UNIVERSUL SPIRITUAL
Cautare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata

Ultimele subiecte
» FRICA, TEAMA, PANICA, GROAZA
Sam Feb 07, 2015 1:19 am Scris de Admin

» Despre mine, Kato
Mar Sept 30, 2014 9:12 pm Scris de Admin

» Materiale audio-video personale
Sam Mai 03, 2014 7:58 pm Scris de Admin

» casa veche
Lun Dec 16, 2013 12:44 am Scris de Admin

» an overview on laughter yoga
Lun Dec 09, 2013 12:02 pm Scris de stephanieanna

» BLOGUL MEU
Joi Sept 19, 2013 9:56 pm Scris de Admin

» Noua Medicină Germană (Germanică)
Joi Aug 15, 2013 5:42 pm Scris de Admin

» Ho'oponopopo
Mier Aug 14, 2013 11:32 pm Scris de Admin

» Huna
Mier Aug 14, 2013 11:29 pm Scris de Admin

Navigare
 Portal
 Index
 Membri
 Profil
 FAQ
 Cautare
Parteneri
forum gratuit


Istoria sumară a evoluţiei terestre, observată prin clarviziune

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Istoria sumară a evoluţiei terestre, observată prin clarviziune

Mesaj  Admin la data de Sam Noi 12, 2011 5:59 pm

Toţi oamenii străbat în cursul vieţii lor mai multe etape evolutive, la fel ca şi omenirea în ansamblul ei. Prin clarvedere se pot percepe trei faze principale ale evoluţiei omenirii, anterioare stadiului actual al Pământului, în prezent trecând prin a patra. Fiinţa umană există dinainte ca planeta Pământ să dobândească înfăţişarea sa actuală. Ea nu a trăit anterior pe alte planete şi a emigrat aici, planeta evoluând o dată cu omul, parcurgând ca şi el trei etape principale de evoluţie, denumite Saturn, Soare şi Luna, Saturn fiind cel mai vechi stadiu. Vor mai exista încă alte trei stadii principale pe care planeta din prezent le va parcurge în continuare, denumite Jupiter, Venus şi Vulcan. Omul, ca fiinţă corporală fizică, ca specie terestră, a fost şi este legat de această planetă, de substanţialitatea ei, şi de toate transformările majore ale acestei substanţialităţi. Corpul fizic omenesc este format din elementele chimice ale planetei, fiind obligat să se adapteze la condiţiile de mediu în care vieţuieşte, suferind transformări pe măsura transformărilor fizico-chimice ale acestui mediu.
După cum se afirmă în toate textele vechi, cât şi în rezultatele cercetările oamenilor de ştiinţă contemporani, condiţiile de mediu din trecut ale acestei planete nu semănau deloc cu cele actuale. Din cauza dependenţei înfăţişării, formei şi conţinutului trupului fiinţelor umane, de condiţiile de mediu terestre, evoluţia speciei a luat, în perioada de început, forme greu de bănuit de mintea omului de rând contemporan. Fiinţele umane, în perioada de început, a apariţiei lor, nu arătau deloc a... oameni, înfăţişarea lor fiind mult diferită de cea a omului actual ! Fiinţele din acele vremuri îndepărtate nu puteau semăna deloc cu fiinţele terestre actuale, deoarece planeta arăta cu totul altfel, condiţiile de mediu şi viaţă fiind foarte diferite. Constituţia şi conformaţia fiinţelor reflectă condiţiile de mediu la care sunt obligate să se adapteze. Putem să privim acele fiinţe care au evoluat progresiv în fiinţele umane actuale ca reprezentând noi şi noi specii, care au evoluat succesiv unele în altele, constituind în final specia umană de azi (homo sapiens) cu rasele ei. Dar, din punct de vedere spiritual, această idee este ca o iluzie, căci ascunde adevărul, faptul că în toate aceste specii au vieţuit şi s-au dezvoltat entităţi spirituale, prin reîncorporări succesive. Totul evoluează, se schimbă, se transformă. Dacă eşti de acord cu faptul că în pântecul mamei tale ai fost un om, tot timpul, chiar şi când forma acelei fiinţe (foetus) nu semăna deloc cu forma umană pe care o ai acum, atunci vei înţelege ce vreau să spun. Există o continuitate, la nivel spiritual, chiar dacă în plan material trupul tău fizic şi-a schimbat încontinuu înfăţişarea şi toate celulele sale, în mod consecutiv şi repetat ! Tu eşti aceeaşi fiinţă cu fătul care s-a dezvoltat în interiorul mamei tale, şi asta nu pentru că ai trăit în acelaşi trup, căci trupul nu mai este acelaşi. La fel poţi privi, în mod logic, şi problema speciilor din care a evoluat specia umană. Entitatea ta spirituală, esenţa fiinţei tale umane, a evoluat prin încorporări succesive în noi şi noi specii. A considera că speciile reprezintă ceva distinct şi fără legătură între ele, reprezintă o viziune foarte limitată asupra realităţii.
Dacă tot te îndoieşti, sub presiunea prejudecăţilor şi convingerilor personale,priveşte atent fotografii ale stadiilor de dezvoltare fetale, atât umane cât şi animale,înainte de citi mai departe. Priveşte formele, imaginează-ţi consistenţa, observă asemănările... Fiinţa umană, în primele săptămâni de dezvoltare, are o înfăţişare... deloc umană... Această perioadă de început a dezvoltării embrionare şi fetale reflectă perioada de început a dezvoltării omenirii ! În continuare va fi vorba de această evoluţie, de acest început...
Stadiile se succed mai mult sau mai puţin perceptibil, existând anumite întreruperi, stări intermediare, oarecum asemănătoare cu starea în care se află sămânţa plantei înainte de a fi plantată şi a începe să se dezvolte ceva din ea. Este utilizat termenul oriental „Manvantara“ şi "ciclu deschis", pentru stadiul evolutiv activ, în care viaţa se manifestă şi se dezvoltă perceptibil, şi termenul de „Pralaya“ şi "ciclu închis", pentru perioada de repaus dintre două stadii planetare, existând şi alte denumiri uzuale. Stadiul Saturn, Soare, Lună, Pământ, sunt cicluri deschise, iar pauzele cosmice dintre ele, cicluri închise“. În perioadele de repaus nu dispare orice manifestare de viaţă, deşi această idee apocaliptică este destul de răspândită în mediile teosofice, după cum omul nu încetează să existe în timpul somnului. În perioadele de repaus, stările de viaţă nu sunt însă perceptibile simţurilor formate şi dezvoltate în cursul „ciclurilor deschise“,
Continuitatea acestor cicluri va fi înţeleasă examinând felul în care se dezvoltă conştienţa umană în fiecare dintre ele. Conştienţa dezvoltată în om în timpul existenţei sale pe Pământ este numită „conştienţa clară a stării de veghe“, constând în faptul că omul, servindu-se de simţurile pe care le are în prezent dezvoltate, percepe lucrurile şi fiinţele acestei lumi şi, datorită inteligenţei şi a raţiunii, îşi poate forma reprezentări şi idei despre lucrurile şi fiinţele observate. Pe baza perceptiilor, reprezentărilor şi ideilor formulate, acţionează în lumea sensibilă. Această stare de conştienţă a fost dobândită de om doar în al patrulea stadiu principal al evoluţiei sale cosmice, neexistând pe Saturn, Soare, sau pe Lună, omul având atunci alte stări de conştientă, inferioare celei actuale. Stările anterioare de conştienţă se deosebesc de cea prezentă prin două caracteristici principale : 1. gradul de claritate şi 2. deschiderea câmpului de percepţie.
Starea de conştienţă dezvoltată pe Saturn reprezintă gradul de claritate cel mai
scăzut, o stare de obscuritate, chiar obscuritatea conştienţei din timpul somnului de azi având o mai mare claritate. Dar, deşi conştienţa saturniană era, din punct de vedere al clarităţii, inferioară conştienţei actuale, în schimb era net superioară în ceea ce priveşte deschiderea ei, fiind nu numai capabilă să perceapă în detaliu tot ce se desfăşura pe întreaga planetă, ci şi să observe lucruri şi fiinţe de pe alte corpuri
cereşti legate, într-un fel, de Saturn, putând chiar să exercite o anumită influenţă asupra acestor lucruri şi fiinţe ! Astronomia se bazează pe o conştienţă clară din starea de veghe şi percepe din afară planetele, dar conştienţa saturniană, provoca un sentiment nemijlocit, corespunzând unei experienţe vii, de trăire a ceea ce se desfăşura pe celelalte planete. Locuitorii de pe Saturn aveau experienţa lucrurilor şi a faptelor de pe alte planete, ca şi de pe planeta lor, oarecum asemănător modului în care oamenii de azi îşi simt manifestările din interiorul propriilor lor corpuri. Vorbim despre experienţe vii, de trăiri, senzaţii şi sentimente. Conştienta saturniană a avut o evoluţie lentă. Conştienţa saturniană, prima fază principală a evoluţiei omenirii, a trecut printr-o serie de etape intermediare, denumite „cicluri mici“, în literatura teosofică utilizându-se denumirea de „ronde“, iar pentru subdiviziunile lor (cicluri şi mai mici) denumirea de „globuri“.
La încheierea dezvoltării conştientei saturniene, s-a instalat una din lungile pauze cosmice Pralaya, după care, din corpul ceresc nou apărut, a luat naştere ceea ce a fost numit „Soarele“ (nu este vorba de steaua perceptibilă acum, numită Soare ). Pe acest nou corp cosmic, au reapărut şi fiinţele umane, ieşind din starea inactivă, purtând în ele germenul a ceea ce fusese conştienţa saturniană. Înainte de a trece la o stare mai evoluată, omul a repetat pe Soare starea saturniană anterioară, ca o reluare a ei sub o formă diferită, trecând apoi la o stare de conştienţă solară, cu un grad de
claritate mai avansat, dar pierzând din deschiderea ariei de percepţie. Această stare de conştienţă se aseamănă cu cea din timpul somnului profund fără vise actual. Raza de pătrundere a conştienţei solare se limitează la Soare şi la corpurile cosmice
cele mai apropiate, ca trăire şi vieţuire interioară.
După ce evoluţia solară a parcurs ciclurile subordonate, a intervenit o nouă pauză, o stare de repaus, după care planeta s-a trezit, trecând la existenţa lunară, şi din nou, înainte de a urca spre o treaptă superioară, omul a parcurs, străbătând două cicluri mai mici, stările anterioare, a lui Saturn şi a Soarelui, dobândind starea de conştienţă lunară. Aceasta prezintă o anumită asemănare cu starea pe care o ai în timpul somnului cu vise. Conştienţa lunară se manifestă prin imagini, asemenea viselor, dar raportul acestor imagini corespund obiectelor şi fenomenelor din mediul omului actual, într-un mod asemănător cu reprezentările pe care le ai despre acestea în timpul stării de conştienţă clară în stare de veghe. Această asemănare are un caracter vag şi imaginativ. Fiinţa lunară, precursoare a omului actual, nu percepea un obiect spaţial prin forma sa geometrică şi culoarea dată de reflectarea luminii de pe suprafaţa formei, ci apropierea de un obiect trezea în interiorul ei un fel de imagine interioară, asemănătoare imaginii din vis, ce avea o anumită culoare cauzată de natura obiectului. Dacă un obiect îi era plăcut şi util pentru existenţa sa, tonalitatea imaginii era clară, cu nuanţe de galben sau verde, iar în ycazul unui obiect mai puţin plăcut său dăunător, culoarea imaginii avea o nuanţă de roşu închis, sângeriu. Imaginile interioare aveau un raport bine determinat şi foarte precis cu mediul înconjurător, neconţinând nimic arbitrar şi subiectiv, fiinţa lunară putându-se orienta
după aceste imagini şi acţiona sub impresia lor, asemănător modului în care acţionezi sub impresia percepţiilor tale sensibile. Misiunea ciclului lunar a constat în dezvoltarea conştienţei de vis, a treia treaptă principală a evoluţiei. După străbaterea ciclurilor mici lunare, a intervenit din nou perioada de repaus Pralaya, după care şi-a fătut apariţia Pământul.


Ultima editare efectuata de catre Admin in Dum Noi 13, 2011 11:48 am, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin
Admin

Sex : masculin Mesaje : 1363
Puncte : 2935
Reputatie : 40
Data de inscriere : 21/05/2010
Localizare : al noualea cer, la ultimul etaj
Stare de spirit Stare de spirit : nirvana

Vezi profilul utilizatorului http://loveblog4all.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: Istoria sumară a evoluţiei terestre, observată prin clarviziune

Mesaj  Admin la data de Dum Noi 13, 2011 2:45 am

Când omul a început să-şi lege destinul de cel al planetei numită Pământ, străbătuse deja mai multe trepte de evoluţie, prin care se pregătise, într-o oarecare măsură, pentru existenţa terestră. Deosebim trei asemenea etape, trei stadii de evoluţie planetare : perioadele Saturn, Soare şi Luna. Aceste denumiri nu au nici o legătură cu corpurile cereşti actuale, care poartă aceleaşi nume. Unii afirmă faptul că omul, înainte de a fi coborât pe Pământ, ar fi locuit alte planete, dar prin asta trebuie să înţelegi că este vorba numai de stadii anterioare de evoluţie ale Pământului şi ale locuitorilor săi. Înainte ca planeta să devină Pământ, ea, împreună cu toate fiinţele ei, a trecut prin cele trei mari stadii : saturnian, solar şi lunar, Saturn, Soare, Lună trebuind privite ca reprezentând trei încorporări anterioare ale Pământului actual. Corporalităţile denumite Saturn, Soare şi Lună, nu mai există astăzi ca planete fizice, aşa cum nu mai există corpurile fizice ale încorporărilor tale anterioare, alături de cel al încarnării actuale.
Ceea ce a precedat cele trei stadii amintite, se pierde într-o negură a timpurilor, investigaţia spirituală nereuşind să detecteze ceva atât de îndepărtat. Investigaţia se bazează pe experienţă spirituală reală a clarvăzătorilor, a căror vedere spirituală nu poate pătrunde dincolo de anumite zone temporale.
Pentru a înţelege etapele succesive ale devenirii omului, trebuie să ţii seama şi de faptul că el evoluează în acelaşi timp cu alte fiinţe, a căror conştienţă se situează în sfere diferite de a sa. Ceea ce se desfăşoară în această lume, este dependent de alte entităţi, care au alte niveluri de conştienţă, şi nu pot fi înţelese in mod corect si complet evenimentele lumii, decât prin înţelegerea legăturii cauzale create de aceste entităţi.
avatar
Admin
Admin
Admin

Sex : masculin Mesaje : 1363
Puncte : 2935
Reputatie : 40
Data de inscriere : 21/05/2010
Localizare : al noualea cer, la ultimul etaj
Stare de spirit Stare de spirit : nirvana

Vezi profilul utilizatorului http://loveblog4all.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: Istoria sumară a evoluţiei terestre, observată prin clarviziune

Mesaj  Admin la data de Mar Noi 15, 2011 4:54 pm

Lemurienii a treia rasă-rădăcină a omenirii, sunt strămoşii atlanţilor, şi locuiau continentul lemurian, situat în sudul Asiei, cam de la insula Ceylon până la Madagascar, din continent mai făcând parte şi zona meridională a Asiei şi câteva zone din Africa. După ce au străbătut diferite etape de evoluţie, cei mai mulţi dintre ei au decăzut. În anumite zone ale globului descendenţii au supravieţuit sub formă de populaţii sălbatice, doar o mică parte dintre lemurieni fiind capabilă să continue evoluţia, din aceştia evoluând ulterior civilizaţia atlantidei.
Mai târziu, s-a întâmplat ceva asemănător, cea mai mare parte a populaţiei atlante decăzând, dintr-un grup restrâns formându-se populaţia din care au descins arienii, şi ulterior civilizaţia actuală. Lemurienii, atlanţii şi arienii sunt, în terminologia ştiinţei spirituale, rase-rădăcină ale omenirii. Lemurienii au fost precedaţi de alte două rase-rădăcină, după cum arienii vor fi urmaţi de încă alte două, în viitor. Există deci în total şapte rase-rădăcină,fiecare provine din cea precedentă, posedând calităţi fizice şi spirituale complet diferite de cele precedente. De exemplu, în timp ce atlanţii şi-au dezvoltat memoria în mod deosebit, arienii şi-au dezvoltat forţa de gândire. Fiecare rasă-rădăcină parcurge însă diferite stadii de evoluţie, întotdeauna în număr de şapte. La începutul perioadei în care apare o rasă-rădăcină, trăsăturile sale principale se manifestă într-o stare incipientă, calităţile atingând maturitatea în mod progresiv, pentru ca apoi, în final, să ajungă la decadenţă.
Populaţia care compune o rasă-rădăcină se divizează în timp în şapte subrase, dar o subrasă nu dispare imediat ce s-a dezvoltat una nouă. Au existat situaţii în care a apărut o rasă nouă, şi a coexistat mult timp cu cea anterioară, şi întotdeauna au locuit pe Pământ în acelaşi timp populaţii aflate în stadii diferite de evoluţie.
Prima subrasă atlantă s-a format pornind de la un grup de lemurieni aflaţi pe o treaptă mai avansată de evoluţie, care au fost capabili să se dezvolte mai departe. Ei aveau memoria puternic dezvoltată în ultima fază a evoluţiei lemuriene, manifestând această calitate de la începutul evoluţiei fazei atlante. Un lemurian era capabil să-şi formeze reprezentări ale stărilor pe care le vieţuia, însă era incapabil să le păstreze în memorie, uitând imediat ceea ce îşi reprezentase. Aceşti oameni trăiau totuşi într-o anumită formă de cultură, putând, de exemplu, să confecţioneze unelte de lucru, să construiască locuinţe, aceste lucruri efectuându-le, nu prin capacitatea lor proprie de reprezentare, ci cu ajutorul unei forţe spirituale instinctuale care acţiona în ei, un instinct de o altă natură decât cea a instinctelor animalice.
Prima subrasă a atlanţilor a fost denumită "rmoahals". Memoria lor se baza mai ales pe senzaţii vii, culorile şi sunetele trezind în sufletul lor o vibraţie prelungită, dezvoltând sentimente pe care lemurienii nu le-au experimentat. De exemplu ataşamentul faţă de experienţele trecute făcea parte din aceste sentimente. Dezvoltarea limbajului este legată de dezvoltarea memoriei, de aceea, cât timp fiinţa umană nu-şi amintea trecutul, nu putea avea loc nici transmiterea cu ajutorul vorbirii, a experiențelor vieţuite. Primele semne ale dezvoltării memoriei au apărut în ultima etapă lemuriană, abia atunci începând să se dezvolte şi obiceiul de a denumi verbal tot ceea ce omul vedea şi auzea în jurul său, limbajul dezvoltându-se aşadar, în perioada atlantă. Prin aceasta se stabileşte o legătură între suflet şi obiectele exterioare. Omul formulează în interioritatea sa cuvântul pe care vrea să îl rostească, acesta fiind legat de lumea materială a obiectelor externe. Datorită limbajului începe să se stabilească o nouă relaţie între oameni, dezvoltându-se relaţiile sociale. Limbajul rmoahalienilor era într-un stadiu primitiv, fiind fundamental diferit de cel al strămoşilor săi lemurieni.


Ultima editare efectuata de catre Admin in Mier Noi 16, 2011 11:45 pm, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin
Admin

Sex : masculin Mesaje : 1363
Puncte : 2935
Reputatie : 40
Data de inscriere : 21/05/2010
Localizare : al noualea cer, la ultimul etaj
Stare de spirit Stare de spirit : nirvana

Vezi profilul utilizatorului http://loveblog4all.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: Istoria sumară a evoluţiei terestre, observată prin clarviziune

Mesaj  Admin la data de Mar Noi 15, 2011 5:03 pm

Forţele care acţionau în sufletul primilor atlanţi mai aveau încă ceva ce ţinea de forţele naturii, fiind mai apropiaţi de fiinţele naturii decât urmaşii lor. De aceea, şi cuvintele lor erau înzestrate cu forţă naturală, acestea reflectând ceva din energia elementară a naturii. Nu denumeau la întâmplare un lucru, cuvântul conţinând în el, datorită rezonanţei, o putere asupra obiectelor, fiinţelor şi oamenilor. De aceea cuvintele aveau şi o virtute curativă, puteau stimula creşterea plantelor, puteau îmblânzi furia animalelor, etc. Această forţă însă, a început să-şi piardă din intensitate treptat, la următoarele subrase ale perioadei atlantene. Rmoahalii percepeau această capacitate ca pe un dar înnăscut, natural ş firesc, raportul lor cu această forţă având un caracter religios, căci cuvântul îngloba o anumită sacralitate. Utilizarea în sens distructiv a sunetelor şi cuvintelor era, la început, ceva de neconceput, deoarece fiecare om simţea că o astfel de acţiune i-ar afi provocat un rău lui însuşi. Efectul negativ s-ar fi întors împotriva lui, căci o folosire corectă a cuvântului provoacă un efectul pozitiv, binefăcător, şi folosirea incorectă provoacă un efect negativ, distructiv, care se reflectă prin rezonanţă şi asupra emitentului. De aici s-a născut conceptul binecuvântării, ca expresie a folosirii corecte, în mod pozitiv, binefăcător, a cuvintelor. Dând dovadă de o puritate moral-sufletească, rmoahalii atribuiau această putere unei naturi divine care acţiona în şi prin ei.
Situaţia se schimbă odată cu apariţia celei de-a doua subrase, a popoarelor denumite tlavatli, care încep să dezvolte sentimentul propriei valori individuale. Îşi face apariţia ambiţia, care la rmoahali era necunoscută, şi memoria începe să influenţeze concepţia lor despre viaţa socială. Cei care obţin rezultate deosebite încep să pretindă celorlalţi să le acorde respect, pretinzând ca faptele lor să le fie întipărite în memorie, pentru a dăinui astfel în memoria colectivă de-a lungul timpului. Pe această amintire se baza alegerea conducătorului în cadrul unui grup, începând să se dezvolte un fel de demnitate regală, această legitimitate continuându-se şi după moarte. Se dezvoltă astfel cultul amintirii şi pomenirii strămoşilor, şi a acelora care dobândiseră merite deosebite în timpul vieţii. Anumite grupuri încep să facă din aceasta un cult religios al morţilor, care a fost continuat multă vreme, diversificându-se cu timpul.
La rmoahali, omul avea valoare în măsura în care ştia şi reuşea să se impună prin puterea sa proprie, însă cel ce pretindea să fie respectat pentru ceea ce făcuse în trecut, trebuia să probeze prin fapte noi că forţa sa a rămas aceeaşi, trebuind să reînvie prin fapte noi amintirea faptelor trecute. Realizările din trecut erau fără importanţă în prezent. Abia în a doua subrasă oamenii încep să ţină seama de caracterul personal al individului, şi se ajunge la o nouă situaţie, în care, în aprecierea unui om, să ţină seama de realizările sale din trecut.
avatar
Admin
Admin
Admin

Sex : masculin Mesaje : 1363
Puncte : 2935
Reputatie : 40
Data de inscriere : 21/05/2010
Localizare : al noualea cer, la ultimul etaj
Stare de spirit Stare de spirit : nirvana

Vezi profilul utilizatorului http://loveblog4all.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: Istoria sumară a evoluţiei terestre, observată prin clarviziune

Mesaj  Admin la data de Mar Noi 15, 2011 5:05 pm

O altă urmare a faptului că în viaţa socială începe să predomine rolul amintirii, a fost constituirea de grupuri de indivizi legaţi prin amintirea unor fapte săvârşite în comun. Până atunci, orice grup social depindea întru totul de forţele naturale, de originea sa comună. Omul, ca individ, nu aducea nici un aport, prin propriul său spirit, la ceea ce natura făcuse din el. De acum înainte însă, o personalitate puternică putea să antreneze spre o acţiune comună un anumit număr de oameni, iar amintirea acestor acţiuni săvârşite în comun ducea la formarea unui grup social distinct de altele. Acest mod de convieţuire socială s-a stabilizat însă doar în decursul celei de a treia subrase, a toltecilor, aceştia fiind primii care au pus bazele unei forme de organizare socială ca o fiinţă comună, ce poate fi considerată ca prima etapă a închegării unui stat. Conducerea şi guvernarea acestei comunităţi se efectuau pe linie ereditară, transmiţându-se funcţiile de la părinţi la copiii lor. Ceea ce, până atunci, se perpetua numai în memoria contemporanilor, a început să se transmită şi din tată în fiu, întregul neam trebuind să memoreze şi să aprecieze faptele săvârşite de strămoşii lor. În acea vreme oamenii aveau în mod real forţa de a transmite însuşirile lor urmaşilor. Educaţia consta în a prezenta viaţa în imagini vii, efectul produs de acest gen de educaţie depinzând de puterea personală care emana de la educator. Acesta nu urmărea să perfecţioneze inteligenţa elevilor, ci să le dezvolte aptitudini de natură instinctivă. În aceste condiţii, experienţa personală câştiga o importanţă din ce în ce mai mare, în cadrul celei de a treia subrase. Când un grup de oameni se despărţea de un altul şi forma o nouă comunitate, el aducea în noua sa colectivitate amintirea vie a ceea ce vieţuiseră în vechea reşedinţă, dar, în acelaşi timp, exista în această amintire ceva ce nu mai convenea grupului, şi provoca un sentiment de neplăcere, şi atunci, oamenii încercau ceva nou. Astfel, cu fiecare comunitate nou întemeiată se îmbunătăţeau şi condiţiile de viaţă, fiind însă normal ca acele îmbunătăţiri să fie imitate. Acestea au fost condiţiile obiective care au favorizat dezvoltarea unor comunităţi prospere. Experienţele personale găseau sprijin din partea celor care erau iniţiaţi în legile evoluţiei spirituale. Unii suverani au fost iniţiaţi, pentru ca valoarea lor personală să-şi afle o susţinere totală. Datorită valorii sale personale, omul devine treptat tot mai apt pentru a fi iniţiat, trebuind să-şi cultive mai întîi în mod progresiv forţele proprii şi să le dezvolte, pentru a putea primi iluminarea. Aceasta este explicaţia originii regilor şi a conducătorilor iniţiaţi atlanţi, care deţineau o mare putere şi se bucurau de o veneraţie deosebită, pe de altă parte însă, această situaţie purtând în ea germenele decadenţei şi ruinei. Structurarea unei memorii foarte dezvoltate a dus către o exacerbare a personalităţii, oamenii începând să dorească a obţine ceva pentru ei în schimbul puterii pe care o aveau. Cu cât puterea era mai mare, cu atât dorinţa de a o folosi pentru propriul interes a crescut. Ambiţia dezvoltată în aceste condiţii a condus la un egoism exagerat şi la utilizarea abuzivă a puterii, stăpânirea forţelor vitale determinând efecte pe scară largă ale acestor abuzuri.
Această tendinţă cunoaşte o amploarea deosebită în a patra subrasă, a pratoturanienilor, folosind forţele vitale în diferite forme, pentru satisfacerea dorinţelor şi avidităţii lor. Situaţia catastrofală creată nu se putea schimba în bine decât dacă se dezvolta în oameni o forţă superioară, şi aceasta a fost forţa gândirii, gândirea logică exercitând o acţiune inhibatoare asupra dorinţelor egoiste individuale. Originea gândirii logice este regăsită la a cincea subrasă, a protosemiţilor, care au început să depăşească stadiul simplei amintiri a evenimentelor din trecut, şi să compare diversele experienţe trăite, dezvoltând astfel puterea de judecată, prin emiterea de propoziţii, judecăţi şi raţionamente. De atunci a devenit posibil ca dorinţele şi pasiunile să fie controlate prin gândirea raţională. Oamenii încep să analizeze, să calculeze, să efectueze combinaţii, învăţând să se ajute de gândire în elaborarea acţiunilor lor.
avatar
Admin
Admin
Admin

Sex : masculin Mesaje : 1363
Puncte : 2935
Reputatie : 40
Data de inscriere : 21/05/2010
Localizare : al noualea cer, la ultimul etaj
Stare de spirit Stare de spirit : nirvana

Vezi profilul utilizatorului http://loveblog4all.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: Istoria sumară a evoluţiei terestre, observată prin clarviziune

Mesaj  Admin la data de Mar Noi 15, 2011 5:07 pm

În perioada celei de a patra subrase, oamenii îşi satisfăceau cu sălbăticie pasiunile, în decursul celei de a cincea subrase, începând să asculte de o voce interioară, a cărei percepţie a fost dezvoltată prin elaborarea limbajului şi a gândirii logice, a elaborării modului de a raţiona în interior, mental, în gând. Această voce interioară are ca efect stăvilirea pasiunilor, dar încă nu poate anihila impulsurile egoiste ale personalităţii. Oamenii încep să dezbată tot mai mult în sinea lor ce trebuie şi ce nu trebuie să facă, şi de ce. Dar ceea ce s-a câştigat, prin această forţă interioară a gândirii, s-a făcut în dauna puterii de stăpânire a forţelor exterioare ale naturii. Cu ajutorul gândirii abstracte se poate domina energia lumii minerale, dar nu şi forţa vitală. Prin aceasta s-a creat însă germenele necesar evoluţiei viitoare a umanităţii. În prezent, personalitatea, amorul propriu, egoismul, mai există şi se dezvoltă, dar gândirea, care le proliferează şi acţionează din interior, nu mai are influenţă asupra naturii, şi nu mai poate să provoace acţiuni distructive prin utilizarea abuzivă a forţelor naturii.
Din rândul populaţiei care constituia a cincea subrasă s-a selectat un grup restrâns, alcătuit din cei mai înzestraţi oameni, aleşi pentru a supravieţui nimicirii celei de a patra rase-rădăcină atlantă. Acest grup a format nucleul din care mai târziu s-a născut a cincea rasă-mamă, cea ariană,care a avut menirea de a perfecţiona dezvoltarea facultăţii de gândire.
Populaţia din a şasea subrasă atlantă, akkadienii, au perfecţionat facultatea de gândire. Ei se deosebeau de protosemiţi prin faptul că utilizau într-o măsură mai largă gândirea. În prima etapă, protosemiţii au reuşit să-şi organizeze relaţiile personale după cum erau inspiraţi prin gândire, inteligenţa începând să atenueze dorinţele şi pasiunile neînfrânate. S-au stabilit relaţii noi interindividuale, şi au apărut noi condiţii de viaţă. Rolul de conducători ai societăţii a revenit celor mai inteligenţi, preferinţele orientându-se către o relaţie bazată pe gândire. Sub influenţa gândirii însă, se dezvoltă dorinţa de schimbare şi înnoire, fiecare individ dorind să impună ceea ce îi dicta inteligenţa sa. În subrasa a cincea au început să apară stări de agitaţie, de nelinişte, care în subrasa a şasea, au condus la necesitatea de a îngrădi gândirea prea inflexibilă a unor indivizi, prin instituirea unor legi generale de conduită. În perioada celei de a şasea subrase, s-a simţit necesitatea ca ordinea să fie impusă prin legi elaborate prin gândire - originea dreptului şi a principiilor legislative.
Gândirea logică era utilizată în elaborarea inovaţiilor, şi incita la noi acţiuni şi creaţii. Akkadienii pot fi consideraţi un popor întreprinzător şi colonizator. Comerţul, în special, constituia o activitate stimulatoare pentru aptitudinile care se formau prin gândire şi judecată.
A şaptea subrasă, mongolii, au continuat dezvoltarea forţei de gândire, păstrând totodată unele calităţi ale subraselor anterioare, îndeosebi cele ale subrasei a patra, pe care le-au conservat mult mai riguros decât subrasele a cincea şi a şasea. Mongolii au rămas fidel ataşaţi simţului amintirii, şi au ajuns astfel la convingerea că cine este cel mai bătrân este şi cel mai înţelept, şi poate, prin aceasta, să folosească cel mai bine puterea gândirii. Forţa de gândire pe care au dezvoltat-o a asimilat ceva din puterea naturală a forţei vitale. Puterea asupra vieţii era definitiv pierdută, dar niciodată nu au pierdut credinţa naivă şi nemijlocită în această putere. Această forţă devenise pentru ei Dumnezeu şi, în numele Lui, făceau tot ceea ce considerau că este bine şi drept. Ei apar în conștienţa popoarelor vecine ca nişte posedaţi ai acestei puteri secrete, şi aveau o încredere oarbă în ea. Descendenţii lor din Asia, dar şi din unele zone din Europa, au păstrat şi mai păstrează mult din aceste particularităţi.
Forţa de gândire implantată în oameni nu îşi va putea atinge, însă, întreaga ei valoare în decursul evoluţie, decât după ce va primi un puternic şi nou impuls în cursul viitoarei rase-rădăcină, a cincea, cea actuală. Cea de a patra rasă-rădăcină nu a făcut decât să o pună în slujba a ceea ce dobândise prin memorie. Abia a cincea a ajuns la asemenea forme de viaţă care fac posibil ca facultatea de gândire să-şi găsească cel mai potrivit instrument.
avatar
Admin
Admin
Admin

Sex : masculin Mesaje : 1363
Puncte : 2935
Reputatie : 40
Data de inscriere : 21/05/2010
Localizare : al noualea cer, la ultimul etaj
Stare de spirit Stare de spirit : nirvana

Vezi profilul utilizatorului http://loveblog4all.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: Istoria sumară a evoluţiei terestre, observată prin clarviziune

Mesaj  Admin la data de Mier Noi 16, 2011 11:20 pm

Lemurienii au precedat a patra rasă-rădăcină, atlantă. Ei nu aveau încă dezvoltată memoria. Puteau să-şi facă o reprezentare a lucrurilor şi a întâmplărilor, dar aceasta nu rămânea imprimată în memorie. Nu aveau un limbaj propriu-zis. Tot ceea ce puteau să reproducă erau nişte sunete naturale, care exprimau sentimente şi
senzaţii, dar nu denumeau obiectele înconjurătoare. Însă reprezentările lor aveau
o forţă aparte, pe care urmaşii lor nu au mai avut-o, aceasta permiţându-le să acţioneze în mod direct asupra mediului. Influenţa reprezentărilor era resimţită de ceilalţi oameni, de animale, plante şi chiar de obiectele neînsufleţite. Puteau să comunice cu cei din jur fără a avea nevoie de un limbaj articulat, printr-un fel de citire a gândurilor, a reprezentărilor mentale. Forţa reprezentărilor o primeau direct de la fiinţele şi lucrurile înconjurătoare, ea emanând din forţa de creştere a vegetalelor şi din forţa vitală a animalelor. Înţelegeau ceea ce se petrecea în jurul lor astfel, vieţuind intimitatea structurală a plantelor şi a animalelor, chiar şi forţele fizice şi chimice ale obiectelor nevii.
Pentru a asambla şi construi, nu avea nevoie de calcule ale dimensiunilor şi greutăţilor, căci privind trunchiul unui copac sau forma unei pietre, ştiau ce rezistenţă au, dacă se potrivesc ca mărime şi greutate într-un anumit loc, etc. Construiau astfel, fără cunoştinţe teoretice de mecanică, graţie forţei de reprezentare, care le permitea o cunoaştere perceptivă de la distanţă.
Lemurienii aveau o mare putere de control asupra corpului fizic, de exemplu prin efortul propriei voinţe puteau să-şi amplifice forţa braţelor, să ridice greutăţi enorme. Scopul lemurienilor îl constituia dezvoltarea voinţei, a forţei de reprezentare, educaţia copiilor fiind consacrată acestui scop. Băieţii erau supuşi unui antrenament dur, pentru a-i fortifica, trebuind să înveţe să înfrunte primejdiile, să suporte dureri fizice, să săvârşească fapte de mare curaj şi îndrăzneală. Cei care nu erau capabili să suporte supliciile şi să înfrunte primejdiile erau socotiţi membrii nefolositori comunităţii, fiind sacrificaţi. Suportarea temperaturilor foarte mari, străpungerea corpului cu obiecte ascuţite, erau procedee curente. Creşterea fetelor era diferită, căci deşi de mici erau supuse probelor de călire, se urmărea dezvoltarea fanteziei lor. Erau expuse furtunilor, pentru a învăţa să resimtă frumuseţea sălbatică a acestor manifestări, trebuiau să asiste la lupte între bărbaţi, fără a manifesta milă sau frică, pentru a preţui forţa şi puterea, etc. Imaginile de vis şi fantezie nu durau decât atâta timp cât exista motivaţia exterioară respectivă, avându-şi temeiul numai în lucrurile exterioare, fără a se pierde în stări lipsite de suport.
Lemurienii nu au avut locuinţe decât către sfârşitul perioadei, aşezându-se unde natura le oferea condiţii prielnice. Se adăposteau în peşteri, dar nu le îngrijeau şi nu le utilau decât temporar, pentru nevoile stricte de moment. În timp au început să construiască adăposturi din argilă, dând dovadă de o deosebită îndemânare. Când au început să construiască, construcţiile nu serveau drep locuinţe, ci răspundeau unei nevoi lăuntrice de a da lucrurilor din natură o anumită formă, mai mult artistică decât utilitară. Locurile unde copiii erau antrenaţi să suporte probele de călire se înconjurau de ziduri construite din pietre. Către sfârşitul perioadei lemuriene, edificiile destinate cultivării înţelepciunii divine şi artei divine au devenit mai măreţe şi mai artistice, fiind sub toate aspectele, cu totul diferite de ceea ce au reprezentat mult mai târziu templele, ele servind atât ca instituţii de instruire, cât şi ca lăcaşuri de cunoaştere. Cei consideraţi capabili erau iniţiaţi acolo în cunoaşterea legilor universale, dar şi în aplicarea acestor legi, având posibilitatea să transforme darul înăscut al magiei în artă şi cercetare. Erau admişi doar cei care rezistaseră probelor dure experimentate, pentru restul oamenilor ceea ce se petrecea în aceste lăcaşuri fiind o taină absolută. Acolo învăţau metode de cunoaştere şi control ale forţelor naturii, educaţia fiind în aşa fel condusă încât forţele naturale se transformau în forţe de voinţă. Acel sistem educativ pregătea oameni care să poată conduce pe ceilalţi sub toate aspectele.


Ultima editare efectuata de catre Admin in Mier Noi 16, 2011 11:46 pm, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin
Admin

Sex : masculin Mesaje : 1363
Puncte : 2935
Reputatie : 40
Data de inscriere : 21/05/2010
Localizare : al noualea cer, la ultimul etaj
Stare de spirit Stare de spirit : nirvana

Vezi profilul utilizatorului http://loveblog4all.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: Istoria sumară a evoluţiei terestre, observată prin clarviziune

Mesaj  Admin la data de Mier Noi 16, 2011 11:38 pm

Nu trebuie uitat însă că atât condiţiile naturale cât şi modul de viaţă al oamenilor erau foarte diferite faţă de cele din prezent. Aerul era mult mai dens, apa mult mai fluidă, scoarţa terestră nu era atât de solidificată ca în prezent, regnul animal şi cel vegetal atinseseră doar stadiul de dezvoltare al amfibienilor, al păsărilor şi al mamiferelor inferioare, şi al unor plante asemănătoare cu palmierii şi arbori asemănători cu aceştia, având dimensiuni gigantice, mamiferele superioare actuale nu existau încă. O parte a omenirii se afla într-un stadiu elementar de evoluţie, apropiat celui animalic, restul ducând o viaţă animală, deosebindu-se foarte puţin de mamiferele inferioare, având până şi forma acestora.
Cee ce se practica în lăcaşurile de cult nu era propriu-zis un cult religios, ci înţelepciune şi artă divină, un fel de religie a voinţei, omul resimţind în mod direct ceea ce primea aici ca pe un dar al puterilor spirituale din univers, percepându-se ca pe un slujitor al puterilor cosmice, simţindu-se sfinţit şi rupt de tot ce era profan. Persoanele iniţiate care deţineau puteri deosebite erau respectate şi venerate, neiniţiaţii aflându-se sub influenţa lor magică, considerându-i persoane sacre. Iniţiaţii atinseseră stadiul de a putea contempla în mod direct forţele active ale naturii, putând observa sursele creatoare ale acesteia, experienţele şi trăirile lor pundu-i în legătură cu entităţile spirituale care construiesc şi susţin universul. Cu timpul, această relaţie s-a atenuat, deoarece capacitatea de reprezentare şi spiritul uman au trebuit să îmbrăce alte forme.
Faptul că femeile aveau un alt mod de viaţă, a avut o mare importanţă pentru progresul evoluţiei lemuriene, deoarece ele au dezvoltat forţe umane deosebite. Puterea lor de imaginaţie, legată de natură, a constituit baza unei dezvoltări superioare a vieţii de rezprezentare, femeile preluând în sinea lor, cu înţelepciune,
forţele naturii, şi le lăsau să acţioneze asupra sufletului. S-au format, în felul acesta, germenii memoriei,şi, o dată cu memoria, a apărut pentru prima dată capacitatea de a formula cele mai simple noţiuni morale. Elementul masculin, prin educarea voinţei, era străin de toate acestea, bărbatul urmând instinctiv, fie impulsurile naturale, fie influenţele care emanau de la iniţiaţi. Natura feminină a dat naştere primelor reprezentări despre bine şi rău, lucruri care făcuseră o impresie deosebită asupra vieţii de reprezentare au început atunci să fie acceptate şi căutate, iar altele să fie respinse. În timp ce dominaţia exercitată de elementul masculin era îndreptată mai mult spre acţiunea exterioară a forţelor voinţei, spre manipularea forţelor naturii, în elementul feminin încep să ia naştere acţiuni pornite din sentimente, din forţele personale interioare ale omului. Femeia a fost aceea care a făcut primele progrese în viaţa de reprezentare.
Bărbatul privise doar forţele naturii şi se folosise de ele, femeia, însă, a interpretat aceste forţe, dând naştere, în felul acesta, unui mod nou de vieţuire, bazat pe gândire, care avea un caracter personal mult mai accentuat decât la bărbaţi. Această predispoziţie era şi un fel de clarvedere, deosebită de magia voinţei cultivată la bărbaţi. Sufletul femeii era accesibil unui contact cu puteri spirituale de o altă natură, acele puteri care vorbeau mai ales laturii sentimentale a sufletului, şi mai puţin celei spirituale, căreia i se supunea bărbatul. S-a creat, astfel, o diferenţiere : bărbaţii se consacrau unor acţiuni mai mult natural-divine iar femeile se dedicau unor acţiuni de tip mai mult sufletesc-divin.
Evoluţia parcursă de femeie în timpul perioadei lemuriene a avut drept consecinţă faptul că, mai târziu, la apariţia pe Pământ a următoarei rase-rădăcină atlanteene, i-a revenit un rol important. Apariţia noii rase a avut loc sub influenţa unor entităţi foarte evoluate, cunoscând legile formării unei rase, şi care erau capabile să dirijeze forţele latente ale naturii umane în acest scop. Aceste entităţi superioare aveau o înţelepciune şi o putere supraomenească. Ele au selectat, un mic grup, cu scopul de a servi ca punct de plecare pentru următoarea rasă, atlantă, pentru care au ales un loc situat într-o zonă specială. Sub îndrumarea acestor entităţi, oamenii selectaţi erau antrenaţi să domine forţele naturii, să-şi dezvolte puterea şi abilitatea de a extrage din pământ comorile naturale, să lucreze pământul şi să culeagă roadele pentru traiul lor zilnic.
avatar
Admin
Admin
Admin

Sex : masculin Mesaje : 1363
Puncte : 2935
Reputatie : 40
Data de inscriere : 21/05/2010
Localizare : al noualea cer, la ultimul etaj
Stare de spirit Stare de spirit : nirvana

Vezi profilul utilizatorului http://loveblog4all.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: Istoria sumară a evoluţiei terestre, observată prin clarviziune

Mesaj  Admin la data de Mier Noi 16, 2011 11:39 pm

Datorită antrenamentului sever la care erau supuşi, oamenii dobândiseră o natură voluntară foarte puternică. Sentimentele şi manifestările sufleteşti erau dezvoltate într-o măsură mult mai mică, latura sufletească se dezvoltase la femei, ele având memorie, forţă imaginativă, şi tot ce decurge din aceasta. Conducătorii lor au determinat ca grupul selecţionat să se împartă în grupuri mai mici, şi au dat femeilor autoritatea de a veghea la organizarea şi stabilirea ordinii în aceste grupuri. Graţie memoriei sale, femeia dobândeşte şi abilitatea de face utile pentru viitor evenimentele şi experienţele pe care le trăise. Ceea ce se dovedise util şi oportun în trecut, femeia avea capacitatea să aplice în prezent, sesizând că s-ar putea folosi şi în viitor. Femeia a organizat viaţa acelor comunităţi, firea sa contemplativă îndrumând-o să aibă înţelegere pentru natură. În observarea naturii se află şi originea reprezentărilor sale, cu ajutoruI cărora conducea activităţile oamenilor. Conducătorii au acţionat astfel încât, prin intermediul sufletului feminin, să poată înnobila şi purifica viaţa voluntară şi forţa brutală a bărbaţilor. În mod indirect, prin cultivarea vieţii sufleteşti feminine, conducătorii spirituali au putut provoca un început de
trezire a vieţii sufleteşti la bărbaţi. Acest aspect explică influenţa mare a femeilor în acele comunităţi selectate. Când se simţea nevoia interpretării unor semne ale naturii, se făcea apel la femei, pentru a le cere sfatul. Într-un fel de visare superioară, li se revelau secrete ale naturii şi, prin aceasta, primeau impulsul către acţiune. Pentru femeie, totul în natură era însufleţit şi se arăta sub formă de forţe şi manifestări psihice, lăsându-se prinsă cu totul într-o ţesătură tainică a forţelor sale sufleteşti. Ceea ce o îndemna către acţiune era vocea interioară a sufletului, sau ceea ce îi comunicau elementele naturii, din acele trăiri sufleteşti luând naştere ceea ce a devenit religia.
Omul simte, în mod treptat, că sufletul care acţionează în natură şi în viaţa sa trebuie venerat şi adorat. Anumite femei au obţinut o situaţie privilegiată, pentru că au ştiut să interpreteze tainele universului. S-a putut ajunge, astfel, la situaţia ca ceea ce aceste femei vieţuiau în sufletul lor să se exprime spre exterior ca un fel de limbaj natural. Începutul vorbirii apare mai întâi ca un fel de expresie cântată, forţa gândirii începând să se transpună în sunete perceptibile. Oamenii se adunau în jurul femeilor, şi, ascultându-le, resimţeau în cuvintele lor ritmate manifestarea puterilor superioare.
Aşa a început cultul divinităţii. Pentru acele timpuri îndepărtate, nu se poate spune că ar fi existat un sens în vorbire. Oamenii resimţeau sunete, tonalităţi şi ritm, dar nu atribuiau o semnificaţie obiectivă celor auzite, ci doar absorbeau în sufletele lor forţa pe care acele sunete o emanau. Procesul de interiorizare sufletească se derula sub îndrumarea conducătorilor superiori, care inspirau acelor femei-preotese sunetele şi ritmul, într-un mod pecial. În felul acesta s-a trezit viaţa sufletească propriu-zisă. Ritmurile preluate din ritmurile naturii erau imitate de mişcările braţelor şi ale picioarelor, omul simţindu-se în felul acesta una cu natura şi cu toate forţele care acţionează în ea.
avatar
Admin
Admin
Admin

Sex : masculin Mesaje : 1363
Puncte : 2935
Reputatie : 40
Data de inscriere : 21/05/2010
Localizare : al noualea cer, la ultimul etaj
Stare de spirit Stare de spirit : nirvana

Vezi profilul utilizatorului http://loveblog4all.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: Istoria sumară a evoluţiei terestre, observată prin clarviziune

Mesaj  Admin la data de Mier Noi 16, 2011 11:39 pm

Locul unde a fost format nucleul viitoarei rase umane, era deosebit de adecvat pentru acest scop. Pământul era zguduit de furtuni şi uragane, dar acea zonă era mai liniştită. Solul nu atinsese pe atunci densitatea sa ulterioară, şi fiind încă subţire, era străpuns de forţele vulcanilor, din care emanau atât mici râuleţe şi chiar torente, ca nişte fluvii de lavă incandescentă. Vulcani puternici erau peste tot, permanent în erupţie, dezvoltând continuu forţa lor devastatoare. În toate acţiunile lor, oamenii se obişnuiseră să ţină seama de aceste fenomene de foc, folosindu-se de acest foc vulcanic pentru lucrările şi instalaţiile lor. Omul a exploatat mai întâi focul natural, pentru nevoile sale.
Această activitate a vulcanilor a dus, în cele din urmă, la distrugerea continentului lemurian. Partea din Lemuria, unde urma să se dezvolte rasa-rădăcină a atlanţilor, avea un climat foarte cald, dar în ansamblu era mai ferită de activitatea vulcanică. Omul începe să renunţe la viaţa nomadă, aşezările stabile devenind tot mai numeroase.
Corpul omenesc era maleabil şi suplu. Sub efectul modificărilor care se produceau în viaţa sufletească, interioară, corpul suferea fără încetare transformări. Nu cu mult timp în urmă, oamenii aveau o formă exterioară foarte diferită, influenţa mediului exterior şi a climatului având încă un rol determinant. Abia atunci când s-a constituit acea colonie, corpul omenesc a devenit tot mai mult expresia vieţii interioare a sufletului. Colonia era populată de un tip uman mai evoluat, cu un aspect exterior mai nobil. Putem afirma că adevărata formă umană s-a structurat sub acţiunea directă a conducătorilor. Procesul s-a desfăşurat foarte lent şi progresiv. Întâi, în fiinţa umană s-a desfăşurat viaţa sufletească şi, în funcţie de aceasta, s-a adaptat şi corpul fizic, încă suplu şi maleabil, Este o lege a dezvoltării umane ca omul, o dată cu evoluţia, să aibă o influenţă tot mai mică în sensul transformării corpului său fizic. Corpul fizic al omului a obţinut o structură mai solidă şi o formă nemaleabilă, numai dată cu dezvoltarea inteligenţei, şi cu solidificarea pietrelor, mineralelor şi a metalelor, legate de această dezvoltare. În perioada lemuriană, ca de altfel şi în cea atlantă, rocile şi metalele erau mult mai moi decât în prezent. Aceasta nu contrazice, totuşi, faptul că există încă descendenţi ai ultimilor lemurieni şi atlanteeni, care au astăzi structuri la fel de dure ca şi rasa umană actuală, apărută mai târziu. Aceşti supravieţuitori au fost nevoiţi să se adapteze noilor condiţii terestre şi să devină mai rigizi, aceasta explică starea lor de degenerescenţă,faptul că ei nu s-au transformat datorită influenţelor venind din interioritatea sufletului, ci influenţe din exterior le-au impus o durificare a vieţii lor interioare mai puţin evoluate, ajungând într-o stare de stagnare. Această stagnare corespunde unei adevărate înapoieri şi, de aceea, viaţa lor interioară nu s-a mai putut exprima în corporalitatea exterioară mai densă, şi a degenerat.
Unui proces de metamofozare şi mai amplu era supusă viaţa animalelor. Speciile de animale s-au transformat fără încetare, în mod progresiv, şi au apărut neîncetat noi specii. În parte, ea s-a datorat schimbării condiţiilor de viaţă sau a locului. Facultatea de adaptare rapidă la noile condiţii era foarte dezvoltată la animale. Corpul lor maleabil avea capacitatea să transforme foarte repede organele, în aşa fel încât, nu după mult timp, descendenţii unei specii nu mai semănau decât în mică măsură cu premergătorii lor.
Fenomenul era valabil şi pentru plante, într-o măsură şi mai mare. Dar cea mai mare influenţă asupra transformării oamenilor şi a animalelor o avea omul însuşi, fie că, în mod instinctiv, el ducea aceste fiinţe spre o zonă unde ele îmbrăcau o anumită formă, fie că provoca anumite transformări, intervenind direct în creşterea lor. Influenţa
transformatoare a omului asupra naturii era considerabilă pe atunci, în comparaţie cu posibilităţile actuale. Acesta era mai ales cazul în colonia descrisă, căci aici conducătorul dirija aceste transformări într-un mod necunoscut de oameni. Acesta era în mare măsură cazul atunci când, un grup, emigrând, pentru a forma ulterior o nouă subrasă, în perioada atlanteană, putea lua cu sine acele cunoştinţe, superior dezvoltate, de creştere a animalelor şi a plantelor.
Activitatea culturală în Atlantida era în mare măsură consecinţa acestor cunoştinţe obţinute în trecut. Trebuie subliniat faptul că şi aceste cunoştinţe aveau, în vremea aceea, un caracter instinctiv, care s-a păstrat şi în primele subrase atlanteene.
Superioritatea sufletească a femeii devine mult mai accentuată către sfârşitul perioadei lemuriene, şi s-a prelungit şi în perioada următoare, atlantă, până către epoca subrasei a patra. Această superioritate nu era valabilă pentru întregul ansamblu al omenirii, ci numai pentru partea restrânsă a populaţiei globului selectată pentru a da naştere unei alte rase, mai evoluate. În mod esenţial, această influenţă se exercita asupra a tot ce este inconştient în el sau în legătură cu el. Influenţa sufletească emanată de femeie s-a exercitat la început asupra anumitor gesturi, asupra unei anumite fineţi în percepţiile senzitive, asupra sensibilităţii pentru frumos, şi asupra unei însemnate părţi a vieţii lăuntrice şi a sentimentelor comune tuturor omenilor.
avatar
Admin
Admin
Admin

Sex : masculin Mesaje : 1363
Puncte : 2935
Reputatie : 40
Data de inscriere : 21/05/2010
Localizare : al noualea cer, la ultimul etaj
Stare de spirit Stare de spirit : nirvana

Vezi profilul utilizatorului http://loveblog4all.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: Istoria sumară a evoluţiei terestre, observată prin clarviziune

Mesaj  Admin la data de Mier Noi 16, 2011 11:40 pm

Atlantii Între America şi Europa a existat continentul numit Atlantida. În prezent formează o parte a fundului oceanului atlantic. Platon evocă ultimele rămăşiţe ale acestui continent, vorbind de insula Poseidonis, situată în partea de vest a Europei şi a Africii.
Atlantida a fost scena unei culturi total diferită de cea acctuală, care a durat aproximativ un milion de ani. Ultima parte a continentului s-a scufundat cam cu zece mii de ani î. Hr.
Evenimentele descrise în continuare nu s-au desfăşurat exclusiv pe continentul acum scufundat, ci şi în regiunile invecinate, care ţin de Asia, Africa, Europa şi America. Tot ce s-a petrecut mai târziu pe aceste teritorii a izvorât din străvechea cultură şi civilizaţie a atlanţilor.
Atlanţii erau foarte diferiţi de omul actual, atât ca aspect exterior, cât şi în privinţa facultăţilor spirituale, a cunoştinţelor tehnice, a culturii, etc. În primele începuturi ale umanităţii atlante, existau facultăţi spirituale cu totul diferite de cele ale oamenilor din prezent, căci gândirea logică, facultatea de a face calcule şi combinaţii, pe care se bazează astăzi toate realizările moderne, nu existau la primii atlanţii. În schimb, ei aveau o memorie foarte dezvoltată. Nu făceau calcule aplicând reguli învăţate în prealabil, nu aveau o tablă a înmulţirii. Când se ivea necesitatea unei asemenea operaţiuni, rezolvau problema datorită capacităţii de a-şi aminti multe alte situaţii identice sau asemănătoare, situaţii trăite anterior.
De fiecare dată când se dezvoltă o aptitudine nouă, o alta, mai veche, pierde din forţă. Prin gândirea logică şi capacitatea de a face calcule mentale, omul actual este superior atlanţilor, în schimb, memoria a regresat, deoarece azi totul este judecat cu ajutorul regulilor şi principiilor generale, dobândite prin educaţie. Omul aplică tot mai multe reguli, norme şi principii învăţate, tot mai des, tot mai automatizat, gândind tot mai abstract. Gândirea atlanţilor utiliza preponderent imaginile lucrurilor reale. Când o imagine le apărea în suflet, îşi aminteau numeroase alte imagini asemănătoare pe care le trăiseră în trecut şi, pe această bază, îşi formau judecăţile. Din această cauză, formele de învăţământ erau complet diferite de cele care se vor practica în perioade următoare. Nu se urmărea să se imprime copilului reguli, ci să i se prezinte viaţa prin intermediul unor imagini evocatoare, pentru ca, mai târziu, în toate situaţiile în care va fi pus să acţioneze, să se poată sluji de un vast patrimoniu de amintiri, cu rol de modele de comportament. Azi modele tind să devină tot mai abstracte. Când copilul devenea adult, în oricare din faptele pe care trebuia să le îndeplinească îşi amintea că în timpul când era în şcoală i se prezentase ceva asemănător. Se orienta cu atât mai uşor, cu cât noua situaţie care se prezenta semăna mai mult cu o experienţă deja trăită. Când, totuşi, se întâmpla să fie confruntat cu o stare de lucruri cu totul nouă, era nevoit să acţioneze prin tatonări, în timp ce, în prezent, în asemenea situaţii, acum oamenii se folosesc de reguli şi principii învăţate, memorate, pe care le pun cu relativă uşurinţă în aplicare în situaţii noi, necunoscute.
Perioade lungi de timp, în evoluţia Atlantidei lucrurile s-au petrecut mereu la fel, dependenţa puternică faţă de memorie făcând imposibilă realizarea unor progrese rapide. Se acţiona mereu aşa cum se văzuse întotdeauna mai înainte, într-un mod conservator. Omul nu era forţat să judece, să analizeze, să gândească în mod creator, ci să îşi amintească. Autoritate aveau cei care aveau o experienţă de viaţă mai bogată, mai îndelungată, respectiv mai multe amintiri, nu cei ce studiaseră mai mult. În Atlantida nu era posibil ca cineva să poată lua decizii importante înainte de a fi atins o anumită vârstă, căci pentru a câştiga încrederea celorlalţi, era indispensabilă o experienţă îndelungată.
Această caracterizare generală nu se aplică iniţiaţilor şi şcolilor lor, deoarece ei au devansat gradul de evoluţie normal al epocii. De aceea, pentru a fi admis în aceste şcoli, nu vârsta nu constituia criteriul de acceptare, ci faptul de a fi dobândit, în cursul unor încercări trecute, facultăţile necesare pentru a putea primi o invăţătură mai înaltă. Respectul care se acorda iniţiaţilor şi discipolilor lor nu se baza pe numărul mare de experienţe personale trăite, ci pe vechimea înţelepciunii lor. Personalitatea nu avea nici o importanţă la un iniţiat, el se dedica în întregime înţelepciunii şi, ca urmare, nu era sub influenţa caracteristicilor epocii.
avatar
Admin
Admin
Admin

Sex : masculin Mesaje : 1363
Puncte : 2935
Reputatie : 40
Data de inscriere : 21/05/2010
Localizare : al noualea cer, la ultimul etaj
Stare de spirit Stare de spirit : nirvana

Vezi profilul utilizatorului http://loveblog4all.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: Istoria sumară a evoluţiei terestre, observată prin clarviziune

Mesaj  Admin la data de Mier Noi 16, 2011 11:42 pm

În timp ce gândirea logică lipsea atlanţilor, mai ales la începutul perioadei, ei aveau în schimb, prin memoria lor antrenată, o capacitate care dădea acţiunilor o caracteristică aparte. Prin natura sa, o facultate umană se află întotdeauna în raport cu alta. Memoria se situează mai aproape de natura mai pofundă a omului decât este facultatea intelectuală. Totodată, legate de memorie, s-au dezvoltat şi alte forţe, care erau, de asemenea, mai asemănătoare cu fiinţele naturii subordonate, decât este
energia de care dispune omul în prezent. În felul acesta, atlanţii au putut să stăpânească ceea ce numim forţa vitală.
Aşa cum omul de azi ştie să extragă din cărbune şi ţiţei energia calorică necesară pentru a o transforma în forţă motrice, utilizată în mijloacele de transport, atlanţii au ştiut să utilizeze forţa de germinaţie a fiinţelor vii în slujba tehnicii. Ei cunoşteau posibilitatea de a transforma în forţă tehnică energia cuprinsă într-o cantitate de grâu, aşa cum în prezent se poate utiliza forţa calorică pe care o conţine cărbunele. În perioada atlantă, plantele nu erau cultivate doar în scop alimentar, ci şi în scop energetic, forţele vitale latente din plante fiind utilizate în industrie şi transporturi. Atlanţii aveau instalaţii pe care le puneau în mişcare cu ajutorul seminţelor de plante, transformând energia lor vitală în forţă mecanică, în scopuri tehnice. Au pus în funcţiune vehicule care zburau la joasă altitudine, prevăzute cu dispozitive de conducere care permiteau să se înalţe şi deasupra munţilor.
Dar trebuie ţinut cont de faptul că atunci condiţiile de mediu erau diferite faţă de cele actuale, acele vehicule fiind inutilizabie în condiţiile de azi, aerul de atunci fiind mai dens. Pentru cercetarea spirituală, acea densitate deosebită a atmosferei este o realitate tot atât de sigură ca orice alt fapt stabilit cu ajutorul simţurilor fizice. De asemenea, pe atunci, pe întreg pământul, apa era mai puţin densă decât astăzi. (Presiunea atmosferică se pare că era mult mai scăzută) Prin fluiditatea sa, apa putea servi la unele aplicaţii tehnice, datorită forţei germinative pe care o puteau mânui atlanţii, lucru imposibil în prezent. Cu timpul, apa s-a densificat, şi dirijarea acelor vehicule nu s-a mai putut face. Apa pe care o beau oamenii atunci, era asimilată de forţele vitale din corp, în mod cu totul diferit decât este posibil în prezent. Datorită acestui fapt, atunci când era necesar, atlantul îşi putea canaliza forţele sale fizice prin voinţă, având mijloacele de a-şi dezvolta propriile sale forţe fizice. Pentru el noţiunile de oboseală şi de efort fizic aveau semnificaţii mult diferite de cele actuale.
Aşezările sociale nu erau cu nimic asemănătoare oraşelor moderne de azi, totul fiind legat de natură. În primele timpuri ale acelei perioade, şi până către mijlocul celei de a treia subrase, aşezările umane aveau aspectul uneor grădini în care locuinţele erau construite din arbori cu ramurile împletite într-un mod ingenios şi artistic. Munca pe care omul o îndeplinea cu mâinile sale se îmbina armonios cu natura, simţindu-se intim legat de natură, simţul său social fiind diferit de cel al omului de azi. Natura era comună tuturor, ceea ce se construia pe temeiuri naturale fiind considerat un bun comun, în aceeaşi măsură în care considerăm azi că ceea ce rezultă din activitatea îndeplinită cu inteligenţa şi raţiunea personală este un bun personal.
avatar
Admin
Admin
Admin

Sex : masculin Mesaje : 1363
Puncte : 2935
Reputatie : 40
Data de inscriere : 21/05/2010
Localizare : al noualea cer, la ultimul etaj
Stare de spirit Stare de spirit : nirvana

Vezi profilul utilizatorului http://loveblog4all.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: Istoria sumară a evoluţiei terestre, observată prin clarviziune

Mesaj  Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum