondent al acestor imagini, radiografiile medicale, realizând la Paris, împreună cu Stanislawa T., imagini ale unor părţi anatomice, ţinând lângă subiect placa foto acoperită cu hârtie neagră.
După originea conţinutului imaginilor, acestea se împart în imagini exterioare conştiinţei subiectului şi imagini din conştiinţa lui.
1. Primele se obţin cu camera foto, şi sunt psihofotografii în care apare un "extra" (ceva ce nu există în mod real în imaginea fotografiată) care acoperă porţiuni din cadre.După Mumler, 30 de persoane au obţinut astfel de fotografii. De exemplu,
subiectul fotografia o altă persoană. După developare apărea pe imagine acel
"extra" care era o altă persoană, necunoscută. Prin identificare se descoperea că
acea persoană era o rudă, un prieten sau un cunoscut al persoanei fotografiate,
care apărea în imagine doar cu o porţiune din corp sau alteori întreagă, acoperită
cu un văl sau înconjurată de un halo ca de vată, având o claritate şi detalii
variabile. Mumler a rămas surprins, găsind pe o imagine o verişoară de-a lui
decedată cu 12 ani în urmă sau pe văduva preşedintelui Lincoln alături de care apare soţul ei, Abraham. Iniţial ele au stârnit mari discuţii, fiind considerate trucate. Cercetările ulterioare au dus însă la concluzia că acestea sunt reale. Persoanele decedate se integrau perfect în imagine cu cele aflate în viaţă, ele aşezându- se pe scaune sau pe canapele existente ori îi îmbrăţişau pe cei vii.
2. Imagini "extra" În 1967, Stella Lansing a obţinut psihofotografii cu imagini ale unor formaţii discoidale ce se asemănau perfect cu cele considerate a fi OZN- uri. Din această cauză acele imagini au fost numite de specialişti ufografii (ufography) . Au fost surprinse şi imagini cu un avion în zbor înconjurat de o formaţie discoidală în rotaţie pe întreaga perioadă în care s-a făcut filmarea. Între anii 1967- 1974, Lansing a filmat 400 de bobine pe pelicula de 16 mm. Toate acestea prezintă formaţia discoidală stranie cu o formă asemănătoare unui cadran de ceas cu cercuri în locul orelor.
Nivelul la care se află o persoană cu calităţi psihofotografice se poate aprecia atât
după controlul acesteia asupra producerii fenomenului, cât şi după controlul
asupra conţinutului imaginii. Din punct de vedere al controlului asupra producerii imaginii, persoana poate realiza o fotografie obişnuită, fiind surprinsă după developare de apariţia unei imagini necunoscută de ea, sau persoana poate realiza fotografia paranormală prin concentrare, în acest sens imprimându- şi gândul pe emulsia fotografică. Controlul conştient asupra conţinutului imaginii poate fi total, parţial sau să nu existe.
Capacitatea de a realiza astfel de fotografii, poate fi prezentă toată viaţa, sau numai o perioadă de timp. Ted Serios, după iunie 1967 nu a mai reuşit să realizeze nici o psihofotografie. Ultima realizată a fost o cortină căzută. Cercetări au arătat că durata manifestării calităţii este invers proporţională cu controlul conştient şi efortul depus pentru producerea imaginilor. S-a mai observat că persoane normale au realizat psihofotografii, cât timp cât au stat în preajma unor subiecţi ca Ted Serios sau Stella Lansing.

avatar
Admin
Admin
Admin

Sex : masculin Mesaje : 1363
Puncte : 2935
Reputatie : 40
Data de inscriere : 21/05/2010
Localizare : al noualea cer, la ultimul etaj
Stare de spirit Stare de spirit : nirvana

Vezi profilul utilizatorului http://loveblog4all.blogspot.ro/

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum