Problema medianimităţii animalelor - Ce este un medium ?

Această comunicare a fost transmisă în urma unei discuţii care a avut loc, pe această temă, în cadrul Societăţii Pariziene de Studii Spiritiste.
„Abordez astăzi problema medianimităţii animalelor, ridicată şi susţinută de unul dintre adepţii voştri cei mai fervenţi. El pretinde că, în virtutea axiomei Cine poate mai mult poate şi mai puţin, putem medianimiza păsările şi celelalte animale, şi să ne folosim de ele în comunicările cu specia umană. Acesta este ceea ce numiţi în filozofie sau, mai curând, în logică, pur şi simplu, un sofism, însufleţiţi, spune el, materia inertă, adică o masă, un scaun, un pian; cu atât mai mult ar trebui să însufleţiţi materia deja însufleţită şi mai ales păsările. Ei bine, în starea normală a spiritismului, acest lucru nu există, nu poate să existe.
Mai întâi, să stabilim clar câteva lucruri. Ce este un medium? Este fiinţa, este individul care serveşte drept legătură spiritelor pentru ca acestea să poată comunica cu uşurinţă cu oamenii: spirite încarnate. În consecinţă, fără medium, nu există comunicări tangibile, mentale, scriptice, fizice sau de oricare alt fel.
Există un principiu care, sunt sigur, este admis de toţi spiritiştii: cei asemenea lor acţionează cu cei asemenea lor. Or, care sunt cei asemenea spiritelor, dacă nu spiritele încarnate sau nu. Trebuie s-o repetăm mereu? Ei bine, repet: perispiritul vostru şi al nostru provine din acelaşi mediu, au o natură identică, sunt asemănătoare; ele au o proprietate de asimilare mai mult sau mai puţin dezvoltată, de animaţie mai mult sau mai puţin viguroasă, care ne permite, spiritelor şi încarnaţilor, să intrăm în legătură foarte prompt şi foarte uşor. În sfârşit, ceea ce este propriu mediumilor, ceea ce ţine de esenţa însăşi a individualităţii lor este o afinitate specială şi, în acelaşi timp, o forţă de expansiune deosebită care înlătură orice tendinţă refractară şi stabileşte între ei şi noi un fel de curent, un fel de fuziune care facilitează comunicările. De fapt, această tendinţă refractară a materiei se opune dezvoltării medianimităţii la cei mai mulţi dintre cei care nu sunt mediumi.
Oamenii sunt întotdeauna înclinaţi să exagereze totul. Unii - nu mă refer aici la materialişti - refuză să creadă că animalele au suflet, iar alţii vor ca acestea să aibă unul, ca să zic aşa, asemenea sufletului nostru. De ce să doreşti să confunzi astfel perfectibilitatea cu imperfectibilitatea? Nu, nu, fiţi convinşi de asta, ceea ce însufleţeşte animalele, sufletul care le face să acţioneze, să se mişte şi să vorbească în limbajul lor nu are, în prezent, nici o aptitudine să se amestece, să se unească, să se contopească cu sufletul divin, sufletul eterat, spiritul care însufleţeşte fiinţa esenţialmente perfectibilă: omul, acest rege al creaţiei. Or, oare nu această condiţie esenţială de perfectibilitate constituie superioritatea speciei umane faţă de celelalte specii terestre? Ei bine, recunoaşteţi că omul nu poate fi asimilat, singurul perfectibil în el însuşi şi în operele sale, cu nici un individ din celelalte rase vii de pe pământ.
Câinele, pe care inteligenţa superioară printre animale l-a făcut prietenul omului, este perfectibil el însuşi şi în iniţiativa personală? Nimeni nu ar îndrăzni să susţină acest lucru; deoarece câinele nu face câinele să progreseze; iar acela dintre ei care este mai bine dresat este întotdeauna dresat de stăpânul lui.
De când e lumea lume, vidra îşi construieşte întotdeauna coliba pe apă, după aceleaşi proporţii şi după o regulă invariabilă; privighetoarea şi rândunicile nu şi-au construit niciodată cuibul altfel decât au făcut-o părinţii lor. Un cuib de vrabie de dinainte de Potop şi un cuib de vrabie din epoca modernă este tot un cuib de vrabie, construit în aceleaşi condiţii şi cu acelaşi sistem de împletire a firelor de iarbă şi de diferite resturi, culese primăvara în perioada împerecherii.
Albinele şi furnicile nu şi-au schimbat niciodată obiceiurile de aprovizionare, mişcările, producţia, în sfârşit, păianjenul îşi ţese dintotdeauna pânza în acelaşi fel.
Pe de altă parte, dacă vreţi să căutaţi colibe din frunze şi corturi din primele perioade ale Pământului, veţi întâlni în locul lor palatele şi castelele civilizaţiei moderne; hainelor din piei le-au luat locul ţesături cu fir de aur şi de mătase; în sfârşit, la fiecare pas veţi găsi dovada mersului susţinut al omenirii spre progres.
Având în vedere acest progres constant, invincibil, imposibil de tăgăduit al speciei umane şi staţionarea nedefinită a celorlalte specii însufleţite, se poate trage concluzia că există principii comune celor care trăiesc şi se mişcă pe pământ: sufletul şi materia. Dar nu este mai puţin adevărat că numai voi, spiritele încarnate, sunteţi supuse acestei legi inevitabile a progresului care vă împinge fatalmente înainte şi tot înainte. Dumnezeu le-a aşezat pe animale alături de voi ca să vă hrănească, să vă îmbrace, să vă fie de ajutor. Le-a înzestrat cu o anumită doză de inteligenţă, întrucât, ca să vă ajute, trebuie să înţeleagă, şi le-a proporţionat inteligenţa după serviciile pe care trebuie să le aducă. Dar, în înţelepciunea sa, nu a vrut să fie supuse aceleiaşi legi a progresului; aşa au fost create, aşa au rămas şi vor rămâne până la dispariţia rasei lor.
S-a spus că spiritele medianimizează şi fac materia inertă să se mişte (scaune, mese, piane). Este adevărat, le fac să se mişte, dar nu le medianimizează! Pentru că, încă o dată, fără medium, nici unul dintre aceste fenomene nu se poate produce.
Ce este atât de extraordinar în faptul că, prin intermediul unuia sau al mai multor mediumi, facem să se mişte materia inertă, pasivă, care tocmai în virtutea pasivităţii sale, a inerţiei sale, este potrivită să suporte mişcările şi impulsurile pe care dorim să i le imprimăm? Pentru aceasta, avem nevoie de mediumi, e clar! Dar nu este necesar ca mediumul să fie prezent sau conştient, deoarece putem acţiona cu elementele pe care ni le furnizează, fără să ştie şi în afara prezenţei sale, mai ales în cazurile de tangibilitate şi de aport, învelişul nostru fluidic, mai imponderabil şi mai subtil decât cel mai subtil şi mai imponderabil dintre gazele voastre, se uneşte, se îmbină, se combină cu învelişul fluidic, dar animalizat al mediumului, şi a cărui proprietate de expansiune şi de penetrabilitate, este insesizabilă pentru simţurile voastre grosolane şi aproape inexplicabilă pentru voi, permiţîndu-ne să mişcăm mobilele şi chiar să le rupem în încăperile nelocuite.
Desigur, spiritele pot să se facă vizibile şi tangibile pentru animale şi, deseori, spaima subită care le cuprinde şi care nu vi se pare motivată este cauzată de vederea unuia sau mai multora dintre acele spirite rău intenţionate pentru indivizii prezenţi sau pentru stăpânii animalelor. Foarte des, zăriţi cai care nu vor nici să înainteze, nici să se dea înapoi sau care se cabrează în faţa unui obstacol imaginar. Ei bine, fiţi siguri că obstacolul imaginar este deseori un spirit sau un grup de spirite care nu vor să-l lase să înainteze.
Amintiţi-vă de capra lui Balaam, care, văzând un înger în faţa ei şi temându-se de sabia lui strălucitoare, se încăpăţâna să nu se mişte de pe loc. Înainte de a se manifesta vizibil lui Balaam, îngerul voise să se facă vizibil doar animalului; dar, repet, nu medianimizăm direct animalele şi nici materia inertă; întotdeauna avem nevoie de concursul conştient sau inconştient al unui medium uman, pentru că avem nevoie de unirea unor fluide similare. Ceea ce nu găsim nici la animale, nici la materia inertă.
M.T. şi-a magnetizat câinele. Ce-a obţinut? L-a ucis, pentru că acest animal nefericit a murit după ce a căzut într-un fel de atonie, de tânjeală, ca urmare a magnetizării. Inundând cu un fluid luat dintr-o esenţă superioară esenţei speciale naturii sale, l-a strivit şi a acţionat asupra lui, deşi mai lent, ca un trăsnet. Aşadar, cum nu există nici o asimilare posibilă între perispiritul nostru şi învelişul fluidic al animalelor, le vom strivi instantaneu medianimizându-le.
După ce am stabilit acest lucru, recunosc că la animale există aptitudini diverse; că unele sentimente, unele pasiuni identice cu pasiunile şi sentimentele umane se dezvoltă în ele; că sunt sensibile şi recunoscătoare, vindicative şi duşmănoase, după cum ne purtăm bine sau rău cu ele. Dumnezeu, care nu face nimic incomplet, a dăruit animalelor, însoţitoare sau servitoare ale omului, calităţi de sociabilitate care lipsesc complet animalelor sălbatice care sălăşluiesc în singurătăţi. Dar de aici la a putea servi drept intermediari pentru transmiterea gândurilor spiritelor este o adevărată prăpastie: naturi diferite.
Ştiţi că luăm din creierul mediumilor elementele necesare ca să dăm gândurilor noastre o formă sensibilă şi sesizabilă pentru voi. Cu ajutorul materialului pe care îl are mediumul ne exprimăm gândurile în limbaj vulgar. Ei bine, ce elemente găsim în creierul unui animal? Există acolo cuvinte, numere, litere, semne oarecum similare cu cele care există la om, chiar la unul mai puţin inteligent? Totuşi, spuneţi voi, animalele înţeleg gândurile omului; chiar le ghicesc; da, animalele dresate înţeleg unele gânduri, dar le-aţi văzut vreodată reproducându-le? Nu. Concluzia este că animalele nu ne pot servi drept interpreţi.
Pe scurt: faptele medianimice nu se pot manifesta fără concursul conştient sau inconştient al mediumilor; şi doar printre încarnaţi, spirite ca noi, putem întâlni pe cei care pot să ne servească drept mediumi.
Cât priveşte dresarea câinilor, păsărilor sau altor animale, ca să facă anumite exerciţii, aceasta este treaba voastră, nu a noastră.”
(ERAST)
Notă. În Revista spiritistă din septembrie 1861, se pot găsi detalii despre un procedeu folosit de dresorii de păsări inteligente ca să le facă să tragă dintr-un pachet cărţile dorite.(ca intr-o comunicare telepatica)
Allan Kardec - Cartea spiritelor