Ierarhia Entităţilor Sprituale. De la Îngeri la Serafimi, şi Entităţile Luciferice

Tradiţia religioasă referitoare la Ierarhiile cereşti provine dintr-un trecut îndepărtat, de cand omenirea poseda o viziune directă asupra universului, care era atât o percepţie cât şi o comuniune a fiinţei omeneşti cu universul, un univers diferit de cel perceptibil in prezent. In trecutul care precede preistoria, Pământul, a carui miez fierbinte este topit si lichid-vascos, nu avea inca o scoarta solida, şi nici corpurile fiintelor umane nu aveau forma si densitatea actuală. Stările elementelor nu erau inca diferenţiate, caci materia minerala solida de azi, atunci era fluida, din cauza temperaturii, si apa sau alte lichide nu existau decat in starea gazoasa de vapori. "6. Dumnezeu a zis: "Sa fie o intindere intre ape, si ea sa desparta apele de ape." 7. Si Dumnezeu a facut intinderea, si ea a despartit apele care sunt dedesubtul intinderii de apele care sunt deasupra intinderii. Si asa a fost. 8. Dumnezeu a numit intinderea cer. Astfel, a fost o seara, si apoi a fost o dimineata: aceasta a fost ziua a doua. 9. Dumnezeu a zis: "Sa se stranga la un loc apele care sunt dedesubtul cerului si sa se arate uscatul!" Si asa a fost." Pe masura ce Pamantul s-a racit, la suprafata sa, totul a inceput sa se condenseze, vaporii in lichide, si magma fluida in roca dura, minerala. Astfel apa condensata s-a separat de vaporii norilor ce plutesc la inaltime, aparand stratul limpede de aer care permite si patrunderea luminii solare pana la nivelul scoartei terestre, lucru inposibil anterior, cand lumina nu putea penetra stratul dens de gaze care formau o patura ce invaluia Pamantul. Odata cu scaderea temperaturii, condensarea apei, scoartei terestre, si patrunderea luminii solare pana la nivelul suprafetei apei si uscatului, a fost posibila aparitia plantelor, realizarea fotosintezei, si aparitia primelor animale ierbivore. Viaţa fiintei umane oscila între Pământ şi mediul ceresc cosmic, încărcându-se treptat, in mod trupesc, de densitatea terestră rezultata prin fenomenul condensarii. Forma, structura si consistenta fiintelor terestre, au fost intotdeauna dependente in mod direct de conditiile de mediu, de aceea, trebuie sa iti poti imagina faptul ca fiintele inceputurilor existentei terestre nu au putut avea un corp solid, ca cel de azi, format din apa si elemente minerale, deoarce nu exista inca apa in stare lichida, si nici minerale in stare solida, condensata, planeta fiind o masa amorfa lichid-vascoasa, inconjurata de gaze. Daca nu vei incerca sa iti imaginezi si sa meditezi asupra acestei perioade de inceput, in care corpul planetei s-a detasat de cel al Soarelui, ca o bucata de stea ce s-a racit treptat, dand nastere elementelor chimice grele, ce stau la baza existentei apei, mineralelor, plantelor si vietuitoarelor, vei ramane intr-o stare de confuzie totala privind geneza si conditiile de existenta terestra din timpul prezent.
În perioada în care fiinta umana a devenit un locuitor al Pământului, a simţit planeta ca un punct în care se condensează şi se contractă întregul univers, scăldată într-o atmosferă vie. De la miezul planetar, către care corpul său o atrăgea tot mai mult, până la marginile cerului, a obervat existenta unor straturi succesive, a unor sfere concentrice, fiecare sfera mai superioara fiind alcatuita din materii mai fine şi mai subtile decat cea situata mai jos de ea. Aceste sfere, ca nişte planuri delimitatoare, urmăresc orbitele planetelor, formand în jurul Pământului straturi succesive ocupate de Lună, Mercur, Venus, Soare, Marte, Jupiter, Saturn, până la centura aştrilor ficşi - Constelaţiile.
Ulterior, în anumite momente, omul îşi va pierde conştiinţa terestră, şi îşi va părăsi corpul. El s-a identificat complet, prin natura sa spirituală, cu Universul, de care nu-l separa încă nici o conştiinţă personală. Unindu-se, prin o parte a fiinţei sale, cu fiecare dintre sferele planetare, el a preluat de la sferele planetare Culoarea şi Ritmul. Ritmul era reprezentat de însăşi pulsaţiile entităţilor spirituale care alcătuiau acea sferă. Fiinţele divine, de diverse feluri, ierarhizate, se exprimă în aceste substanţe planetare, acesta fiind locul de manifestare a lor. Gradaţia se poate urmări de la entităţile cele mai apropiate de natura omenească, pământească - Îngerii, până la Heruvimi şi Serafimi, care depăşesc sfera planetelor. Fiind cei mai evoluaţi, cei mai aproape de perfectiune, cei mai apropiaţi de Divinitate, Heruvimii şi Serafimii nu se mai exprimă prin aştri în mişcare, căci mişcarea însăşi este un semn de imperfecţiune, ci prin constelaţii, acestea având deja ceva cu caracter divin, fiind mai fixe, mai imuabile.
Prin două stări de conştiinţă, omul contemplă cele două feţe ale unei realităţi unice. El vede : 1. când Astrul, ca expresie manifestată material, cu ochii trupului, 2. când Entitatea Spirituală a Astrului, cu ochii spiritului.
Simţind că trăieşte şi respiră în acest univers, ca într-un organism viu, resimţind mişcarea planetelor în membrele sale, ritmul lor în circulaţia sângelui, imobilitatea stelelor în fixitatea capului său, omul vede cum transpare entitatea spirituală în astrul care îi este veşmânt. Pentru el Astrul şi Entitatea sunt de nedespărţit, unul fiind Corpul celeilalte.
Pe măsură ce se afirmă conştiinţa terestră, creşte diferenţa între ceea ce percepe omul când se află în trup, şi ce trăieşte el în clipele asemănătoare cu somnul, când participă la viaţa spirituală a universului. Mult timp încă el mai vede stelele ca pe o manifestare multiformă a măreţei Fiinţe vii, care exprimă prin intermediul lor aspectele infinite ale naturii sale.
Pe măsura evoluţiei in timp, omul a păstrat o amintire tot mai vie, mai personală, a timpului petrecut în starea de veghe, în corpul său, decât a timpului când simţirea universului îl desprindea de sine. Din acest sentiment confuz el a păstrat, ca pe un vis, imaginea fiinţelor care populează sferele astrale, în timp ce ceea ce a observat în cerul material, i-a apărut din ce în ce mai precis. El a vazut aştrii deplasându-se după ritmuri care măsurau timpul, anii, anotimpurile, zilele, si a urmărit cu privirea traiectoriile acestora, care marcau spaţiul ca puncte de reper. El ştia că întreaga sa viaţă era reglată, guvernată de aceste mişcări si ritmuri care redau în semne vizibile înţelepciunea Divină, dar conştiinţa sa se împărţea din ce în ce mai mult, percepţia lui dedublandu-se. Lumina simţurilor trupesti scălda lumea fizică in care contempla astrul, dar in lumina simţului interior continua să îi apară în vis, şi în clipele când evada din lumea pământeană, Ierarhiile, iar distanţa dintre cerul exterior, perceput prin simturile exterioare, şi cerul inimii sale, a crescut mereu.
Omul s-a straduit mereu să păstreze viziunile sale, prin forme de cult, ritualuri, religie. Urmărind fenomenele cereşti, asupra cărora a început să-şi exercite capacitatea de raţionament, de calcul, a efectuat primii paşi spre o viziune stiintifica, spre definirea ştiinţei. La un moment dat, nu a mai rămas nici măcar amintirea faptului că a putut exista vreo legătură între lumea stelelor, pe care o studiază Astronomia, şi Ierarhiile divine, de care vorbeşte Teologia.
La momentul apăriţiei Cultelor şi Religiilor, în vremurile preistorice, cunoaşterea ierarhiei cereşti nu era încă pierdută pentru privirea interioară. Întreaga lume antică, şi primele epoci creştine, se află sub semnul ei. Nici o religie antică nu a conceput Divinitatea fără aceşti Intermediari Spirituali între om şi Divinitate, care au fost şi sunt gândirea lui Dumnezeu, ochiul său, braţul său, înconjurand-O cu un nimb stratificat, concentric, alcătuit din aceste Mari Puteri Cereşti.
La rândul lor, Entitatile superioare, Zeii cei mari, au în jurul lor Zei mai puţin elevaţi, şi mai apropiaţi de oameni. Printre monumentele şi sculpturile antice abundă astfel de Fiinţe Spirituale supranaturale, de la Spiritele cele mai măreţe, până la cele mai mărunte Genii Înaripate, cunoscute Orientului. Materialistul european nu mai vede astăzi, în acest furnicar de fiinţe, decât rodul imaginaţiei fanteziste orientale, care şi-a descris delirurile, coşmarurile, visele.
Pe măsură ce viziunea spirituala s-a estompat, gradele spirituale ierarhice s-au amestecat şi s-au confundat, graniţa dintre buni si rai devenind incerta si nesigură, spiritele de natură intermediară şi neutră (Elementalii) s-au suprapus pe această limită.
Gândirea umană s-a străduit să reflecte, în ea însăşi, ordinea ierarhică a entităţilor care au atribute Divine. Creştinarea Spiritualismului elen a coordonat şi armonizat. In primele veacuri creştine, Şcoala Sfântului Dionisie Areopagitul, în Tratatul său asupra ierarhiilor, ofera o concepţie spirituală, stabilind, între unitatea, principiul şi sfârşitul ulterior a toate, şi făpturile care nu au în sine nici raţiune, nici termen, o stare de mijloc, care este în acelaşi timp ştiinţă şi acţiune, cunoaştere şi energie. „Aceasta este Ierarhia, instituţie sacră, înţeleaptă şi puternică, care purifică, iluminează şi desăvârşeşte. ... Ţelul Ierarhiei este deci să asimileze şi să unească cu Dumnezeu."

(Un dicţionar de nume al entităţilor spirituale îl puteţi găsi pe www.scridb.com documents/33818083 ,"Dicţionarul Îngerilor" de Gustav Davidson.)

Deoarece aştrii exprimă viaţa spirituală a Ierarhiilor, rezultă că evoluţia cosmică reprezinta manifestarea acestei vieţi. Originea lumilor, lenta geneză a lor, apariţia succesivă a planetelor, toate acestea sunt lucrarea Ierarhiilor.
Unii cred că lumea spirituală nu mai evoluează, caci pentru gândirea religioasă contemporana, cerul Divinitatii are un caracter atât de fix si imuabil, încât pare o blasfemie ideea de evoluţie într-un paradis în care totul este perfect, absolut, identic cu sine însuşi în veşnicie, neschimbator. Noţiunea de transformare, de tranziţie, de schimbari repetate, succesive, prezente in natura care-şi realizeaza creaţiile, este legată de lumea imperfectă a simţurilor, de ceea ce a fost creat. Este una dintre cele mai mari greşeli ale gândirii religioase moderne, care dă dovada clară că nu mai posedă înţelegerea ierarhiilor. Materia care evoluează este pusă în opoziţie cu imuabilitatea lui Dumnezeu, iar stările intermediare se elimină, această greşeală despartind gândirea religioasă fixistă de gândirea ştiinţifică evoluţionistă. Opoziţia dispare atunci când regăsesti, între materie şi Dumnezeu, o întreagă ierarhie de fiinţe. Cu cât acestea sunt mai evoluate, mai apropiate de Dumnezeu, cu atât mai uşor scapă din ciclul transformărilor, ceea ce se poate constata la Heruvimi şi Serafimi, a căror expresie astrală este eliberată de mişcarea planetară. Legile evoluţiei se fac cel mai mult simţite la baza piramidei cereşti, la Îngeri şi la oameni, acţionand cu presiune şi mai mare asupra regnurilor inferioare omului : animal, vegetal şi mineral. Dacă în prezent omul începe să le scape, aceasta este tocmai pentru că el atinge pe Pământ stadiul prin care se va încorpora în lumea ierarhiilor, în care va alcătui partea integrantă cea mai de jos, parcurgând stadiul omenesc.
Parcurgerea stadiului omenesc nu înseamnă trecerea printr-o experienţă rezervată exclusiv omului, caci toate entitatile Ierarhiei au trecut prin stadiul uman în trecut. Il numim "stadiul uman /omenesc" pentru că oamenii sunt cei care îl parcurg acum pe Pământ, dar, in esenta, este stadiul în decursul căruia o Ierarhie devine conştientă de caracterul ei special, care îi dă virtutile sale, calitatea sa printre celelalte. Astfel Principalităţile au căpătat pe vechiul Saturn conştiinta că sunt purtătoarele, în întregul univers divin, ale elementului personalităţii. Tot astfel, pe vechiul Soare, Arhanghelii au devenit conştienti că sunt purtătorii elementului care îi îndrumă pe Îngeri şi-i adună pe oameni. Tot astfel, pe vechea Lună, Îngerii care treceau atunci prin stadiul de om şi-au dat seama de existenţa Eului lor îngeresc, de misiunea pe care o are acest Eu la hotarul dintre lumina spirituală şi tenebrele materiei. Tot astfel, pe Pământul nostru omul trece prin stadiul omenesc, devine conştient că poartă în sine un Eu menit să cunoască libertatea în ordinea universala. Desigur, Entităţile spirituale nu au fost oameni înainte de a fi Îngeri, Arhangheli, etc., ci au fost şi rămân Îngeri, Arhangheli, aşa cum omul a fost şi rămâne om. Dar într-un moment al evoluţiei lor ele au devenit conştiente de sine, şi cum, în momentul de faţă, omul se află în această situaţie, prin analogie, denumim stadiu uman "etapa de conştientizare". Înainte de a fi trecut prin acest stadiu, o fiinţă, oricât de sus-pusă ar fi natura sa, este lipsită de personalitate, conştiinţa sa nu este decât reflectarea datorată unor fiinţe care îi sunt superioare. Ceea ce primeşte astfel, însufleţind-o din afară, este un dar al dragostei care vine de la Ierarhiile mai vârstnice faţă de această formă incipientă de viaţă divină, care este o Ierarhie în curs de a se naşte.
Omul, care şi-a început evoluţia pe vechiul Saturn, şi nu a fost până acum decât oglinda tuturor influenţelor cosmice care se reflectau în el, ia contact pe Pământ cu Eul său, cu acel grăunte de eternitate din firea sa. Prin acest punct, el devine conştient de toate cele primite din afară, şi care acum sunt ale lui. El nu mai rămâne pasiv, destinat doar să primească. Prin Eul său, care îl face să ia parte la natura divină, creatoare, fiind un punct al eternităţii, el începe să se elibereze de constrângerile imperioase ale evoluţiei, pe care o suportă încă fără nici o oprelişte naturile inferioare.
Pe măsură ce acest Eu devine conştient de sine şi de libertatea sa, el se străduieşte să realizeze ceea ce lumea spirituală aşteaptă de la el : crearea celei de a zecea ierarhii, care va face ca la sfârşitul vremurilor pământeşti glasul omului să se alăture Corurilor cereşti.
Fără noţiunile de evoluţie, de istorie a divinităţilor, a trecutului neamului omenesc şi a viitorului său, nu poate fi înţeleasă viaţa Ierarhiilor. Pentru a o aborda, trebuie mai întâi să e pătrunzi de o viziune de ansamblu a evoluţiei prin etapele parcurse, pentru ca apoi să urmăresti pentru fiecare Ierarhie momentele în care s-a ivit fiinţa sa, conştiinţa sa, activitatea sa şi darurile sale.
Pământul a fost precedat de trei stari planetare care au fost denumite : 1. vechiul Saturn, 2.vechiul Soare, 3. vechea Lună. Va fi urmat de alte trei stări planetare, numite 5.viitorul Jupiter, 6.viitoarea Venus, 7.viitorul Vulcan. (4 este starea Pamantului actual)
In vremea vechiului Saturn, când a început evoluţia omului, toate categoriile Ierarhiei existau deja, dar trei dintre ele mai aveau încă de străbătut stadiul uman. Acest lucru s-a înfăptuit succesiv în cursul celor trei etape cosmice trecute : Saturn, Soare şi Lună, în timp ce omul, la rândul lui, dobândea pe rând cele trei elemente ale naturii sale : fizică, eterică, astrală. Entităţile care l-au precedat direct : Îngerii, Arhanghelii, Arheii, alcătuiesc ierarhia care se află chiar deasupra sa : cea de a treia. Alcătuind a doua Ierarhie, Puterile, Virtuţile şi Dominările sunt deja în măsură să dea atunci când începe evoluţia omenească, ele şi-au dobândit deja Eul şi deci posedă puterea de sacrificiu şi de dăruire liberă. Dar ele nu au atins încă perfecţiunea firii lor, şi în fiecare etapă de evoluţie fiecare dintre ele, conform naturii lor, trebuie să găsească un echilibru între „a lua" şi „a da".
Prima Ierarhie, cea a Tronurilor, Heruvimilor şi Serafimilor, se află acum la acea culme a evoluţiei la care jertfa constituie suprema afirmare a fiinţei.
După Dionisie Pseudo-Areopagitul, Teologia a dat tuturor fiinţelor ceresti nouă denumiri explicative, si pe acestea le împarte în trei grupări triadice. Prima grupare (ordin) fiind cea care stă totdeauna în jurul lui Dumnezeu, ea este în vecinătatea Lui şi se cunoaste cu El în chip nemijlocit, şi înaintea celorlalte. Căci revelaţia Sfintelor Scripturi ne-a lăsat, ca tradiţie, că tronurile cele mai sfinte şi ordinele cele cu ochi multi şi aripi multe, denumite în limba ebraică heruvimi şi serafimi, sunt asezate în chip nemijlocit în cea mai mare apropiere de Dumnezeu... A doua triadă, afirmă Donisie, este cea formată din: Domnii, Stăpâniri şi Puteri. În sfârsit a treia şi cea din urmă dintre ierarhiile cereşti spune că este cea a Ingerilor, Arhanghelilor şi Incepătoriilor.

9. Serafimi, Spirite ale iubirii
8. Heruvimi, Spirite ale armoniei
7. Tronuri, Spirite ale voinţei, Flăcări, Vieţi strălucitoare
6. Kyriotetes, Spirite ale înţelepciunii, Domnii, Dominaţii, Stăpâniri
5. Dynamis, Domnii, Spirite ale mişcării, Virtuţi, Tării
4. Exusiai, Spirite ale formei, Puteri
3. Archai, Spirite ale personalităţii, Începuturi, Începători, Spirite ale tenebrelor,
Spirite ale timpului, Spirite ale individualităţii
2. Arhangheli, Arhangeloi, Spirite ale focului, Fiii focului
1. Îngeri, Angeloi, Spirite ale crepusculului, Fiii amurgului, Spirite ale penumbrei.

1. ÎNGERII - din latină Angelus, preluat din greacă άγγελος , însemnând "trimis", grecescul Angellos (mesager) folosit în Septuaginta pentru a traduce termenul de mal'akh (yehowah) "mesager (al lui Yahweh)". Biblia descrie prin termenii ךאלמ םיהלא ( melakh Elohim ; mesagerul lui Dumnezeu ), ךאלמ הוהי (melakh Adonai ; mesagerul Domnului), ינבםיהולא ( b'nai Elohim; fiii lui Dumnezeu) și םישדוקה ( ha-qodeshim ; cei sfinţi ) fiinţele interpretate drept îngeri. Alţi termeni sunt utilizaţi în texte ulterioare, precum םינוילועה (cei superiori). Daniel este primul din Biblie care va individualiza îngerii prin nume.
Îngerii sunt, în mai multe religii, fiinţe spirituale, duhuri cu sau fără trup venite din Rai. Învăţăturile religioase variază între ele, în special privind voinţa lor proprie sau faptul de a fi extensii ale voinţei supreme. Deşi înfăţișarea îngerilor diferă, aceştia primesc una umană.
În Iudaismul post-Biblic, unii îngeri au dobândit o anumită semnificaţie,
îndeplinind un rol unic, precum și o personalitate proprie. Deși se credea că
arhanghelii au rangul superior celorlalţi îngeri, nu exista o ierarhie
sistematizată. Metatron era considerat a fi îngerul cu cel mai înalt statut în misticismul Kabbalistic și în Merkabah, fiind descris ca un scrib. Este des menționat în Talmud, fiind reliefat în textele mistice din Merkabah. Mihail, care este un luptător și intermediarul Israelului, este cel mai menţionat. Gabriel este menționat în Cartea lui Daniel și în Talmud, precum și în multe texte mistice din Merkabah.
Sfera îngerilor este circumscrisă de orbita Lunii. Sunt numiţi şi Mesagerii; Fii vieţii. Ei sunt Spiritele clarobscurului, ale penumbrei. La începutul evoluţiei omenirii, erau cei din urmă născuţi din Ierarhie, precedând omul în Ierarhia care îl leagă de divinitate.
Pământul a parcurs în trecut un stadiu planetar anterior, numit „stadiul lunar“, în decursul căruia nu existau oameni ca cei de azi, ci fiinţe care nu aveau înfăţişarea şi structura omului actual, dar care se găseau pe treapta de evoluţie pe care omul a atins-o ulterior pe Pământ. Pe planeta din care a luat naştere Pământul, trăiau fiinţe care au fost premergătoare oamenilor, numite în esoterismul creştin Îngeri (Angeloi), şi în mistica orientală "fiinţe dhyanice". Ei s-au aflat pe treapta corespunzătoare omului, în decursul stadiului lunar al Pământului. Fiinţele premergătoare lor, mai evoluate decât Îngerii, sunt numite Arhangheli (Arhangheloi - mai vechi decât îngerii), parcurgând treapta corespunzătoare evoluţiei umane în timpuri mai îndepărtate decât Îngerii. În prezent, în decursul fazei pământeşti, în măsura în care în stadiul Lună şi-au parcurs evoluţia până la capăt, Îngerii se situează pe treapta spirituală imediat superioară omului. Treapta pe care se aflau la sfârşitul evoluţiei lunare, omul o va atinge la sfârşitul evoluţiei pământeşti.
Când a început stadiul pământesc al planetei, şi omul a apărut pe Pământ, Îngerii nu au putut să îmbrace forma fizică omenească actuală, deoarece trupul omenesc reprezintă un produs al Pământului, adaptat condiţiilor de mediu actuale, şi propriu doar fiinţelor actuale numite "oameni". Trupuri omeneşti nu s-au putut forma în condiţiile terestre de mediu diferite de cele actuale, când Pământul se afla la începutul evoluţiei sale.
Îngerii puteau participa la guvernarea Pământului, numai în condiţiile stabilirii unui contact cu oamenii care se puteau transpune în stări de clarvedere, ilumindu-i şi intervenind astfel indirect în conducerea destinelor pământeşti.
Vechii Egipteni îşi mai aduceau aminte de aceste stări, în care personalităţile lor conducătoare erau conştiente de legătura pe care au avut-o cu ceea ce numim Zei, Îngeri, sau fiinţe dhyanice, care nu se încorporau ca oameni, şi nu îmbrăcau înfăţişare
corporală omenească. Ele erau premergătorii oamenilor, fiind fiinţe care depăşiseră stadiul evolutiv uman. Se puteau arăta oamenilor clarvăzători, dar numai în corp eteric. Au "coborât" din lumile spirituale şi au guvernat pe Pământ, chiar şi în decursul timpurilor postatlanteene.
Entităţile angelice nu au nevoie să gândească, şi nici nu pot gândi în felul în care gândeşte omul. Omul învaţă pornind de la un anumit punct, progresând încet prin asimilări progresive, procesul necesitând o perioadă îndelungată. Nu poate cuprinde în conştienţa sa o viziune largă, o structură mai mare de idei, percepţia sa fiind limitată de simţurile corporale. Trebuie să cerceteze, să analizeze, să compare, să sintetizeze, pentru a determina înlănţuirea logică. În Îngeri, o întreagă gamă de idei apare instantaneu, la aceste entităţi neexistând o deosebire între instinct şi conştienţa gânditoare, acestea fiind acelaşi lucru. După cum animalele sunt înzestrate cu o natură instinctivă, şi aceste entităţi dhyanice au o gândire spirituală nemijlocită, o reprezentare spirituală nemijlocită, şi o structură diferită faţă de cea umană.
Pe vechiul Saturn aveau doar o conştienţă înăbuşită, obscură, asemănătoare unui somn fără vise, fiind insuflată de către Heruvimi, ca un dar care deştepta în ei un fel de înţelegere inconştientă, de gândire cosmică, care emana din ei ca un val sonor, umplând spaţiul ceresc, pătrunzând cu undele sale germenii omului viitor.
Pe vechiul Soare, conştienţa lor era luminată de imagini comparabile cu cele din vis, datorită jertfei Heruvimilor care au viziunea a tot ce se desfăşoară în cadrul evoluţiei solare, şi care au renunţat la bucuria care le-ar fi dată de această contemplare, pentru a îndrepta spre conştienţa de vis a „fiilor vieţii" imaginile acestei înţelepciuni divine. Pe vechea Lună, Îngerii au atins stadiul lor uman, în ei trezindu-se sentimentul de sine. Conştienţa nu a mai fost luminată prin acţiunea Heruvimilor, ca în etapele precedente, ei transformând în gânduri, prin propria lor activitate, tot ce le venea din afară şi din interior. Pentru aceasta ei foloseau ca intermediar corpul fizic al omului lunar, îndeosebi organele de simţ, care începuseră să se schiţeze în germenul viitoarei fiinţe omeneşti încă din timpul lui Saturn, servindu-le ca oglindă pentru a-şi conştientiza reprezentările. Omul nu putea încă să utilizeze aceste simţuri pentru a percepe mediul exterior, ele servind Îngerilor, care percepeau prin intermediul lor, iar imaginile pe care oglinda simţurilor omeneşti le deşteptau în ei le dădeau conştiinţa de sine. Prin acest fapt simţurile omului s-au dezvoltat.
Pe Pământ, Îngerii dezvoltă conştienţa, numită în Ştiinţa spirituală Imaginaţie. Ea rezultă din transformarea naturii astrale în Eu spiritual. Aşa cum pe Lună corpul fizic al omului i-a ajutat să dobândească conştiinţa Eului, pe Pământ ei folosesc corpul eteric al omului pentru a-şi elabora conştiinţa imaginativă. Această elaborare umple corpul eteric al omului de forţele de gândire ale Îngerului, şi dă omului substratul gândirii proprii. Prin această activitate a Îngerului în corpul eteric, Inteligenţa cosmica este încorporată în regnul omenesc.
Îngerul găseşte în mediul eteric cea mai mare densitate cu care se poate amesteca. El nu se poate încorpora decât în ceea ce este în continuă transformare. În ce priveşte principiile sale superioare, ele nu suportă nici un fel de condensare, de nici o natură. Dorinţele şi gândurile îngerilor sunt reglate de Ierarhii, şi anume de entităţile solare. Nu se poate ca gândurile lor să nu reflecte ordinea cosmică. Fiind purtătorul acestei înţelepciuni, Îngerul nu se poate întrupa într-un om, dar stă chiar în spatele lui. Pentru a-l percepe, ar trebui să te întorci în spirit, abătându-te de la linia existenţei terestre impusă de la naştere, pe care înaintezi până la moarte, atras de pietrele preţioase care strălucesc de-a lungul drumului, care reprezintă ceea ce a dobândit conştiinţa personală. Îngerul este cel care te-a pornit pe acest drum, şi care îţi dă posibilitatea să legi între ele aceste pietre preţioase, dându-ţi firul pe care poţi înşira colierul reprezentând amintirea care trece dincolo de viaţa aceasta. Întâlneşti pietrele pe calea pe care te împinge el să păşeşti, căci el călăuzeşte destinul tău personal dintr-o încorporare în alta, ocrotindu-te ca într-un cuib, şi învelindu- te cu aripa amintirii, pe care o elaborează în corpul tău eteric. Descoperindu-l în acest corp, ai găsi în acelaşi timp sensul destinului tău.
Îngerul acţionează prin afinitatea deosebită cu câmpul tău eteric, prin el pătrunzând în sânge, în combinaţiile şi asociaţiile impresiilor senzoriale şi cele ale gândurilor tale, prin care te inspiră. Îngerul resimte procesualitatea reacţiilor tale chimice ca pe o muzică (unde audibile), dar trăieşte de preferinţă în elementul eteric al muzicii.
Îngerii Păzitori - sunt entităţi spirituale superioare spiritelor umane, încorporate sau neîncorporate în trupuri omeneşti. Îngerii Păzitori nu mai urmează drumul corporării în plan fizic, având misiunea de a proteja oamenii, de pe un nivel superior. Puterea Îngerilor, ca şi nivelul lor de conştienţă şi moralitate, este mai mare decât cea a ghizilor spirituali, ei putând să intervină în planul manifestării fizice, prin diverse moduri "magice", şi să influenţeze cursul evenimentelor,dacă situaţia impune o astfel de necesitate. Îngerii trebuie percepuţi ca entităţi a căror manifestare în plan fizic este legată de procesele şi fenomenele fizico-chimice ale Naturii. Îngerul păzitor este un garant al supravieţuirii protejatului său, el trebuind să intervină în aşa fel încat să asigure toate şansele pentru ca protejatul să-şi poată îndeplini destinul său. Poate interveni şi pentru a cere modificarea unui destin uman, omul având libertate în dezvoltarea sa doar asupra unor lucruri, altele făcând parte dintr-un plan prestabilit, programat a fi înfăptuit. Rugăciunea omului, şi în special cea a Îngerului, au puterea de a modifica datele destinului.
Îngerul poate avea grijă de mai multe persoane încorporate, simultan, căci existenţa Îngerului se desfăşoară într-un plan spiritual în care timpul are o altă "valoare" decât în lumea fizică, terestră. Cei ce percep îngerii prin clarvedere, îi pot percepe ca apărând sub aspectul unei fiinţe angelice, a cărei frumuseţe armonioasă depăşeşte ceea se manifestă şi se cunoaşte pe pământ, formele sale amintind ceva despre concepţia de feminin sau masculin, în diferite cazuri. (sunt fiinţe androgine, nu sunt masculi sau femele).
Îngerii păzitori fac parte dintr-o organizare ierarhică de Îngeri, şi alte entităţi spirituale, în care există mai multe categorii, de la Îngeri la Serafimi.
Îngerul păzitor îndeplineşte un rol oarecum matern, reprezentand protecţia, ascultarea, consolarea.

2. ARHANGHELII, Spiritele focului, se exprimă în sfera planetară atribuită de obicei lui Venus. Ei îi conduc pe Îngeri, necălăuzind în mod direct, ei înşişi, pe oameni. Sunt inspiratori şi călăuze ale marilor comunităţi, triburi, popoare, în sufletul fiecărui popor exprimându-se viaţa unui Arhanghel. El îşi trăieşte propria tinereţe în tinereţea poporului pe care îl conduce, iar când poporul îmbătrâneşte,simte că se usucă, resimţind o desprindere care poate să meargă până la desfiinţarea completă, ce corespunde cu moartea acelui popor.
Când a început evoluţia pe Saturn, Arhanghelii posedau deja o conştiinţă de vis, primită în dar de la Serafimi. Îngerii îl au de la Heruvimi. Când Serafimii au contemplat viaţa de pe Saturn, au renunţat la tot ce le-ar fi fost de folos pentru sine, din aceasta viziune, în favoarea Spiritelor focului, şi au proiectat acele imagini în conştiinţa Arhanghelilor care le visau. Această ofrandă le-a fost adusă înainte ca ei să ajungă în stadiul uman.
Arhanghelii au atins stadiul uman odată cu vechiul Soare. Aşa cum partea fizică a organismulul omenesc, şi în special viitoarele sale organe de simţ, au servit ca punct de sprijin pentru conştiinţa Îngerilor în timpul evoluţiei lunare, pe Soare s-au petrecut următoarele : fiinţa omenească poseda deja două principii :
1. cel care a ajuns la o a doua etapă de evoluţie, trecând de la Saturn la Soare, şi care se va afla la originea naturii sale eterice,
2. natura saturniană, fizică, care a rămas aşa cum era. Ea a format ca o enclavă întunecată în substanţa eterică luminoasă a Soarelui, ce a servit Arhanghelilor ca punct de sprijin. În timp ce ei făceau să circule curenţii lor de forţă prin această artera întunecoasă a viitorului om pământean, ei înşişi deveneau „oameni" pe Soare, şi facând aceasta au introdus în această natură care a rămas saturniană o structură care la început a fost doar o reţea luminoasa fină, dar care a dus la constituirea organelor de simţ.
În etapa lunară, cucerind ceea ce dobândesc în prezent Îngerii în lumea pămantească, Arhanghelii s-au înălţat până la Eul spiritual. El au aflat în corpul eteric al omului lunar oglinda activităţii lor, reglând în el circulaţia curenţilor solari.
Pe Pământ corpul astral al omului le dă un punct de sprijin, pentru edificarea propriul lor corp eteric în Spiritul vieţii. Conştiinţa inspirată (imaginativă) care rezultă de aici, le dă posibilitatea să conceapă în imagini stările interioare ale altor fiinţe, şi chiar să le resimtă ca pe viaţa lor proprie. Ei nu coboară până la condiţiile vieţii fizice, şi nici chiar la ale celei eterice, ci numai până la natura astrală a focului şi a luminii, acolo fiind la limita capacităţii de manifestare, şi doar în acel foc şi în acea lumină Arhanghelul se poate arăta omului. Natura lor, care a primit îndeosebi darurile evoluţiei din faza solară, se exprimă şi acum cu predilecţie în fenomene spirituale care fac ca pe Pământ să apară lumina, şi prin sistemul nervos al oamenilor.

3. ARHEII Se află în fruntea celei de a treia Ierarhii; sfera lor planetară este cea mai apropiată de Soare, dacă pornim de pe Pământ; este cea atribuită lui Mercur.
Arheii sunt numiţi şi Spiritele timpului, căci timpul s-a născut pentru om atunci când Arheii au căpătat conştiinţa acestuia; sau Principalităţi, Principii, Primordiali, pentru că ei au creat „începutul" creând conştiinţa timpului, sau Spirite ale personalităţii, pentru că doar odată cu ei, care au fost primii care au trecut printr-un „stadiu omenesc", a apărut fenomenul primordial al conştiinţei : într-un punct al substanţei divine se produce o concentrare în care este reflectat Dumnezeu, în mediul universal se formează o enclavă. Aceasta va atrage spre sine o parte din acest mediu şi va imprima ritmul său personal unei părţi din ansamblul acesta.
Nu este autonomia unei fiinţe care se închide în sine însăşi şi se izolează în sânul cosmosului, aşa cum o va face omul pe Pământ, ci este posibilitatea care o va avea substanţa divină de a se divide în esenţe diferite, dobândind conştiinţa esenţei lor specifice.
Ca Spirite ale timpului, Arheii guvernează epocile , de aceea Gnosticii i-au numit Eoni. Succesiunea de perioade mici şi mari care alcătuiesc evoluţia noastră terestră constituie corpul lor spiritual.
Ca spirite ale personalităţii, ei difuzează printre oameni personalităţile marcante care apar în decursul vremurilor. Sub impulsul lor în fiecare epocă se formează în omenire un focar în care se concentrează cu cea mai mare intensitate tendinţele directoare ale epocii.
Pe Saturn, Arheii primesc prin jertfa Tronurilor un trup de foc. Ei aspiră focul acesta, pe de o parte îl interiorizează pentru ca să constituie centrul fiinţei lor, pe de alta îl exteriorizează prin alcătuiri care se vor desprinde din ei. Acest ritm, care generează schimburi şi contrapuneri, le procură o conştiinţă personală. Atunci ei îşi îndreaptă forţele spre ceea ce se poate numi „ouă de căldură", şi care nu sunt altceva decât viitorii oameni. Ne putem imagina natura acestei forţe comparând-o cu cea care rezidă astăzi în gândirea noastră. Căci ei au realizat această acţiune magică prin puterea lor de reprezentare. Iar „ouăle de căldură" le restituie imaginea reflectată a ceea ce se petrece în ei. În acest fel Arheul găseşte în germenul nostru fizic un punct de sprijin pentru conştiinţa „umană" pe care a dobândit-o pe Saturn, aşa cum Arhanghelul îl va găsi pe Soare în germenul nostru eteric, iar Îngerul pe Lună în germenul nostru astral.
Pe Soare Arheii se înalţă până la conştiinţa imaginativă, la Eul spiritual.
Pe Lună ei ajung la conştiinţa inspirată, la Spiritul vieţii.
Pe Pământ ei ating conştiinţa intuitivă cu acel principiu spiritual care echivalează cu ceea ce va fi pentru noi, la capătul oricărei evoluţii omeneşti, Omul-Spirit.
Relaţia pe care au avut-o în prima fază a evoluţiei cu elementul fizic al omului, în cea de a doua cu elementul eteric, într-a treia cu elementul astral, o au acum cu Eul nostru. Desigur, nu cu Eul nostru personal, ci cu acea natură spirituală mult mai subtilă chiar decât natura eterică sau astrală în care Eul nostru se poate într-adevăr încorpora. În măsura în care forma corpului omenesc este organizată în aşa fel încât să servească ca expresie a unui Eu care gândeşte, ea este opera spiritelor personalităţii.
Să ne ridicăm din sfera planetelor interioare până la cea a Soarelui şi dincolo de aceasta. Să trecem de la cea de a treia Ierarhie ,ale cărei destine sunt cel mai strâns legate de cel al omului, la entităţile din cea de a doua triadă. Toate fiinţele pe care le vom întâlni de aici înainte şi-au dobândit conştiinţa de sine într-o stare care nu poate fi atinsă prin concepţiile noastre de timp şi de spaţiu, străină de sistemul nostru cosmic. Ele se caracterizează mai puţin prin ceea ce dobândesc şi mai mult prin ceea ce dau.

4. PUTERILE Soarele este sfera lor. Numite Exousiai în terminologia grecească, Potentates în cea latină, ele sunt în esenţă Spirite ale Formei.
Sunt pătrunse de o energie care tinde să facă să apară forma în lumea manifestată.
Aşa cum Arheii au folosit pe Saturn substanţa Tronurilor pentru a-şi realiza stadiul omenesc, omul primeşte astăzi elementul necesar Eului său. Acest dar este înscris în primul capitol al bibliei: Şi Dumnezeu a zis „Să-l facem pe om după chipul nostru".
„Dumnezeu" reprezintă în acest caz Puterile, şi îndeosebi acel grup pentru care textul ebraic nu foloseşte cuvântul Dumnezeu la singular, ci Elohim, care este un plural. Iar în următorul capitol al Bibliei, unde crearea omului pămantean urmează acestei prime creaţii cereşti, este descris şi acest dar. Dar de data aceasta el rezultă din o parte a substanţei solare a Elohim-ilor, care s-a desprins şi s-a unit cu forţele lunare: şase Elohim au rămas pe Soare; al şaptelea, Iehova, îşi conjugă cu ei forţele pe care le îndreaptă spre Pământ de pe Lună. In traduceri, Iehova este redat prin expresia „Dumnezeul cel veşnic". Oamenilor li s-a dat în dar forma omenească locuită de eu. Aceasta este epoca în care în Atlantida au apărut propriu-zis condiţiile terestre.
„Atunci Dumnezeul cel veşnic l-a zidit pe om din ţărână şi a suflat asupra lui suflare de viaţă şi omul a devenit suflet viu."

5. VIRTUŢILE Cuvântul Virtuţi a pierdut în zilele noastre forţa pe care o avea atunci când reda esenţa activă a unei fiinţe, a unei plante. Acest sens iniţial îl regăsim în cuvintele Virtutes sau Dynamis, care desemnează treapta ierarhică superioară Puterilor. Cea mai bună traducere ar fi astăzi Tăriile.
Sensul iniţial al cuvântului Virtutes il regăsim în limba română veche, în cuvântul „virtute", cu sens de forţă, tărie, sensul actual al neologismului „virtute" este similar cu cel din franceza modernă, din care provine.
Aceste sunt Spirite ale miscării, ale activităţii, ale forţei, si işi au sfera pe Marte.
Areopagitul vorbeste de o „bărbătie virilă şi neclintită cu privire la toate acţiunile lor cele deiforme, bărbătie ce nu slăbeşte deloc, primind bărbăteste luminările cele divine ce i se comunică" - Dionisie Pseudo-Areopagitul, "Ierarhia cerească".
De fapt ei primesc de la Spiritele înţelepciunii planul coordonat în care îşi înscriu activitatea. Ele îl pun în actiune şi îl trec mai departe Spiritelor formei, care îl vor condensa în operele pe care le creează.
Virtuţile au ajutat Îngerii, când erau pe Lună, să-şi obţină conştiinţa, căci ele au alăturat dinamismul lor la ceea ce primisera înainte Îngerii prin jertfa Heruvimilor. Datorită lor, conştiinţa în imagini a devenit vie, maleabilă, stimulatoare prin contradicţiile şi prefacerile ei.
Acţiunea acestor Dynamis se exprimă atât în muzica sferelor cât şi în caracterul mobil al astralului, atât în asocierile şi disocierile din eter, în pulsaţiile sevei şi ale sângelui, cât şi în mişcările spaţiului universal. Ele reprezinta activitatea pură; dau formă prin perceperea lor interioară, prin cufundarea în continua devenire a fiinţelor vii.

6. DOMINĂRILE Domnii, Kyriotetes, sălăşluiesc pe Jupiter.
Ei sunt în Univers Spiritele înţelepciunii, care produc şi coordonează impulsurile pe care li le inspiră prima ierarhie şi pe care, la rândul lor, le încredinţează spiritelor Dynamis.
Înţelepciunea lor nu poate fi asemănată cu cea la care poate aspira o fiinţă omenească. Ea nu este gândire, ci un fluviu de viaţă al cărui preaplin se revarsă asupra întregii creaţii care se adapă din ea. În acest preaplin de înţelepciune s-au format fiinţele de pe vechiul Soare, cosmos de înţelepciune. Kyriotetes au fost în acea vreme pentru Arhangheli demiurgii care sunt pentru noi Exousiaii. Ei i-au ajutat să ajungă la conştiinţa de sine, şi în acelaşi timp această relaţie cosmică a dat naştere condiţiilor favorabile pentru germenul eteric al omului.
Dominările au imprimat înţelepciunea lor în substanţa eterului cosmic, care a păstrat structura acesteia până în zilele noastre. Şi ele continuă să reverse forţele lor în eteric, să îndrepte spre pământ eterul lumilor.
Dar de la înălţimea la care se află acum Spiritele înţelepciunii, ele nu mai pot face daruri directe oamenilor, aşa stand lucrurile începând de la nivelul Puterilor. Activitatea lor este acum cu mult mai presus de om. Arhanghelii le sunt mijlocitori, aşa cum Îngerii mijlocesc acţiunea Virtuţilor.
Am ajuns în regiunile cele mai înalte, unde ni se vor descoperi Entităţile care se bucură de vederea directă a lui Dumnezeu. Până la ele, impulsurile divine au putut fi numai comunicate, transmise. Prima ierarhie le ia direct din izvorul vieţii.
Activitatea lor creatoare este de aşa natură încât vieţuieşte ca o realitate obiectivă chiar când aceste Entităţi se desprind de ea. Creaţia este opera lor.
„Pe acestea trebuie să le socotim curate; nu numai ca fiind libere de pete întinătoare şi de necurăţenii, sau ca nefiind accesibile privirilor materiale, ci ca fiind fără amestecare şi mai presus de orice scoborâre şi decât orice lucru sfânt inferior lor; în puritatea lor cea mai aleasă ocupă ele un loc superior faţă de toate puterile, sunt cele mai asemenea divinităţii şi-şi susţin neclintită mişcarea cea proprie ordinului lor şi uniformă, spre dragostea lui Dumnezeu cea neschimbată; aşa încât ele nu cunosc deloc scoborârea în vreo direcţie spre cele fără însemnătate, ci-şi păstrează fără şovăire sau schimbare statornicia cea mai nezdruncinată, ce corespunde zelului lor de a fi asemenea divinităţii. Trebuie să le concepem ca spirite ce contemplează... şi ca fiind pline de o lumină ce este mai presus de orice cunoştinţă nematerială şi ca fiind saturate, pe cât este îngăduit, de contemplarea acelei frumuseţi de la obârşie, care creează frumosul şi este obârşie a frumuseţii celei mai presus de fiinţă şi strălucind într-o lumină întreită... La fel le concepem noi perfecte... şi ca fiind primele în jurul lui Dumnezeu, ele sunt iniţiate în chip nemijlocit de către izvorul cel adevărat de sfinţenie în planurile lucrărilor divine, fiind rânduite ierarhic în chipul cel mai sublim." - Dionisie Pseudo-Areopagitul.

7. TRONURILE sunt „constanţă şi neclintire"; ele sunt Spiritele Voinţei. Sfera lor planetară de apartenenţă este sfera lui Saturn.
Când au început vremurile lui Saturn, Tronurile s-au oferit să fie punct de plecare, prima substanţă originară de unde a pornit tot ce a urmat în evoluţie, şi care poate fi asemuită cu o căldură spirituală, comparabilă cu ceea ce numim "căldură sufletească". Ea a oferit primul sprijin, pentru ca să se ivească o conştiinţă nouă, cea a Arheilor. Astfel s-au creat condiţiile de existenţă cosmică, care se află la originea corpului fizic al omului.
Ele erau pe Saturn în stadiul de a-şi putea transmuta propria lor substanţă în căldură substanţială, pentru ca să reverse focul lor în existenţa planetei. Acest foc a devenit aer prin densificare, pe vechiul Soare. Tot ei au dus la condensarea atmosferei în apă, în timpul Lunii vechi, şi în sfârşit, a apei în pământ în vremurile existenţei terestre.
Forţele Tronurilor acţionează în elementul solid al lumii înconjurătoare actuală, căruia i-au dat posibilitatea să existe. Substanta primordială a Tronurilor atinge în mineral cea de a patra etapă de involuţie, şi este la capătul transformărilor ei. Ea a devenit "osatura" lumii fizice. În trupul uman, oasele constituie ultima expresie a darului pe care, pe Saturn, „minunatele neclintiri" le-au făcut evoluţiei. Dar, deşi sunt mărturia lucrării din trecut a Tronurilor, ele nu pot să ne pună în legătură cu activitatea lor de astăzi. Aceasta legatură nu poate fi percepută decât printr-o conştiinţă capabilă să conceapă masa voinţelor cosmice în stare pură.

8. HERUVIMII Spiritele Armoniei Heruvimii şi Serafimii nu mai acţionează ca izvor al unei substanţe anume, aşa cum au făcut Tronurile pe Saturn, Domniile pe Soare, Tăriile pe Lună, Puterile pe Pământ.
Ei s-au înălţat până în preajma Divinităţii, dincolo de orice sferă planetară. Prin ei Divinitatea împarte raze în mod impersonal, universal. Ei s-au ridicat la rangul de Jertfitori cosmici.
Heruvimii acordează mişcările planetelor între ele, pentru a uni într-un sistem perfect armonizat impulsurile particulare. Numele lor înseamnă Mulţimea cunoştinţei sau Revărsare de înţelepciune.

9. SERAFIMII Numele lor înseamnă lumină şi căldură. Vine de la cuvântul saraph - ardere, ardoare. Ei reprezintă ardoarea în stare pură - Spiritele dragostei universale şi asigură legăturile de la un sistem cosmic la altul.
Ei sunt entităţile cele mai apropiate de Trinitatea Divină, preluând de la Ea ţelurile care vor prezida la crearea fiecaruia dintre sistemele cosmice.


Aceasta a fost o prezentare sumară a două categorii, care fac parte din Ierarhia de entităţi superioare ca nivel de conştiinţă, faţă de entităţile aflate la nivelul de dezvoltare a Spiritelor ce se încorporează în plan terestru, în fiinţe umane.
În mod separat vor fi tratate subiectele privind entităţile spirituale aflate la un nivel de conştiinţă mai scăzut decât cele care se încorporează în plan terestru, ca fiinţe omeneşti - Entităţile Elementale, cât şi cele mai superioare a Ierarhiei, cei trei Logoi.
De asemenea, în mod separat, este prezentată tema relaţiilor şi legăturilor omului cu entităţile Ierarhiei.

Entităţile Luciferice - pentru a înţelege natura lor reală, trebuie întîi să înţelegi că nu există entităţi şi fiinţe absolut rele şi negative, orientate veşnic spre rău şi distrugere, care nu fac niciodată nimic corect, nici un bine nimănui, după cum nu există nici entităţi şi fiinţe absolut bune şi pozitive, care nu fac niciodată nimic greşit, incorect, nimic rău, nimănui. Această dualitate este prezentă doar în mintea omului ignorant, care nu este în stare să perceapă în mod corect realitatea, din cauza sistemului său de credinţe şi convingeri eronat. Nu există entitate spirituală sau fiinţă perfectă, nici în sens pozitiv, nici în sens negativ. Împărţirea pe care o efectuează creştinii în îngeri şi demoni (draci, diavoli), ca fiinţe exclusiv bune şi rele, denotă o mare confuzie, naivitate şi rătăcire, în privinţa problemelor spirituale. În biblie sunt relatate multe cazuri în care diferiţi îngeri au dus la îndeplinire poruncile divine, ucigând oameni şi provocând distrugeri de diferite proporţii. (vezi Sodoma şi Gomora, Apocalipsa, etc.) Deci îngerii nu sunt fiinţe care nu fac nici un rău, niciodată, niciunui om, ci entităţi spirituale care îndeplinesc voia Domnului !
Termenul "demon" a fost preluat din mitologie, în greaca veche Δαίμων, transliterat Daimon, fiind numele colectiv al unor fiinţe supranaturale, semizei sau spirite care ocupau o stare intermediară între oameni şi zei. Un demon este o fiinţă supranaturală, care apare în diverse religii, ocultism, literatură şi folclor. Iniţial,cuvântul original grecesc Daimon nu avea o conotaţie negativă ! Îngerii şi Demonii reprezintă de fapt acelaşi lucru, aceeaşi categorie de entităţi spirituale.
Doar cei răi sunt pedepsiţi ? Păi... cine nu-i rău ? Cine-i absolut bun şi perfect, şi nu greşeşte niciodată ? Care om nu este niciodată pedepsit, sau niciodată recompensat ? Cel ce condamnă şi pedepseşte pe toată lumea, mai poate propovădui o religie a păcii, iubirii, compasiunii, iertării, într-ajutorării,... ?
Entităţile Luciferice reprezintă entităţi spirituale care nu şi-au încheiat evoluţia în stadiul planetar anterior, numit Lună. Fiinţele dhyanice, Îngerii, şi-au desăvârşit evoluţia pe Lună, iar când omul şi-a început evoluţia sa pe Pământ, ele se aflau deja cu o treaptă mai sus decât el. Au existat însă şi fiinţe care nu-şi încheiaseră evoluţia de om pe vechea Lună, după cum nu şi-au încheiat evoluţia nici categoriile superioare de fiinţe luciferice. Când a început stadiul Pământ al planetei, pe el nu exista numai omul, căci el primea şi inspiraţia fiinţelor spiritual-divine, fără de care nu ar fi putut progresa. Din această cauză, în afară de aceşti oameni aflaţi pe o treaptă mai joasă, pe Pământ existau şi entităţi care-şi încheiaseră evoluţia lor pe vechea Lună. Între aceste fiinţe şi oameni, mai existau şi entităţi superioare omului, care nu-şi încheiaseră evoluţia pe Lună, pentru că ele ar fi putut deveni Îngeri, adică fiinţe dhyanice încă în decursul vechii Luni. Pe atunci ele nu au ajuns la maturitate deplină, au rămas în urma Îngerilor, dar cu toate acestea îl depăşeau cu mult pe om ca evoluţie. Acestea sunt fiinţe care ocupă treapta cea mai de jos pe scara spiritelor luciferice. Cu aceste fiinţe, care se situează la mijloc, între oameni şi Îngeri, începe regnul fiinţelor luciferice. Ele nu sunt rele, înclinate spre rău, deşi în influenţa lor trebuie căutată originea răului în evoluţia omenirii. Ele se situează între oameni şi supraoameni, şi sub un anumit aspect, îl depăşesc pe om în ceea ce priveşte perfecţiunea. În privinţa facultăţilor pe care oamenii trebuie să şi le însuşească, aceste fiinţe au atins o treaptă înaltă, şi se deosebesc de străbunii oamenilor, prin aceea că, neîncheindu-şi pe Lună treapta lor de om, ele sunt în stare să se încarneze în trupuri omeneşti, pe Pământ.
În timp ce fiinţele îngereşti propriu-zise, marii inspiratori ai omenirii, pe care îi mai invocau egiptenii, nu puteau să se mai încorporeze în trupuri omeneşti, ci se puteau revela doar prin intermediul anumitor oameni (mediumi, profeţi), entităţile intermediare între oameni şi Îngeri erau încă în stare, în vremurile străvechi, să se încorporeze în trupuri omeneşti. Din această cauză, în perioada lemuriană şi atlanteană existau pe Pământ şi oameni care purtau în ei, drept natură sufletească, o fiinţă îngerească "retardată". Aceasta înseamnă că în perioada lemuriană şi atlanteană existau pe Pământ nu numai oameni normali şi obişnuiţi, care trebuiau să ajungă la idealul omenesc prin încarnări succesive, ci şi fiinţe care arătau ca ceilalţi oameni din punct de vedere fizic,obligate să se încorporez în corpuri umane, deoarece forma exterioară umanoidă este condiţionată şi dependentă de condiţiile de mediu pământeşti.
Dar în trecut, printre oameni se aflau şi fiinţe care aparţineau nivelului celei mai inferior al entităţilor luciferice, alături de entităţile îngereşti care acţionau asupra culturii omeneşti prin oameni, întemeind, în diferite regiuni ale Pământului, diferite culturi umane. Legendele vechilor popoare relatează faptul că între oameni au trăit mari personalităţi, întemeitori de culturi, individualităţi care pot fi caracterizate prin faptul că în ele au fost încorporate spirite luciferice, prin care s-a revărsat multă înţelepciune în civilizaţia omenească.

În perioada atlanteană oamenii vorbeau un fel de limbă primordială, asemănătoare pe întregul Pământ, deoarece în acele vremuri limbajul s-a născut din zona lăuntrică a sufletului. Când sufletul voia să exprime o percepţie exterioară, simţea impulsul de a emite o consoană, iar ceea ce resimţea lăuntric ca durere sau bucurie, cât şi cele resimţite de o altă fiinţă, erau exprimate prin vocale. Gândurile erau exprimate apoi
în succesiuni de consoane şi vocale, ca o traducere comunicată a senzaţiilor şi sentimentelor. Acest fenomen poate fi perceput şi la copii mici care încep să emită primele sunete, emiţând preponderent consoane când sunt atenţi la mediul extern, şi vocale când încearcă să îşi exprime bucuria sau supărarea. În toate limbile există anumite combinaţii de sunete care sunt reminiscenţe ale limbii originare a omenirii, limbă stimulată în sufletul omenesc prin inspiraţia entităţilor predecesoare oamenilor, care-şi desăvârşiseră evoluţia corespunzătoare stadiului uman în stadiul anterior lunar al planetei.
Dacă ar fi existat o evoluţie "normală", coordonată doar de Îngeri, Arhangheli, şi entităţile superioare ale Ierarhiei, oamenii ar fi format o mare unitate, nediferenţiindu-se între ei, şi pe tot Pământul ar fi existat o limbă şi o gândire unitară. Individualitatea şi diversitatea nu s-ar fi produs, şi, ca urmare, nu s-ar fi dezvoltat nici libertatea omenească. Pentru ca fiecare om să poată deveni o individualitate, o personalitate, au trebuit să aibă loc sciziuni în cadrul omenirii. Faptul că limba a evoluat în mod diferit în diferitele regiuni ale pământului, se datorează influenţei unor Învăţători iluminaţi în care erau încarnate spirite luciferice, entităţi angelice retardate. Nu este corect să consideri aceste fiinţe ca fiind exclusiv rele şi negative,deoarece ele au adus oamenilor, pe întreg globul pământesc, ceea ce i-a predestinat pentru libertate, ceea ce a diferenţiat un tot care altfel ar fi constituit o uniformitate globală. Individualizarea, diferenţierea, libertatea, provin de la aceste fiinţe care au
rămas în urmă, evolutiv, în stadiul lunar, ca urmare a planului evolutiv universal, care a planificat şi prevăzut această situaţie de stimulare, influenţare, într-ajutorare, a entităţilor aflate pe diferite trepte evolutive.
În evoluţia planetară, toate fiinţele sunt conduse în scopul atingerii ţelului lor, dar dacă acest lucru s-ar întâmpla într-un mod direct, atunci anumite lucruri nu s-ar putea realiza. Din această cauză, anumite fiinţe sunt reţinute în evoluţia lor, fiind destinate să îndeplinească anumite misiuni. Deoarece Îngerii, entităţile care şi-au realizat pe deplin misiunea lor evolutivă, (absolvind stadiul uman, ridicându-se pe o treaptă superioară), nu ar fi putut produce prin influenţa lor decât o omenire omogenă, unitară, nediferenţiată, lor li s-a opus influenţa entităţilor care au rămas în urmă în stadiul lunar, şi care au primit prin aceasta posibilitatea de a întoarce în bine ceea ce la ele constituia o lipsă.
De ce există în lume răul, nedesăvârşirea, boala ? Tot ceea ce, la un moment dat constituie o imperfecţiune, o evoluţie retardată, va fi întors mai târziu, în cursul evoluţiei, în bine. Timpul care urmează unei rămâneri în urmă, îşi are sensul şi rolul său bine definit. Când popoarele nu se puteau conduce singure, în mijlocul lor trăiau marii învăţători ai timpurilor şi ai fiecărui om, fiinţe supraumane, îngereşti, îngeri retardaţi, entităţi luciferice.
Omenirea a fost şi este supusă unei îndrumări, unei conduceri, tot timpul, în aşa fel încât fiecare om să aibă posibilitatea de a urma învăţătura şi calea cea mai adecvată nivelului său evolutiv. Preşcolarul are nevoie de educatori, şcolarul de învăţător, liceanul de profesori, studentul de lectori şi profesori universitari... Din acest material fiecare va înţelege atât cât îi permite ...nivelul său de înţelegere...