UNIVERSUL SPIRITUAL
Cautare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata

Ultimele subiecte
» FRICA, TEAMA, PANICA, GROAZA
Sam Feb 07, 2015 1:19 am Scris de Admin

» Despre mine, Kato
Mar Sept 30, 2014 9:12 pm Scris de Admin

» Materiale audio-video personale
Sam Mai 03, 2014 7:58 pm Scris de Admin

» casa veche
Lun Dec 16, 2013 12:44 am Scris de Admin

» an overview on laughter yoga
Lun Dec 09, 2013 12:02 pm Scris de stephanieanna

» BLOGUL MEU
Joi Sept 19, 2013 9:56 pm Scris de Admin

» Noua Medicină Germană (Germanică)
Joi Aug 15, 2013 5:42 pm Scris de Admin

» Ho'oponopopo
Mier Aug 14, 2013 11:32 pm Scris de Admin

» Huna
Mier Aug 14, 2013 11:29 pm Scris de Admin

Navigare
 Portal
 Index
 Membri
 Profil
 FAQ
 Cautare
Parteneri
forum gratuit


Lumi şi Călătorii

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Lumi şi Călătorii

Mesaj  Admin la data de Vin Apr 27, 2012 3:26 pm

Lumile Şamanilor Laika - şamanii Laika susţin existenţa a 3 lumi : Lumea de Jos, de Mijloc şi de Sus.
Lumea de Mijloc este lumea terestră materială în care trăieşti acum, ca fiinţă omenească. Aici percepi scurgerea timpului în mod liniar, ziua de mîine urmând întotdeauna celei de azi, fapt care te împiedecă să îţi poţi imagina că te-ai putea "deplasa" în timp, în trecut sau în viitor, aşa cum te deplasezi în Lumea de Mijloc în spaţiu.
Lumea de Sus este domeniul nevăzut al destinului şi al spiritului.
Lumea de Jos este locul în care se păstrează arhivele întregii istorii a rasei umane, este tărâmul sufletului.
Folosind tehnica de călătorie prezentată în continuare, vei putea vizita şi celelalte lumi, de Sus şi de Jos, unde timpul curge în trecut şi viitor. Vei învăţa cum să călătoreşti în Lumea de Sus, ca să îţi găseşti destinul cel mai înalt, şi să îţi poţi manifesta menirea şi scopul vieţii. Vei călători şi în Lumea de Jos, acolo unde se află copilăria şi vieţile tale anterioare, ca să îţi recuperezi părţile pierdute ale sufletului. Aceste părţi pierdute vor îmbrăca forma unor fiinţe, care îşi au fiecare poveştile lor. Le vei vindeca traumele, şi vei încheia contracte noi, care le vor elibera de suferinţă, apoi vei recupera aceste părţi vindecate ale sufletului, şi le vei aduce înapoi în prezent. Îţi vei descoperi darurile ascunse, pe care le poţi folosi în viaţa cotidiană, şi vei regăsi un animal de putere, care te va aduce din nou în contact cu instinctele tale naturale.
Lumea de Jos - este locul în care ţi-au rămas, într-o stare de graţie şi inocenţă, părţile pierdute ale sufletului. Acest domeniu este împărţit în 4 spaţii, şi fiecare dintre ele conţine câte o înregistrare a istoriei sufletului tău :
1. Spaţiul Traumelor - unde descoperi trauma originară care a făcut ca o parte a sufletului să te părăsească, modificându-ţi astfel cursul destinului. Aici nu vei căuta cea mai recentă manifestare a acestei răni, ci chiar sursa traumei. Se poate să fie ceva ce ţi s-a întâmplat când erai copil, un incident din timpul în care erai nedespărţit încă de corpul mamei, sau o experienţă traumatizantă dintr-o viaţă anterioară.
Fiecare om are o traumă originară, care revine în manifestare sub înfăţişări diferite. Ea devine o temă recurentă în viaţa ta, repetând adeseori un scenariu de lipsuri, pierderi, absenţa iubirii, trădări sau părăsiri, care se petrec într-o familie chiar de-a lungul mai multor generaţii.
2. Spaţiul Contractelor - unde vei descoperi promisiunile de suflet pe care le-ai făcut. Multe dintre acestea sunt obligaţii la care ai consimţit chiar înainte de a te fi născut, de existenţa cărora nu eşti conştient acum. Multe au apărut sub stresul şi spaima rănirii originare, şi adeseori nu ştii de existenţa lor. În acest spaţiu poţi renegocia termenii unui acord încheiat într-o formulare nepotrivită, care te-a condamnat la o viaţă de suferinţe repetate.
3. Spaţiul Graţiei - unde îţi vei găsi partea de suflet vindecată, care este gata să se întoarcă la tine. Graţia Divină reprezintă energia care te împinge înainte, care îţi aduce bucurie şi pace.
Nu este suficient să călătoreşti, pentru a descoperi patologia creată de traumele tale, fiind necesar şi să căuţi frumuseţea, armonia şi darurile unice ale sufletului.
Forţa ta vitală se poate diminua drastic, ajungând să suferi de oboseală cronică, anxietate şi depresie. Recuperându-ţi partea de suflet care îţi lipseşte, te poţi întoarce la starea naturală de graţie divină şi vitalitate, şi îţi poţi regăsi pofta de viaţă.
4. Spaţiul Comorilor- cele mai mari comori pot fi extrase doar cu un efort deosebit. În acest spaţiu îţi poţi regăsi un dar artistic sau creativ neexprimat. Aici poţi găsi resursele care te vor ajuta să trăieşti plenar.
În fiecare dintre aceste spaţii, vei scoate la iveală traume îngropate adânc, contracte, binecuvântări şi daruri. Călătorind în trecut şi în viitor, vei învăţa cum să îţi recuperezi părţile de suflet care au fost pierdute, şi să redobândeşti claritatea şi strălucirea originare. Vei călători prin matricea de Lumină care organizează timpul, în trecut, prezent şi viitor, în urma dobândirii unei anumite stări de conştiinţă, la care vei ajunge prin meditaţii şi exerciţii de respiraţie. Călătoria îţi va permite să revezi trecutul, pentru a vindeca evenimente care s-au petrecut cu mult timp în urmă, şi să găseşti un destin mai bun, pentru tine şi pentru cei pe care îi iubeşti.
Procedeul călătoriei îţi va permite să te eliberezi de nevoia de a mai trăi exclusiv în timpul liniar, îngăduindu-ţi să mergi pe urma unui destin mai bun decât cel prescris şi definit de istoria vieţii tale de până acum, prin determinismul cauzal. Călătoria temporală pe urma liniilor de destin, reprezintă o tehnică practicată în culturile arhaice din întreaga lume, care percep natura ca pe un câmp de energie vibrator şi pulsatoriu.
După ce ţi-ai refăcut trecutul, poţi să îţi vindeci şi viitorul, mergând pe urma destinului tău cel mai înalt. Scanând liniile de destin, vei putea găsi locul cel mai bun în care să trăieşti, munca cea mai potrivită pentru tine, relaţiile care îţi vor aduce cea mai mare împlinire, ...
avatar
Admin
Admin
Admin

Sex : masculin Mesaje : 1363
Puncte : 2935
Reputatie : 40
Data de inscriere : 21/05/2010
Localizare : al noualea cer, la ultimul etaj
Stare de spirit Stare de spirit : nirvana

Vezi profilul utilizatorului http://loveblog4all.blogspot.ro/

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum