Organismul ca sistem integral

Organismele vii sunt sisteme deschise, care au schimburi de substanţă şi energie cu mediul, şi cu alte organisme vii. Definirea organismului ca sistem integral cuprinde urmâtoarele idei : 1. Organismul uman este structurat după o arhitectură specifică ce cuprinde interqelaţii morfofuncţionale stabilite filogenetic între subsistemele anatomo- fiziologice - respirator, cardiovascular, digestiv, locomotor, excretor, neuroendocrin, etc. 2. Subsistemele sâ găsesc într-o interdependenţă corelativ integrată, şi sunt interrelate ierarhic, vertical, şi cooperaţional, orizontal. Sistemele care asigură integrarea relaţiilor endo şi exocorporale sunt reprezentate, mai ales în cazul organismului uman, prin subsistemele neuroendocrin, imunitar, ş.a. Sistemul neuroendocrin - SNE este format din 2 componente de bază : componenta nervos- centrală - CNC, şi componenta endocrină - CE. CE cuprinde module funcţionale cu ritmuri diferite, care pot fi clasificate astfel : 2.1. Tip feedback, negativ sau pozitiv, sau feedbefore, ca expresie a bioritmurilor nerotunde. 2.2. Tip pacemaker, ca bioritm rotund, omogen, 2.3. Tip trigger, ca bioritm nerotund, 2.4. Tip tranzistor, ca bioritm rotund, omogen, şi nerotund. Aceste categorii de bioritmuri se desfăşoară la diferite niveluri funcţionale, şi implicit coordonatoare, ale sistemului nervos central (SNC). Astfel, la nivelul componentei nervoase centrale există ritmurile activităţii cerebrale identificate prin electroencefalogramă (EEG) sau reflexul cerebral de impedanţă (RCI), ş.a., la celelalte niveluri neuroendocrine, precum hipotalamusul (bioritmurile circadiene ale neurosecreţiei ) epitalamusul, şi coborând la nivelul glandelor endocrine, începând cu "dispeceratul" hipofizar - hormonul tireotrop (TSH), corticotrop (ACTH), somatotrop (STH sau GH), luteotrop (LH), foliculotrop (FSH), prolactina (PRL), hormonul melanotrop (MSH), vasopresina, oxitocina, sau la staţiile periferice, ca de exemplu tiroida (T3, şi T4, calcitonina), pancreasul (insulina, glucagonul), suprarenala (hormonii corticoizi), ovarul (foliculina şi progesteronul), testiculul (testosteronul), paratiroidele (parathormonul), etc., şi încheind cu hormonii tisulari, gastrici, renali, sau substanţele cu acţiune hormonală. Reglarea endocrină contribuie la menţinerea homeostaziei biochimice şi celulare, în primul rând prin mecanismele metabolice pe care le coordonează, ritmicităţile existente fiind influenţate de diferiţi factori exocorporali , fie direct -factori geofizici, meteorologici, etc. -stresul somatic, fie indirect, prin intermediul relaţiilor socio-culturale -stresul psihic. Referindu-ne la hormoni ca mesagerii informaţionali biochimici cei mai importanţi, atât prin entropia lor informaţională, cât şi prin verigile metabolice pe care coordonează,este de reţinut că activitatea lor biologică depinde de : -cantitatea secretată şi ritmul de secreţie,calitatea moleculei ca informaţie biologică, cantitatea transportată pe unitatea de timp (gradient), capacitatea de recunoaştere (receptori). În această viziune integralistă, cunoaşterea bioritmurilor acestor subsisteme devine o necesitate pentru operativitatea domeniului.