Cele 12 simţuri ale omului şi legătura lor cu imaginaţia, inspiraţia şi intuiţia

Cele douăsprăzece simţuri ale omului şi legătura lor cu imaginaţia, inspiraţia şi intuiţia
Când vorbesc despre simţuri, oamenii au în vedere în mod obişnuit văzul, auzul, mirosul, gustul şi pipăitul. Unii oameni de ştiinţă vorbesc şi despre alte simţuri, despre un simţ al echilibrului de exemplu. Această viziune materialistă legată de simţurile corporale, prezintă anumite deficienţe, deoarece ia în considerare doar o parte a organizării senzoriale şi a stimulilor percepuţi. Viziunea globală şi completă a organizării senzoriale are în vedere 12 simţuri, raportându-se la modul în care omul pătrunde materia prin simţuri :
1. Simţul vizual -mijloceşte accesul la suprafaţa obiectelor, culegând informaţia oferită de lumina unei surse luminoase, care se reflectă de pe suprafeţele (formele) obiectelor opace, şi cea care se refractă prin mediile substanţiale cu diferite grade de transparenţă.Tu percepi de fapt doar lumina, nu obiectele în sine ! Natura materiei întotdeauna îţi va rămâne ascunsă vederii oculare, această natură putând
fi doar ghicită prin gândire, pe baza experienţei anterioare cu diferite obiecte şi mediile fluide şi gazoase.
Unele suprafeţe (substanţe) absorb lumina mai mult decât altele, unele reflectă lumina mai mult decât altele, culorile reprezentând efectul absorbţiei, reflexiei, şi refracţiei luminii de către diferitele medii substanţiale. Se poate descrie suprafaţa obiectelor, şi transparenţa mediilor optice în diverse moduri, dar tot ce percepi tu, vizual, este doar... lumina !
2. Simţul caloric - dectează un anumit tip de informaţie care provine din interiorul obiectelor.
3.Simţul gustului - relevă proprietăţile a ceva ce ţine de suprafaţa obiectelor, asemănător luminii, dar totodată se situează la antipodul celui vizual. Ceea ce este emanat de pe suprafaţa obiectelor, lumina, poate fi mediat şi mijlocit de simţul vizual. Ceea ce percepi în interacţiunea cu propriul organism, desprinzându-se de pe suprafaţa obiectului, este mijlocit de simţul gustativ.
4. Simţul auzului Prin el pătrunzi mai mult în interiorul corporalităţii obiectelor, mai adânc decât este posibil prin simţul caloric, având în vedere nu numai ceea ce penetrează corporalitatea, pornind din exterior, dar situat în interior similar căldurii, ci ceea ce este calitate a corpurilor prin însăşi esenţa lor. Când auzi sunetul emis de o placă metalică lovită de ceva, atunci percepi ceva din materialitatea acelui obiect, ceva din fiinţa lăuntrică a naturii metalice. În timp ce, simţind căldura, percepi prin intermediul simţului caloric doar ceea ce, într-o anumită măsură, pătrunde corpurile, ca şi căldura generală, prin simţul auzului percepi ceva care coexistă în interdependenţă cu fiinţa lăuntrică a corpurilor.
5. Simţul mirosului este materialmente mult mai lăuntric decât gustul. Actul gustativ se produce într-o anumită măsură astfel încât obiectele lumii exterioare abia ating particularităţile tale, se unifică cu ceea ce e interior, şi atunci, în mod superficial. În schimb mirosul reprezintă deja o modificare semnificativă a lăuntricului tău, iar mucoasa nazală este mult mai interior organizată, în înţelesul material al lucrurilor, decât aparatul gustativ (senzorii gustativi).
6. Simţul verbal - simţul limbii " Este o confuzie să crezi că se înfăptuieşte doar prin auz ceea ce conţine în sine simţul verbal, căci a auzi nu înseamnă şi a percepe sensul şi semnificaţia cuvintelor, a înţelege ceea ce exprimă ele. Între percepţia auditivă a sunetelor şi perceperea semnificaţiei cuvintelor există o deosebire, existând deosebiri şi în privinţa structurilor organice implicate în realizarea acestor percepţii. Când înţelegi cu ajutorul simţului verbal, pătrunzi mai adânc în interiorul unui lucru, decât atunci când auzi manifestarea fiinţei interioare la nivel strict tonal.
7. Simţul tactil Procesul ce are loc prin intermediul simţului tactil se situează mai spre interior, cu mult mai lăuntric şi mai detaşat de lucruri decât în cazul simţului olfactiv. Atunci când pipăi un obiect, te percepi, de fapt, doar pe tine însuţi, palparea presând într-un fel anume epiderma, mai tare şi mai brusc în cazul unui obiect dur, şi mai uşor, mai lent, în cazul obiectelor mai moi. Nu percepi nimic din obiecte, ci doar acţiunea exercitată asupra ta însuţi, transformarea din tine însuţi, presiunea ca o modificare ce are loc în propriul organism.

Pătrunzând cu adâncirea senzorială, ieşi cumva din tine însuţi, întâi doar un pic, prin simţul gustului, ceva mai în afară - şi anume pe suprafaţa obiectelor, prin simţul vizual, cu simţul caloric pătrunzi puţin în obiecte, te adânceşti spre esenţa lor cu auzul, şi te plasezi în esenţa obiectelor prin intermediul simţului verbal.
În mod invers, pătrunzi în propriul tău interior, prin simţul gustativ, mai mult, prin simţul olfactiv, şi mai mult prin simţul tactil.
8.Simţul echilibrului Pătrunzând şi mai mult, te confrunţi cu un simţ prin intermediul căruia deosebeşti dacă stai culcat sau în picioare, şi cum îţi menţii echilibrul în diferite poziţii corporale. Cu acesta pătrunzi deja total în interiorul fiinţei tale, percepi legăturile dintre interiorul tău şi lumea exterioară, în al căror context te simţi în echilibru. Dar percepţia asupra acestor legături are loc strict în interiorul tău.
9.Simţul gândului permite o pătrundere mai profundă în lumea exterioară decât este posibil prin simţul verbal. Pentru a percepe gândurile altor fiinţe, trebuie să utilizezi un alt organ de simţ decât pentru simţul verbal.
10. Simţul mişcării Mai adânc în interiorul fiinţei tale acţionezi printr-un simţ care îţi permite să percepi dacă stai pe loc sau te mişti. Mişcarea şi repaosul nu le percepi doar raportate la situarea obiectelor exterioare faţă de tine, ci poţi percepe interior, atunci când te mişti, cât de mult te-ai mişcat, sau alte aspecte legate de mişcare.
11. Simţul Eului În relaţiile interumane nu le percepi acestora doar gândurile, ci şi Eul, acesta nefiind încă simţit atunci când percepi gândurile. Prin faptul că poţi pătrunde în Eul altui om percepându-l, ieşi în mare măsură înafara ta însuţi.
12. Simţul vieţii Când intrii tu, de cele mai multe ori, în tine însuţi ? Atunci când percepi în sentimentul general al vieţii acel ceva pe care în stare trează, ca stare a ta de conştienţă, conştientizezi faptului că exişti, că eşti, că simţi lăuntric faptul de a exista. Această percepţie este intermediată de simţul vieţii.
Aceasta este descrierea sumară a celor douăsprezece simţuri care alcătuiesc sistemul complet al organelor senzoriale. Se poate vedea că o parte din simţuri este direcţionată mai mult în afară, predispusă să pătrundă în lumea exterioară. Dacă priveşti întregul ca pe conţinutul lumii tale senzoriale, poţi spune că simţul eului, simţul gândurilor, simţul verbal, simţul auzului, simţul caloric, simţul văzului şi simţul gustativ, sunt acele simţuri care sunt direcţionale preponderent spre exterior. Iar acolo unde te percepi mai mult pe tine însuţi prin intermediul lucrurilor, acolo unde percepi mai mult acţiunea lucrurilor în tine însuţi, ai de-a face cu celelalte simţuri: simţul vieţii, simţul mişcării, simţul echilibrului, simţul tactil, simţul olfactiv. Ele alcătuiesc mai mult domeniul omului interior, fiind simţuri care se deschid către interior, şi prin perceperea interiorului mijlocesc legătura cu Cosmosul.
Avem 7 simţuri direcţionate mai mult spre exterior, al 7-lea fiind ambiguu : simţul gustativ se situează pe graniţa dintre ceea ce priveşte corpurile exterioare şi ceea ce are a face cu acţiunea pe care ele o exercită asupra ta. Prin celelalte 5 simţuri ţi se relevă premise interioare, care se manifestă în tine, dar care sunt de fapt acţiuni ale lumii exterioare asupra ta.
Când omul se ridică de la cunoaşterea senzorială la cunoaşterea superioară, el o face prin faptul că iese cu spiritualul-sufletescul său din corporalitatea fizică. Atunci se instaurează modurile superioare ale cunoaşterii : imaginaţia, inspiraţia, intuiţia.
Având în vedere această structurare a simţurilor, poţi ajunge la o anume caracteristică a contemplării lumilor superioare, ieşind înafara ta. Când rămâi în tine însuţi, când te ancorezi în tine, simţurile sunt cele care formează graniţa (limita) ta. Când ieşi înafara corporalităţii tale, atunci pătrunzi prin simţuri spre exterior. Când spiritual-sufletescul părăseşte învelişul corporal, el iese spre exterior prin simţuri !
Prin urmare prin simţurile exterioare (gust, văz, simţ caloric, auz, simţ verbal, simţ al gândurilor şi simţ al eurilor) te exteriorizezi, ieşi în exterior. Vei vedea ulterior unde ajungi atunci când, trecând cealaltă graniţă, acolo unde simţurile se deschid spre interior, pătrunzi în interioritate.
Tu ieşi prin intermediul simţurilor spre exterior, prin aceea că, într-o anumită măsură, părăseşti cu spiritual-sufletescul limita corporalităţii tale. De exemplu prin simţul văzului te exteriorizezi : adică pătrunzi cu spiritual-sufletescul tău către exterior, prin aceea că lasă în urmă corporalitatea materială. Mişcându-te prin lume, părăsind prin ochi corporalitatea ta, pătrunzi în acea regiune în care domneşte imaginaţia. Iar când eşti cu adevărat apt, prin iniţiere, să pătrunzi prin simţul vizual în lumea spirituală, atunci dobândeşti imaginaţii pure, imaginaţii care sunt imagini, pure imaginaţii în imagini, trăind şi ţesând în domeniul sufletesc-spiritual.

Exteriorizarea prin organul simţului gustativ - imaginaţiile vor purta amprenta formală a materialităţii, vei percepe imagini hibride, care conţine în ele un rest de materialitate, obţii fantome, imaginea fiind supusă unui proces de densificare până la caracterul fantomatic.
Părăsirea corpului fizic prin intermediul simţului caloric - imaginile vor fi impure, amprentate, hibride, la modul în care te vor afecta sufleteşte, obţinând imaginaţii care acţionează sufleteşte, prin simpatie şi antipatie, prin căldură şi răceală sufletească. Imaginile nu mai apar la fel de detaşate ca precedentele, ci apar calde sau reci, sufleteşte.
Ieşirea din trup prin intermediul simţului auditiv, prin ureche în lumea spiritual-sufletească, conferă trăirea inspiraţiei, cufundându-te în domeniul inspiraţiei. Inspiraţiile aparţin domeniului sufletesc-spiritual mai mult decât imaginaţiile. Eşti mai mult mişcat, şi nu doar afectiv, ci te simţi străbătut şi pătruns sufleteşte de inspiraţii, aşa cum corpul fizic este străbătut de aerul inspirat şi expirat.
Ieşirea prin intermediul simţului verbal - inspiraţiile capătă altă coloratură,particularizându-se prin viaţa interioară, prin faptul de a te simţi una cu fiinţa străină ţie cu alteralitatea. Este forte important să cunoşti acel organ care este tot atât de real în organizarea fizică pe cât este cel al simţului auditiv, atunci când tocmai dobândeşti perceperea a ceea ce este simţul verbal.
Exteriorizarea prin simţul gândurilor - pătrunzi în domeniul intuiţiilor.
Exteriorizarea prin simţul eului (eurilor) - intuiţiile poartă amprenta fiinţialităţii lumii exterioare spirituale.
Percepi cea ce este ascuns de simţurile corporale doar atunci când, prin spiritual-sufletescul tău, îti părăseşti trupul. Dar iniţierea ieşirii înafară se face prin porţile simţurilor. Ţi se revelează intuiţiile prin simţul eului şi prin cel al gândurilor, însă nu ca atare ci numai prin amprenta lor, inspiraţiile prin simţul verbal (lingvistic) şi prin cel auditiv, dar numai amprenta lor, imaginaţiile prin simţul caloric si cel vizual, şi puţin prin cel gustativ, însă estompate, preluate şi transformate în senzorialitate.
În mod schematic lucrurile arată astfel : perceperea lumii simţurilor prin simţuri te limitează. Dacă pătrunzi dincolo de limită, prin spiritual-sufletescul tău, depăşind graniţa prin porţile de frontieră ale simţurilor, intri în lumea spirituală prin imaginaţie, inspiraţie şi intuiţie. Ceea ce este de imaginat, ceea ce este de inspirat, ceea ce este de intuit, sunt din exterior, dar pătrunzând în tine se transformă în lumea ta senzorială.
Atomii nu sunt afară, cum cred materialiştii, acolo afară fiind lumea imaginativului, a inspirativului, a intuitivului, iar această lume, acţionând asupra ta, îşi înfige mulajele în percepţia senzorială exterioară.
Atunci când, într-o oarecare măsură, treci de graniţa de piele a organismului, care închide sub ea organele de simţ, în direcţiile diferite în care lucrează simţurile, atingi lăuntric lumea obiectivă spiritual-sufletescă. Pătrunzi în lumea exterioară prin intermediul simţurilor, pe care le-ai cunoscut ca deschizându-se spre exterior.
Asta este ceea ce trebuie să îţi doreşti tu să obţii prin ştiinţa spirituală : să pătrunzi în lumea spiritual-sufletească obiectivă. Ajungi la ceva superior, pătrunzând cu simţurile tale exterioare în ceea ce, în interiorul lumii senzoriale, este pentru tine ca acoperit de un văl.

Când pătrunzi în interioritatea ta prin intermediul simţurilor interioare, simţul vieţii, al mişcării, al echilibrului, al pipăitului (tactil), al mirosului, la fel ca atunci când te exteriorizezi prin mijlocirea simţurilor exterioare, pătrunzi spre interiorul tău prin intermediul acestor simţuri. Dar în acest caz lucrurile stau cu totul altfel, căci ceea ce se petrece în tine în domeniul acestor simţuri nu este perceput, în viaţa obişnuită, fiind deja radiat în domeniul sufletesc. După cum nu percepi lumea spirituală exterioară obiectivă, ci doar descinderea sa în simţurile tale, nu percepi nici ceea ce se întâmplă în corpul tău, ci doar ceea ce răzbate urcând până în domeniul sufletesc. Într-o anumită măsură se percep efectele acestor simţuri interioare. Nu percepi procesele, care sunt procese vitale, ci percepi cu simţul vieţii ceea ce este senzaţia a ceea ce nu percepi atunci când dormi, a ceea ce percepi ca un confort interior la trezire, acea stare de confort impregnat lăuntric şi care este deranjant doar atunci când apare o durere internă. Simţul vieţii care altminteri radiază ca o stare de confort, este de aşa natură încât este deranjant aşa cum un simţ exterior poate fi şi el deranjant, de exemplu, atunci când nu auzi bine. În ansamblu, simţul vieţii este resimţit la omul sănătos ca o stare de confort. Această stare se amplifică după o masă rafinată, şi este diminuată în caz de foame. Acest simţământ de sine interior general este efectul simţului vieţii radiind înăuntrul sufletului.
Simţul mişcării, prin care percepi dacă mergi sau stai, dacă sari sau dansezi, dacă şi cum te mişti, radiază în suflet sentimentul de libertate care se lasă simţit în sine ca suflet : simţirea propriului domeniu sufletesc liber. Faptul că te percepi pe tine însuţi ca suflet liber reprezintă radiaţia simţului mişcării, este radiaţia contractării si extensiei muşchilor către interiorul domeniului tău sufletesc, după cum şi starea de confort interior sau de disconfort este iradierea în zona sufletească a datelor şi experienţelor simţului vieţii.
Când simţul echilibrului radiază lăuntric spre domeniul sufletesc, deja produci o dizolvare (o dezlegare) foarte puternică a acestui domeniu. Radiaţia lăuntrică în suflet a trăirilor simţului echilibrului ţine de ceea ce este sufletesc, o simţi ca pe o liniştire interioară, care te face să nu laşi în urmă, când te deplasezi, acel ceva care sălăşluieşte în tine. Tot astfel, ai putea să zbori prin aer, rămânând liniştit, mereu acelaşi. Este acel ceva care îţi îngăduie să te manifeşti independent faţă de timp, fiind şi azi acelaşi de ieri. Această stare de independenţă în raport cu corporalitatea este însăşi iradierea lăuntrică a simţului echilibrului în sufletesc, faptul de a te simţi pe tine însuţi ca spirit.
Şi mai puţin percepi procesele interne ale simţului tactil. Pe acestea le proiectezi cu totul în afară. Simţi corpurile, percepi dacă sunt moi sau tari, dacă sunt aspre sau netede, şi proiectezi trăirile simţului tactil cu totul în spaţiul exterior. De fapt asta ai în simţul tactil, o trăire interioară, dar ceea ce se petrece înăuntru, rămâne cu totul în inconştient. În proprietăţile tactile pe care tu le atribui corpurilor, se găseşte doar o umbră a sa. Aceasta radiază şi spre interior, către suflet, doar că tu nu remarci legătura dintre trăirile sufleteşti şi ceea ce palpează simţul tactil exterior, căci lucrurile se diferenţiază foarte mult : cele care radiază lăuntric spre interior, şi ceea ce apare ca trăire spre exterior. Dar acel ceva care radiază lăuntric nu este altceva decât faptul de a fi străbătut de trăirea îndumnezeirii. Dacă nu ai dispune de simţul tactil, nu ai avea sentimentul dumnezeirii. Ceea ce simţi prin simţul tactil ca asprime sau netezime, ca tărie sau moliciune, este ceea ce radiază în exterior. Ceea ce ricoşează de aici ca fenomen sufletesc este faptul de a fi pătruns de substanţialitatea generală a lumii, a fi pătruns de faptul însuşi al existenţei ca atare. Tu constaţi existenţa lumii exterioare tocmai prin simţul tactil. Atunci când vezi ceva însă nu eşti convins de existenţa acelui lucru în spaţiu, te lămureşti când simţul tactil îl poate palpa. Acel ceva care pătrunde şi străbate toate lucrurile, care te pătrunde şi pe tine, şi care poartă şi duce cu sine această autopătrunzătoare substanţă divină (dumnezeiască) răzbate în conştient şi, reflectată spre interior, este chiar trăirea simţului tactil.
Iradierea simţului olfactiv către exterior îţi este cunoscută. Însă atunci când simţul olfactiv îşi radiază trăirile către interior, nu mai observi deloc cum se leagă între ele trăirile interioare de cele exterioare. Atunci când miroşi ceva, ai de-a face cu radierea simţului olfactiv către exterior, el proiectează imagini spre exterior, dar acest efect se proiectează şi în interior, însă tu îi dai mai rar atenţie decât efectului în exterior. Există persoane care se dedică acelui lucru care cuprinde interiorul cu atâta forţă, ca efect al simţului olfactiv către interior, încât este resimţit ca unificarea mistică cu Dumnezeu, nu doar cu simţământul îndumnezeirii care îl străbate pe om, ci ceva foarte adânc stabilizat în om.

5. Simţul mirosului - unificarea mistică cu Dumnezeu
4. Simţul tactil - a fi străbătut lăuntric de sentimentul dumnezeirii
3. Simţul echilibrului - linişte interioară; să te simţi pe tine ca spirit
2. Simţul mişcării - trăirea sufletescului liber propriu
1. Simţul vieţii – confortabilitate
Trebuie să te desprinzi de unele prejudecăţi sentimentale, când privesti lucrurile aşa cum sunt ele cu adevărat pe lume. Căci unul sau altul poate avea simţăminte cu adevărat sublime când se vrea mistic, iar acum află ce este trăirea mistică în raport cu lumea simţurilor: este trăirea simţului olfactiv radiind spre lăuntrul sufletului.
Nu trebuie să te înspăimânti în faţa unor astfel de lucruri, căci si senzaţiile ti le construiesti doar în lumea exterioară si convenţională a aparenţelor, în Maya. Şi de ce oare ar trebui să menţii acest verdict al Mayei asupra simţului olfactiv, care nu priveşte acest simţ ca pe ceva suprem elevat? De ce să nu fii în stare să privesti simţul olfactiv sub aspectul său cel mai înalt, acolo unde el devine creatorul trăirilor interioare ale omului ? Intr-adevăr, uneori misticii sunt nişte proşti materialişti, ei damnează materia, vor să se ridice deasupra materiei, dedându-se (totodată) lăuntric pe de-a-ntregul efectelor simţului olfactiv asupra interiorului.
Cine are o afinitate şi o sensibilitate mai fină pentru astfel de lucruri, acela va „mirosi" (lucrurile) potrivit cu felul deosebit al trăirilor la mistici declaraţi de factură simpatică, precum Methilde din Magdeburg, Sfânta Tereza sau Sfântul loan la Crucii, atunci când ei îşi descriu trăirile - şi asemenea personalităţi fac descrieri foarte grăitoare. Şi la Meister Eckhart, ori la Johannes Tauler mistica este la fel de bună şi de adecvată pentru a fi mirosită, pe cât este de bună şi adecvată pentru a fi absorbită cu voluptate prin senzaţii sufleteşti.
Luând, de exemplu, descrierea trăirilor mistice ale Sfintei Tereza sau a Methildei din Magdeburg, vom avea lăuntric o mireasmă dulceagă, dacă înţelegem lucrurile în mod ocult. Dacă luăm mistica lui Tauler sau a Maestrului Eckhart, vom percepe un miros un pic aspru, dar nu lipsit de simpatie, ceva ca mirosul plantei vârnaţ (Ruta Graveolens).
Pe scurt, lucrul ciudat, frapant cu care ne confruntăm constă în acea că, atunci când, prin intermediul simţurilor, te distantezi tot mai mult spre exterior, pătrunzi într-o lume superioară, într-o lume spirituală obiectivă. Atunci însă când descindem prin mistică, prin faptul de a fi pătrunşi de sentimentul îndumnezeirii, prin faptul de a se simţi liber sufleteşte, prin confortul interior, atunci pătrundem în corporalitate, înăuntrul materialităţii- lucru pe care vi l-am indicat deja în cursul acestor consideraţii. In trăirile interioare, vorbind din punctul de vedere al Mayei, se ajunge în regiuni tot mai joase, faţă de cele pe care le atingem în viaţa obişnuită.
Prin trăirea de sine exterioară prin simţuri, ajungi în regiuni mai înalte. De aici mai vezi bine că nu trebuie să te laşi pradă nici unei iluzii, mai ales să nu te subjugi iluziei de a crede că te scufunzi într-o spiritualitate deosebită atunci când, prin simţământul mistic al unificării cu divinul, te adânceşti în propria interioritate.
Prin aceasta cobori doar spre interior, în radiaţiile propriului nas spre înăuntru. Iar acei mistici care sunt cei mai îndrăgiţi redau prin descrierile lor ceea ce simt ei lăuntric prin radiaţiile nasului lor continuat spre interior.
Dacă vorbesti de dincoace de prag despre lumea spirituală, despre problematica acestei lumi, atunci trebuie să o faci în cu totul alţi termeni decât si-o reprezintă oamenii de aici, din această lume fizică. Aceasta nu ar trebui să te mire, căci nu este cazul să te aştepti ca lumea spirituală de dincolo de prag să fie pur şi simplu o dublură a lumii fizice. Cu astfel de dubluri poti avea de-a face numai dacă citesti descrierile lumii superioare în mistica islamică, sau pe acelea ale Devahan-ului aparţinând domnului Leadbeater. Ai acolo în mod fundamental dublete ale acestei lumi, doar puţin transformată. Asta este foarte comod oamenilor. Cel ce trebuie sa descrie adevărurile lumilor spirituale nu se află în această situaţie confortabilă. El trebuie să vă spună faptul că a fi pătruns de sentimentul îndumnezeirii trimite la o proiecţie către interior a simţului tactil si că misticul nu-i dezvăluie altceva adevăratului ocultist, decât felul că el adulmecă în interiorul său.
In adevărata contemplare a lumii dinspre partea spirituală nu există nici un prilej pentru sentimentalitate.
Dacă pătrunzi cu adevărat în interiorul lumii spirituale, atunci seriozitatea se instaurează în aşa măsură încât tuturor lucrurilor trebuie să li se atribuie până şi alte cuvinte decât cele cu care sunt desemnate aici, iar cuvintele înseşi capătă înţelesuri total opuse. A pătrunde în lumile spirituale nu înseamnă pur şi simplu să descrii fantome ale lumii de aici, ci trebuie să te aştepţi să vieţuiesti ceva total opus lumii fizice, în special opus păcatului (agreabilului).
Atunci când asculţi cu ce se confruntă astăzi occidentalii, atunci când un gând este suprimat în manieră occidentală (în Răsărit, lucrurile stau puţin altfel, cu atât mai diferit cu cât mergi mai departe spre Orient), se întâmplă adesea să se spună: „asta nu poate fi formulat în franceză" sau „asta nu poate fi exprimat în engleză". Cu cât înaintăm spre vest, cu atât mai des auzim astfel de judecăţi. Dar ce altceva înseamnă această judecată, decât dependenţa faţă de domeniul fizicului, încremenirea deja în fizic în opoziţie cu lumea reala ? Dar ce parvine prin cuvinte ? Cu mult mai mult decât faptul că prin cuvinte ne înţelegem asupra lucrurilor.
Atunci trebuie să putem elibera şi cuvintele de lucruri şi nu trebuie să putem elibera doar cuvintele, trebuie să putem elibera chiar şi trăirile subiective dobândite în lumea senzorială.
Dacă privim simţul mirosului ca pe un simţ inferior, aceasta este o judecată dobândită în lumea simţurilor. Iar atunci când privim corelatul său interior -mistica- ca pe ceva elevat, şi aceasta este tot o judecată din lumea simţurilor. Văzută de pe cealaltă parte a pragului, organizarea simţului mirosului este ceva extraordinar de însemnat, iar mistica nu este ceva prea grozav, văzută de pe cealaltă parte a pragului. Căci mistica, ea, este în totalitate un produs al lumii materiale, fizice, şi anume ea este modul în care vor să pătrundă în lumea spirituală oameni care rămân de fapt materialişti prin aceea că ei văd ceea ce este aici mai întâi ca materie pur şi simplu. Asta le este prea materialist şi inferior. In orice caz, dacă ar pătrunde în ceea ce se află aici afară, ar ajunge direct în lumea spirituală, în ierarhii. Insă ei, în loc de aceasta, se scufundă în interiorul lor însuşi: acolo se adâncesc ei în plină materie, în limitele propriei lor piei ! In schimb asta lor li se pare supremă elevare spirituală, însă lucrurile nu stau nicidecum aşa, că ne-am cufundat mistic în corporalitatea noastră prin intermediul fenomenelor noastre de ordin material, prin fenomenele lumii senzoriale ne cufundăm în lumea spirituală, în lumea ierarhiilor, în lumea fiinţărilor spirituale.
Cele douasprezece simturi ale omului
si legatura lor cu imaginatia, inspiratia si intuitia
Conferinta tinuta la Dornach, 8 august 1920 de Rudolf Steiner- sinteza